Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Primarul Mocioniu pleacă în turul Asiei

Trezorier în cadrul Asociației Municipiilor din România

Primarul Mocioniu pleacă în turul Asiei

Asociația Municipiilor din România organizează în perioada 29 martie-15 aprilie 2017 un «turneu asiatic» în Japonia, Coreea de Sud și China. Oficial, scopul turneului este acela de «extindere a contactelor și oportunităților care ar putea contribui la dezvoltarea schimbului de bune practici, al potențialului economic, turistic și investițional al municipalităților membre ale AMR». Primarul Sloboziei, Adrian Mocioniu, și-a anunțat și el participarea la acest turneu. Reamintim că Adrian Mocioniu este trezorier al AMR, calitate în care a participat, la sfârșitul săptămânii precedente, la o întâlnire de lucru la Bruxelles.

Turul Asiei de dragul Sloboziei
Asociația Municipiilor din România a fost constituită în anul 1990 în vederea promovării și protejării intereselor comune ale autorităților administrației publice locale. Dar primarul Adrian Mocioniu este trezorier de mai an, de când a promis că va face din Slobozia un oraș european modern și cochet, cum a văzut el de când se plimbă prin Europa. Dar Coana Europa are și ea problemele ei, așa că primarul Sloboziei a decis să se reorienteze și să caute norocul orașului unde a înțărcat dracul copilul, pardon de expresie. Așa că va pleca într-un tur al Asiei, alături de colegii lui din Asociația Municipiilor din România. Invitația a venit din partea AMR, la ședința din 23 februarie 2017, iar scrisoarea remisă primarului Sloboziei menționează că, deocamdată, «agenda întâlnirilor oficiale și a deplasărilor interne este în curs de finalizare-în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe și misiunile noastre diplomatice din țările menționate». Turul asiatic se va concretiza într-o vizită de lucru în capitalele Japoniei, Republicii Coreea de Sud și a Republicii Populare Chineze, care se va desfășura pe parcursul a 3 săptămâni, în perioada 29 martie-15 aprilie 2017. Practic, delegația va petrece câte 6 zile în fiecare dintre cele 3 țări, timp în care va urmări «o extindere a contactelor și oportunităților care ar putea contribui la dezvoltarea schimbului de bune practici, al potențialului economic, turistic și investițional al municipalităților membre ale AMR».

Mai tare decât Ionașcu și Stoica
Discret și modest din fire, Adrian Mocioniu nu a făcut încă publică intenția sa de a participa la acest turneu. Legal, susțin surse administrative autorizate, cheltuielile pot fi susținute de către bugetul local, prin decizia majorității consilierilor locali în funcție. Până la închiderea ediției însă, pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local de marți, 28 martie a.c., devansată special pentru ca domnul Mocioniu să poată pleca liniștit și împăcat în Asia, nu a apărut un proiect de hotărâre în acest sens. Valoarea estimativă a cheltuielilor ocazionate de deplasare se ridică, potrivit proiectelor de hotărâre aprobate de către alte administrații locale care își trimit primarii în «turul asiatic», la 5000 de euro. Cum vă spuneam, suma este pe măsura modestiei și discreției domnului Mocioniu. Pe de altă parte, trebuie precizat că, potrivit statutului AMR, fiecare dintre cele 103 orașe ale României membre ale acestei asociații plătește la acest moment o cotizație modică de 0,30 bani pentru fiecare dintre locuitori. În altă ordine de idei, primarul Sloboziei nu este primul edil local care vizitează Asia. În mandatele precedente, contribuabilii slobozeni au plătit pentru deplasări în China ale unor delegații conduse de către Gabi Ionașcu și Alexandru Stoica. Mai tânăr și mai entuziast, Adrian Mocioniu duce mai departe această tradiție și extinde numărul țărilor vizitate pe bani publici de către un primar de municipiu. Suntem alături de el în acest efort și așteptăm cu interes (și îngrijorare) noile oferte investiționale ale Asiei.

În week-end la Bruxelles Turnelul asiatic al primarului Sloboziei a fost precedat de o vizită la Bruxelles. Potrivit paginii personale de Facebook a lui Adrian Mocioniu, acesta a participat la sfârșitul săptămânii trecute la o întâlnire organizată de comisarul european Corina Crețu în scopul flexibilizării condițiilor de eligibilitate a proiectelor finanțate în cadrul Axei Prioritare 4-POR. «Am considerat necesar să expunem în fața Comisiei realitățile existente în municipiile reședință de județ din România, pentru a obține finanțări și pentru reabilitare stradală, asfaltarea drumurilor, construirea de pasaje și poduri. (...) Consider că întâlnirea a reprezentat un mare pas înainte în ceea ce privește absorbția fondurilor pe Axa 4 pentru România!» a declarat primarul Adrian Mocioniu, fără să-l întrebe nimeni, pe pagina sa de Facebook.

28 Martie 2017, 20:05 (7373 vizualizări - 21 comentarii)

Citiți și:
«Frații» primarului Adrian Mocioniu
Slobozia: Reabilitarea Pieței Revoluției se amână pentru 2022
Transportul public la Slobozia produce pierderi de peste 1 milion de lei anual

Comentariile cititorilor:


Mu-Cin-Ceai:
(4 Aprilie 2017, 21:13)
Cu veterinaru' prin Asia, sau, cum va deveni Slobozia un oras european in toata puterea cuvantului dupa ce tanarul nostru primar va termina de haladuit prin cel Orient indepartat...
jak:
(4 Aprilie 2017, 20:04)
NU VA FACETI PROBLEME POATE FI PLECAT PRIMARUL SI 2 ANI II TINE GINUTA LOCUL,CA ORICUM IL CONDUCE PE PRIMAR ASACA EL NU ISI FACE GRIJI DALIDA STIE TOT ,HOTARASTE TOT CA ALTFEL VAI DE EL CE SAPUNEALA ISI IA DACA NU O ASCULTA CA SI CEI 2 VICEPRIMARI, DALIDA CE ZICE IA TREBUIE EXECUTAT CA ALTFEL SUNT EI EXECUTATI ADUCETI-VA AMINTE AU DESFIINTAT DIRECTIA ECONOMICA NUMAI CA SA-L TERMINE PE TRIFAN
Mary:
(4 Aprilie 2017, 16:47)
  Domnule primar, mergeti sanatos si poate inchideti primaria ca nu-i bai. Pe zi ce trece constat ca aceasta unitate constituita in slujba cetateanului al carei sef sunteti, seamana mai repede a asociatie agricola, cu un arendas care se imbogateste pe an ce trece iar posesorii de pamant, in cazul nostru cetatenii, sunt furati si mintiti sistematic care in final se aleg cu praful dupa toba. La investire vorbeati de un oras european cu proiecte indraznete ce lasau cu gurile cascate audienta, juvenil si indraznet cu zambetul pe fata lansati ideea unei linii de tramvai, ori pod nou peste raul Ialomita sau apa buna de baut, cate si mai cate. Si?! Nimic, nimic, nimic. Adica, zero barat! E! Nici chiar asa! Am vazut ca s-au vopsit trecerile de pietoni fara sa se astupe gaurile din asfalt, adica s-au revopsit inca odata gropile si denivelarile. O idiotenie. Sa nu credeti ca nu mai sunt exemple, mi-ar luat mult de scris. Au fost inventate posturi, pilele si-au facut aparitia in scurt timp, s-au pasat atributii si a ramas sa va plimbati, ca firesc ati obosit. Si ca sa va mai inveselesc putin, o sa aveti cel mai mare salariu din spusele sefului dumneavoastra de partid. Frumos, foarte frumos. Ce viata!! Trebui cu orice pret, sa va ganditi si la alte proiecte europene, sa mai ramaneti un mandat. Succes!!
Andrei:
(3 Aprilie 2017, 17:11)
Drum bun si cale batuta, ...! Poate ramane acolo, ca primaria a facut-o praf, nu mai spun de oras.
Ham Bam Bam :
(31 Martie 2017, 12:45)
Multi rautaciosi.Arata-le Adita cum se taie profesionist un caine!Hai,ca nu ti-ai iesit din mana!Tine trendu'cu Asia ca din zona euro iesim sigur,invata ceva pe acolo si iti deschizi o casa de maestri culinari,ceva.Ca e mare lucru sa manance asiaticii ca la mama acasa.Un catel,o pisica,viermisori,vei gasi materie prima de calitate.Chiar vie! Vai de experienta cu care veti reveni.Sa nu uiati ca vaca si boul e venerat in anumite zone,sa aveti grija la fotografii adriene ca ai avut gratie nevestei coarne,iti mai pune un set si "jurizda"...Ho,boala! Hais!Cea!
ionica:
(31 Martie 2017, 02:13)
Oricum poate sa ramana pe acolo ca primaria si functionarii din primarie sunt varza vai de capul lor sunt bezmetici mare prostie ca i-am votat daca am fi stiut ca acestia ; mocioniu, musat si ala cu cercel in urechi care nu stie sa lege doua cuvinte de puia ce sa mai zic omul este total nepregatit pentru functia de administrstor public niste ciudati parca nu sunt de pe planeta asta si ciudatul asta de primar mocioniu care nu are doua vorbe la un loc poate fi influentat de ori si cine poate cititi legile administratiei publice domnilor invatati invatati invatati lasati smechereala ca o sa va iasa pe nas peste 4 ani lumea acum va cunoaste stie ca potentialul vostru este slab slab domnule neacsu faceti o evaluare sa vedeti ce personje slab pregatite ne-ati bagat pe gat am avut incredere dar in van totul dezamagire dezamagire dezamagire .
Maria:
(30 Martie 2017, 20:43)
Si cu cartela cum ramane dom primar? daca esti Tudorel de la PSD ti se da cartela de acces in birourile de la primarie, daca esti un biet contribuabil ti se spune sa astepti la usi pana apare cineva, ca nu mai sunt cartele de acces? Nu-i asa doamna Ginuta ca stiti cine este Tudorel de la PSD? care nu e scris nici macar in registru....dar domsoara de la politia comunitara indeplineste ordinele doamnei Ginuta....
Hai Hui Muie:
(30 Martie 2017, 05:10)
Marea problemă e limba! Da, limba ca mod de comunicare interumană! Eu zic să se îmbarce cu tot haremul din Primăie. Fiecare știind câte două cuvinte englezești și patru țigănești, pun limbă de la limbă și o vor scoate la capăt. Cum s-au înțeles, vom constata la întoarcere: troc la cadâne și statuie chinezească a lui Mihai Viteazul..
@marian:
(29 Martie 2017, 20:52)
eu zic sa se intoarca de acolo, cu sau fara d ra jurist, cand i-om chema noi inapoi...oricum nu aduce decat eventual cozi de caine..
eu:
(29 Martie 2017, 20:21)
mai de graba va fi insotit de Aghata  Christie
CORNEL:
(29 Martie 2017, 19:53)
In articolul cu '' Madalina masterand '' un domn Ionel  vă  transmitea să vă intoarceți peste 3 ani adică să rataciți pe insula lui Mazare așa ca între colegi de partid până la alegeri.
Eu zic ! Greșit ?  Să vă intoarceți peste  3ani și ceva mai precis la 2 zile dupa depunerea listelor de candidați la alegerile locale din 2020. Vă asigur  ! nu vi se va simți lipsa ???
gogu:
(29 Martie 2017, 19:18)
Ateu! +1
PS La tokio ce se danseaza, sa vedem daca se adapteaza mojo
ILEANA :
(29 Martie 2017, 18:57)
poate pleaca de tot ca si asa nu-i bun de nimic nu a facut nimic de cind a fost ales Un om fara coloana vertebrala si sa se spele cu el pe cap cei ce l-au ales 
primarul a obosit deja:
(29 Martie 2017, 18:44)
Proverb socialist:"Socialismul(social-democratia psd) este o masa copioasa la care ia parte poporul prin reprezentantii ei". Tot asa, poporul slobozean va face o excursie de placere si relaxare in Orientul indepartat, prin reprezentantii sai, conform cutumei psd-iste..Probabil primarul si suita lui spera ca la intoarcere multe din actualele probleme ale orasului sau se vor fi rezolvat(de la sine)sau oamenii le vor fi uitat, ha-ha-ha!
Sergiu:
(29 Martie 2017, 17:50)
Domnilor, Băcănelu nu a fost in China doar o dată! Sau in Bulgaria! Le cam încurc. Unde are Băcănelu casă? In China sau în Bulgaria? Sau in ambele două??!! Băcănelul nu-l poate însoți pe acest primar în Asia. Se va depăși nesimtirea maximă admisă.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 08 Aug 2026
240 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Înșelăciune cu loz în plic

Polițiștii ialomițeni desfășoară activități pentru identificarea a două persoane care în cursul zilei de miercuri, 2 iunie, au înșelat un ialomițean cu o sumă importantă de bani. Partea vătămată, un bărbat ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2010, 17:13
(33313 vizualizări - 2 comentarii)


Fals și uz de fals la Primăria Adîncata

Înșelăciune, fals intelectual și uz de fals, acestea sînt infracțiunile pentru săvîrșirea cărora au fost învinuite cinci persoane din comuna Adîncata, una dintre ele avînd calitatea de funcționar în cadrul ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2010, 17:11
(25701 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Acțiuni pentru disciplina în traficul rutier

Polițiștii ialomițeni au desfășurat o serie de controale în trafic, în zona municipiului Urziceni. În cadrul acțiunii, au fost controlate peste 90 de autovehicule, din care 12 înmatriculate în alte state ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2010, 17:10
(14713 vizualizări - 0 comentarii)


Patroni urmăriți penal

Polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor Ialomița au dispus începerea urmăririi penale față de o femeie, de 39 de ani, din Slobozia, reprezentant al unui agent economic din localitate, pentru săvîrșirea ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2010, 17:09
(30866 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: 14 persoane legitimate de polițiști

Cu ocazia activităților desfășurate de polițiștii ialomițeni pentru asigurarea măsurilor de ordine și siguranță publică la unitățile de învățămînt din județ unde se desfășoară examenul de bacalaureat, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2010, 17:08
(25203 vizualizări - 0 comentarii)


LAPAR: Decizia de suspendare a plăților complementare în sprijinul agriculturii subminează economia națională

Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România-LAPAR ia notă, cu îngrijorare și preocupare, de intențiile Guvernului, prin Ministerul de Finanțe, de a suspenda plățile complementare -CNDP, acordate ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2010, 16:28
(22916 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: LAPAR


Anunț

Service angajează electrician auto. Telefon 0728/909.653. ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2010, 15:49
(18225 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: 11 autoturisme cu defecțiuni tehnice, trase pe dreapta

Marți, 1 iunie, polițiștii Biroului Rutier au depistat alte 11 autovehicule ce prezentau defecțiuni tehnice în timp ce se deplasau pe drumurile publice. Polițiștii Biroului Rutier Slobozia, cu sprijinul ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2010, 12:21
(28195 vizualizări - 2 comentarii)


Urziceni: La volan fără permis

În cursul zilei de marți, 1 iunie, polițiști din cadrul Biroului Rutier Urziceni, au procedat la efectuarea semnalului regulamentar de oprire a conducătorului unui autoturism, înmatriculat în județul Buzău ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2010, 12:20
(22698 vizualizări - 0 comentarii)


Protoieria Urziceni: «Zâmbet de copil»

Protoieria Urziceni: «Zîmbet de copil»

Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, Protoieria Urziceni a organizat un spectacol, aflat la a II-a ediție, «Zîmbet de copil». Evenimentul dedicat celor mici s-a desfășurat la sala de festivități ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2010, 17:21
(26989 vizualizări - 1 comentariu)


Trupul neînsuflețit al tânărului dispărut în urmă cu trei zile în apele râului Ialomița, găsit

Trupul neînsuflețit al tînărului dispărut în urmă cu trei zile în apele rîului Ialomița, găsit

Un pescar aflat marți, 1 iunie, în jurul orei 18.00, în zona satului Orezu din comuna Ciochina, a observat cadavrul agățat în resturi vegetale la suprafața apei și a apelat numărul unic de urgență 112. ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2010, 11:34
(30165 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmerie: «Ziua Porților Deschise» pentru copii

Jandarmerie: «Ziua Porților Deschise» pentru copii

Marți, 1 iunie, începînd de la ora 12.00, Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița a organizat, în municipiile Slobozia, Urziceni și Fetești, «Ziua Porților Deschise» pentru copii. Jandarmii au prezentat ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2010, 11:22
(21795 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

1 Iunie 2010, 18:42
(15696 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

1 Iunie 2010, 18:26
(16505 vizualizări - 0 comentarii)


Ancu Dincă, marele fizician-inventator, la Slobozia

Ancu Dincă, marele fizician-inventator, la Slobozia

La finele săptămînii curente, vineri și sîmbătă, respectiv 4 și 5 iunie, la orele 17,00, Ancu Dincă, fizician, inventator și laureat a numeroase premii și distincții conferite de juriile marilor Saloane ...[citește_toată_știrea]

1 Iunie 2010, 16:44
(27139 vizualizări - 1 comentariu)


Dridu: TIR răsturnat pe șosea

Dridu: TIR răsturnat pe șosea

Marți, 1 iunie, s-a produs un accident rutier în comuna Dridu. Potrivit investigațiilor polițiștilor, accidentul s-a produs pe fondul neadaptării vitezei într-o succesiune de curbe de către conducătorul ...[citește_toată_știrea]

1 Iunie 2010, 16:42
(29656 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Dridu TIR accident


Țăndărei: Biciclist accidentat mortal

Luni, 31 mai, pe raza orașului Țăndărei s-a produs un accident rutier în urma căruia o persoană și-a pierdut viața. Evenimentul s-a produs în jurul prînzului, pe DN2A, la intersecția cu DJ212. Din cercetările ...[citește_toată_știrea]

1 Iunie 2010, 16:41
(28911 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Amenzi de peste 91 mii de lei aplicate șoferilor

În ultimele patru zile, polițiștii rutieri ialomițeni au constatat nereguli ce au condus la aplicarea a 334 sancțiuni contravenționale, valoarea amenzilor depășind suma de 91 mii lei.Cele mai multe dintre ...[citește_toată_știrea]

1 Iunie 2010, 16:40
(25382 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: amenzi Ialomița


Protocol de parteneriat cu APIA Franța

La sfîrșitul săptămînii precedente, vineri, 28 mai 2010, la Paris, a fost semnat un protocol de parteneriat între Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, FranceAgriMer și Agenția pentru Servicii ...[citește_toată_știrea]

1 Iunie 2010, 16:38
(29535 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: A rămas fără permis pentru că a condus o mașină cu defecțiuni tehnice

«Polițiștii Biroului Rutier Slobozia, cu sprijinul de specialitate al Registrului Auto Român Ialomița au acționat pe raza municipiului reședință de județ pentru verificarea stării tehnice a autovehiculelor ...[citește_toată_știrea]

1 Iunie 2010, 16:37
(32002 vizualizări - 0 comentarii)


Polițiștii asigură măsurile de ordine la BAC

Peste 30 de polițiști ialomițeni acționează pentru a asigura măsurile de ordine și siguranță publică la cele 17 unități de învățămînt în care sînt organizate centre de susținere ale examenului de Bacalaureat ...[citește_toată_știrea]

1 Iunie 2010, 16:35
(25458 vizualizări - 0 comentarii)


Dridu: Biciclist accidentat

Sîmbătă, 29 mai a.c., în jurul orei 15.30, Poliția Urziceni a fost sesizată prin 112 despre faptul că pe DJ101C, pe raza localității Dridu, s-a produs un accident de circulație soldat cu vătămarea unei ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2010, 18:02
(27561 vizualizări - 0 comentarii)


Băut la volan, a intrat cu mașina în pom

Duminică, 30 mai a.c., în jurul orei 13.15, Poliția Slobozia a fost sesizată despre faptul că pe DN2C între localitățile Tovărășia și Nicolești, s-a produs un accident rutier soldat cu vătămarea unei persoane ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2010, 18:02
(24459 vizualizări - 0 comentarii)


Grivița: La volan cu permisul suspendat

Duminică, 30 mai a.c., în jurul orei 14.30, pe DN2C, pe raza localității Grivița, polițiștii au oprit în trafic pentru control la volanul căruia se afla un tînăr, de 21 de ani. Procedînd la oprirea regulamentară ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2010, 18:01
(26641 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive în mediul rural

În cursul nopții de sâmbătă spre duminică, 29/30 mai a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Țăndărei au organizat și executat, începînd cu miezul nopții, timp de patru ore, acțiuni punctuale pentru ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2010, 18:00
(27380 vizualizări - 1 comentariu)


Urziceni: Depistat conducînd un autoturism fără drept de circulație

În cursul zilei de duminică, 30 mai a.c., în jurul orei 18.00, agenți din cadrul Poliției Municipiului Urziceni, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza municipiului, au depistat ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2010, 17:59
(22114 vizualizări - 0 comentarii)


Rîul Ialomița a mai făcut o victimă

Duminică, 30 mai a.c., în jurul orei 8.15, echipa de căutare-salvare de la Detașamentul Urziceni al Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» a fost solicitată pe raza comunei Sărățeni ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2010, 12:41
(25844 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: înec Ialomița


Incendii: Un vagon de marfă al CFR a luat foc

Incendii: Un vagon de marfă al CFR a luat foc

Vagonul făcea parte dintr-o garnitură de tren dezafectată, în el fiind depozitate paie și resturi vegetale. Fumul dens care se degaja din tren a fost observat sîmbătă, 29 mai, în jurul orei 14.30, fiind ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2010, 12:40
(26923 vizualizări - 0 comentarii)


192 locuri de muncă disponibile în străinătate

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomita aduce la cunostințta celor interesați că la această dată, prin intermediul rețelei EURES, sînt disponibile 192 locuri de muncă în străinătate. ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2010, 10:16
(26479 vizualizări - 0 comentarii)


«Acolo unde sunt adunați doi sau trei în numele Domnului, acolo și Hristos este în mijlocul lor»

«Acolo unde sînt adunați doi sau trei în numele Domnului, acolo și Hristos este în mijlocul lor»

Luni, 24 mai a.c., Sărbătoarea Sf. Treimi, după săvîrșirea Sfintei Liturghii, la îndemnul și îndrumarea Preotului Paroh Radu Gheorghe, cîteva familii tinere din parohia Fierbinții de Jos au oferit o masă ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2010, 15:20
(32475 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
ciumpalacul în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița @PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere cetatean în Costul «ipocriziei politice» în opinia deputatului PSD Ștefan Țintă: blocarea fondurilor PNRR din rațiuni de partid!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...