Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Bărbat din Slobozia, căutat de autorități

A dispărut de mai bine de două luni

Bărbat din Slobozia, căutat de autorități

Un angajat al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Ialomița este căutat de mai bine de două luni de familie și prietenii apropiați. Rudele sale spun că bărbatul, care anul acesta în septembrie împlinește 38 de ani, a declarat că iese până în fața blocului, după care nu a mai revenit acasă. Oamenii spun că au făcut numeroase demersuri pe lângă autorități pentru a afla ce s-a întâmplat cu Sergiu Burghi, însă de fiecare dată ușile le-au fost trântite în nas.

Căutări zadarnice Mama bărbatului dispărut încă din data de 21 martie 2018, pe numele său Sergiu Burghi, susține că fiul său a urcat în apartament, a luat la întâmplare câteva haine pe el, a coborât, iar din acel moment nimeni nu l-a mai văzut. «Mi-a zis că se duce până jos... A luat cu el telefonul mobil, avea la mână o brățară de aur și s-a încălțat cu o pereche de adidași vechi, pe care-i purta taică-su. Eu l-am așteptat să vină înapoi, dar nu s-a mai întors! L-am sunat la telefon, dar nu a răspuns. Am sunat încontinuu până la 3 dimineața, după care telefonul s-a închis de tot...» mărturisește, cu ochii în lacrimi, Maria Burghi, mama bărbatului declarat dispărut. Femeia spune că motivul care l-ar fi determinat să fugă de acasă ar fi fost o relație imposibilă pe care acesta a avut-o cu o colegă de serviciu. Sergiu Burghi lucra ca asistent la Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuro-Psihică din localitatea Movila, instituție aflată în administrarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Ialomița, și tot aici și-a cunoscut și soția, de care divorțase cu câteva luni înainte de a pleca definitiv de acasă... «Au fost multe neînțelegeri între el și această femeie! Venea acasă, se întorcea la ea, iar pleca... Nu au fost foarte fericiți împreună. Eu cred că din cauza ei s-au întâmplat toate acestea!» mai spune mama lui Sergiu Burghi. Femeia mărturisește că de două luni, de când copilul său a dispărut fără urmă, nu-și mai găsește liniștea. Vrea să afle ce s-a putut întâmpla cu Sergiu de nu a mai dat niciun semn de viață de atâta amar de timp. Este convinsă că ceva grav i s-a întâmplat... În căutarea răspunsurilor, femeia a bătut la porțile mai multor instituții, însă peste tot s-a lovit de indiferența funcționarilor care au început să ridice din umeri în momentul în care a încercat să-i determine să o ajute. «Tot ce vreau să știu este unde e băiatul meu acum și ce face el. E foarte greu să trăiești cu inima strânsă, fără să știi ce se întâmplă... Am fost și la Poliție, și la el al muncă, dar toți mi-au zis să am răbdare...» mai spune femeia. La momentul dispariției, Sergiu Burghi era îmbrăcat cu o pereche de pantaloni de trening gri, o bluză de trening maro și o geacă neagră. De asemenea, pe cap purta un fes și era încălțat cu o pereche de adidași. Toți cei care pot da relații despre bărbat sunt rugați să sune la numărul de urgență 112 sau la telefonul familiei 0724/878.928.

2 Iunie 2018, 12:20 (10870 vizualizări - 7 comentarii)

Citiți și:
Slobozia: Bărbatul dispărut din Miloșești, căutat în apele râului Ialomița
Slobozia: Dispărut de la domiciliu
Slobozia: Un slobozean de 33 ani a dispărut de acasă. Adrian Ionuț Bratu intenționa să se călugărească!

Comentariile cititorilor:


Burchi Luciana:
(6 Iunie 2018, 05:06)
Stiți prea bine că încă sunt soția lui, divorțul nu s-a finalizat. Nu eu ca persoana nu am fost acceptată de dumneavoastră,ci orice femeie din viața lui.. Și știți prea bine ce probleme de sănătate avea,și măcar acum în al doisprezecelea ceas,din dragoste pentru el, potoliți-va in a-l mai denigra spunând:" ...motivul care l-ar fi determinat să fugă de acasă ar fi fost o relație imposibilă pe care acesta a avut-o cu o colegă de serviciu." Nu mințind va fi găsit!! Dumnezeu sa il ocroteasca la tot pasul, oriunde ar fi!
Angela:
(5 Iunie 2018, 23:45)
"Au fost multe neînțelegeri între el și această femeie,nu au fost foarte fericiți împreună,venea acasă,se întorcea la ea",spune doamna Mă întreb eu acum, dacă nu au fost fericiți împreună,de ce spuneți că pleca de la dumneavoastră la ea?? Acum de ce a plecat de la părinți,de fericit?? Dumnezeu să aibă grijă de el, căci el este demn de milă.Sper să fie bine, să-si găsească liniștea sufletească.
Ionela:
(5 Iunie 2018, 23:14)
Sper să fie bine... Sunt o cunoștință a lui Sergiu.Da,într-adevăr părinți lui Sergiu au fost împotriva relației lui, și au căutat prin orice mijloace să-l despartă.Se iubeau mult, unde îi vedeai erau doar împreună de mână.Apoi depresia faptul că s-a văzut neînțeles.. Sper să fie bine..
Paul:
(3 Iunie 2018, 17:01)
Din ce am aflat Sergiu s-a saturat de lumea ce il inconjura si a plecat unde a vazut cu ochii sa isi faca o viata noua si fericita.  Sper sa fie sanatos si sa isi gaseasca linistea si drumul sau in viata. Nu mai puneti raul in fata ca nu e nimic rau, totul e spre binele lui.
elvira:
(3 Iunie 2018, 14:39)
Sunt o fosta colega.Parintii incearca sa dea vina pe fosta sotie,dar eu cred ca vina o poarta ei,pt ca nu erau de acord cu aceasta relatie.Sergiu in urma multor discutii contradictorii a intrat in depresie si de aici,deznodamantul.......
Nicu:
(3 Iunie 2018, 02:06)
Cred ca datorită unor probleme la nivel psihologic acest om a plecat pe un drum fără întoarcere, se simte ca el a avut o discuție cu un domn cât și o doamnă ce a dus la Filipe contradictorii ce a facut sa plece fără a clipi ce a facut sa isi duca drumul vieții fără de întoarcere. Aici , cred ca a avut rol si comunicarea între el și famil8e cât și ascunderea să fata de tot ce îl înconjura
Mario:
(2 Iunie 2018, 13:02)
O sa-l găsim mai repede acum dacă a fost dat la ziar.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 07 Aug 2026
282 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Grupul de Comunicare Strategică: 124 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 16 octombrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 14743, fiind înregistrate 124 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

16 Octombrie 2021, 16:20
(2928 vizualizări - 0 comentarii)


Taximetriștii, în vizorul polițiștilor slobozeni

Taximetriștii, în vizorul polițiștilor slobozeni

Joi, 14 octombrie a.c., în intervalul orar 10,00-12,00, au fost verificate 25 de taxiuri pe raza municipiului Slobozia și au fost constatate 23 de abateri privind activitatea taximetriștilor. Printre obiectivele ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2021, 17:30
(4705 vizualizări - 3 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune de prevenire la Slobozia

În cursul zilei de joi, 14 octombrie a.c., peste 30 de polițiști din cadrul Poliției Municipiului Slobozia, cu sprijinul jandarmilor ialomițeni au acționat atât în filtre rutiere cât și în patrule de Ordine ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2021, 17:25
(2233 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 244 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Vineri, 15 octombrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 14619, fiind înregistrate 244 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2021, 16:20
(6435 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Locuri de muncă în Germania

Agenția Federală de Muncă din Germania, ȋn numele companiilor Westfleisch și Tönnies oferă, prin intermediul EURES România, 250 de locuri de muncă ȋn industria de prelucrare a cărnii (tăietor carne și lucrător ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2021, 16:10
(11787 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Incendiu la o biserică penticostală

Fetești: Incendiu la o biserică penticostală

Joi, 14 octombrie a.c., pompierii din Fetești au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o biserică penticostală. Două echipaje de pompieri cu două autospeciale de stingere ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2021, 12:45
(2227 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Pompierii au spart ușa unui apartament

Pompierii din Slobozia au deblocat o ușă de acces a unui apartament din municipiul reședință de județ. Evenimentul s-a produs joi, 14 octombrie a.c., în interiorul locuinței fiind găsită o persoană în stare ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2021, 12:40
(3010 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Coșereni, Amara și Bărbulești

Joi, 14 octombrie a.c., trei echipaje de pompieri din Urziceni au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD la un accident rutier ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2021, 12:35
(12531 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive desfășurate de polițiști

În ultimele 24 de ore, polițiștii ialomițeni au verificat respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii noului Coronavirus, pe raza județului. În urma activităților desfășurate, au fost legitimate aproximativ ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2021, 16:50
(4272 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 194 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Joi, 14 octombrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 14375, fiind înregistrate 194 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2021, 16:40
(9509 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Băuți la volan

În noaptea de marți spre miercuri, 12/13 octombrie a.c., în jurul orei 1,30, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Slobozia, în timp ce efectuau un filtru rutier au efectuat semnal de oprire unui ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2021, 18:40
(1540 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 37 de amenzi pentru nerespectarea măsurilor sanitare

Pe parcursul zilei de marți, 12 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni au acționat pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru verificarea modului în care sunt respectate normele ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2021, 18:25
(3337 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Termenul pentru conectarea aparatelor de marcat electronice fiscale la sistemul informatic național al ANAF

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește operatorilor economici încadrați în categoria contribuabililor mici și mijlocii și care încasează, integral sau parțial, cu numerar sau ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2021, 18:05
(13488 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Acordare de zile libere plătite părinților în contextul răspândirii SARS-CoV-2

În contextul epidemiologic generat de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, AJOFM Ialomița continuă aplicarea măsurilor de protecție socială a angajaților. Astfel, se reia decontarea unor zile libere ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2021, 17:10
(14274 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 274 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 13 octombrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 14181, fiind înregistrate 274 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2021, 16:50
(6947 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Încasări la bugetul consolidat de 85,05 milioane de lei

În luna septembrie a anului 2021, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 85,05 milioane de lei, cu ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2021, 12:25
(2275 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Plăți pentru apicultori

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că a efectuat plățile către beneficiarii Programului Național Apicol (PNA) pentru anul 2021. Prin Hotărârea de Guvern nr. 339/2020, privind ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2021, 12:15
(2114 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 179 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Marți, 12 octombrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 13907, fiind înregistrate 179 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2021, 16:40
(7946 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Acțiune a Poliției Rutiere

Luni, 11 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița polițiștii rutieri au acționat pentru preveniea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere dar și pentru verificarea transportului rutier ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2021, 15:25
(2708 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi pentru nerespectarea interdicțiilor în localitățile carantinate

Luni, 11 octombrie a.c., au continuat acțiunile desfășurate de personalul MAI, la nivelul județului Ialomița, în contextul situației epidemiologice provocate de virusul SARS-CoV-2. Forțele de Ordine Publică ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2021, 15:10
(8339 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța a activat Comandamentul pentru Situații de Urgență

RAJA Constanța a activat Comandamentul pentru Situații de Urgență la nivelul întregii societăți de miercuri, 12 octombrie 2021, orele 14,00, până miercuri, 13 octombrie 2021, orele 16,00, ca urmare a atenționărilor ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2021, 14:55
(9939 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 4,39%, rata șomajului în luna august 2021

La sfârșitul lunii august 2021, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4091 șomeri (din care 1844 femei), rata șomajului fiind de 4,39%, cu 0,26 puncte ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2021, 12:40
(9556 vizualizări - 0 comentarii)


Minor din Bărbulești, «șofer» de ocazie

Duminică, 10 octombrie a.c., în jurul orelor 14,00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Jilavele au depistat, în flagrant, un minor în timp ce conducea un autoturism pe raza comunei Bărbulești ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2021, 18:05
(4538 vizualizări - 0 comentarii)


Constănțean surprins băut la volan pe străzile Sloboziei

Duminică seara, 10 octombrie a.c., în jurul orelor 23,00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, în timp ce efectuau acțiuni de control al traficului pe raza municipiului Slobozia, au observat, pe bulevarul ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2021, 17:25
(2889 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantinare

La sfârșit de săptămână au continuat acțiunile desfășurate de polițiștii ialomițeni în contextul situației epidemiologice provocate de virusul SARS-CoV-2. Peste 700 de persoane au fost verificate dacă respectă ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2021, 17:20
(8946 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 221 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Luni, 11 octombrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 13728, fiind înregistrate 221 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2021, 17:05
(7683 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Movila

Accident la Movila

Sâmbătă, 9 octombrie a.c., două echipaje de pompieri din Țăndărei au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD la un accident rutier produs în comuna Movila. În eveniment ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2021, 12:50
(2139 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Movila accident


APIA efectuează plata ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură aferentă trimestrului II 2021

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin Centrele Județene, informează că a demarat plata ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură, aferentă cantităților de motorină ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2021, 12:25
(6537 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 139 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Duminică, 10 octombrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 13507, fiind înregistrate 139 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2021, 17:05
(4992 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 148 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 9 octombrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 13368, fiind înregistrate 148 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2021, 16:40
(3946 vizualizări - 2 comentarii)


Ultimele comentarii
Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere cetatean în Costul «ipocriziei politice» în opinia deputatului PSD Ștefan Țintă: blocarea fondurilor PNRR din rațiuni de partid! Sindicat în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere antiagatha în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă nemultumitu' în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Răduță Aurelian-Constantin în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Justin în Consiliul Superior al Magistraturii scoate la concurs posturi de judecător în cadrul Judecătoriei Urziceni

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...