EVENIMENT
În fața Centrului Social de la Școala 13 din Slobozia
Omul care putrezește de viu
În urmă cu două săptămâni, unul dintre chiriașii Centrului Social de la Școala 13 a reclamat primarului Adrian Mocioniu o situație inadmisibilă. Potrivit declarațiilor reclamantului, magazia dezafectată din curtea Centrului adăpostește un grup agresiv de chiriași care beau și tulbură permanent ordinea și liniștea publică... Primarul Adrian Mocioniu a promis că va verifica situația reclamată și va cere demolarea construcției...
Primarul e întotdeauna de vină La 10 zile distanță, în fața Centrului Social din curtea Școlii 13, chiriașii se încălzesc la soare. Sunt nemulțumiți și au aceleași probleme nerezolvate. «Suntem singurul bloc care are băi comune. Să vină primarul și să stea de vorbă cu noi. Nici nu l-am văzut, nu știm cum arată...» spun casnicele aprinzând țigară de la țigară. Nu comentăm, că e riscant. Chiriașii Centrului Social au fost învățați de fiecare administrație să nu facă nimic și să primească totul de la Primărie. Întrebăm timid unde e magazia. Chiriașele se repliază, devin bănuitoare. Magazia e la nici 10 metri de bloc... O coșmelie care stă să cadă, reparată de unul dintre chiriași pentru a adăposti borcanele de murături. Nimeni nu are habar de tulburarea liniștii publice, toată lumea se jură că e «ușă de biserică».
2 ani sub cerul liber Pe prispa magaziei, într-un pat improvizat din haine vechi, stă Gheorghe Grumezea. Are 62 de ani și a fost dat afară din Centrul Social acum 2 ani, pentru neplata chiriei. De-atunci, doarme sub cerul liber, în curtea Centrului. Iarna intră pe casa scării sau în spălătoriile de pe palier. Tot sub cerul liber primește și pensia, că factorul poștal îl cunoaște... «Am ciroză și un picior a început să-mi putrezească. Aș vrea să mă întorc înăuntru, dar nu mă mai primesc!» ne spune arătându-ne piciorul beteag. Nu se mai poate ridica, iar mirosul pe care îl emană e pestilențial. Când și când mai primește câte un blid de mâncare pomană. Și băutură... Luminița Munteanu, directorul SPAS Slobozia susține că bătrânul nu vrea să fie internat și a fugit din Centrul de la Bora, unde a fost repartizat. Acum, Gheorghe Grumezea putrezește de viu în fața Centrului Social de la Școala 13...
21 Octombrie 2017, 11:05 (6521 vizualizări - 6 comentarii)
Dramele neștiute ale orașului
Jucăriile «stricate» ale lui Moș Crăciun
O minune pe strada Aurora, nr. 10











Comentariile cititorilor:
(28 Octombrie 2017, 18:32)
Nu cred că Primaria Municipiului Slobozia e devină și a lor de oarece primaria sa ocupat cum au putut să îi ajute dar lor nu le pasă fac mai mereu numai probleme,țipete,înjuraturi si multe altele să nu mai zic că și copii lor fac ce văd de la părinții lor. Eu în locul primariei nu leași mai da ajutor daca nu muncesc si nu respecta regurile în vigoare. Asa ca prin accest mesaj doresc să se ia ceva în aplicare din cele spuse.
(23 Octombrie 2017, 18:37)
Ne-am saturat de asa - zisele cazuri sociale . Oameni buni , in ce tara traim ? De ce asteapta unii doar pomana si altii sunt nevoiti sa accepte si sa munceasca pentru plosnite?
A propos ! La Bora locuiiesc si oameni muncitori ! De ce trebuie sa suporte muzica conationalilor nostri care sunt inscrisi la ajutor social ,insa au masini cate 5 -6 in curti, aparatura cu boxe super care hauie in toata Slobozia ?
Si , mai vorbim ca nu stie primarul ?Pai , cum sa stie ? El are nevoie de voturi si atat!\
Unde sunteti domnilor de la Primarie ? Politie Locala , Politie municipala?
Umblati cu masinilier numai in timpul zilei ca noaptea ,nu auziti barbugii, muzicantii , scandalagii.
Asta e Slobozia in care traim noi , unii care muncesc,platesc impozitele si se supun regulilor .
(22 Octombrie 2017, 16:40)
"Cine e fara de pacat sa arunce primul piatra"Multi moralisti naivi cu casul la gura, nestiind ce surprize le va oferi lor viata, isi exprima dispretul.O societate bolnava nu va putea niciodata sa aiba grija de batranii ei. Indiferent de cine sunt acesti nefericiti ai sortii, primaria, institutiile statului trebuie sa le acorde mai multa atentie. Sunt sigur ca in voiajul sau prin Asia(China,Japonia,Coreea de Sud) primarul a inteles cum se rezolva pe acolo aceasta problema..
(21 Octombrie 2017, 23:22)
Saracu`i si al dracu`...spune o vorbaa!! Nu putea sa stea acolo..la Bora...ca de..trebuia sa se supuna regulilor, nu-i mai bine la 13 si dupa aia sa ti plangi de mila?
(21 Octombrie 2017, 23:08)
Asta este genocit,nu ce a făcut Ceaușescu,pe vremea aceea centrele sociale luau doar 3,50/zi chiria deci lunar era 200 de lei/luna sâmbătă și duminică erau gratuite,mâncarea era gratis deci nu plăteau zilele libere,deci domnilor,în unele centre nu se plătea decat 50 de lei chirie,în unele centre,acuma este 180 lei/luna chirie,și mancarea proasta din Centru de la Slobozia,aceste centre sunt in subordinea primăriei Slobozia.Dle primar Moicioniu ce faceți cu sărmani bătrâni.
(21 Octombrie 2017, 19:10)
si ar trebui sa imi fie mila de asta sau ce? Deci are pensie si statea in chirie intr-o locuinta sociala, unde nu cred ca platea o chirie imensa...daca a facut ciroza presupun ca bea de peste 10-20 de ani cel putin si in loc sa isi plateasca chiria bea toata pensia. Daca vrea careva sa isi faca o pomana de asta ar trebui sa ii dea un butoi de tuica, ar muri si el fericit in coma alcolica.