Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

contraeditorial

Slobozia marilor proiecte

De fapt, ar trebui să citim «Slobozia marilor tâmpenii». Căci, de-a lungul timpului, am avut parte de proiecte-tâmpenii deosebit de costisitoare. Acestea au generat, pe lângă costuri exorbitante, și nemulțumiri. Însă, indiferent de cine a condus destinele Primăriei Slobozia, autoritățile au rămas surde. Am început cu apa și proiectul actualului senator Gabi Ionașcu, care a înghițit aproape 100 milioane de lei. Suplimentar, am accesat credite și am eliberat acțiuni municipale. Apoi a venit rândul primarului Stoica pentru a ne îndatora, accesând proiectele Reabilitării Pieței Revoluției și cel al Parcului Industrial de la ieșirea din oraș spre Brăila. De fapt, trebuie să recunoaștem că ideea celor două proiecte a aparținut aceluiași actual senator Ionașcu, însă Stoica a decis transpunerea lor în practică. Probabil, costul celor două «tâmpenii» a depășit alte 50 milioane de lei. Au mai fost bagatelele campusurilor școlare, alte investiții nefinalizate sau în curs de finalizare de vreo 5 ani, toate însumând alte vreo 50 de milioane de lei... În prezent, un nou «proiect» ce se transformă într-o vâltoare financiară pare a fi Cartierul Tinerilor, ce a înghițit deja cel puțin 10 milioane de lei. Dacă adăugăm și nimicurile de asfaltări, studii de fezabilitate pentru alte proiecte-tâmpenii, crearea de firme în cadrul municipalității sau susținerea Urban avem la orizont norii negri ai unui faliment administrativ anunțat. Toate parcă au fost concepute sau realizate anti-Slobozia și împotriva locuitorilor. Intențiile deosebite din faza incipientă s-au transformat în fantezii de mântuială, irosirea banilor publici fiind stricta performanță a autorităților și «proiectelor-tâmpenii» proprii. Mai nou, apar și alte «proiecte» deosebite, gen piste pentru bicicliști spre Amara sau linii de tramvai între Slobozia și Slobozia Nouă... Acestea fiind spuse, nu credeți totuși că ar trebui să întrebați și slobozenii dacă își doresc astfel de «proiecte»? Dragi aleși conjunctural în funcții, nu considerați că risipirea bugetelor ce vă stau la dispoziție ar trebui să beneficieze de o consultare publică? Legea prevede clar o astfel de posibilitate, de consultare prin referendum a populației în cazul intenției de demarare a unor investiții de amploare. Chiar să batjocoriți într-atât banii publici, proveniți în majoritate din taxele și impozitele tuturor?

4 Martie 2018, 10:25 (6601 vizualizări - 7 comentarii)

Citiți și:
Ziua Ipocriziei Naționale
noi vrem covid!
ierarhie

Comentariile cititorilor:


Ĺocuitor Slobozia Nouă :
(7 Martie 2018, 00:06)
Decât linie de tramvai la Slobozia Nouă mai bine asfaltati străzile din Slobozia Nouă pentru că au rămas de râs. Și noi plătim aceleași impozite ca la Slobozia.
gogu:
(5 Martie 2018, 10:55)
Incredibil este ca nici Ionascu nici Stoica nu au nicio problema dupa ce au aruncat cu sutele de milioane pe apa sambetei. Au grija ciumatii rosii . Urmeaza asaltul final asupra justitiei.
Tyty:
(4 Martie 2018, 23:16)
Hai sa facem si noi ceva nou in orasul asta ar fi timpul orice sa cunoasca ceva in beneficiul oamenilor
@mitu:
(4 Martie 2018, 14:42)
Ce trist e sa avem 'panseuri' gen Marean Vanghelie: nici macar sa fure nu stiu. Pt unii, a fura, e inscris in ADN-ul lasat din stramosi ca o mare vitejie..Vorba primilor tigani care incepusera sa bantuie Europa de vest prin anii'9o: era si pacat sa iesi din magazine fara sa furi ceva pt ca, oricum, nimeni nu pazea marfa..
Mary:
(4 Martie 2018, 14:17)
 Mi-a placut ideea cu Turnul Eiffel, transferat in centrul Sloboziei, la Cercul Militar, astfel am avea Circul Sloboziei! Dece nu?! Cu prostii care ne conduc si cretinismul din capul lor s-a vazut ca totul este posibil sa le faci pe dos. Imobilul administrativ in care functioneaza Prefectura si Consiliul Judetean, sa fie demolat, iar toata Piata Revolutiei, va avea putin din aerul Central Park, din Manhattan, New York. Blocul G5, care se vede din strada ca fiind dupa razboiul din Cecenia, vizibil in Piata Revolutiei, intregeste tabloul de nepasare si prost gust de care dau dovada prostii care ne conduc.
mitu:
(4 Martie 2018, 13:12)
Primari maimutoi. Nici macar sa fure nu stiu. Iar votantiii.......
TITI IONESCU:
(4 Martie 2018, 11:15)
Din pacate, parerea mea este ca linia de tramvai catre Slobozia Noua si pista de biciclete sunt niste proiecte bune, ce vor creste confortul si siguranta oamenilor daca ar fi bine facute. Spre Amara soseaua este plina de biciclisti ce isi risca vietile, iar transportul in comun patronat de Nik Touring este o mizerie.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 06 Iul 2026
258 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Urziceni: Artificiile i-au adus un dosar penal

Un  minor de 16 ani, din Urziceni, a intrat în vizorul polițiștilor după ce asupra sa au fost descoperite artificii din categoria de produse  F2, fără ca acesta să aibă dreptul legal de a le folosi ...[citește_toată_știrea]

19 Decembrie 2017, 18:15
(6451 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Se deschide «Căsuța lui Moș Crăciun»

Între 22 și 24 decembrie, în cadrul Târgului de Crăciun din centrul Sloboziei se deschide pentru prima dată «Căsuța lui Moș Crăciun». În perioada de timp amintită, între orele 17,00 și 20,00, copiii din ...[citește_toată_știrea]

19 Decembrie 2017, 18:05
(3589 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de 40 mii de lei aplicate de polițiști

În urma unor acțiuni cu caracter preventiv, polițiștii ialomițeni au aplicat 40 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de 40 mii de lei. Sancțiunile au fost aplicate pentru infracțiuni la regimul rutier ...[citește_toată_știrea]

19 Decembrie 2017, 17:50
(3811 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni de prevenire a delincvenței juvenile și a victimizării minorilor

Prevenirea delincvenței juvenile și victimizarea minorilor, prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului și siguranța cetățeanului reprezintă unele dintre prioritățile Poliției Române în anul 2017. Astfel ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2017, 17:25
(6679 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: I-a furat banii din mașină

Polițiștii cercetează un bărbat de 35 ani, din Movilița, sub aspectul comiterii infracțiunii de «furt calificat». Astfel, Poliția a fost sesizată de un bărbat, de 62 de ani, din județul Dâmbovița, cu privire ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2017, 16:20
(6548 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune a polițiștilor

Polițiștii ialomițeni desfășoară permanent acțiuni pentru siguranța cetățenilor, prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și liniștii publice, precum și pentru siguranța traficului rutier. ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2017, 16:10
(4009 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: Beat la volan și fără permis, a acroșat alte două mașini

Marți, 12 decembrie 2017, în jurul orei 18,30, Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că în localitatea Amara s-a produs un eveniment rutier soldat cu pagube materiale. Polițiștii ajunși la fața locului ...[citește_toată_știrea]

13 Decembrie 2017, 17:45
(5683 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: La volan, sub influența băuturilor alcoolice

Doi ialomițeni, de 40 și 45 de ani, au fost depistați de către polițiștii rutieri în timp ce conduceau autovehicule pe drumurile pulice deși au consumat anterior băuturi alcoolice. Cei în cauză a fost testați ...[citește_toată_știrea]

13 Decembrie 2017, 16:20
(8156 vizualizări - 0 comentarii)


Accident mortal la Rași

Marți, 12 decembrie 2017, în jurul orei 12,00, pe DJ201B, în apropiere de localitatea Rași, s-a produs un eveniment rutier soldat cu decesul unei persoane. În urma verificărilor efectuate, polițiștii ajunși ...[citește_toată_știrea]

13 Decembrie 2017, 15:40
(5513 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Borănești și Bărcănești

Luni, 11 decembrie 2017, polițiștii din cadrul Poliției Urziceni au organizat și desfășurat o acțiune de amploare pe raza localităților Borănești și Bărcănești, în cadrul căreia s-a urmărit asigurarea ordinii ...[citește_toată_știrea]

13 Decembrie 2017, 13:10
(5746 vizualizări - 0 comentarii)


Vlădeni: Suspect de «furt», identificat de polițiști

Polițiștii cercetează un tânăr de 14 ani, din Vlădeni, sub aspectul comiterii infracțiunii de «furt calificat». Polițiștii au identificat un minor de 14 ani, din localitatea Vlădeni, acesta fiind bănuit ...[citește_toată_știrea]

13 Decembrie 2017, 12:40
(4809 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni de control ale DSVSA Ialomița

În perioada 4-9 decembrie 2017, consilierii din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița au efectuat un număr de 116 controale în unități ce desfășoară activități de ...[citește_toată_știrea]

13 Decembrie 2017, 11:20
(5163 vizualizări - 0 comentarii)


Combaterea delictelor silvice, o prioritate a polițiștilor ialomițeni

Luni, 11 decembrie 2017, polițiști din cadrul IPJ Ialomița au desfășurat activități pe raza de competență pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale din silvicultură. Astfel, polițiștii din cadrul ...[citește_toată_știrea]

13 Decembrie 2017, 10:10
(4817 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Medic șpăgar, reținut pentru 24 de ore de procurori

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița au dispus reținerea pentru 24 de ore a doctoriței care își desfășura activitatea în cadrul Cabinetului de Expertiză Medicală a Capacității de Muncă ...[citește_toată_știrea]

12 Decembrie 2017, 19:50
(6952 vizualizări - 7 comentarii)


Slobozia: «Târg de Crăciun» la Muzeul Agriculturii

Începând de vineri, 15 decembrie 2017, Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia va inaugura acțiunea «Târgul de Crăciun». Evenimentul este organizat de instituție, cu sprijinul Consiliului Județean ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2017, 19:20
(5828 vizualizări - 0 comentarii)


15 decembrie-«Ziua Porților Deschise» la AJOFM Ialomița

În data de 10 decembrie, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă aniversează 19 ani de activitate. Sunt 19 ani în care ANOFM s-a transformat, a evoluat și a acumulat o experiență bogată, deosebit ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2017, 18:10
(4564 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți la volan

Patru ialomițeni, cu vârste cuprinse între 28 și 53 de ani, au fost depistați de către polițiști în timp ce conduceau autoturisme deși anterior consumaseră băuturi alcoolice. Conducătorii auto au fost testați ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2017, 16:40
(3192 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr de 19 ani din Grindu, reținut pentru «furt din locuință»

Polițiștii Secției Poliție Rurală Ion Roată au reținut un tânăr, de 19 ani, bănuit că ar fi sustras 60000 de lei dintr-o locuință situată pe raza comunei Grindu. Poliția a fost sesizată de o femeie, de ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2017, 16:25
(3749 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 40000 de lei, 5 permise reținute

Polițiștii din cadrul IPJ Ialomița desfășoară permanent acțiuni pentru siguranța cetățenilor, prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și liniștii publice, precum și pentru siguranța traficului ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2017, 16:10
(5720 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Dețineau ilegal artificii

Doi bărbați din Bordușani sunt cercetați de polițiști după ce la locuințele lor au fost descoperite ilegal 20 de kilograme de artificii. Elementele pirotehnice au fost găsite în urma unor percheziții domiciliare ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2017, 15:46
(4464 vizualizări - 0 comentarii)


Competiție acerbă. 7 candidați pe loc la școlile de Poliție!

Peste 12000 de persoane care își doresc să fie polițiști s-au înscris la concursul de admitere pe care școlile de Poliție îl organizează în ianuarie 2018. Până pe 5 decembrie 2017, termenul limită, pe cele ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2017, 20:10
(4330 vizualizări - 0 comentarii)


Daruri de «Sfântul Nicolae» la Protopopiatul Urziceni

Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni desfășoară de mai mulți ani diverse proiecte în cadrul cărora sunt organizate activități instructiv-educative și recreative pentru copiii ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2017, 19:05
(4338 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Combaterea evaziunii fiscale

Polițiștii ialomițeni au organizat și desfășurat în cursul zilei de joi, 7 decembrie 2017, o serie de acțiuni de verificare a mai multor unități economice de pe raza județului Ialomița, pentru prevenirea ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2017, 18:25
(3417 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: 5 decembrie, «Ziua Internațională a Voluntarului»

Prin rezoluția 40/212 din 17 decembrie 1985, ziua de 5 decembrie a fost declarată de către Organizația Națiunilor Unite «Ziua Internațională a Voluntarului», pentru recunoașterea eforturilor și meritelor ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2017, 17:40
(3740 vizualizări - 0 comentarii)


Sinești: A furat unelte de grădinărit

Un bărbat, de 43 de ani, din Sinești, s-a ales cu un dosar penal după ce a furat din curtea unui vecin mai multe unelte de grădinărit. Este vorba despre 2 cazmale, o lopată și o greblă. De asemenea, el ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2017, 18:20
(4573 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Sinești furt


Oficiul Registrului Comerțului Ialomița s-a mutat în sediu nou

Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Ialomița și-a schimbat sediul din data de 27 noiembrie 2017. Astfel, instituția își desfășoară acum activitatea în Slobozia, strada Gării Noi, nr. 5, et.1 ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2017, 18:10
(6357 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Conduceau în stare de ebrietate

Doi ialomițeni, de 20 și 38 de ani, s-au ales cu dosare penale după ce au fost depistați la volan conducând în stare de ebrietate. În  urma testelor cu aparatul Drager, aceștia aveau un nivel al alcoolemiei ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2017, 17:50
(3290 vizualizări - 0 comentarii)


Sancțiuni de peste 21 mii de lei aplicate de polițiștii ialomițeni

În urma unor activități de prevenire desfășurate de polițiștii ialomițeni pe liniile de Ordine Publică, Rutieră și Investigații Criminale, oamenii legii au aplicat 96 de contravenții a căror valoare a depășit ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2017, 17:35
(3173 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive împotriva delincvenței juvenile

Acțiunile cu caracter preventiv inițiate de polițiștii ialomițeni cu scopul de a preveni faptele antisociale în rândul elevilor din județ continuă. Oamenii legii s-au aflat marți, 5 decembrie 2017, la ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2017, 17:20
(4837 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Fără permise și beți, la volan

Luni, 4 decembrie 2017, un bărbat de 56 de ani, din Gheorghe Doja, a fost depistat de către polițiștii rutieri în timp ce conducea un autoturism pe drumurile publice deși a consumat anterior băuturi alcoolice ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2017, 18:25
(4613 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Odadada în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Alin în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Ciornobal în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Cătălin în Consiliul Județean Ialomița finanțează sportul local și lansează oficial traseul turistic «Via Naparis» Cătălin. în Consiliul Județean Ialomița finanțează sportul local și lansează oficial traseul turistic «Via Naparis» Ciochina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Sătenii tăi în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Loredana în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Topic în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Ion în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia Mari în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Rodica în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Dadi în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Bogdanel Nicolae în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive Un cetatean în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Niculina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Sile în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Maria Apostol în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Consilier în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Miruna N în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...