Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

SPITALUL SLOBOZIA ARE NEVOIE DE UN MANAGEMENT EFICIENT

SPITALUL SLOBOZIA ARE NEVOIE DE UN MANAGEMENT EFICIENT

La 6 luni de la instalarea Marianei Iancu în fruntea Spitalului Județean de Urgență Slobozia, Victor Moraru, președintele Consiliului Județean Ialomița, se declară mulțumit de serviciile de management ale acesteia. Mai mult, administrația județeană, împreună cu actuala conducere a Spitalului Slobozia promit că vor transforma unitatea medicală în «spital occidental». Viziunile optimiste sunt însă în contrast cu realitatea din Spitalul Slobozia. Cea mai mare unitate medicală din Ialomița cheltuie mai mulți bani decât încasează, este deficitară din punct de vedere al medicilor specialiști și este pe cale să intre în faliment din cauza unei datorii de 500 mii de euro pe care nu o poate achita.

O surpriză pentru toată lumea În octombrie 2016, la câteva zile după demisia medicului Violeta Șapira din funcția de manager al Spitalului Județean de Urgență, Consiliul Județean Ialomița a făcut public numele noului șef al instituției. În cadrul unei conferințe de presă organizată la sediul administrației județene, Mariana Iancu, până la momentul respectiv manager al filialei din Slobozia a firmei Polaris M Holding Constanța, a fost desemnată să conducă cel mai mare spital din Ialomița, interimar, pentru o perioadă de 6 luni. Încă de la început Victor Moraru, președintele Consiliului Județean Ialomița, a asigurat noua conducere a unității medicale din Slobozia de toată susținerea administrativă și financiară a Consiliului Județean. «Mizez pe experiența în management a doamnei Mariana Iancu și consider că este cea mai bună alegere pentru Spitalul Județean de Urgență Slobozia!» declara Victor Moraru, în octombrie 2016.

Radiografia unui spital bolnav La 6 luni distanță de la numirea Marianei Iancu în fruntea Spitalului Județean de Urgență Slobozia, cel mai mare spital din Ialomița întâmpină aceleași probleme rămase nerezolvate de peste 5 ani. Prima dintre acestea se referă la situația financiară. În cadrul conferinței de presă organizată de Consiliul Județean Ialomița, la care au participat și reprezentanți ai unității medicale, s-a prezentat o situație estimativă a bugetului pentru anul în curs a Spitalului Județean de Urgență din Slobozia. Potrivit documentelor oficiale, instituția sanitară continuă să cheltuie bani în timp ce încasările din serviciile medicale se diminuează considerabil. Cauza principală o reprezintă lipsa medicilor specialiști, fără de care nu se pot efectua consultații. Astfel, cifrele arată faptul că, pentru anul în curs, Spitalul Județean de Urgență Slobozia și-a estimat un buget de 77 milioane de lei, cu 3 milioane de lei mai mult decât se stabilise inițial. Datele arată că cele mai multe fonduri, aproximativ 75%, vor fi destinate plății salariilor angajaților. Restul fondurilor vor fi utilizate pentru reparațiile aparatelor medicale, achiziția de medicamente, materiale sanitare, precum și decontarea altor categorii de servicii. Toate acestea în condițiile în care, la momentul de față, Spitalul Slobozia este aproape de faliment din cauza unei datorii de 500 mii de euro, încă neonorată, pe care trebuie să o plătească unei fetițe, de 9 ani, rămasă paralizată după nașterea la Spitalul din Slobozia...

Fără medici, dar cu angajați TESA O altă problemă pe care Mariana Iancu nu a rezolvat-o în primele 6 luni de interimat este cea a lipsei medicilor specialiști, pe care nu a reușit să-i determine să lucreze la spitalul pe care îl conduce. În conferința de presă a Consiliului Județean Ialomița, aceasta a declarat public faptul că deficitul de specialiști de la Slobozia este de 30 de medici. «Avem nevoie de medici pe toate secțiile! Am organizat concursuri și așteptăm să se mai înscrie... La momentul acesta avem 30 de posturi libere!» a precizat Mariana Iancu. În ciuda acestei nevoi stringente, Spitalul Județean de Urgență Slobozia a anunțat totuși că va face angajări. Astfel, schema de personal a fost mărită de la 922 de persoane la 1012 persoane. Mariana Iancu a explicat faptul că această majorare de personal s-a făcut doar pe hârtie, fiind o formalitate necesară în procesul de acreditare. În ultimele două luni, 50 de persoane au devenit salariate în cadrul Serviciului Administrativ al Spitalului Slobozia. «Pentru că la Administrativ avem cea mai acută problemă! Nu există un administrator pentru spital, nu există un inginer care să știe să repare ce se strică...» a recunoscut Mariana Iancu.

«Doamna Iancu a făcut minuni!» Șirul deficiențelor constatate în primele 6 luni de interimat al Marianei Iancu în calitate de manager al Spitalului Județean de Urgență Slobozia continuă cu concursul care ar fi trebuit organizat, la expirarea termenului. Potrivit Legii 95/2006, Consiliul Județean Ialomița, din luna octombrie 2016 și până în prezent, ar fi trebuit să organizeze un concurs pentru ocuparea în funcția de manager al Spitalului Slobozia. Așa cum era de așteptat, Consiliul Județean Ialomița nu a realizat testarea, iar la momentul de față Mariana Iancu se află în situația de a ocupa o funcție publică în condiții îndoielnice din punct de vedere legal. Opinia reprezentanților administrației județene este însă contrară. «Suntem în perioada de organizare a concursului pentru că legislația ne permite. Nu s-a pus niciodată problema ca doamna Iancu să nu îndeplinească condițiile... Doamna Iancu, aici de față, cred că a făcut minuni în aceste 6 luni de zile! Muncește 16 ore pe zi și cel mai important este că Dumnezeu a dat să o găsim!» a declarat Victor Moraru, președintele Consiliului Județean Ialomița.

2 Mai 2017, 15:25 (7512 vizualizări - 6 comentarii)

Citiți și:
Spitalul Județean de Urgență Slobozia, amendat cu 10 mii de lei
Spitalul Slobozia încearcă să obțină autorizația sanitară de funcționare definitivă
Spitalul Județean de Urgență Slobozia este cel mai mare angajator din Ialomița

Comentariile cititorilor:


liliana:
(3 Mai 2017, 17:48)
Domnul Victor sunt oameni care muncesc mai mult de 16 ore pe zi si iau 500 lei pe luna si nu se mai vaita si alti du din gura si baga in buzunar si mi de romini traiesc in saracue
dragi psd-isti,:
(3 Mai 2017, 16:00)
responsabili ai orasului si judetului (nostru )rosu, va dau o solutie de viitor: investiti in cimitire! Cimitirul Bora, de exemplu, e de ani de zile neincapator datorita inteleptei conduceri a psd din ultimii 27 de ani(apa otravita, somaj, asistenta sociala de doi bani, asistenta medicala de zero bani, disperare etc). Macar oferiti sansele unei inmormantari sigure, fara stres inutil, pt cei care nu s-au incapatanat sa paraseasca judetul sau tara, daca de viata noastra nu va pasa.
maria:
(3 Mai 2017, 15:00)
da infirmierele au salariul de 500 lei lunar si ce munca fac dimineata dau odata cu matura si o data cu mopu si daca te uiti la mop iti vine sa versi si va vaitati ca primiti salari mici ,asa este eu personil am fost de urgenta la upu si am stat pe scaun 5-6 ore si am probleme cu coloana si inauntru se vorbea la telefoane si se bea cafea si daca intrebai ceva iti raspundea pe un ton caci adoua oara iti era frica sa mai intrebi daca intrebai mai stateai inca 2-3 ore va dati seama ce va spun .
MINUNILE PSDISTE:
(3 Mai 2017, 13:46)
as sugera minunatului partid putrezitor sa rezolve pb de viata si de moarte ale judetului, nu ale sale...in consecinta, mai bine lasati milioanele de euro date pe BCR si le investiti in locuinte pt specialisti, mai ales, pt doctori!!! va plangeti ca babele, iar in spate capusati , haliti banii judetului cum vreti voi.ma intreb, nimeni nu raspunde in judetul asta???daca vrea sa si ia sediu nou, supraevaluat, psdul s o faca pe banii din cotizatiile lor, manca-i-ar raia!!
Florar :
(3 Mai 2017, 00:00)
Deficit mare de personal în urgenta, daia vine bolnavul și se plânge ca sta care 6 ore pana intra sa fie consultant,brancardierii lucrează cate unul pe tura noaptea( sa ne ferească Dumnezeu de vrun accident) nu ai cu cine lucra.Greu de nu se fac angajări. Medicul de la Upu vede cate 130 de pacienți în 24 ore.Prea greu pentru un om și pentru pacienți la fel.
Vasi:
(2 Mai 2017, 23:44)
Dnu Moraru mai scutestene cu aiureli din astea expirate ,nu mai este mult si se împlineste un an de la alegeri  Si eu nu am vazut nici o minune ......La spital inafara ca sa schimbat manageru ,si ca sa facut o varuiala si trei desene pe pereti la parter nimic concret ,,,,doar lifturile, ce sunt mai noi si alea sunt din vremea conducerii anterioare,,,,,,In judet la fel nimik ,înafara de drumu dintr-e Slobozia si Amara care acolo isi are domiciliu sefu județului alte investitii in infrastructură nu se vad ,ne tot balacariti cu aeroportu de la Alexei ,sediu BCR care se vrea sediu ptr Consiliu Judetean ,si mai nou Grădina de Vara de la Amara ,ca doar se apropie Trofeu Tinereții in rest nici o miscare ,,,,,,La Slobozia si aici nici o aguda Groapa lu Stoica care cne stie cind om scapa de S antieru din fata asa zisului Palat Administrativ ,si ca  Dnu Primar a fost in nu stiu cite țări din Asia care pina in momentul de fata nu prea nea spus câți investitori vin la Slobozia sa investească ,,,,,zero barat ,,,,,,,FACETI FRATILOR  LOCUINTE PENTRU TINERI ,,,,ADUCETI INVESTITORI DIN TARA SAU DINAFARA TARII IN CARE SA ABSOARBA FORTA DE MUNCA 500,1000 ,2000 DE PERSOANE ,SI ASA ARE SI TOATA LUMEA O LOCUINTA SI UN LOC DE MUNCA CARE SA PLATIM TAXE SI IMPOZITE IN ORASU NOSTRU  SA FIE PRINTRE PRIMELE ORASE DIN TARA ,SI JUDETU LA FEL ,SI ASA  VA AJUNGE TOATA IALOMITA EUROPEANA 

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 07 Aug 2026
251 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Bețiv recalcitrant la Slobozia

După ce a băut bine, un bărbat din Bărbulești s-a apucat de spart geamurile unui magazin din Slobozia. Patronul magazinului a solicitat imediat sprijinul polițiștilor, bărbatul, de 40 ani, din Bărbulești ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2009, 18:12
(14158 vizualizări - 0 comentarii)


Infractor arestat

Miercuri, 2 decembrie, polițiștii l-au încarcerat în Penitenciarul Slobozia pe Constantin I., de 46 ani, din Slobozia. Pe numele bărbatului instanța slobozeană emisese în luna octombrie 2009 un mandat de ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2009, 17:42
(12636 vizualizări - 0 comentarii)


Scandal cu cuțitul din dotare

Scandal cu cuțitul din dotare

De Ziua Națională, marți, 1 decembrie 2009, jandarmii slobozeni au fost sesizați de patronul unui local din Slobozia asupra unui scandal iscat din senin între doi bărbați aflați în stare de ebrietate. ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2009, 16:20
(10829 vizualizări - 0 comentarii)


«Clauzele interzise», în atenția ITM

«Clauzele interzise», în atenția ITM

Potrivit reprezentanților ITM, «libertatea de voință a părților este limitată în negocierea contractului individual de muncă de prevederile art. 38 din Codul Muncii, care prevede că „salariații nu pot ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2009, 11:52
(12226 vizualizări - 0 comentarii)


Incidente electorale

Incidente electorale

În intervalul 23 noiembrie-1 decembrie a.c., la nivelul județului Ialomița au fost semnalate 3 incidente electorale, cîte unul în fiecare din localitățile Slobozia, Amara și Sudiți. Aspectele sesizate au ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2009, 11:32
(13616 vizualizări - 0 comentarii)


Identificare online a parcelelor agricole

Pentru a diminua erorile privind identificarea parcelelor agricole, APIA va demara, în luna ianuarie 2010, o campanie de instruire a fermierilor privind modalitatea de identificare online a parcelelor agricole ...[citește_toată_știrea]

2 Decembrie 2009, 15:10
(17615 vizualizări - 0 comentarii)


Bătrână accidentată la traversarea străzii

Bătrînă accidentată la traversarea străzii

Traversarea neregulamentară a fost cauza unui accident rutier produs în cursul zilei de marți, 1 decembrie 2009, în jurul orelor 17,30, pe DN2A, în localitatea Stejaru. Victima, o femeie în vîrstă de 8 ...[citește_toată_știrea]

2 Decembrie 2009, 12:04
(11605 vizualizări - 0 comentarii)


Circula cu numere de înmatriculare false

Pe numele unui bărbat, de 56 ani, din Urziceni, polițiștii rutieri au întocmit un dosar penal, fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul ...[citește_toată_știrea]

2 Decembrie 2009, 12:03
(15891 vizualizări - 0 comentarii)


A murit încercând să aprindă soba

A murit încercînd să aprindă soba

Seria incendiilor la gospodăriile populației, evenimente frecvente în această perioadă a anului, a debutat tragic în luna decembrie. Astfel, marți seara, 1 decembrie, în jurul orei 22.30, la locuința lui ...[citește_toată_știrea]

2 Decembrie 2009, 11:16
(14559 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea SPORT a fost actualizată!

Nu ratați cele mai noi articole despre sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

1 Decembrie 2009, 18:10
(13732 vizualizări - 0 comentarii)


Adeverințe de la APIA pentru accesarea de credite

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură eliberează adeverințe pentru beneficiarii plăților pe suprafață care intenționează să acceseze credite de la băncile care au încheiat convenții cu Agenția ...[citește_toată_știrea]

30 Noiembrie 2009, 13:58
(12797 vizualizări - 0 comentarii)


Grave accidente de circulație

Grave accidente de circulație

La numai o săptămînă după un grav accident rutier petrecut pe DN2A, în apropierea kilometrului 55, din care rezultau 5 victime, un alt eveniment rutier s-a petrecut duminică dimineață, în jurul orelor ...[citește_toată_știrea]

30 Noiembrie 2009, 13:48
(11626 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu puternic la Amara

Incendiu puternic la Amara

Un puternic incendiu a cuprins vineri, 27 noiembrie, în jurul orei 21,30, două anexe gospodărești din Amara. Pompierii slobozeni s-au deplasat cu operativitate la locul intervenției însă mai multe animale ...[citește_toată_știrea]

30 Noiembrie 2009, 13:43
(10839 vizualizări - 0 comentarii)


Băsescu vrea să dea în judecată cotidianul Gardianul și pe Dinu Patriciu

Băsescu vrea să dea în judecată cotidianul Gardianul și pe Dinu Patriciu

Traian Băsescu a anunțat că va da în judecată pe Dinu Patriciu și cotidianul Gardianul pentru «minciună și trucarea unor filmări» și a întrebat conducerea ziarului dacă, înainte de a-l pune în circulație ...[citește_toată_știrea]

30 Noiembrie 2009, 12:53
(11131 vizualizări - 2 comentarii)


Cauciucuri de 2 miliarde, furate de paznic

Cauciucuri de 2 miliarde, furate de paznic

Judecătorii slobozeni au decis joi, 26 noiembrie, arestarea a doi ialomițeni pentru săvîrșirea infracțiunii de furt. Cei doi au desfășurat a adevărată «afacere» cu cauciucuri furate, în perioada aprilie ...[citește_toată_știrea]

27 Noiembrie 2009, 18:46
(12257 vizualizări - 1 comentariu)


Poșta, închisă pe 1 decembrie

Poșta, închisă pe 1 decembrie

Marți, 1 decembrie 2009, toate oficiile poștale din întreaga țară vor fi închise, anunță Departamentul Relații Publice din cadrul Companiei Naționale Poșta Română. Prin același comunicat de presă, se completează ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2009, 15:22
(14817 vizualizări - 0 comentarii)


«Sindicaliștii să decidă așa cum le dictează conștiința»

«Sindicaliștii să decidă așa cum le dictează conștiința»

Elena Neagu, liderul local al UJSL Ialomița protestează împotriva intenției Confederației Sindicatelor Democratice din România de a negocia un pact politic direct cu PSD. Potrivit declarațiilor sale, la ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2009, 18:07
(10897 vizualizări - 0 comentarii)


Un mort și un rănit într-un grav accident rutier

Marți, 24 noiembrie, la intrare în localitatea Albești, s-a petrecut un grav accident rutier. În timp ce se deplasa cu o autoutilitată, în condiții de vizibilitate redusă, conducătorul auto a pierdut controlul ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2009, 16:38
(13193 vizualizări - 0 comentarii)


FenomenalUrziceni-Sevilla 1-0

Fenomenal
Urziceni-Sevilla 1-0

Într-un meci absolut FENOMENAL, Unirea Urziceni a învins în această seară o forță a fotbalului european, FC Sevilla. Potrivit statisticilor, Unirea Urziceni a obținut în acest sezon de Champions League ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2009, 01:01
(16090 vizualizări - 0 comentarii)


Gripa nouă face noi victime printre ialomițeni

Gripa nouă face noi victime printre ialomițeni

România a înregistrat cel de-al doilea deces prin gripă nouă. În doar ultimele 24 de ore, Ministerul Sănătății a confirmat infestarea cu virusul A/H1N1 a încă 190 de persoane. Ialomița se înscrie în rîndul ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2009, 18:17
(10403 vizualizări - 0 comentarii)


Fetiță de 10 ani, lovită de o mașină

O minoră, de doar 10 ani, din localitatea Movilița, a fost victima unui accident rutier. Copila a vrut să traverseze strada în fugă dar nu s-a asigurat, fiind lovită de o mașină condusă de un cetățean portughez ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2009, 18:12
(10864 vizualizări - 0 comentarii)


Urmărit general, identificat la Fetești

Polițiștii feteșteni au depistat sîmbătă, 21 noiembrie, în jurul prînzului, un bărbat ce era urmărit general din luna octombrie 2009. Cătălin B., de 40 ani a fost găsit de polițiști în zona unui centru ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2009, 18:12
(11613 vizualizări - 0 comentarii)


Scandalagiu beat, cu cuțitul în centrul satului

Sîmbătă, 21 noiembrie, agenții Postului de Poliție Scînteia au fost alarmați de o tînără din Slobozia despre faptul că un bărbat înarmat cu un cuțit provoacă scandal în centrul satului Iazu. Intervenind ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2009, 18:11
(12319 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți prinși de polițiști

La finele săptămînii precedente, vineri, 20 noiembrie, polițiștii au fost sesizați cu privire la comiterea unui furt dintr-un magazint situat pe raza localității Ion Roată. Valoarea bunurilor sustrase, ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2009, 18:10
(10966 vizualizări - 0 comentarii)


La volan fără permis

În noaptea de vineri spre sîmbătă, respectiv 20 spre 21 noiembrie, în jurul oreler 1,00, un bărbat din localitatea Munteni Buzău s-a ales cu dosar penal după ce polițiștii l-au prins la volanul unei mașini ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2009, 18:09
(10665 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la un utilaj răspânditor de asfalt

Incendiu la un utilaj răspînditor de asfalt

Un incendiu la un utilaj răspînditor de asfalt s-a petrecut vineri, 20 noiembrie 2009, în jurul orelor 18,00, în apropierea gropii de gunoi ecologice a municipiului Slobozia, unde se executau lucrări de ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2009, 14:40
(12371 vizualizări - 0 comentarii)


PSD Ialomița, «sugar» prefectural

PSD Ialomița, «sugar» prefectural

În urmă cu o săptămînă, inflamați de entuziasmul electoral, pesediștii ialomițeni i-au remis prefectului Mădălin Teculescu o scrisoare publică în care îl acuză de grave încălcări ale legii și acțiuni de ...[citește_toată_știrea]

21 Noiembrie 2009, 01:13
(16567 vizualizări - 0 comentarii)


A încercat să mituiască un polițist

Un polițist din Țăndărei a sesizat Direcția Generală Anticorupție Ialomița asupra încercării unei persoane de a-l mitui. Bărbatul, din Vrancea, a încercat să-l mituiască pe polițist pentru ca acesta să ...[citește_toată_știrea]

20 Noiembrie 2009, 16:47
(11545 vizualizări - 0 comentarii)


Minori accidentați

Minori accidentați

Miercuri, 18 noiembrie, la Slobozia, o fetiță de 8 ani a fost ușor rănită într-un accident rutier. Copilul a traversat strada prin loc nepermis și fără să se asigure, fiind accidentat de o mașină ce circula ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2009, 18:41
(10516 vizualizări - 0 comentarii)


Arme confiscate de polițiști

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat în perioada 20 octombrie-15 noiembrie o serie de activități vizînd legalitatea deținerii și folosirii armelor neletale. În urma ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2009, 18:38
(10619 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere cetatean în Costul «ipocriziei politice» în opinia deputatului PSD Ștefan Țintă: blocarea fondurilor PNRR din rațiuni de partid! Sindicat în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere antiagatha în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...