Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

POLITICĂ

Gabi Ionașcu vrea comună la Căzănești

«Senatorul lui Dumnezeu» calcă pe cărări bătătorite

Gabi Ionașcu vrea comună la Căzănești

În pauzele dintre două declarații politice în Parlamentul României, senatorul Gabi Ionașcu își face timp și pentru problemele alegătorilor din județul pe care îl reprezintă. Luni, 11 decembrie 2017, el a declarat în cadrul unei conferințe de presă că a declanșat lupta pentru «adevărata suveranitate a votului». Concret, el dorește să susțină cauza pierdută a Referendumului de la Căzănești prin care locuitorii au decis revenirea orașului la statutul de comună.

Ce n-a putut Pocora, promite Ionașcu Sătul să citească după dictare comunicatele de presă naționale ale PMP, senatorul Gabi Ionașcu a identificat recent o temă locală demnă de un senator de talia sa. El a declarat la începutul acestei săptămâni că este decis să susțină cauza pierdută a locuitorilor din Căzănești. Reamintim că aceștia au decis, în cadrul unui Referendum desfășurat ultima oară în 26 aprilie 2015 revenirea orașului la statutul de comună, însă o comisie de specialitate din cadrul Senatului României a blocat procedura de validare a Referendumului în Senat. Senatorul Gabi Ionașcu susține însă că face eforturi pentru a-și convinge colegii să revină asupra deciziei. «Am discutat deja cu parlamentarii UDMR, USR, PNL și, bineînțeles, colegii mei din PMP... Sper ca parlamentarii PSD de care depinde susținerea acestui demers ni se vor alătura!» a declarat acesta. Aceste declarații ale senatorului PMP Gabi Ionașcu au fost dublate de un discurs patriotard în care acesta a acuzat, pe rând, administrația locală, foștii colegi din PSD și chiar pe prefectul Marian Bălan, care a făcut în 2004 primele demersuri pentru transformarea comunei Căzănești în oraș...

Un oraș-fantomă
Dincolo de capitalul de imagine pe care Gabi Ionașcu încearcă să-l obțină reîncălzind supa sleită a Referendumului de la Căzănești, problema de fond rămâne. După 12 ani de administrare potrivit acestui statut, din cele 17 criterii în baza cărora a devenit oraș, Căzănești respectă doar două, respectiv dotările culturale și sportive și numărul minim de unități de învățământ. Orașul nu are depozit controlat de depozitare a deșeurilor, stație de epurare a apelor uzate, sistem de canalizare sau un hotel, așa cum era prevăzut... De asemenea, numărul locuitorilor a scăzut de la 5000 la mai puțin de 3500, iar populația angajată în activități non-agricole este nesemnificativă. Mai mult decât atât, printre consecințele nefaste ale transformării în oraș se numără creșterea debitelor restante ale populației către bugetul local, estimate în prezent la aproximativ 3,9 milioane de lei...

14 Decembrie 2017, 14:10 (7346 vizualizări - 10 comentarii)

Citiți și:
Orașul Băneasa a redevenit comună. Orașul Căzănești așteaptă până la noi ordine!
Comuna de la Sfîntu’ Așteaptă

Comentariile cititorilor:


UN NEDUMERIT:
(19 Ianuarie 2018, 19:30)
TOATA L..UMEA DORESTE EVOLUTIE.LA CAZANESTI,SE DORESTE INVOLUTIE, CONCLUZIE .CINE VREA DE FAPT SA DISPARA ACEASTA LOCAL;ITATE DE PE HARTA....RUSINE SA VA FIE  VANATORILOR DE VOTURI
Mary:
(20 Decembrie 2017, 14:26)
 Domnule, Ionascu Gabi, un fost primar de doi bani, emanatia acestui oras si cel mai iubit dintre slobozeni, va spun doar atat, sictir!
Consătean:
(15 Decembrie 2017, 20:58)
Bălan Marian a vrut să devină oraș! Era satul lui natal! Doar să nu se zică că e de la țară!
Amarastean:
(15 Decembrie 2017, 20:39)
Si Amara ar trebui sa se întoarcă la statutul de comuna, conform criteriilor legale in vigoare!!!
Traian & Ghiocel:
(15 Decembrie 2017, 16:40)
Senatorul Ionașcu nu va reuși pentru că e din opoziție iar actuala putere pesedizdoaldizdă taie și spânzură prin parlament ( a se vedea ce fac acum cu legile justiției). Apoi, așa-zisul oraș Căzănești e o ,,realizare’’ a pesedeului lui Bălan, Savu, Sporea, Cozmâncă etc..
Inițiativa legislativă prin care s-ar pune în aplicare dorința cetățenilor exprimată la referendumul din 2015 există depusă în vechiul parlament, dar a fost blocată de neacșu, pe atunci deputat psd.
Concluzie: orășeni din Căzănești, votați psd!
Slobozean:
(15 Decembrie 2017, 12:12)
Cine!? Gabi Ionascu!? Vai de capul nostru ! Asta are toate sansele, mai avea putin si facea si din municipiul Slobozia, comuna Slobozia ! Cel mai imbecil individ care a putut ajunge primar si senator.
Oprica:
(15 Decembrie 2017, 03:20)
Domnule Căzănești trebuie să revină la Comuna domnu senator Gabi Ionașcu trebuie sa lupte pentru aleși săi,deși la Căzănești populația este de sub 3500 locuitori la ora actuală așa zisul oraș are 3189 de locuitori,populația care este asigurata este de 1808 care lucrează fie la București sau au ajutoare sociale,sau la Slobozia eu știu că un oraș trebuie sa aibe peste 5000 de locuitori ceea ce Cazanestiul nu are acest lucru,nu are nici măcar sala de sport este un așa zis oras prafuit din inima Baraganului,taxele au crescut din 2016 unde erau cu 5,8%,acum in prezent este 10,9% și datoriile cresc de la o zii la alta .
gogu:
(15 Decembrie 2017, 00:40)
Nu-l mai puneti pe smecherul asta in poza ca vomit. Nu vrea sa bage apa si la Cazanesti ca la Slobozia??
Orasean:
(14 Decembrie 2017, 23:01)
Care oras ? Suntem terminati ca locutori ai comunei CAZANESTI saracia a ajuns la capatul rabdari !
Aveti grija! :
(14 Decembrie 2017, 21:09)
Apropo de carari batatorite, Ionascu nu va putea face nimic desi a inceput sa aiba o infatisare 'clasica' de senator, adica, are gusa, falci, mimica, gestica si capacitatea de a insira cuvinte fara a spune nimic. Cu toate astea nu va putea schimba statului Cazanestiului dar ar putea sa faca altceva, tinand cont ca singura specialitate in care si-a dovedit pe deplin experienta este alimentarea unei localitati cu apa otravita..

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
09 Aug 2026
243 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Sancțiuni în lanț pentru șoferii ialomițeni

La sfîrșit de săptămînă, polițiștii Serviciului Rutier au acționat pe principalele artere ale județului pentru prevenirea evenimentelor rutiere. Potrivit unui comunicat remis publicității, «actele de indisciplină ...[citește_toată_știrea]

28 Noiembrie 2012, 11:38
(6824 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. Se pot introduce anunțuri on-line!

27 Noiembrie 2012, 17:51


COMUNICAT DE PRESĂ

COMUNICAT DE PRESĂ

Asociația suport pentru copii și tineri dependenți SCKUT anunță finalizarea proiectului «Joc pentru viața mea!», desfășurat în lunile octombrie-noiembrie 2012. Proiectul a fost finanțat de Autoritatea ...[citește_toată_știrea]

27 Noiembrie 2012, 09:45
(5461 vizualizări - 0 comentarii)


Manasia: I-a cedat inima la volan/Stejaru: 4 persoane, rănite într-un accident

Manasia: I-a cedat inima la volan/Stejaru: 4 persoane, rănite într-un accident

Dimineață neagră pe DN2A. În zona localității Manasia, inima unui bărbat de 67 de ani s-a oprit în timp ce acesta era la volan. Omul venea de la Urziceni și se îndrepta către Slobozia… Evenimentele tragice ...[citește_toată_știrea]

27 Noiembrie 2012, 02:14
(8338 vizualizări - 2 comentarii)


Fetești: Incident electoral

Vineri, 23 noiembrie a.c., în jurul orei 11,30, un bărbat de 28 ani, din Fetești, a sesizat faptul că un bărbat, de 44 ani, tot din Fetești, a oferit sume de bani cuprinse între 200 și 3000 lei mai multor ...[citește_toată_știrea]

27 Noiembrie 2012, 02:10
(6774 vizualizări - 0 comentarii)


Orange Shop Manager

Orange Shop Manager

Echipa din Orange Shop Slobozia este in cautarea unui nou coleg/colege care sa ocupe postul de Shop Manager disponibil!

Esti interesat/a si consideri ca esti potrivit/a pentru acest post?

Atunci te rugam sa consulti randurile urmatoare pentru lista de responsabilitati si calificari necesare, iar apoi sa aplici trimitand CV actualizat insotit de scrisoare de intentie la adresa de e-mail: [email protected]

Daca experienta si profilul tau sunt relevante, te vom contacta!

Cariera ta poate incepe aici!

Obiectivul postului:

Dezvolta si optimizeaza prioritatile de vanzare pe plan local.

Principalele responsabilitati:
• Controlul si folosirea eficienta a tuturor resurselor, in vederea cresterii profitabilitatii magazinului Orange.
• Gestionarea stocurilor
• Intocmirea rapoartelor de vanzari
• Inventarul stocurilor
• Managementul echipei de vanzari din magazin: angajare, orientare, evaluare a performantei, promovare, consultanta, bugete, programarea activitatilor
• Organizarea magazinului Orange din punct de vedere administrativ si al fluxului activitatii.
• Tratarea directa a clientilor cu statut special.

Cerinte:
• Produse & servicii FranceTelecom
• Cunoasterea proceselor de vanzare
• Leadership
• Administrarea unui punct de vanzare
• Metode de vanzare si service
• Managementul performantei

Competente comportamentale:
• Abilitatea de a livra rezultate
• Concentrare catre client si piata
• Dezvoltarea si instruirea celorlalti
• Munca de echipa

23 Noiembrie 2012, 16:12


Sudiți: Capra vecinului, furată la miez de noapte

Polițiștii efectuează cercetări față de un bărbat, de 52 ani, din comuna Sudiți, suspect de comiterea infracțiunilor de furt calificat și violare de domiciliu, fapte comise în dauna unui consătean de 7 ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2012, 17:45
(6097 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Sudiți furt capră


Coșereni: Tânără dispărută

Coșereni: Tînără dispărută

Polițiștii de investigații criminale au fost sesizați cu privire la faptul că ALEXANDRU GABRIELA GEORGETA, de 27 ani, a plecat de la domiciliul din comuna Coșereni. În urma cercetărilor efectuate de către ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2012, 17:36
(6230 vizualizări - 0 comentarii)


Infractor în Belgia, arestat la Bărbulești

Polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au reușit prinderea unui bărbat, de 38 ani, din comuna Bărbulești, pe numele căruia autoritățile belgiene au emis un mandat european de arestare ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2012, 17:30
(6737 vizualizări - 0 comentarii)


Braconaj pe fondul de vînătoare Dridu

Polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, în colaborare cu reprezentanți ai Asociației Vînătorilor și Pescarilor Sportivi-București au acționat pe fondul cinegetic din localitatea ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2012, 17:26
(11143 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Dridu braconaj


Sărățeni: Bătrînii, victimele preferate ale hoților

Polițiștii ialomițeni au înregistrat un furt din locuință, comis de autori necunoscuți, prin distragerea atenției părții vătămate. Victima, o femeie de 84 ani, din comuna Sărățeni, a fost «furată» după ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2012, 17:22
(7330 vizualizări - 0 comentarii)


«Băieții de aur» vin la Slobozia

Centrul Cultural UNESCO «Ionel Perlea» din Slobozia vă invită la teatru. Joi, 29 noiembrie 2012, actorii Teatrului Mic din București vor pune în scenă piesa lui Neil Simon, «Băieții de aur». Prețul unui ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2012, 17:13
(5514 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Locuri de muncă puține pentru șomeri

Săptămînă săracă în ceea ce privește oferta locurilor de muncă. Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița le pune la dispoziție șomerilor doar 48 de locuri de muncă, cele mai multe destinate ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2012, 17:12
(5216 vizualizări - 0 comentarii)


Perieți: Tînăr rănit într-un incendiu

Un tînăr de 25 ani a fost la un pas de moarte după ce a devenit victima unui incendiu. Un echipaj SMURD l-a transportat de urgență la spital, unde medicii i-au acordat îngrijiri medicale. În momentul de ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2012, 17:11
(5863 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Perieți incendiu


ISU Ialomița: «Renunță. Improvizațiile sînt catastrofale!»

În această săptămînă, reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Ialomița au dat startul campaniei «Renunță. Improvizațiile sînt catastrofale!». Această campanie are rol preventiv și își ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2012, 17:10
(6807 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: 6,49 milioane lei, încasate prin măsuri de executare silită

Pe linia colectării veniturilor bugetare, în luna octombrie 2012, Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița, a întreprins mai multe măsuri de executare silite. Astfel, s-au emis peste 1320 de somații ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2012, 17:10
(9670 vizualizări - 0 comentarii)


Gîrbovi: Locuință cuprinsă de flăcări

Incendiu în gospodăria unui localnic din Gîrbovi. Casa omului a fost cuprinsă de flăcări din cauza unui horn neizolat amplasat în apropierea unui depozit de materiale combustibile. Cîteva scîntei au fost ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2012, 17:09
(8039 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Gârbovi incendiu


Ciochina: Doi minori, hoți din locuințe

Sîmbătă, 17 noiembrie, o femeie de 59 ani, din Ciulnița, a sesizat Poliția despre faptul că, în perioada aprilie-noiembrie, persoane necunoscute i-au sustras dintr-o locuință pe care o deține în comuna ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2012, 16:24
(7976 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Urmărit internațional, arestat în Ialomița

Polițiștii Secției Rurale Coșereni au executat un mandat european de arestare emis de autoritățile italiene pe numele unui bărbat, de 36 ani, din Urziceni. Suspectul a fost dat în urmărire internațională ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2012, 16:21
(6940 vizualizări - 0 comentarii)


Ciulnița: Escroci prinși în timp real

Agenții Postului de Poliție Ciulnița au fost sesizați că administratorul unei societăți comerciale din localitate, o femeie, ar fi fost abordată de o persoană suspectă, aceasta oferindu-i spre vînzare trei ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2012, 16:16
(5930 vizualizări - 0 comentarii)


Căzănești: A murit ars de viu!

Tragedie în orașul Căzănești în seara zilei de sîmbătă, 17 noiembrie a.c. Un bărbat de 56 ani, din localitate, și-a găsit sfîrșitul după ce un incendiu devastator i-a cuprins locuința. Trupul carbonizat ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2012, 20:51
(11425 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. Se pot introduce anunțuri on-line!

8 Noiembrie 2012, 10:40


Fotbal, Liga a II-a, Unirea Slobozia: Autocar pentru suporteri la meciul cu Farul

Rezultatele bune înregistrate de echipa lui Dună în Liga a II-a, precum și jocul în ascensiune au făcut ca tot mai multă lume să vină alături de Unirea la jocurile de acasă. Acest lucru a încurajat conducerea ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2012, 14:57
(9204 vizualizări - 3 comentarii)


IPJ Ialomița: Dosare de «evaziune fiscală», instrumentate «pe bandă» de Serviciul de Investigare a Fraudelor

Polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor Ialomița au dispus începerea urmăririi penale față de trei persoane și au finalizat cercetările cu privire la alte două, cu propunere de trimitere în judecată ...[citește_toată_știrea]

2 Noiembrie 2012, 15:57
(9888 vizualizări - 1 comentariu)


Hramul Mînăstirii din Slobozia, sărbătorit de Episcopia Sloboziei și Călărașilor

În perioada 6-12 noiembrie 2012, cu binecuvîntarea Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu, Episcopia Sloboziei și Călărașilor organizează o serie de manifestări cu ocazia sărbătoririi hramului «Sfinții ...[citește_toată_știrea]

2 Noiembrie 2012, 15:42
(10875 vizualizări - 6 comentarii)


Bucu: Pieton accidentat grav

Un accident de circulație s-a produs pe DN2A, în localitatea Bucu, și s-a soldat cu vătămarea corporală a unei persoane. Din cercetările efectuate de polițiștii deplasați la fața locului s-a stabilit că ...[citește_toată_știrea]

2 Noiembrie 2012, 14:49
(7205 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Bucu accident


Fetești: «Șofer» la 15 ani

Sîmbătă, 27 octombrie , după miezul nopții, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Fetești au surprinz la volanul unui autoturism un adolescent de numai 15 ani. Întrucît minorul nu poseda permis de conducere ...[citește_toată_știrea]

2 Noiembrie 2012, 14:34
(6243 vizualizări - 1 comentariu)


Amara: Și-a curmat viața aruncîndu-se în fîntînă

Un bătrîn de 72 ani din Amara și-a luat viața în după amiaza zilei de miericuri, 31 octombrie. Omul se lupta de mult timp cu o boala necruțătoare și, pentru a nu deveni o povară pentru familie, a decis ...[citește_toată_știrea]

2 Noiembrie 2012, 14:27
(7245 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Amara sinucidere


M. Kogălniceanu: Atenție la escroci!

În cursul zilei de sîmbătă, 27 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni au înregistrat un furt din locuință, comis de autori necunoscuți. Victima, un bărbat de 87 ani, din comuna Mihail Kogălniceanu, a rămas ...[citește_toată_știrea]

2 Noiembrie 2012, 14:25
(6257 vizualizări - 0 comentarii)


Sălcioara: Suspecți de furt, identificați de polițiști

Sîmbătă, 27 octombrie, agenții Postului de Poliție Sălcioara au depistat în flagrant două persoane care încercau să sustragă o țeavă metalică, componentă a sistemului dezafectat de irigație. Cele două persoane ...[citește_toată_știrea]

2 Noiembrie 2012, 14:20
(7725 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Sălcioara furt


Ultimele comentarii
Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Răduță Aurelian-Constantin în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Antoine în «Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!» ciumpalacul în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița @PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...