Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Dictatura Președintelui Victor Moraru

Un Consiliu Județean marionetă

Dictatura Președintelui Victor Moraru

Joi, 20 octombrie 2016, Consiliul Județean Ialomița s-a reunit în cadrul ședinței ordinare lunare. Pe ordinea de zi a ședinței au figurat 17 proiecte de hotărîre care au vizat activitatea administrativă a județului în perioada imediat următoare. Cele mai disputate au fost deciziile care au vizat alocări bugetare pentru Spitalul Slobozia, modernizarea drumurilor județene și investițiile în reabilitarea unor obiective istorice. Ședința a fost dominată de mașina de vot a PSD-ALDE, grație căreia toate proiectele supuse aprobării au fost adoptate.

O mașină de vot perfectă Într-o formulă aproape completă, cu 29 de consilieri județeni prezenți, ședința Consiliului Județean Ialomița a demonstrat că dictatura Moraru este funcțională și eficientă. În pofida polemicilor generate de proiectele de hotărîre supuse dezbaterii, acestea au fost aprobate cu majoritatea confortabilă oferită de cele 20 de voturi ale consilierilor PSD-ALDE. Situația este cu atît mai ingrată cu cît, spre deosebire de mandatele trecute, consilierii Opoziției au formulat puncte de vedere pertinente și documentate, care ar fi permis alocarea responsabilă a fondurilor publice aflate la dispoziția instituției. În pofida argumentelor, la comanda Președintelui Moraru, votul majorității a fost unul unanim, care nu a ținut cont de soluțiile alternative oferite. Discursul oficial a fost unul relaxat, ironic și, atunci cînd situația a impus-o, chiar acuzator. «Principiul pe care noi îl avem este acela de a cheltui banii cu eficiență maximă, fără să facem rabat de la calitate. (...) Faptul că niciun membru al Opoziției nu a fost nominalizat azi pentru a reprezenta Consiliul Județean nu înseamnă că vina ne aparține... Așteptăm de la dumneavoastră mai multă implicare în viitor!» a declarat Victor Moraru, printre altele.

Investițiile administrației Moraru Primele două proiecte aprobate în plenul Consiliului Județean au vizat reabilitarea a 38 kilometri de drumuri județene. Este vorba despre DJ102H Colelia-Cocora, în lungime de 13,375 km și DJ Buești-Mărculești, în lungime de 24,772 km. Valoarea cumulată a celor două investiții, care urmează să fie finalizate în 12 luni, este de peste 53 milioane de lei, sumă considerată «nejustificat de mare» de către consilierii Opoziției. Alte două proiecte de hotărîre care au generat controverse vizează aprobarea sumelor prevăzute în documentația de avizare a lucrărilor de intervenție pentru reabilitarea bisericii de lemn «Sf. Nicolae» din Slobozia și a Tîrgului de Floci de la Giurgeni. În primul caz, investiția va fi de 3 milioane de lei, iar în cel de-al doilea valoarea investiției se ridică la 12,5 milioane de lei! Cel mai controversat dintre proiectele supuse aprobării rămîne însă cel privind rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al Spitalului Slobozia. Aprobarea acestei rectificări vine pe fondul unui scandal public declanșat la începutul săptămînii trecute, imediat după numirea în funcție a noului manager, Mariana Iancu. Consilierii Opoziției au susținut că votul PSD-ALDE girează managementul defectuos de pînă la acest moment.

Victor Moraru refuză inițiativele Opoziției
Discrepanțele între discursul public al Președintelui Victor Moraru și acțiunile acestuia devin vizibile. El a refuzat propunerea consilierului județean PNL Dragoș Soare de înființarea a unui operator județean care să colecteze și să recicleze deșeurile menajere...
Duplicitate marca Moraru Propunerea formulată de către consilierul PNL Dragoș Soare are la bază o filosofie diferită față de cea actuală, punînd accent pe reciclarea gunoiului și eliminarea treptată a costurilor suportate de către populație. «Gunoiul înseamnă bani. Nevalorificarea deșeurilor și cheltuirea unor sume importante pentru depozitarea lor e un lux pe care nu ni-l putem permite. (...) Strategia pe care o propunem noi are ca obiective eliminarea taxării populației într-un orizont de 3-5 ani, precum și finanțarea serviciilor de colectare a deșeurilor din vînzarea produselor obținute prin tratarea deșeurilor...» declara la ședința Consiliului Județean din luna septembrie, în susținerea proiectului propus, Dragoș Soare. Într-o adresă trasmisă pe 17 octombrie 2016, Președintele Victor Moraru susține că apreciază inițiativa consilierului județean și că «vom ține cont de propunerea dumneavoastră în elaborarea noului Plan de Gestionare a Deșeurilor pentru județul Ialomița». În cadrul unei conferințe de presă susținute în ziua semnării adresei, Victor Moraru a declarat public referitor al același subiect că nu se lasă impresionat de «proiectele copiate de pe internet» și, prin urmare, nu va susține inițiativa consilierului județean. Dincolo de duplicitatea administrativă a președintelui, necesitatea înființării unui operator județean care să colecteze și să recicleze deșeurile menajere rămîne una de maximă importanță pentru județ. În caz contrar, și mai ales în condițiile în care administrația județeană tergiversează adoptarea acestei decizii, nota de plată va fi onorată, ca și pînă acum, de către locuitorii județului Ialomița. Reamintim că, pentru gunoiul colectat de la populație, România plătește o taxă de în valoare de 80 de lei pe fiecare tonă, începînd din ianuarie 2016, iar din 2017 aceasta va crește la 120 lei/tonă.

Ex-managerul Violeta Șapira oferă explicații publice
Independent a publicat săptămîna trecută un articol care dezvăluia modul în care, în decursul ultimelor 10 luni, conducerea Spitalului Slobozia a efectuat cheltuieli de peste 3 milioane de lei prin achiziții directe. În cadrul ședinței Consiliului Județean, ex-managerul Violeta Șapira a oferit plenului un prim set de explicații pe marginea acestui subiect...
10 luni de «achiziții directe» Conform planului anual al achizițiilor publice din anul 2016, majoritatea cheltuielilor efectuate în decursul anului 2016 au reprezentat «achiziții directe». Singurele licitații înregistrate sînt cele pentru aparatul de tomografie și cele 4 ascensoare care urmează să fie înlocuite, cel mai probabil anul viitor. Valoarea totală estimată a acestor «achiziții directe» depășește 3 milioane de lei. Mai mult decît atît, notele de fundamentare care stau la baza viitoarele achiziții nu au în spate niciun fel de oferte, iar valorile prezentate sînt de 3 pînă la 10 ori mai mari decît cele practicate pe piață. Toate aceste informații, cu exemple concludente, au fost prezentate public în paginile ziarului Independent, ediția din 19 octombrie.
Violeta Șapira reacționează Prezentă la ședința de Consiliu Județean, ex-managerul Violeta Șapira, s-a apărat public de aceste acuzații, declarînd: «Am văzut și eu acea sesizare din presă, de aceea sînt aici. (...) Dacă cineva poate obține prețuri atît de mici pentru achizițiile făcute de Spital, aș vrea să cumpăr și eu. Pot să susțin și să justific fiecare achiziție făcută din buget... De exemplu, de ce am cerut un aparat EKG de 24 mii de lei, în condițiile în care el costă 5 mii de lei? Este un EKG pentru Serviciul UPU, în care numărul de prezentări anuale este de cel puțin 33 mii de pacienți. Dacă la fiecare prezentare se efectuează un EKG, rezultă 33 mii de astfel de proceduri anual. Dar sînt situații în care se fac 2-3-5 EKG-uri, pentru că trebuie urmărită dinamica situației... De aceea avem nevoie de un EKG fiabil, performant și care să aibă o durată normată de funcționare de cel puțin 10 ani. (...) Toate aceste ahiziții presupun aparatură medicală performantă, care asigură activitatea medicală la nivelul întregului spital!» a declarat aceasta, printre altele.
Auditul durează 6 luni Deși plauzibile, declarațiile managerului Violeta Șapira nu justifică faptul că timp de 10 luni cheltuielile din Spitalul Slobozia au fost efectuate aproape exclusiv prin «achiziții directe». Pentru a elimina aceste suspiciuni de fraudă, consilierul județean PNL Luminița Barcari a solicitat în plen un audit care să verifice legalitatea cheltuielilor efectuate în ultimii 2 ani la Spital. Solicitarea Luminiței Barcari a fost dublată de cea a consilierului PNL Dragoș Soare, care a declarat în plen: «Eu nu doresc ca aceste suspiciuni să planeze asupra activității Spitalului... De 20 de ani, avem parte permanent de aceleași scandaluri și acuzații. (...) Vreau ca votul meu să fie unul responsabil și în cunoștință de cauză, nu unul formal, cum s-a întîmplat pînă acum!». În replică la toate aceste polemici, Președintele Victor Moraru a declarat că rezultatele unui audit în cazul Spitalului Slobozia nu vor fi făcute publice mai devreme de 6 luni: «Am contactat o firmă canadiană pentru realizarea unui audit la nivelul întregului sistem sanitar județean. Auditul pe care îl cereți, realizat la modul profesionist, nu va fi făcut public mai devreme de 6 luni...» a declarat acesta.

27 Octombrie 2016, 20:20 (17997 vizualizări - 31 comentarii)

Citiți și:
Stații de reîncărcare a mașinilor electrice, pe drumurile județene din Ialomița
Consiliul Județean Ialomița, interesat de preluarea taberelor de copii din Amara
Primăriile ialomițene primesc 43,7 milioane de lei pentru echilibrarea bugetelor locale
Cătălin Grigore asigură interimatul la președinția Consiliului Județean Ialomița
MINCIUNILE ADMINISTRATIVE ale lui Victor Moraru au picioare scurte

Comentariile cititorilor:


Gina:
(4 Noiembrie 2016, 18:43)
Nu ii da nimeni jos ca sunt rosii ca Moraru. Nu sunt inscrisi in partid dar slujeste PSD cat o fi. Daca cumva se schimba culoarea se schimba si ei. Zice ca nu mai sunt oameni ca ei!!! Din ce in ce baga mana mai tare si tupeul creste!
Eugen:
(4 Noiembrie 2016, 16:43)
Muzeul are bani de tocat pentru tot neamul lui Săpăligă! Nu el este prostu! El și ea profită de prostia noastră cei care le dăm banii să facă ei mămăligă la Giurgeni!
Nero:
(4 Noiembrie 2016, 15:57)
JOS directorii din cultura!
Gina:
(4 Noiembrie 2016, 01:11)
@Nicoleta- vine cu masina ca il vede lumea pe strada la ora 10. Sau poate ca nu mai stie sa mearga!!!Muzeul isi permite! Are bani muzeul pentru intretinerea lui Sapaliga.
Nicoleta:
(3 Noiembrie 2016, 20:35)
@vecin cu muzeul lui Săpăligă. Stă și departe de muzeu Săpăligă! Cinci minute, la pas! Îi trebuie mașină de serviciu să-l ia la ora 10 din scutece! Așa se pune osânza pe om, din lenevie! Săpăligă a devenit Lopătaru.
vecin cu muzeul:
(3 Noiembrie 2016, 19:39)
Ce sa vada Sapaliga cand el vine la 10 la serviciu? Il mai aduce si masina unitatii! Nu ar fi mai bine sa il lase de tot acasa?
Taxare:
(3 Noiembrie 2016, 11:27)
La Săpăligă doctor, la Muzeu, nu se face nimic. Bani risipiți și elevi duși de zgardă să anime oarecum locația. Doamnele angajate pe banii noștri "fac trotuarul", in timpul programului. Până la ORAȘUL CU FLOCI din Octombrie, 2017, somn ușor!
Luati cultura :
(3 Noiembrie 2016, 02:45)
La Sapaliga la muzeu nu stiu ce se face, dar va spun doar atat: sunt unele angajate care tot timpul sunt in oras. Ce functii au? Stie cineva? Sunt pensionara si le cunosc de la o prietena. Am avut si eu servici, dar nu stateam de vorba pe strazi. Nici nu aveam voie sa iesim din incinta. Astea iau banii degeaba!Sapaliga tine-ti oile acasa ca le mananca lupii!!!
Reabilitarea:
(2 Noiembrie 2016, 10:50)
Decanu de varsta in ale nerealizarilor, "Podul de la Dridu".... sa mai astepte pana spre sf. lui 2018. TEAPA, deoarece anul 2018 este an electoral ca si inceputul lui 2019. Mai vorbim in deceniul III, secolul I, mileniul III.
Gogu:
(1 Noiembrie 2016, 15:41)
Vlad de la muzeu face afaceri in interes de buzunar găurit! Mai poate fi urmărit sau a ieșit din raza DNA ?! Săpăligă, cine a zis, a nimerit-o!
Help my car!:
(1 Noiembrie 2016, 15:37)
Gurile de canal ne distrug mașinile! Faceți ceva, urgent! O mașină se cumpără greu. Cine știe.
Lorett:
(1 Noiembrie 2016, 15:22)
In proiectele domniei voastre nu intra si demiterea directorului Cristian Obrejan?! Cum ati promis?! Sau asteptati demisia doctorului in buget cheltuit dupa chipul si asemanarea lui de hot.
Andrei:
(1 Noiembrie 2016, 15:17)
Ajutorul de "morar" asa zisul primar al Sloboziei, cand astupa gropile, denivelarile din carosabil si ridica gurile de canal?! Ce bataie de joc la adresa locuitorilor! Nu l-am vazut niciodata prin oras la pas cum era vazut circarul caruia i-a luat locul.
Frangulea:
(31 Octombrie 2016, 17:05)
@Nelu. doctoratul se zice ca il are și săpăligă. Primește bani in plus la salariu de prin 2004, dacă știu bine. Oricum l-a dat cam in același timp cu scriitorul Stan nicu de la Crăsani. Jale mare, ce victorie cumpărată! ?
Ghiță:
(31 Octombrie 2016, 12:41)
Vlad Emilia este de neoprit; n-are chef de ore, țușt! la muzeu! Așa cred că duce ea o catedră jumate, la o vârstă onorabilă! Bani să iasă, că elevii sunt docili și părinții proști. Muzeul să trăiască și directorul lui...

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 29 Iun 2026
209 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
IPJ Ialomița: Accident rutier, pe DN2A-E60, între două camioane

IPJ Ialomița: Accident rutier, pe DN2A-E60, între două camioane

La data de 24 iunie 2026, în jurul orei 6,00, polițiștii ialomițeni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident de circulație în care au fost implicate două camioane, pe DN2A ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2026, 13:50
(700 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

24 Iunie 2026, 10:15


S-a întâmplat la Ograda: Doi minori, înecați în râul Ialomița!

S-a întâmplat la Ograda: Doi minori, înecați în râul Ialomița!

Pompierii ialomițeni au desfă­șurat încă de duminică, 22 iunie 2026, o amplă acțiune de căutare a doi minori, de 13 și, respectiv 17 ani, înecați în apele râului Ialomița ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2026, 08:20
(3363 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Traficant de droguri, arestat preventiv

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2026, 18:00
(460 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 167,21 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în mai 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna mai a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 167,21 milioane ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2026, 12:10
(268 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă pe mai multe străzi din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin marți, 23 iunie 2026, în intervalul orar 10,00-16,00, pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Venus din orașul Țăndărei. Pe durata desfășurării lucrărilor ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2026, 10:30
(387 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: 24 Iunie-«Ziua Internațională a Iei», sărbătorită la Sala «Europa»

Miercuri, 24 iunie 2026, de la orele 18,00, la Sala «Europa» din Slobozia, Consiliul Județean Ialomița, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2026, 09:10
(527 vizualizări - 0 comentarii)


Articole pirotehnice comercializate fără autorizație, depistate de jandarmii ialomițeni

Articole pirotehnice comercializate fără autorizație, depistate de jandarmii ialomițeni

Duminică, 22 iunie a.c., în cadrul misiunilor executate cu ocazia desfășurării evenimentului cultural «Drăgaica» din Căzănești, jandarmii ialomițeni au identificat o persoană care comercializa ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2026, 13:15
(530 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie la intersecția străzii 1 Decembrie cu Șoseaua București din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul conductei de alimentare cu apă, cu diametrul de 225 mm, de la intersecția străzii 1 Decembrie cu Șoseaua București din orașul Țăndărei, echipele RA ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2026, 12:40
(430 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie în localitatea Țăndărei!

Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite la nivelul conductei de alimentare cu apă, cu diametrul de 350 mm, de pe strada Gării din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2026, 09:55
(565 vizualizări - 0 comentarii)


1097 persoane, angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-mai 2026

În primele 5 luni ale anului 2026, ca urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 1097 persoane, dintre care 414 femei.  ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2026, 08:25
(512 vizualizări - 0 comentarii)


Nu ratați...

...Secțiunea BÂRFE fiindcă
nici nu știți ce pierdeți! :-)

16 Iunie 2026, 18:10


Slobozia: Expoziția de pictură «TEMPO RUBATO», la Centrul Cultural «Ionel Perlea»

Luni, 15 iunie 2026, la Galeriile «Arcadia» din cadrul Centrului Cultural «Ionel Perlea» va fi vernisată expoziția de pictură «TEMPO RUBATO-natură și proiect», semnată ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2026, 11:20
(1412 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Bărbulești, prins în flagrant și reținut pentru «șantaj»

Un bărbat de 51 de ani, din Bărbulești, a fost prins în flagrant delict de polițiștii de investigații criminale din Urziceni, imediat după ce ar fi primit 1000 de euro, bani pretinși prin amenințări ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2026, 10:25
(989 vizualizări - 1 comentariu)


Tânăr din Urziceni, reținut de polițiști pentru infracțiuni rutiere

Un tânăr de 28 de ani, din Urziceni, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii rutieri ialomițeni după ce a fost depistat la volan deși avea permisul de conducere suspendat. Cercetările au ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2026, 17:20
(1187 vizualizări - 0 comentarii)


Call Center RAJA Constanța

Call Center RAJA Constanța

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, serviciul Call Center pus la dispoziția acestora vine î ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2026, 12:50
(638 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale și amenzi de peste 132 mii de lei. Peste 1000 kg de produse alimentare, retrase de la comercializare!

În perioada 25 mai5 iunie 2026, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița a desfășurat 58 de acțiuni de control în unități din domeniul alimentar, având ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2026, 10:15
(1142 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Căzănești!

Marți, 9 iunie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Prunului din orașul Căzănești. Astfel, în intervalul orar 09,30-13,00, sunt afectați ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2026, 10:20
(588 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în localitățile Dridu-Snagov și Moldoveni!

Miercuri, 10 iunie 2026, în intervalul orar 09,00-16,00, RAJA Constanța va sista furnizarea apei în localitățile Dridu-Snagov și Moldoveni, pentru realizarea operațiunilor ...[citește_toată_știrea]

8 Iunie 2026, 15:05
(1252 vizualizări - 0 comentarii)


«Pe pământ și pe apă: locuitorii Deltei Dunării acum 6500 de ani», expoziție vernisată la Muzeul Județean Ialomița

Muzeul Județean Ialomița invită publicul pasionat de istorie și patrimoniu să participe joi, 11 iunie 2026, începând cu orele 11,00, la vernisajul expoziției «Pe pământ și pe ...[citește_toată_știrea]

8 Iunie 2026, 12:50
(1198 vizualizări - 0 comentarii)


Dosar privind «deținerea ilegală de arme», percheziții la Țăndărei

Dosar privind «deținerea ilegală de arme», percheziții la Țăndărei

Joi, 4 iunie 2026, polițiștii ialomițeni au pus în aplicare 5 mandate de percheziție domiciliară în orașul Țăndărei. Activitățile au fost desfășurate în cadrul unui dosar penal î ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 15:40
(1651 vizualizări - 0 comentarii)


Soluții digitale de la RAJA Constanța

Soluții digitale de la RAJA Constanța

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 15:30
(1133 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Reținut pentru consum de alcool la volan și lipsa permisului auto

Polițiștii din Fetești au reținut pentru 24 de ore un bărbat în vârstă de 41 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de «conducere a unui vehicul sub influența alcoolului ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 15:20
(1335 vizualizări - 0 comentarii)


Borănești: Mașină de Poliție, vandalizată. Autorii au fost reținuți!

Miercuri, 3 iunie 2026, polițiștii ialomițeni au reținut, pentru 24 de ore, doi bărbați cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de «distrugere». Din cercetările efectuate a reieșit ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 15:00
(2536 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,72%, rata șomajului la sfârșitul lunii aprilie 2026

La sfârșitul lunii aprilie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4487 de șomeri (din care 2114 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 11:30
(1423 vizualizări - 0 comentarii)


Informare privind plata facturilor RAJA Constanța prin rețeaua PayPoint

RAJA Constanța informează clienții societății că, urmare a noilor condiții comerciale și operaționale implementate la nivel național de către procesatorul de plăți PayPoint, la achitarea facturilor prin ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2026, 13:20
(1480 vizualizări - 0 comentarii)


Trafic feroviar blocat în zona Fetești din cauza unui accident. O femeie și un copil au fost loviți de tren!

Trafic feroviar blocat în zona Fetești din cauza unui accident. O femeie și un copil au fost loviți de tren!

Luni, 1 iunie 2026, o femeie de aproximativ 70 de ani și un minor de aproximativ 5 ani au fost loviți în plin de trenul InterRegio Constanța-București în timp ce traversau neregulamentar ...[citește_toată_știrea]

1 Iunie 2026, 17:00
(3842 vizualizări - 2 comentarii)


Programul RAJA Constanța de 1 Iunie 2026

Casieriile RAJA Constanța și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise luni, 1 Iunie 2026, cu prilejul Zilei Copilului și Rusaliilor. Abonații societății au ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2026, 10:20
(4472 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Expoziția Absolvenților 2026»

Slobozia: «Expoziția Absolvenților 2026»

Consiliul Județean Ialomița, Muzeul Național al Agriculturii, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, Uniunea Artiștilor Plastici-Filiala Slobozia/Ialomița și Liceul de Arte «Ionel Perlea» ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2026, 15:55
(2131 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Dealer de cocaină, arestat preventiv

Țăndărei: Dealer de cocaină, arestat preventiv

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii DIICOT-Biroul Teritorial Ialomița, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2026, 15:50
(11539 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
#pasajladrajna în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Succesor în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Carmen în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Gigel în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! mdrag20 în Irigațiile pe 36000 de hectare în Ialomița, afectate de o decizie a CFR pentru protejarea unui pod feroviar în Brăila Gigi gunoierul în A început construirea «drumului de șantier» în zona podului peste râul Ialomița din Țăndărei Corcodel de la DUMITRESTI în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! George în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia casă Slobozia Nouă în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 închiriere apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 om de rand în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! laurentiu în «Beach Party» săptămânal pe Plaja Zorilor Răduță Aurelian-Constantin în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia @ahaaaaaa în «Reabilitarea energetică» a sediului Prefecturii Ialomița, la final soluția e simplă în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia Fa Marileno în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Maria în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia Nelu în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Vasile în Urban SA Slobozia, sub monitorizarea Gărzii de Mediu Ialomița privind respectarea măsurilor de conformare Ionut în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...