Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

UNA PE SĂPTĂMÎNĂ

Angajații Consiliului Județean Ialomița părăsesc instituția doar cu «bilet de voie»

Cazarma Președintelui Moraru

Angajații Consiliului Județean Ialomița părăsesc instituția doar cu «bilet de voie»

Președintele Consiliului Județean Ialomița a trasformat instituția pe care o conduce într-o cazarmă militară. După modelul european pe care îl propovăduiește, angajații sînt obligați să completeze o cerere în momentul în care părăsesc incinta. Cererea este aprobată exclusiv de către Președintele Victor Moraru care a declarat, referitor la legalitatea acestei proceduri: «Este o dispoziție a mea! Atît trebuie să știți!».

Derapaje prezidențiale
Încă înainte de preluarea funcției, Victor Moraru a promis electoratului că va conduce «o instituție europeană». Prima măsură de europenizare a Consiliului Județean Ialomița a reprezentat-o însă introducerea condicii de prezență. Teoretic, măsura poate fi considerată una necesară, avînd drept scop, printre altele, responsabilizarea funcționarilor publici din cadrul instituției. În fapt însă, măsura a fost considerată un afront la adresa celor aproximativ 100 de angajați din subordine, pe care, anterior, Victor Moraru i-a catalogat public drept «slab pregătiți și incompetenți». Nesatisfăcut de rezultatele primei măsuri, Președintele Consiliului Județean Ialomița a recidivat. Astfel, la acest moment, pentru a ieși din instituție, fiecare angajat este obligat să completeze cu 24 de ore în avans, o cerere-tip în care precizează destinația și durata deplasării, dar și legat de scopul pentru care părăsește instituția.

Mare e grădina Președintelui
Funcționarii obligați să completeze această cerere susțin că măsura este una abuzivă și creează situații absurde. «Dacă, de exemplu, ai de depus un dosar către o altă instituție și ești reprogramat pentru o altă oră, nu poți ieși din nou din Consiliul Județean. Este absurd! Nu mai vorbesc despre ieșitul afară pentru un pateu sau o sticlă de apă, în pauza de masă...» ne explică unul dintre cei intervievați, sub protecția anonimatului. Solicitat să precizeze în baza cărei reglementări interne a emis o astfel de dispoziție, Victor Moraru ne-a declarat: «Este o dispoziție a mea! Atît trebuie să știți! Scrieți ce vreți! Și nu uitați că există instituții unde angajații sînt amprentați la intrare și la ieșire... Sau au carduri de acces...». În pofida explicațiilor oferite de Președinte, Codul Muncii nu impune obligația instituirii condicii de prezență, iar biletul de voie nu rezolvă problema eficientizării activității instituției.

Fișa postului este soluția Pentru a nu fi acuzați că boicotăm eforturile Președintelui Moraru de europenizare activității administrative, ne permitem să îi reamintim că o posibilă soluție pentru eficientizare a activității angajaților constă în reevaluarea fișelor de post. Prin fișa postului, iertată fie-ne pedanteria explicațiilor, angajatorul proiectează în detaliu postul respectiv, stabilindu-i denumirea, locul, rolul, atribuțiile specifice ce trebuie executate, indicatorii de performanță, criteriile de evaluare, răspunderile din domeniul securității și sănătății în muncă, ale situațiilor de urgență, precum și unele reglementări esențiale din regulamentul intern. Asta dacă nu vi se pare un efort prea mare, domnule Președinte...

10 Noiembrie 2016, 18:45 (29682 vizualizări - 48 comentarii)

Citiți și:
Cătălin Grigore asigură interimatul la președinția Consiliului Județean Ialomița
MINCIUNILE ADMINISTRATIVE ale lui Victor Moraru au picioare scurte
Ialomițenii au plătit pentru mediatizarea președintelui Victor Moraru 2 milioane de lei

Comentariile cititorilor:


salariatul bugetar:
(17 Noiembrie 2016, 20:44)
Mai exagerat la prefectura se merge la wc.cu autorizatie speciala emisa numai intre orele 7:00 si 7:03 semnata in mod expres de prefect.Care nu se incadreaza in timp este penalizat si amendat de cel mai tare specialist in dreptul pensionarilor, sarpele cu ochelari dupa indelungi verificari si controale de legalitate.
Ina:
(17 Noiembrie 2016, 01:27)
Hai cu vaicareala! Stati la program,oameni bun, respectati munca,bucurosi ca o aveti cu contract de nedeterminat. Multi ar dori,dar n au noroc ca voi! Si chiar ar fi binevoitori sa va inlocuiasca daca v ati plictisit si vreti pauzele lungi si dese!!
Mircea:
(15 Noiembrie 2016, 20:13)
Orice metoda de constrangere are rezultat contrar celui asteptat...
gogu:
(15 Noiembrie 2016, 16:50)
Baron adevarat ca pe vremea lui Nastase...Cine ne-o fi bl;estemat sa avem candidati numai ca cretinel si moraru
Vasile:
(14 Noiembrie 2016, 22:23)
@chiulangiu din cj- sunt altii mai mici ca presedintele care se folosesc de masinile institutiilor. Zilnic il vad pe Sapaliga cum iese din bloc, intre orele 9-10 si se arunca in masina muzeului. Nu ii prieste aerul curat al diminetii! Ii prieste banul public!!!
chiulangiu din cj:
(14 Noiembrie 2016, 20:11)
O sa fiu de acord cu masura asta cand nu o sa mai vad masina domnului presedinte de cj in fata sediului psd in orele de program. Activitatile de partid sa le faca in timpul liber. Sau sa se deplaseze la pardit pe jos, ca e aproape.
Mary:
(14 Noiembrie 2016, 12:55)
  La cata libertate sau mai bine spus chiul trag stimabilii de la Primarie, C.J. si Prefectura, se impune o astfel de masura. Vinerea este o frenezie in timpul programului pe la magazinele de toale la mana a doua, in piata, cu putina "treaba" la Finante sau la Trezorerie. Mergeti la privat si vedeti cum contorizeaza pauzele de o tigara si apoi sa vorbiti de comunism.
Mircea:
(14 Noiembrie 2016, 10:09)
@anticomunist, nu stiu si nu inteleg de ce trebuie sa ma jignesti spunand ca nu te cobori la mintea mea, o faci crezand ca esti mai convingator...apoi mai aniticomunistule nu stiu in ce calitate ai fost tu pe porta-avion (asa ai scris tu, probabil din cauza nivelului foarte ridicat de cultora), in sfarsit mai anticomunistule, daca tot esti atat de....inteligent pe cat te dai, ilumineaza-ne, eu cred insa ca daca nu esti un bugetar ofticat pe cei din consiliu, trebuie fii un pensionar nostalgic dupa putere...am sau n-am dreptate?
Anticomunist@Mircea:
(13 Noiembrie 2016, 23:14)
Comunismul, nu a exitat vreodată în România în sensul ăla ideal al lui Karl Marx, poate socialismul, ...ăsta da,  e în toate partidele sau mai bine zis în gloaotele astea de la noi, nu-i nicio diferență între ele, din politețe nu mă cobor la mintea ta să-ți dau un răspuns pe măsura comentariului tău, iar privind super-angajații tăi Feți-Frumoși care muncesc în  două ore cât alții în trei săptămâni, angajează-i tu pe ăia, medicina muncii cere ca oamenii să lucreze constant și-n condiții normale 8 ore, pentru a se obține calitate în timp. Am avut prilejul să văd cum lucrează un militar american pe un porta-avion...în momentul cân i s-a terminat cartul (tura), el este obligat de regulament să meargă la odihnă , altfel și-o fură, astfel va fi apt și va da performanță, pe când la noi, angajatorul îl fură pe angajat la timpii lucrați iar angajatul la calitate ...Așa nu mai merge, d-l Moraru are dreptate, toată lumea să fie monitorizată, să facă fiecare ce i se cere prin fișa postului și să-i mulțumească lui Dumnezeu de fiecare dată când ajunge la bancomat, că alții n-au privilegiul ăsta.
anca:
(13 Noiembrie 2016, 21:41)
Salariatul , fie la stat fie la privat , daca vrea sa stea tot sta... cred ca mai eficient este sa iasa 5 min afara dc vrea sa se relaxeze putin si apoi sa revina cu alt chef de munca decat sa stea obligatfortat la munca cateva ore si sa nu faca mare lucru... sa nu exageram totusi cu plecarile; cei cu pile pleaca fara bilete de voie, aste e problema, biletele sunt pentru cei prosti si muncitori; nu scade eficienta timpului  dc pleaca cineva 5 min sa cumpere un covrig...
POPA:
(13 Noiembrie 2016, 19:17)
Poate pazesc si angajatii spitalului care ies din timpul programului sa se duca pana acasa sau care vin mai tarziu la serviciu, sau care merg sa faca diferite servicii unor medici ca sa le maerga BINE
bre,"anticomunistule":
(13 Noiembrie 2016, 15:01)
Pai l-ai jignit din start cu nick-ul tau pe Morar, devreme ce psd-ul(pcr,fsn,psdr,etc)este mostenitorul de drept al comunistilor(vezi seful suprem,KGBiliecu). Tine minte postarea ta caci peste 4 ani o vei spune urmasului lui Morar: "pune biciul pe golanii angajați prin profesionalismul pilelor, din ultimii 31 de ani. Nu vă speriați de amenițările unora ..Moraru si Ciupercă au facut compromisuri și de-aia au merlit-o. Succes și spor la treabă tuturor"...
Mircea:
(13 Noiembrie 2016, 13:55)
@anticomunist, prietene, nu esti deloc anticomunist, dipotriva, esti un fel de ultracomunist, esti genul de om pentru care conteaza sa fi prezent  la locul de munca nu ce faci la locul de munca, sunt oameni care in 2 ore  fac cat nu fac altii care respecta condica si biletul de voie in trei saptamani, una e sa stai 8 ore la sv, alata este sa lucrei 8 ore...pentru a nu se isca confuzii, nu sunt bugetar....
Angi:
(13 Noiembrie 2016, 12:19)
Cei de la CJI nu mai au nici curier. Doamnele de la registratura suna la institutii sa trimita pe cineva sa isi ia corespondenta. Nu era asa inainte! De cativa ani s-au facut comode!
Anticomunist:
(13 Noiembrie 2016, 09:15)
Bravo d-l Morar, puțină disciplină nu strică, să fie liberi da'să știm și noi. Pune biciul pe golanii angajați prin profesionalismul pilelor, din ultimii 27 de ani. Nu vă speriați de amenițările unora ..Ciupercă a facut compromisuri și de-aia a merlit-o. Succes și spor la treabă tuturor.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 24 Iul 2026
235 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Mesaj Ro-Alert în județul Ialomița, din cauza unei alerte aeriene emisă în Tulcea

Mesaj Ro-Alert în județul Ialomița, din cauza unei alerte aeriene emisă în Tulcea

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a emis vineri, 24 iulie 2026, un mesaj Ro-Alert în județul Ialomița cu privire la posibilitatea căderii de obiecte din spațiul aerian. Mesajul a ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2026, 11:10
(3119 vizualizări - 0 comentarii)


Marsilieni: Minoră dispărută de la domiciliu

Marsilieni: Minoră dispărută de la domiciliu

În cursul zilei de joi, 23 iunie 2026, polițiști din Slobozia au fost sesizați cu privire la plecarea voluntară a numitei Cătălina Mihaela Niculici, de 16 de ani, din localitatea ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2026, 08:30
(233 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținuți pentru «tentativă la omor»

Urziceni: Reținuți pentru «tentativă la omor»

Joi, 23 iulie 2026, polițiștii ialomițeni, împreună cu procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, au reținut cinci bărbați cercetați pentru săvârșirea infracțiunii ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2026, 08:00
(173 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 48 milioane de lei în semestrul I 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-iunie 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2026, 15:25
(179 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat cu un cuțit de 28 cm, depistat de jandarmi într-un parc din Urziceni

Bărbat cu un cuțit de 28 cm, depistat de jandarmi într-un parc din Urziceni

Luni, 20 iulie a.c., în jurul orelor 17,15, un echipaj de jandarmi aflat în timpul serviciului pe raza municipiului Urziceni, a observat un bărbat care se afla pe o bancă într-un parc ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 13:10
(401 vizualizări - 1 comentariu)


DSVSA Ialomița: Transport de ovine fără documente sanitar-veterinare

Luni, 20 iulie a.c., polițiștii ialomițeni au notificat DSVSA Ialomița cu privire la identificarea în trafic, pe raza localității Sudiți, a unui transport de ovine, care nu deținea documentele ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 12:55
(243 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 970,22 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în semestrul I 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a colectat în semestrul I 2026 venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 970,22 milioane de lei (cu ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 12:20
(208 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Prunului din orașul Căzănești!

Marți, 21 iulie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Prunului din orașul Căzănești. În vederea desfășurării lucrărilor, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 11:35
(248 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tineri bănuiți de «tâlhărie», depistați de jandarmi la scurt timp după comiterea faptei

Slobozia: Tineri bănuiți de «tâlhărie», depistați de jandarmi la scurt timp după comiterea faptei

În noaptea de duminică spre luni, 19/20 iulie a.c., în jurul orei 1,00, o patrulă de jandarmi aflată în serviciu pe raza municipiului Slobozia a fost sesizată de doi bărbați, î ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 10:25
(344 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Barierei din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin marți, 21 iulie 2026, în intervalul orar 09,30-15,00, pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Barierei, din orașul Țăndărei. Pe durata desfășurării ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 10:00
(204 vizualizări - 0 comentarii)


Studenți ai Academiei de Poliție, în stagiu la Jandarmeria Ialomița

Studenți ai Academiei de Poliție, în stagiu la Jandarmeria Ialomița

Începând de luni, 20 iulie a.c., pentru următoarele două săptămâni, Claudiu și Alexandru, studenți ai Academiei de Poliție «Alexandru Ioan Cuza», vor desfășura stagiul de ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2026, 11:25
(265 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF a sesizat autoritățile de urmărire penală după ce a descoperit un circuit de facturare fictivă în domeniul construcțiilor

Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) au identificat un circuit de facturare fictivă utilizat de operatori economici care ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2026, 10:20
(256 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Întrerupere de apă la Fierbinți-Târg și localitățile componente luni, 20 iulie 2026!

În vederea remedierii unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă din localitatea Fierbinți-Târg, RAJA Constanța va sista furnizarea apei luni, 20 iulie 2026, în intervalul orar 09,00-12,00.  ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2026, 11:05
(320 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Cercetat penal pentru «trafic de droguri de risc și mare risc» 

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2026, 16:40
(555 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în zona Fetești Oraș!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Fabricii din Fetești,, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile în zona Fetești ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 15:05
(674 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 5,61 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna iunie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna iunie 2026, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 11:25
(696 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Artelor din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin miercuri, 15 iulie 2026, în intervalul orar 09,30-13:00, pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Artelor din orașul Țăndărei. Pe durata desfășurării ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 09:55
(560 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

14 Iulie 2026, 20:40


DSVSA Ialomița atenționează asupra suspendării mișcărilor de ovine/caprine începând cu data de 7 iulie 2026!

În perioada 01.04-30.06.2026, inspectorii DSVSA Ialomița au verificat 146 exploatații nonprofesionale, constatându-se, ca deficiențe, vânzarea/cumpărarea de animale fără documente sanitare ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2026, 14:20
(1196 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 181,83 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în iunie 2026. S-a rambursat TVA în valoare de peste 6,67 milioane de lei!

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna iunie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 181,83 milioane ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2026, 13:50
(1009 vizualizări - 0 comentarii)


Expoziții la Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia

Expoziții la Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia

Miercuri, 15 iulie2026, începând cu orele 16,00, la Galeriile de Artă «Arcadia» din cadrul Centrului Cultural «Ionel Perlea» Slobozia, va fi vernisată expoziția « ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2026, 12:15
(843 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Serviciul Call Center

RAJA Constanța: Serviciul Call Center

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, serviciul Call Center pus la dispoziția acestora vine î ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2026, 12:50
(2356 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Gospodăria de Apă Moldoveni, afectată de lucrări la rețeaua electrică!

Echipele operatorului de distribuție a energiei electrice execută vineri, 10 iulie 2026, lucrări ce vor afecta Gospodăria de Apă Moldoveni. Fără curent, sursa ce alimentează cu apă localitatea Moldoveni ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2026, 08:45
(1040 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Copil decedat în urma unui accident feroviar

Joi, 9 iulie 2026, polițiștii au fost sesizați de un bărbat din Fetești cu privire la faptul că fiul său, în vârstă de 8 ani, a plecat de acasă. La scurt timp, mecanicul unui tren ce circula ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2026, 11:30
(1756 vizualizări - 0 comentarii)


Nu ratați...

...Secțiunea BÂRFE fiindcă
nici nu știți ce pierdeți! :-)

7 Iulie 2026, 20:45


Focuri de armă la Țăndărei, patru suspecți după gratii!

Patru bărbați din Țăndărei au fost reținuți la sfârșitul săptămânii precedente, după ce au intrat cu pistoale peste membrii unei familii din oraș și au deschis focul. Procurorii susțin că ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 15:05
(1529 vizualizări - 0 comentarii)


Au început înscrierile pentru admiterea la Academia de Poliție

Au început înscrierile pentru admiterea la Academia de Poliție

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița anunță de­mararea campaniei de recrutare a candidaților pentru sesiunea de admitere 2026 la Academia de Poliție «Alexandru Ioan Cuza» din ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 11:20
(1197 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Căzănești!

Marți, 7 iulie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Nordului din orașul Căzănești. Astfel, în intervalul orar 09,30-12,00, sunt afectați ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 09:55
(618 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA intervin luni, 6 iulie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de la intersecția străzilor Principală și Măslinului, din ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2026, 09:40
(1416 vizualizări - 0 comentarii)


Murgeanca: Două femei au murit, iar doi minori sunt grav răniți în urma unui accident feroviar

Murgeanca: Două femei au murit, iar doi minori sunt grav răniți în urma unui accident feroviar

Un grav accident rutier s-a petrecut vineri, 3 iulie 2026, în zona trecerii de cale ferată Murgeanca. Un tren de călători a lovit o mașină în care se aflau două femei, în vârstă ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2026, 12:30
(1897 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
parandarat în Fonduri pentru energie verde, turism fluvial și infrastructură socială în Ialomița un ialomițean în Asociația «E Pluribus Unum» din Slobozia sprijină performanța în Educație Vasile în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului Vasile în Clean Tech, amendată din nou de Garda de Mediu Ialomița din cauza mirosurilor pestilențiale Vasile o în Clean Tech, amendată din nou de Garda de Mediu Ialomița din cauza mirosurilor pestilențiale Mary în Clean Tech, amendată din nou de Garda de Mediu Ialomița din cauza mirosurilor pestilențiale Tesla în Fonduri pentru energie verde, turism fluvial și infrastructură socială în Ialomița cetățean din grindu în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului Nutii spaima Constitutii în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Irespirabil în Clean Tech, amendată din nou de Garda de Mediu Ialomița din cauza mirosurilor pestilențiale Cetatean1 în Diferență de peste 2,5 puncte la Bacalaureat, în urma contestației depuse de un elev din Ialomița Grindu, Ialomita în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului b în Diferență de peste 2,5 puncte la Bacalaureat, în urma contestației depuse de un elev din Ialomița nae în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica nae în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Vasile în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului Nimeni Altu în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Mihai Cristian Amzaru în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Cetatean al orasului în Clean Tech, amendată din nou de Garda de Mediu Ialomița din cauza mirosurilor pestilențiale Vasile în Clean Tech, amendată din nou de Garda de Mediu Ialomița din cauza mirosurilor pestilențiale

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...