Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

contraeditorial

«generații de sacrificiu»

O generație durează cam 25 de ani, perioada fiind calculată de la nașterea unei persoane până când aceasta are copii. După momentul Revoluției din 1989 s-a scurs mai bine de o generație și, firesc, a apărut o alta. Pentru cei născuți până în 1989, așteptările s-au stins, conștientizând fiecare că a reprezentat «generație de sacrificiu». Ulterior momentului ’89, s-a redescoperit o nouă «generație de sacrificiu»... Întrucât, în ultimii 25 de ani s-au repetat experimente, s-au perindat la Putere diverși, s-au implantat reforme aiurea, au fost reluate proceduri parcă de exterminare a noastră, s-a furat pe rupte, a înflorit mica/medie/marea corupție, șamd. Firesc, unii nu au rezistat și au plecat. Mai bine de 5 milioane de români au înțeles că nu mai pot locui în această țară minunată în care se tot nasc «generații de sacrificiu». Ce s-a schimbat față de momentul ’89? Vi se pare că ai noștri copii beneficiază de un sistem coerent de Învățământ? Avem parte de servicii medicale normale în sistemul sanitar? Există justiție sau instituții care să aplice legile în mod corect? Sunteți de acord cu investițiile autorităților? Dar sunt investiții? Este predictibil sistemul fiscal? Există o normalitate în sistemul de pensii? Cum administrează statul fondurile publice? Ce să mai înțelegi din angajările la stat și care ar fi criteriile de eficiență ale celor ce conduc? Cum sunt promovate valorile în această țară și de ce, spre exemplu, nu pot evolua ierarhic oamenii competenți? De ce suntem considerați cu toții «generații de sacrificiu»? Ne dorim cu toții altceva, însă toate rămân doar la stadiul de dorințe, aceleași «generații de sacrificiu» blazându-se în constatări banale. Chiar există posibilitatea ca o întreagă «generație de sacrificiu» să părăseasca mirabolanta țărișoară și aici să rămână doar portocalele, vioricile, morarii, olguțele, codruțele, rovanele, andrușcii, antonii, codrinii și alte specimene care să procreeze o nouă generație. «De sacrificiu», desigur!

24 Februarie 2018, 12:15 (4259 vizualizări - 1 comentariu)

Citiți și:
Ziua Ipocriziei Naționale
noi vrem covid!
ierarhie

Comentariile cititorilor:


ion:
(24 Februarie 2018, 13:49)
Au plecat ,din pacate pentru noi cei care am ramas,oameni tineri, intreprinzatori, cei care s-au bazat pe inteligenta lor si spiritul novator. Au sesizat la timp ca aici nu se promoveaza pe criterii valorice ,ci pe criterii politice si nu te poti realiza in viata decit daca esti slugarnic in fata unor  indivizi fara valoare,cu diplome obtinute pe banda ,pusi sa gestioneze bani publici obtinuti greu de noi cei multi...

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 06 Aug 2026
241 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

IPJ Ialomița: Razie a polițiștilor în 5 localități din județ

În noaptea de 18/19 aprilie 2026, polițiștii ialomițeni au efectuat razii de amploare pe raza localităților Urziceni, Căzănești, Coșereni, Bărcănești și Sinești. În urma activităților au ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 15:55
(732 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în localitatea Sudiți!

Miercuri, 22 aprilie 2026, RAJA Constanța va sista furnizarea apei potabile în vederea executării operațiunilor periodice de spălare și igienizare la nivelul rezervorului ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 08:40
(4118 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe Șoseaua București din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA intervin luni, 20 aprilie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă, de pe Șoseaua București din orașul Țăndărei. Prin urmare, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2026, 11:10
(2428 vizualizări - 0 comentarii)


Continuă apelurile telefonice frauduloase ale unor persoane care se recomandă inspectori ANAF/Antifraudă

Reiterăm avertizarea referitoare la continuarea tentativelor de înșelare prin vishing (phishing telefonic), prin care este furată identitatea unor inspectori ai Direcției Generale Antifraudă Fiscală ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2026, 13:20
(5362 vizualizări - 1 comentariu)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Expoziție de sculptură

Luni, 20 aprilie 2026, începând cu orele 16,00, la Galeriile «Arcadia» din cadrul Centrului Cultural «Ionel Perlea» din Slobozia va fi vernisată expoziția de sculptură ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2026, 12:40
(3954 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 139,28 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în martie 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna martie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 139,28 milioane ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2026, 12:50
(4948 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Beat la volan, reținut de polițiști 

Marți, 14 aprilie 2026, polițiștii ialomițeni au oprit pentru control un autoturism ce se deplasa pe strada Câmpului, în municipiul Fetești, la volanul căruia a fost identificat un bărbat ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2026, 15:00
(3186 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Borănești și Bărcănești. O persoană a fost reținută!

Sâmbătă, 11 aprilie 2026, polițiștii ialomițeni au depistat și reținut pentru 24 de ore una dintre persoanele implicate într-un dosar de «tentativă de omor», care se sustrăgea ...[citește_toată_știrea]

12 Aprilie 2026, 07:20
(11508 vizualizări - 0 comentarii)


Hristos a Înviat!

Hristos a Înviat!

Redacția Independent

vă dorește

Sărbători Fericite

alături de cei dragi!

12 Aprilie 2026, 00:05


Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Miercuri, 8 aprilie 2026, Protopopiatul Urziceni din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor a organizat o nouă acțiune în cadrul campaniei naționale susținută de Patriarhia Română, respectiv ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2026, 16:20
(4935 vizualizări - 0 comentarii)


364 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în pimele două luni ale anului 2026

În primele două luni ale anului 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 364 persoane ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2026, 13:50
(4903 vizualizări - 0 comentarii)


Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Mânăstirii din Slobozia

Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Mânăstirii din Slobozia

În perioada 15-21 aprilie 2026, Episcopia Sloboziei și Călărașilor organizează o serie de manifestări cu ocazia sărbătoririi hramului «Izvorul Tămăduirii» al străvechiului așezămâ ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2026, 12:20
(6842 vizualizări - 0 comentarii)


Programul casieriilor RAJA Constanța în perioada Sărbătorilor Pascale

RAJA Constanța aduce la cunoștință abonaților din întreaga arie de operare că în intervalul 10-13 aprilie 2026, casieriile și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2026, 12:05
(5670 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Mircea cel Mare din orașul Fetești!

Ca urmare a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Mircea cel Mare din orașul Fetești, echipele Constanța sistează furnizarea apei potabile marți ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2026, 14:10
(6118 vizualizări - 0 comentarii)


Urban SA Slobozia: Circulație închisă pe strada Mihai Viteazu, din cauza unei avarii

Echipele de intervenție acționează pentru remedierea avariei apărute la rețeaua de canalizare care preia apele uzate din Cartierul 500 și le transportă către stația de pompare Cuza Vodă. Urban SA Slobozia ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2026, 11:40
(3219 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Razie și percheziții la Urziceni și Bărbulești

IPJ Ialomița: Razie și percheziții la Urziceni și Bărbulești

Polițiștii ialomițeni au desfășurat vineri, 3 aprilie 2026, razii și percheziții la Urziceni și Barbulești. Astfel, au fost peste 250 de persoane legitimate, fiind verificate și 225 de autovehicule ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2026, 17:50
(1736 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: 176 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române

IJJ Ialomița: 176 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române

Joi, 2 aprilie 2026, la sediul Jandarmeriei Ialomița, în contextul «Zilei Jandarmeriei Române», a fost organizată o întâlnire cu foștii comandanți ai instituției. ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2026, 17:35
(513 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Cu o alcoolemie de 3,11 mg/l alcoolpur în sânge, la volan!

Ialomița: Cu o alcoolemie de 3,11 mg/l alcoolpur în sânge, la volan!

Polițiștii ialomițeni au surprins în trafic un bărbat aflat la volanul unui autoturism. După testarea cu alcooltestul, polițiștii au fost surprinși să descopere că șoferul avea 3,11 mg/l alcoolpur ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2026, 16:50
(626 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 558 milioane de lei pentru motorina aferentă anului 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, a efectuat plata ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură, aferentă perioadelor 1 ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2026, 13:05
(5170 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale și amenzi înaintea Sărbătorilor Pascale

În perioada 24- 30 martie 2026, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița a desfășurat prima etapă a acțiunilor de control specific Sărbătorilor Pascale, verificâ ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2026, 09:10
(1947 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru port ilegal de armă

Polițiștii din Urziceni au depistat în trafic, pe raza municipiului Urziceni, un bărbat în vârstă de 37 de ani, din localitate. În urma controlului efectuat, asupra acestuia a ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2026, 18:50
(2101 vizualizări - 0 comentarii)


Consiliul Județean Ialomița: «Tradiție și Credință» la Conacul Bolomey

Consiliul Județean Ialomița, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița organizează evenimentul cultural «Tradiție și Credință», ce va avea ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2026, 08:35
(4289 vizualizări - 0 comentarii)


Olimpiada Națională de Arte Vizuale: Tineri artiști din Ialomița își expun creațiile la Muzeul Național al Agriculturii!

Consiliul Județean Ialomița, Muzeul Național al Agriculturii, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, Uniunea Artiștilor Plastici-Filiala Slobozia și Liceul de Arte «Ionel Perlea» Slobozia ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2026, 08:20
(2702 vizualizări - 0 comentarii)


Manasia: Reținut pentru că a condus în stare de ebrietate

Un bărbat de 49 de ani a fost reținut, pentru 24 de ore, fiind depistat la volanul unei mașini, în stare de ebrietate. Polițiștii l-au oprit în trafic, iar pentru că prezenta halenă alcoolică ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2026, 13:20
(860 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune preventivă în unitățile de învățământ din Urziceni 

Joi, 26 martie 2026, polițiștii și jandarmii ialomițeni au desfășurat activități preventive în cadrul unităților de învățământ din Urziceni, dar și în cele din localitățile î ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2026, 12:40
(2521 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Marți, 31 martie 2026, termen-limită pentru depunerea Formularului 398

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor interesați că marți, 31 martie 2026, este termenul-limită de depunerea a Formularul 398-«Declarație ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2026, 11:30
(4469 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale ample înaintea Sărbătorilor Pascale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor desfășoară, la nivel judetean, acțiuni de monitorizare, prevenție și control, pentru protejarea sănătății publice. Recomandarea reprezentanților ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2026, 10:00
(976 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,95%, rata șomajului la sfârșitul lunii februarie 2026

La sfârșitul lunii februarie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4664 șomeri (din care 2190 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2026, 09:30
(411 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Fabrică ilegală de tutun, descoperită de polițiști

Urziceni: Fabrică ilegală de tutun, descoperită de polițiști

Luni, 23 martie 2026, polițiștii ialomițeni, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2026, 15:10
(1487 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Expoziție de fotografie

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Expoziție de fotografie

În organizarea Consiliului Județean Ialomița, a Centrului Cultural «Ionel Perlea» și a Parohiei «Buna Vestire» din Slobozia, miercuri, 25 martie 2025, va fi vernisată expoziția ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2026, 15:05
(526 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Ion Ion în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă FELICITĂRI în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă autoturism Seat Ibiza în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Eu în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Deșteaptă-te ROMÂNE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Fascinat în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița NELAMURITULE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Azi, miercuri, de la 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Cel care i nelamurit în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! mai baieti în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Independent? în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Maine de la ora 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Ionica în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Neseriosul în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! slobozean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! T.B. în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...