Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

Ultimul veteran al Orașului

Ultimul veteran al Orașului

Săptămâna asta orașul Țăndărei sărbătorește public ultimul veteran al Celui de-al Doilea Război Mondial rămas în viață. A trecut pe 96 de ani și îl cheamă Tudor R. Istudor. A intrat în război împotriva rușilor și a ieșit luptând alături de ei, în Cehoslovacia... Își amintește ziua ca și cum s-ar fi întâmplat ieri. Și speră ca nepoții să îi serbeze centenarul. «Secretul unei vieți lungi e să te păstrezi... Adică să fii cumpătat. Că dacă ești așa, poți să faci tot ce îți poftește inima!».

Privind înapoi cu mândrie
Tudor R. Istudor nu face mare caz de calitatea lui de veteran de război. A făcut ce trebuia să facă și ce făcea toată lumea atunci, în vremuri pe care doar cărțile de Istorie și memoria lui și le mai amintesc. «La vremea aia era țara săracă... Nu toate satele aveau școli. Al meu a avut și am făcut 4 clase! Cu ele am rămas, dar mi-au fost de ajuns. Când m-au chemat la armată, la Râmnicu Sărat, din 800 de oameni doar câțiva aveau carte. Așa că m-au instruit și m-au pus la comandă. În 3 luni m-au făcut sergent! Apoi am intrat pe front la Iași și de-acolo au început toate. Din ’41 și până în ’45 am fost peste tot unde ne-a dus războiul... Întâi împotriva rușilor, apoi cu ei... Sfârșitul ne-a prins în Cehoslovacia. Mai eram puțini din ăia 800... Dar am avut zile și am venit acasă!» își amintește nea Tudor. Pentru că și-a slujit țara, Tudor R. Istudor a primit o cruce comemorativă. Ne lasă să o pipăim, ca să știm cum arată. E mândru, dar nu foarte... Mai mândru e de faptul că a trăit atât de mult. Acum ajuns la 96 de ani, are un singur regret, acela de a fi rămas singur: «Până pe la 85 de ani eram ceva mai mulți. Vreo 40-50... Apoi am început să ne cernem. Și, într-o bună zi, m-am trezit singur! Acum nu mai e nimeni, decât eu. Uneori mă pipăi să îmi simt pulsul...» ne spune râzând.

La război, ca la război
Își amintește războiul ca și cum ar fi fost ieri. Zile nesfârșite de marș forțat, celebrul ordin al mareșalului Antonescu «Vă ordon, treceți Prutul!» care a lăsat în urmă mii de morți, numele camarazilor alături de care a luptat, zgomotul mortierelor, «gustul» morții. Sunt zeci de povești pe care le ține minte, le-a repetat întors acasă și acum sunt parte din el, moștenirea pe care ne-o lasă. Sunt multe, prea multe... Ne oprim greu asupra uneia. «Eram în Cehoslovacia... Infanteriști, pe lângă tancuri... Muream des, ne mitraliau nemții una-două. Iar eu eram șef de pluton, oamenii erau în grija mea... La un moment dat, a explodat o grenadă. Suflul exploziei m-a aruncat la pământ... Când m-am dezmeticit, plin de sânge, un soldat m-a strigat să vin să văd neamțul. Era un soldat SS! Frumos, tânăr, blond. Își băgase pistolul în gură și se împușcase. Era sânge peste tot. În cealaltă mână, în stânga, ținea fotografia unei femei... Pe poză scria Frau Eva. Era albă, rotundă, cum sunt nemțoaicele... M-a urmărit imaginea aia toată viața. Și poate întâmplarea asta m-a și salvat, de-atunci încolo. Am învățat să mă păstrez, să nu risc inutil! Alți sergenți lăsau oamenii să umble de colo-acolo. Odată au intrat opt într-o vie, să mănânce struguri. Eu nu i-am lăsat pe ai mei și bine am făcut. Din opt s-a întors unul singur... I-au spulberat capcanele, că nemții minau tot în urma lor!».

O viață cumpătată
Tudor R. Istudor trăiește acum în ºăndărei, pe strada Liliacului, înconjurat de familie. În luna februarie a acestui an a intrat în al 96-lea an de viață. Este sănătos și în putere, iar nepoții l-au prins toamna trecută spărgând lemne. De muncit, a muncit până pe la 85 de ani, căci a avut pământ, iar pământul se cere lucrat... «Am avut pământ, dincolo de Chirana, 35 de hectare! Și l-am muncit, că doar nu era să-l las pârloagă. Eu n-am avut slujbă la stat, a trebuit să mă întrețin cumva... Când m-am întors, comuniștii au naționalizat pământul și mi-au dat 5 pogoane, că am fost la război... Nu m-am plâns, așa era atunci...». Nea Tudor a avut un copil și, până în 2003, când a rămas singur, o viață împlinită... A avut un copil, a muncit 22 de ani «la sonde», a ridicat casa în care stă de unul singur... N-a stat o zi la spital și, cu pensia de 600 de lei și indemnizația de veteran de 400, se declară mulțumit. «E puțin, dar ce-mi mai trebuie mie?! De fumat, nu fumez, de băut, nu beau... Doar câte o bere fără alcool, când și când, că e bună pentru stomac...». Vara trecută, Tudor R. Istudor a fost avansat în grad, e plutonier adjutant! Iar dacă Dumnezeu îi va da zile, orașul are să-l serbeze și peste 4 ani, când va împlini 100. «Ce-o fi scris, taică. Că eu de vrut, vreau!...».

17 Iunie 2017, 17:45 (8315 vizualizări - 11 comentarii)

Citiți și:
A murit ultimul veteran al orașului Țăndărei

Comentariile cititorilor:


Maria:
(21 Iunie 2017, 20:54)
La mulți ani și să fie sănătos! Nu este ultimul veteran de război. Mai sunt în viață și alți veterani.
stroe filip:
(19 Iunie 2017, 21:48)
Initiativa trimiterii unei ODE dedicate acestui veteran singur in manifestatiile de ziua erotlor patriei, la presa din Ialomita a apatinut CAR PENSIONARI  , iar d-lui Istudor i-am acordat si 2oo lei.   Primaria n-a  avut habar, asa cum nu a avut habar nici de oras.. Nuam semnat sub nume fals. Sa-i dea d-zeu domnului Istudor sanatate.
Eroii anonimi ai Romaniei:
(18 Iunie 2017, 20:23)
-"Spuneti generatiilor viitoare ca noi ne-am facut datoria!"
Corina:
(18 Iunie 2017, 15:04)
Din fericirie, mai este un veteran de război încă în viață în Tandarei : Cursaru Grigore ! Are 98 de ani si este bunicul meu !!! Cred ca este singurul veteran de război care are încă lângă el pe sotia lui Cursaru Victoria care are 96 de ani , cu care a trăit pana acum o adevărată poveste !Sunt mandra ca sunt bunicii mei !!!
Cititor:
(18 Iunie 2017, 14:40)
Respect si multa sanatate.Pentru acesti oameni trebuie mai multa atentie din partea autoritatilor si pensii speciale nu pentru coruptii care dorm in parlament.....
Calistrat:
(18 Iunie 2017, 12:01)
Păcat de sacrificiile unor oameni asemeni acestui erou. Ce a ajuns patria noastră acum?! Bătaia de joc a unor minorități ce vor numai drepturi, care se văd tot timpul persecutate. Se vor duce treptat-treptat la Dumnezeu toți cei ce mai știu ce înseamnă Patria.
Fata tatei:
(18 Iunie 2017, 10:47)
Nu vom mai avea oameni ca ei! Acum nu mai sunt bărbați, sunt politicieni! Și tatăl meu a fost veteran de război. A fost și rănit. Dar cel mai mult l-a durut corupția și minciuna de după 1990. Era fericit în primele luni după Revoluția '89. Credea în democrație, în ajutorul așteptat de la americani, în noile legi democratice....A murit sărac, cu o pensie mizerabilă, dezamăgit, nedreptățit. În ultimii ani de viață l-au măcinat nu bolile bătrâneții, ci Realitatea românească! A dorit ca decorațiile din război să le ia cu el. Așa am făcut! Nu vom mai avea români ca ei!
Țăndarei:
(18 Iunie 2017, 08:38)
Domnilor de la Independentul ,vedeți că in Țăndarei mai trăiește un veteran de război născut în 1918 pe nume Cursaru Grigore.În rest, respect tuturor veteranilor de război.
GRINDEANU:
(18 Iunie 2017, 02:05)
S-AU LUPTAT PENTRU A APARA PAMANTUL STRAMOSESC SA AIVA CE FURA SI CE  VINDE ASTIA AZI ......NE-AU INCALECAT STRAINII .....NE-AU CUMPARAT PE LUCRU DE NIMIC.....AM AJUNS SLUGI IN PROPRIA NOASTRA TARA.....PENTRU ASTA A LUPTAT  DL ISTUDOR SA-I DEA D-ZEU SANATATE.......
nicu:
(18 Iunie 2017, 01:29)
Si tatal meu a fost veteran de razboi,cavalerist si sunt mandru de el.Au fost patru frati pe front si toti au scapat cu viata.Tot respectul pentru acesti oameni care si-au riscat viata ani de zile la rand pentru tara si nu au cerut recompense, pensii speciale,desi meritau pe deplin.
Catalin:
(17 Iunie 2017, 20:51)
La multi ani si multa sanatate ii doresc. Cinste lui si celor ca el. 
Sper sa ramana in aminterea multora ca fiind Ultimul veteran al Orașului.
Eu personal sper sa sara de 110 ani sa mai povesteasca intamplarile din razboi.
Probabil daca era vreun articol cu interlopi, primea mai multe comentarii.


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 21 Iul 2026
292 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 5,26 milioane de lei în noiembrie 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna noiembrie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 5, ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2025, 11:30
(9759 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 38,718 milioane de lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2025, 11:20
(8038 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Căzănești, reținut după producerea unui accident la Sărățeni. Avea permisul suspendat și a sărit la bătaie!

Bărbat din Căzănești, reținut după producerea unui accident la Sărățeni. Avea permisul suspendat și a sărit la bătaie!

Marți, 9 decembrie a.c., polițiști din Ion Roată au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 31 de ani, din Căzănești, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de «lovirea sau alte violențe ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2025, 16:35
(10204 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: 154,02 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna noiembrie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna noiembrie a anului 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 154,02 milioane ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2025, 16:20
(6455 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Factura electronică, soluție digitală eficientă

RAJA Constanța: Factura electronică, soluție digitală eficientă

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale, factura electronică reprezentând o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important, prietenoasă cu mediul. Factura ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2025, 12:20
(8332 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Campania «Donează sânge! Salvează o viață!»

Protopopiatul Slobozia: Campania «Donează sânge! Salvează o viață!»

Marți, 9 decembrie 2025, Protopopiatul Slobozia, în parteneriat cu Sectorul Social-Misionar al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor și Centrul Județean de Transfuzie Ialomița au organizat o acțiune ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2025, 11:55
(5439 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Miercuri, 10 decembrie 2025, echipele furnizorului efectuează intervenții la nivelul sistemului de energie electrică care afectează Stația de Pompare ce deservește localitatea Dridu. Fără curent, instalațiile ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2025, 10:40
(3652 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Întrerupere a alimentării cu gaze pe mai multe străzi din cauza avarierii unei conducte

Ca urmare a unor lucrări de săpătură mecanizată realizate pentru canalizare de către firma Urban SA pe strada Nordului din Slobozia, s-a produs o avarie asupra unei conducte aferente rețelei de distribuție ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2025, 12:25
(16569 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: Fiul și-a agresat mama, încălcând un ordin de protecție. A fost reținut de polițiști!

Polițiștii din Fetești au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat în vârstă de 53 de ani, din Fetești, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de «încălcare a măsurilor dispuse ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2025, 16:20
(9937 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Fierbinții de Jos!

Echipele RAJA Constanța intervin luni, 8 decembrie 2025, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe Șoseaua Maia din localitatea Fierbinții de Jos. Astfel ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2025, 14:50
(5427 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Acțiuni ale polițiștilor pentru creșterea siguranței în școli

Urziceni: Acțiuni ale polițiștilor pentru creșterea siguranței în școli

În cursul zilei de miercuri, 3 decembrie 2025, polițiștii din Urziceni, împreună cu polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară au desfășurată o acțiune pentru creșterea siguranței ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2025, 13:50
(7947 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Termen-limită pentru cererile inițiale de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) primește, până la data de 15 decembrie 2025 inclusiv, cererile inițiale anuale de solicitare a ajutorului de stat în sectorul creșterii ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2025, 10:15
(9982 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Misiunile jandarmilor în luna noiembrie 2025

IJJ Ialomița: Misiunile jandarmilor în luna noiembrie 2025

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii trecute, 580 de misiuni de ordine publică, dintre care 20 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii publice ...[citește_toată_știrea]

4 Decembrie 2025, 13:00
(14623 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Centrele autorizate pentru testarea cărnii de porc

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează cetățenii cu privire la efectuarea examenului trichineloscopic pentru carnea provenită din sacrificări tradiționale î ...[citește_toată_știrea]

4 Decembrie 2025, 11:00
(7215 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,72%, rata șomajului la sfârșitul lunii octombrie 2025

La sfârșitul lunii octombrie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4485 de șomeri (din care 2168 erau femei), rata șomajului ...[citește_toată_știrea]

4 Decembrie 2025, 10:00
(5289 vizualizări - 0 comentarii)


Call Center RAJA Constanța

Call Center RAJA Constanța

Serviciul de Call Center, pus la dispoziția clienților RAJA Constanța, vine în întâmpinarea tuturor nevoilor particulare ale beneficiarilor. Serviciul funcționează ...[citește_toată_știrea]

4 Decembrie 2025, 09:25
(3234 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Termen-limită pentru depunerea cererilor privind subvenția la motorină 2026

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură primește, până la data de 22 decembrie 2025 inclusiv, Cererile de acord pentru finanțare aferente schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei ...[citește_toată_știrea]

4 Decembrie 2025, 09:00
(25770 vizualizări - 0 comentarii)


ANUNȚ

Telefoanele și faxurile Tribunalului Ialomița și ale Judecătoriei Slobozia sunt indisponibile pentru o perioadă nedeterminată din cauza unei probleme la furnizorul de servicii. 
 Vă puteți adresa instanțelor la adresele de e-mail:

- [email protected] (Tribunalul Ialomița) 

- [email protected] (Judecătoria Slobozia) 

De asemenea, puteți să vă adresați și la sediul celor două instanțe. 

Vă mulțumim pentru înțelegere!

3 Decembrie 2025, 15:30


IPJ Ialomița: Băuți la volan

Duminică, 30 noiembrie a.c., aproape de miezul nopții, polițiștii au depistat un bărbat, de 37 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe Șoseaua București-Constanța, din Slobozia, deși s-ar ...[citește_toată_știrea]

2 Decembrie 2025, 15:25
(6843 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 260 mii de lei, 24 permise reținute, 36 certificate de înmatriculare retrase

În perioada 29 noiembrie-1 decembrie 2025, polițiștii ialomițeni au fost solicitați să intervină la 249 evenimente, 229 dintre acestea fiind sesizate prin intermediul Sistemului Național Unic pentru ...[citește_toată_știrea]

2 Decembrie 2025, 15:20
(8253 vizualizări - 0 comentarii)


APIA finalizează plățile în avans pentru Campania 2025: peste 957,455 milioane de euro ajung în conturile fermierilor!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) anunță finalizarea procesului de autorizare la plată pentru plățile în avans aferente Campaniei 2025, care se desfășoară anual în ...[citește_toată_știrea]

28 Noiembrie 2025, 10:40
(9036 vizualizări - 0 comentarii)


Casieriile RAJA Constanța vor fi închise luni, 1 Decembrie 2025!

RAJA Constanța aduce la cunoștința consumatorilor din întreaga arie de operare că luni, 1 decembrie 2025, cu ocazia Zilei Naționale a României, casieriile ...[citește_toată_știrea]

27 Noiembrie 2025, 14:25
(5781 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Camion încărcat cu uree, în flăcări lângă Stația de Taxare Fetești

ISU Ialomița: Camion încărcat cu uree, în flăcări lângă Stația de Taxare Fetești

ISU Ialomița informează cu privire la faptul că în dimineața zilei de joi, 27 noiembrie 2025, un camion încărcat cu 24 tone de uree a luat foc. Incendiul s-a produs în zona Stației ...[citește_toată_știrea]

27 Noiembrie 2025, 09:30
(17780 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 63,64 milioane de lei în perioada ianuarie-octombrie 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-octombrie 2025, conform selecției naționale, TVA în cuantum ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2025, 12:50
(6140 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite miercuri, 26 noiembrie 2025, pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 160 mm, de pe strada Principală din localitatea ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2025, 12:25
(815 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Doi copii răniți grav în urma unui accident rutier

Slobozia: Doi copii răniți grav în urma unui accident rutier

Marți, 25 noiembrie 2025, în zona Mânăstirii «Sfinții Voievozi» din Slobozia s-a produs un grav accident de circulație, în care au fost implicate 3 autoturisme. În ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2025, 14:30
(10561 vizualizări - 0 comentarii)


2436 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-octombrie 2025

În perioada ianuarie-octombrie 2025, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 2436 persoane ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2025, 13:40
(3849 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 1,543 miliarde de lei, încasări la bugetul de stat în perioada ianuarie-octombrie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în perioada ianuarie-octombrie 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de peste ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2025, 11:55
(8468 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Slobozia și Andrășești

În cadrul unui dosar penal instrumentat de polițiștii Biroului de Investigații Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, au fost puse în executare două ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2025, 13:40
(8611 vizualizări - 0 comentarii)


Perieți: Reținut pentru «tâlhărie»

Polițiști au reținut pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, un tânăr de 33 ani, din Perieți, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de «tâlhărie». În fapt, din materialul ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2025, 13:00
(2286 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 un cetățean în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului Marcel în Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»! Marian în Slobozia are terenuri de sport și locuri de joacă fără autorizații de construire oRLandO în Slobozia are terenuri de sport și locuri de joacă fără autorizații de construire Vasile în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Mary în Primăria Slobozia și DIICOT-Structura Centrală, război în instanță pentru preluarea fostului cinematograf «Ialomița» spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 casă Bucu în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Nimeni Altu' în Casele PLUTITOARE de la Slobozia garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 casă Amara în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Pililon în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Plombați șoseaua în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL MEME în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Aghata în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL @poluare în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Piață. în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL #pasajladrajna în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...