Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

contraeditorial

ne e bine!

La aproape 2 ani de la alegerile locale, ne e bine! Chiar foarte bine! Groapa din centrul orașului, fără utilitate și plină de betoane, e la locul ei, apa noastră cea de toate zilele e la fel de bună încât simți când înghiți că s-a răsturnat un vagon de clor peste intestine, drumurile sunt adevărate piste de Formula 1 și gropile abundă în timp ce pivoții, bucșele și alte planetare sar împreună cu tot cu roți și rulmenți, spitalele funcționează la cote înalte de profesionalism și chiar orice cadru medical își permite să-ți născocească diagnostice ce necesită tratament medicamentos cu duiumul inexistent în unitățile sanitare, școlile sunt înțesate de copii ai căror părinți au luat calea străinătății convinși fiind că le e atât de bine în țară, investițiile prind contur și relicvele economice abia își târăsc activitatea, bugetarii își numără satisfăcuți creșterile salariale convinși fiind că prețurile umflate la utilități și produse de bază vor fi acoperite de sumele încasate în exces, țiganii construiesc în continuare palate în timp ce odraslele ispășesc pedepse pentru infracțiuni comise prin toate colțurile lumii, traiul de zi cu zi a devenit junglă și când îți permiți să încălzești grătarul și să tragi o bere zici că luxul s-a năpustit peste tine... Și toate astea se petrec cu o asemenea rapiditate încât nu înțelegi cum nenorocitul de Robor a crescut de câteva ori influențând credite și, implicit, cheltuieli. Sau ce să mai pricepi când cursul euro-leu a atins cote istorice și, la rându-i, influențează viața unor români cărora, și-așa, le e atât de bine? Însă, suntem optimiști! Avem o țară extraordinară, vom avea aeroport la Alexeni, transport local la standarde europene, noi investiții și oportunități promovate de un parlamentar la un forum fără oameni de afaceri, sunt perspective benefice pentru dezvoltarea economică a unui județ în moarte clinică... Ne e bine! Chiar foarte bine! Căci noi suntem români și, din cele mai vechi timpuri, am fost obișnuiți cu acest «bine». Din când în când, ne-am mai răzvrătit și ne-am luat cu «binele» la trântă, încercând să ne fie mai bine. Dar, pentru moment, ne e bine!

6 Mai 2018, 11:05 (5438 vizualizări - 6 comentarii)

Citiți și:
Ziua Ipocriziei Naționale
noi vrem covid!
ierarhie

Comentariile cititorilor:


@trecatorule:
(7 Mai 2018, 12:36)
Cu propriile-ti cuvinte:Ce idiot sunteti! Cum puteti face comentarii de prostanac daca nu sesizati ironia din articol?
trecătorul. .:
(7 Mai 2018, 03:29)
Ce idioti sunteti ! Cum puteti sa faceti comentarii daca nu stiti cine este in spatele ,, contraeditorial" ?  De unde stiti ca nu este un psd-ist care vrea sa vada cat de prostanaci mai suntem la acest moment?  Din moment ce acest ziar,  nu publica numele real al celor care comenteaza, eu il suspectez de blat cu PSD. Si daca nu publica acest comentariu ma convinge de acest blat.
Fabula actuala:
(7 Mai 2018, 02:45)
O furnica duce-n spate/ un graunte jumatate,/ asistati ialomiteni/ si multi politicieni..
Strainatate:
(7 Mai 2018, 01:42)
Multa m..e pentru psd de la toti ce suntem plecati la munca in strainatate leprelor ne am saturat de voi ,stam plecati din cauza voastra.
banel:
(6 Mai 2018, 22:34)
sa ne traiesti partid iubit , ca ne-ai calit !
cinefil:
(6 Mai 2018, 16:52)
Excelent articol - se vede treaba ca mai sint si ziaristi care au studiat limba romana la Universitate, nu la Spiru Haret de Slobozia!

Replica asta, cu "e bine" a mai ridicat-o la apogeu regretatul Toma Caragiu in "Actorul si salbaticii".

https://www.youtube.com/watch?v=H_R4YL58wJY

Altfel... e bine?



Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 22 Iun 2026
335 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ialomița: Vindeau ilegal lemne de foc

Polițiștii au amendat doi bărbați din Vrancea, în vârstă de 28 și 41 de ani, după ce au constatat faptul că aceștia încercau să vândă ilegal lemne de foc. Potrivit informațiilor, cei doi comercianți transportau ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2017, 18:55
(5524 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune preventivă în școli

350 de elevi din cadrul unor unități de învățământ de pe raza localităților Traian și Fetești au participat la o acțiune preventivă a polițiștilor ialomițeni. Oamenii legii i-au învățat pe aceștia ce trebuie ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2017, 18:25
(5403 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Dosare penale pentru furt de arbori

Doi constănțeni, de 32 și 44 de ani, s-au ales cu dosare penale după ce au fost surprinși comercializând arbori tăiați ilegali și sustrași dintr-o pădure de pe raza localității Bordușani. Cercetările continuă ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2017, 18:10
(3946 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: Munca «la negru», sancționată

Inspectoratul Teritorial de Muncă Ialomița a desfășurat,  în luna octombrie 2017, în domeniul relațiilor de muncă, acțiuni de control la un număr de 125 angajatori. În urma acțiunilor de control au ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2017, 20:20
(4650 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni pentru siguranța rutieră

Marți, 14 noiembrie 2017, polițiștii de la Rutieră au acționat pe raza întregului județ pentru prevenirea și combaterea accidentelor de circulație. Obiectivul principal al polițiștilor este salvarea de ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2017, 18:50
(3392 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Puncte Gastronomice Locale, campanie la final

În perioada 1-10 noiembrie 2017, în județul Ialomița s-a desfășurat în 6 centre teritoriale programate, campania de informare privind inființarea și funcționarea Punctelor Gastronomice Locale pe teritoriul ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2017, 13:45
(4045 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: A luat foc mașina!

Un autoturism s-a aprins în timp ce se afla luni, 13 noiembrie a.c., în jurul orelor 18,30, pe o stradă din Urziceni. În aproximativ 30 de minute, pompierii sosiți la fața locului au lichidat consecințele ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2017, 13:35
(4401 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la Miloșești

Flăcările au izbucnit luni, 13 noiembrie 2017, în jurul orelor 16,30, la o anexă gospodărească formată din mai multe încăperi. Pentru stingerea focului au intervenit pompierii de la Garda Slobozia, cu două ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2017, 13:30
(4606 vizualizări - 0 comentarii)


Accident grav la Mărculești. O femeie a murit, un bărbat este rănit grav!

Accident grav la Mărculești. O femeie a murit, un bărbat este rănit grav!

Luni seara, 13 noiembrie 2017, în jurul orelor 19,30, s-a produs un accident rutier pe DJ201, la ieșire din comuna Mărculești. Un subofițer, care activează la Garda Slobozia ca pompier, dar și ca paramedic ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2017, 13:25
(6149 vizualizări - 1 comentariu)


Acțiuni ale polițiștilor ialomițeni

Polițiștii ialomițeni au desfășurat la acest sfârșit de săptămână, 10-12 noiembrie a.c., acțiuni în locurile și zonele de interes operativ din județ, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2017, 11:05
(3245 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: S-au plătit peste 902 milioane de euro fermierilor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că suma totală autorizată la plată, reprezentând avans aferent Campaniei 2017, este de 902,17 milioane de euro pentru un număr ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2017, 10:20
(5131 vizualizări - 1 comentariu)


Intervenție SMURD la Coșereni

Paramedicii SMURD din Urziceni au intervenit pentru acordarea primului ajutor unei femei din localitatea Coșereni, lovită de o mașină. Victima se afla în stare gravă și a fost transportată de urgență la ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2017, 21:36
(4620 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Campanie preventivă

Polițiștii din Ialomița derulează în perioada noiembrie-decembrie 2017 o campanie locală de conștientizare a administratorilor de societăți comerciale cu privire la prevenirea furturilor din incinta firmelor ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2017, 20:30
(3938 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Locuri de muncă în Spania

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița informează faptul că angajatorii din Spania, prin rețeaua Eures, pun la dispoziție 800 de locuri de muncă, în agricultură, la cules de căpșuni ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2017, 20:10
(4860 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Atenție, se oprește gazul!

Distrigaz Sud Rețele informează faptul că sâmbătă, 11 noiembrie 2017, în intervalul orar 8,00-15.00, se va opri furnizarea cu gaz în Slobozia, strada Lujerului și bulevardul Matei Basarab, și Urziceni, ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2017, 19:25
(4042 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune preventivă în școli

Elevii unităților de învățământ din Amara și Fetești au participat la o acțiune a polițiștilor ialomițeni, care a avut ca scop combaterea și prevenirea faptelor de delincvență juvenilă și reducerea riscului ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2017, 19:05
(3201 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Polițiști condamnați pentru «luare de mită» și «trafic de influență»

La data de 03.11.2017, Curtea de Apel București a mențiunut sentința penală pronunțată de Tribunalul Ialomița, dispunând condamnarea definitivă a inculpaților:
-CATRINESCU NICOLAE ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2017, 14:20
(7302 vizualizări - 1 comentariu)


Peste 3 tone de legume, confiscate de polițiștii ialomițeni

Un bărbat din județul Constanța a fost depistat de polițiștii ialomițeni duminică, 5 noiembrie a.c., în timp ce încerca să comercializeze peste 3 tone de legume. Astfel, pe timpul desfășurării activităților ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2017, 12:35
(3985 vizualizări - 0 comentarii)


E-Distribuție, discuții cu autoritățile locale

Companiile E-Distribuție din România participă la întâlniri cu autoritățile locale din zonele de responsabilitate, pentru a discuta activitățile de pregătire pentru situațiile de condiții meteo severe și ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2017, 11:30
(3738 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: A căzut în gol și a murit

Slobozia: A căzut în gol și a murit

Un bărbat de 57 de ani din Slobozia a murit luni, 6 noiembrie 2017, după ce a căzut în gol de la balconul apartamentului în care locuia. La fața locului s-au deplasat paramedicii SMURD care au încercat ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2017, 16:27
(5747 vizualizări - 0 comentarii)


Accident mortal la Coșereni

Accident mortal la Coșereni

Accident rutier la Coșereni în dimineața zilei de duminică, 5 noiembrie 2017. Un tânăr de 31 de ani a murit după ce a intrat cu mașina într-unul dintre capetele podului peste râul Ialomița, din zona localității ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2017, 12:20
(7768 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Autospecială pentru stingerea incendiilor, donată comunității din Munteni Buzău

Comunitatea din localitatea elvețiană Basse-Nendaz donează comunei Munteni Buzău, din județul Ialomița, o autospecială pentru stingerea incendiilor. Mașina de intervenție este dotată și cu o motopompă, ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2017, 18:48
(5567 vizualizări - 0 comentarii)


Enel: Întreruperi programate în furnizarea energiei electrice

Enel Dobrogea continuă lucrările de modernizare și reabilitare a rețelelor de distribuție a energiei electrice, desfășurate pe raza județului Ialomița. Din această cauză, în perioada 6-10 noiembrie, în ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2017, 18:47
(5222 vizualizări - 0 comentarii)


Concurs de table la Slobozia

Duminică, 19 noiembrie 2017, Primăria Slobozia organizează un concurs de table, dedicat tuturor pasionaților din oraș. Evenimentul se desfășoară la Casa de Cultură Municipală din Slobozia. ...[citește_toată_știrea]

2 Noiembrie 2017, 19:15
(4407 vizualizări - 0 comentarii)


Icoana Maicii Domnului Prodromița, la Catedrala Urziceni

Moment de încărcătură spirituală la Urziceni. Miercuri și joi, 8/9 noiembrie 2017, Icoana Maicii Domnului Prodromița va fi adusă spre închinare la Catedrala  Urziceni. Evenimentul religios prilejuiește ...[citește_toată_știrea]

2 Noiembrie 2017, 19:10
(4958 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Rănit într-un accident rutier, preluat de elicopterul SMURD

Ialomița: Rănit într-un accident rutier, preluat de elicopterul SMURD

Accident rutier în zona Urziceni-Coșereni. Un bărbat de 65 de ani a ajuns la Spitalul Floreasca, dupa ce mașina în care se afla s-a ciocnit de un alt automobil. Victima a fost preluată de un elicopter ...[citește_toată_știrea]

2 Noiembrie 2017, 18:26
(5805 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Accident în zona Lidl-Paradis

Miercuri, 1 noiembrie 2017, în jurul orelor 15,30, pe șoseaua București-Constanța, în zona Lidl-Paradis din Slobozia, s-a produs un accident de circulație. În eveniment au fost implicate două autoturisme ...[citește_toată_știrea]

1 Noiembrie 2017, 19:05
(4628 vizualizări - 2 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului de la Mânăstirea Rohia, la Slobozia

În perioada 3-9 noiembrie 2017, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu, Episcopia Sloboziei și Călărașilor organizează o serie de manifestări cu ocazia sărbătoririi hramului «Soborul ...[citește_toată_știrea]

1 Noiembrie 2017, 18:40
(8213 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Percheziții DIICOT la evazioniști. Prejudiciu de 3 milioane de lei!

Miercuri, 1 noiembrie 2017, polițiștii de Combatere a Criminalității Organizate și procurorii DIICOT din Ialomița au efectuat 23 de percheziții, în municipiul București și în 4 județe, la persoane bănuite ...[citește_toată_știrea]

1 Noiembrie 2017, 17:05
(6216 vizualizări - 0 comentarii)


anunț angajare

SC Agromas Grup SRL
furnizor de produse
și servicii agricole

angajează
ȘOFER AUTOCAMION
Cerințe
-permis auto C+E
-experiență minimum 2 ani
în transport mărfuri
-atestat valabil de șofer profesionist
transport marfă
-atestat valabil ADR
-fără antecedente penale
-capacitate de organizare și planificare
-punctualitate, seriozitate și responsabilitate
-avize medicale și psihologice valabile
-transport INTERN și EXTERN
CV-urile pot fi trimise la adresa
de e-mail [email protected]
sau pot fi depuse la sediul societății
din Cosâmbești, Ialomița

Detalii se pot obține
la telefon 0749/082.231

31 Octombrie 2017, 18:15


Ultimele comentarii
Alecu în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! base marinaru în Stelnica și Punctul de Acostare «Regina Maria», creștere a numărului de turiști ion negativ în A fost construită una dintre cele mai mari instalații de stocare a energiei verzi din România cioban în Dezastrul funciar de la Primăria Axintele Parinte în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! AlexDan în Lipsă de «transparență» în Consiliul Local Slobozia Preda în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! Mary în Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor Mary în Restanțe de 7,3 milioane de lei pentru facturile de apă și canalizare către operatorul Urban SA Slobozia NOBODY în «Candidatul 10510», în sfârșit director general adjunct la DGASPC Ialomița! Vasi în Incidente de integritate «cu efect întârziat» în județul Ialomița Dan în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! OK dar.. în «USR are obligația morală să aplice propriile standarde de integritate!» dan în Blocuri pentru tinerii specialiști în Educație și Sănătate, la Fetești Aur în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! cetatean în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Pt Zanfir în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! suporter în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! ZANFIR în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! ozzy ada în Lipsa fondurilor întârzie reparația podurilor din județul Ialomița

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...