Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

PUBLICITATE ONLINE

în atenția concesionarilor de locuri de veci (II)

În conformitate cu prevederile art. 57 din cuprinsul Regulamentului de Organizare și Funcționare al Cimitirelor Umane de pe raza municipiului Slobozia, aprobat prin HCL nr. 80/2009, dreptul de concesiune asupra locurilor de veci încetează în următoarele cazuri:
„d) în caz de părăsire sau menținere în stare de neîngrijire a lucrărilor funerare pe o perioadă de cel mult 2 (doi) ani […]“
„e) în cazul neachitării taxei anuale de întreținere a cimitirului sau a redevenței, până în ultima zi lucrătoare a anului în curs, și dacă, timp de 30 de zile de la somația scrisă pe adresa concesionarului, sau anunțul din presă, concesionarul nu se prezintă la sediul Servicii Publice Slobozia SRL, pentru achitarea tarifelor de întreținere sau a redevenței, pentru locurile concesionate în vederea amenajării“
Totodată, conform contractului de concesiune, dacă în termen de un an de la încheierea acestuia, nu se procedează la împrejmuirea locului de veci, actul de concesiune în cauză încetează.

1. Vasile Eugen-bdul Cosminului, bl. U24, sc. B, ap. 24-13/2011-Taxă neplătită din anul 2011;
2. Zaharia Victorița-bdul Matei Basarab, bl. A1, sc. B, ap. 17-57/2011-Loc neîmprejmuit;
3. Șerban Teodoru Doru-str. Al. Parcului, bl. H1, sc. F, ap. 103-56/2011-Loc neîmprejmuit, taxă neplătită din anul 2014;
4. Popescu Paraschiva-bdul Matei Basarab, bl. E1, sc. A, ap. 7-42/2011-Taxă neplătită din anul 2011;
5. Romanescu Zoea-str. Lacului, bl. U15, sc. A, ap. 20-64/2011-Taxă neplătită din anul 2011;
6. Husain Florinel-str. Al. Nordului, bl. V1, sc. A, ap. 20-104/2011-Taxă neplătită din anul 2011;
7. Ghiță Gheorghe-str. Mihai Eminescu, bl. 32, sc. A, ap. 6-19/2010-Taxă neplătită din anul 2012;
8. Pescaru Costică-str. Matei Basarab, bl. D6, sc. B, ap. 20-39/2010-Taxă neplătită din anul 2012;
9. Andrei Nicoleta Claudia-str. Vânători, bl. 34, sc. A, ap. 19-129/2012-Taxă neplătită din anul 2012;
10. Nicolescu Ion-str. Unirii, bl. U6, sc. B, ap. 51-59/2010-Taxă neplătită din anul 2012;
11. Dragomir Vasile-str. Lacului, bl. G110, sc. B, ap. 63-34/2010-Taxă neplătită din anul 2013;
12. Turcea Petrică-str. Al. Pieții, bl. J1, sc. C, ap. 5-44/2010-Taxă neplătită din anul 2015;
13. Stanciu Margelica-str. Mihai Eminescu, bl. 7, sc. A, ap. 9-58/2011-Taxă neplătită din anul 2012;
14. Tobias Elena-str. C.D. Gherea, bl. 16, sc. B, ap. 37-102/1996-Taxă neplătită din anul 2006;
15. Istrate Argentina-str. Ialomiței, bl. I1, sc. A, ap. 15-281/1997-Nu are nicio plată efectuată;
16. Constantin Ion-Bdul Matei Basarab, bl. MB11, sc. B, ap. 20-100/2010-Nu are nicio plată efectuată;
17. Dobre Gabriela-bdul Unirii, bl. E15, sc. A, ap. 13-90/2010-Taxă neplătită din anul 2010;
18. Cocoș Marioara-bdul Matei Basarab, bl. U21, sc. B, ap. 34-10/2011-Loc neîmprejmuit;
19. Cortel Elena-str. Sporturilor, bl. B13, sc. C, ap. 60-11/2011-Loc neîmprejmuit;
20. Bobocel Constantin-str. Ialomiței, bl. B1-37, sc. A, ap. 3-78/2010-Taxă neplătită din anul 2015;
21. Zaharia Maria-bdul Cosminului, bl. I2, sc. A, ap. 9-87/2010-Taxă neplătită din anul 2014;
22. Gheorghe Adriana-str. Independenței, nr. 44A-206/2009-Loc neîmprejmuit, nicio plată efectuată;
23. Popa Lucreția-str. Gării, bl. U20, sc. D, ap. 164-54/2010-Loc neîmprejmuit;
24. Cristescu Lucian-bdul Unirii, bl. U11, sc. A, ap. 10-53/2010-Loc neîmprejmuit;
25. Matei Mariana-bdul Matei Basarab, bl. U21, sc. B, ap. 21-136/2010-Loc neîmprejmuit;
26. Dumitru Floricica-str. M. Viteazul, bl. MV2, sc. B, ap. 5-172/2010-Taxă neplătită din anul 2013;
27. Răducanu Florin-bdul Cosminului, bl. T2, sc. B, ap. 39-209/2010-Taxă neplătită din anul 2010;
28. Matei Mariana-bdul Matei Basarab, bl. U21, sc. B, ap. 21-136/2010-Loc neîmprejmuit;
29. Ilie A. Ion-str. Cuza Vodă, bl. 1F, sc. A, ap. 2-248/2010-Loc neîmprejmuit;
30. Ilie A. Ion-str. Cuza Vodă, bl. 1F, sc. A, ap. 2-54/2011-Loc neîmprejmuit;
31. Aron Rodica-bdul Chimiei, bl. N1, sc. E, ap. 6-141/2010-Loc neîmprejmuit;
32. Popa Ionica-str. Panselelor, bl. F4, sc. A, ap. 5-146/2010-Loc neîmprejmuit;
33. Tudorică Adriana-str. Matei Basarab, bl. B4F, sc. A, ap. 1-147/2010-Loc neîmprejmuit;
34. Mihai Dumitru-bdul Unirii, bl. U1, sc. B, ap. 77-148/2010-Loc neîmprejmuit;
35. Popa Anica-str. C.D. Gherea, nr. 28-162/2010-Loc neîmprejmuit.

Având în vedere datele prezentate în tabelul alăturat, solicităm persoanelor în cauză să se prezinte la sediul Servicii Publice Slobozia SRL, din str. Lujerului, nr. 3, incinta Pieței Agroalimentare Cuza-Vodă sau la sediul administratorului din Cimitirul Uman Bora, în cel mai scurt timp, în vederea clarificării situației.

16 Februarie 2018, 10:05 (2893 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 21 Iul 2026
255 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

RAJA Constanța: Întrerupere de apă la Fierbinți-Târg și localitățile componente luni, 20 iulie 2026!

În vederea remedierii unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă din localitatea Fierbinți-Târg, RAJA Constanța va sista furnizarea apei luni, 20 iulie 2026, în intervalul orar 09,00-12,00.  ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2026, 11:05
(214 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Cercetat penal pentru «trafic de droguri de risc și mare risc» 

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2026, 16:40
(359 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în zona Fetești Oraș!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Fabricii din Fetești,, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile în zona Fetești ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 15:05
(456 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 5,61 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna iunie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna iunie 2026, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 11:25
(464 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Artelor din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin miercuri, 15 iulie 2026, în intervalul orar 09,30-13:00, pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Artelor din orașul Țăndărei. Pe durata desfășurării ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 09:55
(357 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

14 Iulie 2026, 20:40


DSVSA Ialomița atenționează asupra suspendării mișcărilor de ovine/caprine începând cu data de 7 iulie 2026!

În perioada 01.04-30.06.2026, inspectorii DSVSA Ialomița au verificat 146 exploatații nonprofesionale, constatându-se, ca deficiențe, vânzarea/cumpărarea de animale fără documente sanitare ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2026, 14:20
(649 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 181,83 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în iunie 2026. S-a rambursat TVA în valoare de peste 6,67 milioane de lei!

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna iunie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 181,83 milioane ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2026, 13:50
(341 vizualizări - 0 comentarii)


Expoziții la Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia

Expoziții la Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia

Miercuri, 15 iulie2026, începând cu orele 16,00, la Galeriile de Artă «Arcadia» din cadrul Centrului Cultural «Ionel Perlea» Slobozia, va fi vernisată expoziția « ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2026, 12:15
(503 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Serviciul Call Center

RAJA Constanța: Serviciul Call Center

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, serviciul Call Center pus la dispoziția acestora vine î ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2026, 12:50
(1970 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Gospodăria de Apă Moldoveni, afectată de lucrări la rețeaua electrică!

Echipele operatorului de distribuție a energiei electrice execută vineri, 10 iulie 2026, lucrări ce vor afecta Gospodăria de Apă Moldoveni. Fără curent, sursa ce alimentează cu apă localitatea Moldoveni ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2026, 08:45
(701 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Copil decedat în urma unui accident feroviar

Joi, 9 iulie 2026, polițiștii au fost sesizați de un bărbat din Fetești cu privire la faptul că fiul său, în vârstă de 8 ani, a plecat de acasă. La scurt timp, mecanicul unui tren ce circula ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2026, 11:30
(1542 vizualizări - 0 comentarii)


Nu ratați...

...Secțiunea BÂRFE fiindcă
nici nu știți ce pierdeți! :-)

7 Iulie 2026, 20:45


Focuri de armă la Țăndărei, patru suspecți după gratii!

Patru bărbați din Țăndărei au fost reținuți la sfârșitul săptămânii precedente, după ce au intrat cu pistoale peste membrii unei familii din oraș și au deschis focul. Procurorii susțin că ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 15:05
(1201 vizualizări - 0 comentarii)


Au început înscrierile pentru admiterea la Academia de Poliție

Au început înscrierile pentru admiterea la Academia de Poliție

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița anunță de­mararea campaniei de recrutare a candidaților pentru sesiunea de admitere 2026 la Academia de Poliție «Alexandru Ioan Cuza» din ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 11:20
(916 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Căzănești!

Marți, 7 iulie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Nordului din orașul Căzănești. Astfel, în intervalul orar 09,30-12,00, sunt afectați ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 09:55
(585 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA intervin luni, 6 iulie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de la intersecția străzilor Principală și Măslinului, din ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2026, 09:40
(1152 vizualizări - 0 comentarii)


Murgeanca: Două femei au murit, iar doi minori sunt grav răniți în urma unui accident feroviar

Murgeanca: Două femei au murit, iar doi minori sunt grav răniți în urma unui accident feroviar

Un grav accident rutier s-a petrecut vineri, 3 iulie 2026, în zona trecerii de cale ferată Murgeanca. Un tren de călători a lovit o mașină în care se aflau două femei, în vârstă ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2026, 12:30
(1614 vizualizări - 0 comentarii)


Factura electronică de la RAJA Constanța

Factura electronică de la RAJA Constanța

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este la rându-i o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 15:05
(1576 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru «violență în familie»

Polițiștii din Urziceni au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 66 de ani, din Urziceni, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «violență în familie». Miercuri, 1 iulie a ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:40
(1674 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă pe mai multe străzi din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin joi, 2 iulie 2026, în intervalul orar 10,00-17,00, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de la intersecția ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:05
(1203 vizualizări - 0 comentarii)


Armășești: Reținut pentru «lovire sau alte violențe»

Miercuri, 1 iulie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Jilavele au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 21 de ani, din Armășești, sub aspectul săvârșirii infracțiunii ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:00
(1578 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Ialomiței din localitatea Gura Văii!

Echipele RAJA Constanța intervin joi, 2 iulie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Ialomiței, din localitatea Gura Văii. Astfel, î ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 10:55
(1090 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Este interzisă arderea miriștilor și a vegetației pajiștilor permanente

Având în vedere apariția la nivel național a unor incendii de vegetație uscată, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) atrage încă o dată atenția fermierilor cu privire ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2026, 13:55
(1453 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 5,49 milioane de lei în mai 2026. 1,85 milioane de lei, sume stabilite suplimentar de plată la buget în urma controalelor!

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna mai 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de 5,49 milioane de ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2026, 08:15
(1333 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,61%, rata șomajului la sfârșitul lunii mai 2026

La sfârșitul lunii mai 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4395 șomeri (din care 2114 femei), rata șomajului fiind de 5 ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2026, 16:40
(1226 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Gura Văii!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Ialomiței din localitatea Gura Văii, echipele RAJA  Constanța sistează furnizarea apei ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2026, 13:35
(1022 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,9 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

29 Iunie 2026, 09:35
(428 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Accident rutier, pe DN2A-E60, între două camioane

IPJ Ialomița: Accident rutier, pe DN2A-E60, între două camioane

La data de 24 iunie 2026, în jurul orei 6,00, polițiștii ialomițeni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident de circulație în care au fost implicate două camioane, pe DN2A ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2026, 13:50
(2184 vizualizări - 0 comentarii)


S-a întâmplat la Ograda: Doi minori, înecați în râul Ialomița!

S-a întâmplat la Ograda: Doi minori, înecați în râul Ialomița!

Pompierii ialomițeni au desfă­șurat încă de duminică, 21 iunie 2026, o amplă acțiune de căutare a doi minori, de 13 și, respectiv 17 ani, înecați în apele râului Ialomița ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2026, 08:20
(5663 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 un cetățean în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului Marcel în Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»! Marian în Slobozia are terenuri de sport și locuri de joacă fără autorizații de construire oRLandO în Slobozia are terenuri de sport și locuri de joacă fără autorizații de construire Vasile în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Mary în Primăria Slobozia și DIICOT-Structura Centrală, război în instanță pentru preluarea fostului cinematograf «Ialomița» spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 casă Bucu în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Nimeni Altu' în Casele PLUTITOARE de la Slobozia garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 casă Amara în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Pililon în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Plombați șoseaua în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL MEME în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Aghata în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL @poluare în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Piață. în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL #pasajladrajna în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...