Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

UNA PE SĂPTĂMÎNĂ

Atenție! Mașină de primar pe trecerea de pietoni!

Atenție! Mașină de primar pe trecerea de pietoni!

De 1 Martie 2018, primul edil al orașului a fost invitat la Conferința Județeană a Organizației de Femei a PSD Ialomița. Ne bucurăm pentru el, că e mai tânăr și tot neînsurat. Ceea ce nu înțelegem însă este cum poate domnia sa, fără să-i crape obrazul, să pledeze pentru respectarea ordinii și legii în orașul pe care îl conduce când nu este în stare să respecte o banală regulă de circulație. Păi, de-aia râd și curcile din ograda PSD de el și au ajuns toți trăpașii Organizației să-i treacă pe dinainte. Pentru că nu-i spune nimeni, cum facem noi acum, că respectul se câștigă, nu se impune din zgarda de care-l trage președintele Neacșu. Se aude acolo, în spate, domnilor viceprimari? Că altfel îl păziți și când se duce la... Nu mai spunem unde, că asta chiar nu e treaba noastră!
Și ar mai fi ceva? Domnu’ Abaza, înțelegem că dumneavoastră nu vă e jenă să vă faceți preș sub picioarele domnului primar... La salariul ăla de 10 mii de lei, parcă am uita și noi de coloana vertebrală, că doar oameni suntem și toți trăitori sub vremi. Dar ni se pare inuman și de neiertat să vă bateți joc de comunitarii din subordine obligându-i să păzească mașina primarului pe trecerea de pietoni. Părerea noastră!

1 Martie 2018, 17:10 (11121 vizualizări - 21 comentarii)

Citiți și:
«Frații» primarului Adrian Mocioniu
Slobozia: Reabilitarea Pieței Revoluției se amână pentru 2022
Transportul public la Slobozia produce pierderi de peste 1 milion de lei anual

Comentariile cititorilor:


Bibi:
(2 Martie 2018, 09:04)
Sunteti un oraș de oameni nemulțumiți.Improscati cu noroi fără sa așteptați dreptul la replica a celor ce sunt in măsura sa ia atitudine.Inainte de a face comentarii va rog gândiți-va sunteți niște cetățeni corecți,lipsiți de scrupule.Ma îndoiesc, întotdeauna hoțul striga hoțul.
MMC:
(2 Martie 2018, 01:39)
Politistii locali raspund doar la ordine... dar Politia Romana ce face? Ce atributii are? Ce obligatii are?
Cineva:
(2 Martie 2018, 01:06)
Politia Locala era mai preocupata sa isi dea curent de la o masina la alta decat sa dea amenzi
Pescarul de la politia locala :
(1 Martie 2018, 21:37)
Nu-si taie Seful creanga de sub picipare
mihai:
(1 Martie 2018, 19:28)
Astept ca politia sa faca public procesul verbal de sanctionare pentru parcare ilegala.
Adela:
(1 Martie 2018, 19:14)
Poza exista acum! Sa vedem amenda! Daca eram oricare din noi, Politia locala poza deja masina!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 02 Oct 2026
183 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Miercuri, 16 iulie a.c., în jurul orelor 21,30, pe strada Iudeilor în comuna Bărbulești, polițiștii din Jilavele au oprit în trafic pentru control, un autoturism condus de un bărbat ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2025, 15:35
(5147 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Strachina din orașul Țăndărei!

Joi, 17 iulie 2025, în intervalul orar 12,15-14,00, se sistează furnizarea apei potabile consumatorilor din Cartierul Strachina, în vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2025, 12:45
(6966 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Sălcioara. Șapte persoane, reținute pentru 24 de ore!

Percheziții la Sălcioara. Șapte persoane, reținute pentru 24 de ore!

Miercuri, 16 iulie 2025, polițiștii din Urziceni, sub coordonarea procurorului de caz, au pus în executare 5 mandate de percheziție domiciliară, în localitatea Sălcioara, la domiciliile unor ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2025, 19:45
(5483 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Percheziții la domiciliul unui bărbat bănuit de deținere ilegală de arme

IPJ Ialomița: Percheziții la domiciliul unui bărbat bănuit de deținere ilegală de arme

Miercuri, 16 iulie 2025, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Ialomița, sub coordonarea procurorului de caz, au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2025, 16:20
(8160 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 43,98 milioane de lei în semestrul I 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-iunie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2025, 12:10
(12202 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 169,78 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna iunie 2025

În luna iunie a anului 2025, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 169,78 milioane ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2025, 10:45
(8051 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Reținuți pentru «tulburarea ordinii și liniștii publice», «lovirea sau alte violențe» și «distrugere»

Joi, 10 iulie 2025, polițiștii au reținut, pentru 24 de ore, cinci persoane din Țăndărei, bănuite de comiterea infracțiunilor de «tulburarea ordinii și liniștii pubice»,«lovirea sau ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2025, 21:00
(16613 vizualizări - 1 comentariu)


AJOFM Ialomița: 5,68%, rata șomajului la sfârșitul lunii mai 2025

La sfârșitul lunii mai 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4446 șomeri (din care 2009 femei), rata șomajului fiind de 5 ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2025, 09:10
(8449 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică, protejează mediul înconjurător!

RAJA Constanța: Alege factura electronică, protejează mediul înconjurător!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2025, 09:20
(11069 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: În perioada ianuarie-mai 2025, peste 1000 de șomeri au obținut un loc de muncă

În primele 5 luni ale anului 2025, urmare implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 1280 persoane, ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2025, 08:40
(9931 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Prelungire termen depunere Cereri de finanțare a schemei de ajutor de stat «Silvo-mediu și climă»

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează beneficiarii care au depus cereri de finanțare pentru accesarea schemei de ajutor de stat «Silvo-mediu și climă», sesiunea ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2025, 13:40
(10783 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni, 4000 misiuni de ordine publică în primul semestru al anului 2025 

Creșterea gradului de siguranță al cetățenilor prin asigurarea măsurilor de ordine la manifestările cu public numeros și participarea la misiuni de menținere în sistem integrat au fost principalele ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2025, 11:50
(10932 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Acțiune de donare de sânge

Protopopiatul Slobozia: Acțiune de donare de sânge

Luni, 30 iunie 2025, Protopopiatul Slobozia a organizat o nouă acțiune de donare de sânge în cadrul Campaniei «Donează sânge! Salvează o viață!». Astfel, la sediul Centrului ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2025, 11:20
(7196 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Venus din orașul Țăndărei!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite la nivelul unui branșament de pe strada Venus din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2025, 13:50
(9012 vizualizări - 0 comentarii)


Drăgoești: Bătrână dispărută, descoperită pe câmp

Drăgoești: Bătrână dispărută, descoperită pe câmp

Marți, 24 iunie a.c, polițiștii au fost sesizați despre faptul că o bătrână de 75 de ani, din comuna Drăgoești, a plecat voluntar în cursul zilei de la domiciliul său, fără a se cunoaște ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2025, 08:20
(4821 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul Call Center, pus la dispoziție de RAJA Constanța

Serviciul Call Center, pus la dispoziție de RAJA Constanța

Serviciul de Call Center pus la dispoziția clienților de către RAJA Constanța vine în întâmpinarea tuturor abonaților, funcționând sub forma unui robot telefonic ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2025, 07:50
(6716 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie la intersecția străzilor Mare cu Mică la Fierbinții de Jos!

Echipele RAJA intervin joi, 26 iunie 2025, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de la intersecția străzilor Mare cu Mică din localitatea ...[citește_toată_știrea]

26 Iunie 2025, 11:05
(8645 vizualizări - 0 comentarii)


Traian: Transporta lemne ilegal

Traian: Transporta lemne ilegal

Luni, 23 iunie 2025, polițiștii ialomițeni au depistat, pe raza localității Traian, un vehicul care transporta material lemnos. Întrucât au existat indicii privind nereguli referitoare la ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2025, 16:00
(1708 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: La volan sub influența alcoolului

Luni, 23 iunie 2025, polițiștii din Slobozia au tras pe dreapta un bărbat, de 48 de ani, pentru un control de rutină. În urma testării cu aparatul de etilotest, rezultatul a indicat o valoare de ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2025, 15:30
(1285 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Cercetat de polițiști pentru conducere fără permis

Polițiștii din Țăndărei efectuează verificări pe numele unui tânăr, de 23 de ani, depistat pe DN2A-E60 la volanul unui automobil fără a deține permis de conducere. Oamenii legii vor dispune măsurile ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2025, 15:00
(10874 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2025, 08:05
(4685 vizualizări - 0 comentarii)


Restricții de circulație pe A2, în zona Fetești, pentru reparații asfaltice

Marți, 24.06.2025, în intervalul orar 08,00-18,00, se instituie restricții de circulație pe A2 la km 144+100, respectiv în zona AI Fetești pe Calea II (sensul Constanța-București), banda ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2025, 16:20
(7383 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Coloniști din Fetești!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 220 mm, din orașul Fetești, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2025, 15:45
(3792 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în orașul Fierbinți-Târg!

Marți, 24 iunie 2025, echipele RAJA Constanța vor sista furnizarea apei la nivelul Stației de Tratare și Pompare din orașul Fierbinți-Târg, pentru realizarea operațiunilor periodice ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2025, 09:20
(2974 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Două mașini au luat foc în urma unui accident

Luni, 22 iunie 2025, polițiștii ialomițeni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe Drumul Național 2, în afara localității Urziceni. Din primele cercetări, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2025, 08:30
(2146 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Miercuri, 25 iunie 2025, termen-limită pentru depunerea Formularului 177

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii persoane juridice că pot dispune de redirecționarea de până la 20% din impozitului pe profit sau a impozitului pe ...[citește_toată_știrea]

20 Iunie 2025, 12:00
(1141 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Atenționare privind un site fals care imită identitatea ANAF

Agenția Națională de Administrare Fiscală atrage atenția contribuabililor asupra apariției unui site fraudulos, cu o interfață similară celei oficiale, care are ca scop colectarea ilegală de date personale ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2025, 13:00
(2302 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1,23 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor și a verificărilor efectuate în luna mai 2025

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna mai a.c., 16 inspecții fiscale (11 la contribuabili persoane juridice ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2025, 12:20
(4320 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Factura electronică

RAJA Constanța: Factura electronică

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este la rându-i o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2025, 10:40
(6234 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Vineri, 20 iunie 2025, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că vineri, 20 iunie 2025, este termenul-limită de depunere al următoarelor declarații, în scopul notificării organului ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2025, 09:00
(1633 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
:-)) în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști sperăm în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Tic Tac în Rețeaua de canalizare a comunelor Giurgeni, Gura Ialomiței și Mihail Kogălniceanu este NEFUNCȚIONALĂ! apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Gabi în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mariuca în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Alex în Planificare «copy-paste» pentru dezvoltarea strategică a Învățământului tehnic ialomițean asigurat în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mary în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Calin în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Necunoscut în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Daniel în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetateanu.net în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetatean în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Silviu în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Krishan în Echipa CSM Unirea Slobozia, vicecampioană națională la Cupa României la Sabie Masculin! știucă Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Soldatul rezervist în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...