Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

contraeditorial

#rezistăm

Am rezistat când răposatul deputat țărănist Gheorghe Cristea făcea instrucție cu șefii Poliției ialomițene, fostul comandant Dinu fiind muștruluit în fața sediului Inspectoratului de un parlamentar al Puterii încălțat în șlapi și îmbrăcat cu bermude colorate. Am înghițit și vremurile sub Adrian Năstase, când în sediul Prefecturii se rostea în șoaptă numele premierului de atunci în timp ce același prim-ministru permitea descălecătorilor Luigi Bergheș&Enciu Fernando să exploateze fără niciun document terenurile din Balta Ialomiței. Am rezistat și când fostul vicepreședinte al Consiliului Județean Ialomița, «doamna de fier» Maria Petre încuia ușile dintre Prefectura Ialomița și Consiliul Județean Ialomița. Am fost pe baricade când fostele IAS-uri au fost preluate, bucată cu bucată, de activiștii de partid. Am rezistat când Alianța D.A. împărțea funcții la instituțiile deconcentrate, pe listă fiind trecute chiar și societăți privatizate! Am ținut piept pupincurismului deșănțat practicat de o parte a presei locale, mult prea obedientă cu cei aflați vremelnic la Putere. Am rezistat cu stoicism șicanelor fostului președinte PSD Ialomița, Silvian Ciupercă, coalizat în lupta sa cu un fost șef SRI și un fost prim-procuror. Cu stoicism, ne-am împotrivit unor regimuri locale ce se doreau instaurate parcă pe veci. Ne-am luptat cu «apa lui Ionașcu» și «groapa lui Stoica». Au fost adevărate războaie cu autorități publice, șefi de instituții sau oameni ai Puterii orbiți de propriile interese. Am rezistat și când am fost controlați, executați silit sau dați în judecată. Căci, spre exemplu, când ne-am împotrivit marelui «afacerist» Ștefan Poienaru, proaspăt condamnat penal la ani grei de închisoare, cei mai mulți dintre «colegi» au preferat să ridice osanale și să ne înfiereze proletar. Am rezistat și nu vom ceda în fața celor aflați la Putere, realitatea de zi cu zi împingându-ne să rezistăm! Nu putem ceda când scelerații Puterii încearcă inducerea în eroare a maselor. Cu atât mai mult cu cât, chiar și la nivel local, astfel de trepanați, asupra cărora funcțiile dobândite au intervenit la nivelul creierului, testează limitele unei populații ajunse la saturație.

3 Iunie 2018, 13:10 (6541 vizualizări - 5 comentarii)

Citiți și:
Ziua Ipocriziei Naționale
noi vrem covid!
ierarhie

Comentariile cititorilor:


Valentina:
(5 Iunie 2018, 23:37)
Respect !
Burcea:
(3 Iunie 2018, 22:18)
Si cui sa te plangi cinstitule jurnalist ? Cine are putere in fata coruptiei generalizate din Ialomita ? Daca sa ajuns pana acolo incat un serviciul al MAI sa scrie in acte de stare civila ca Lenuta la avut tata pe bunicul Gheorghe cat si pe tatal firesc Vasile. Act de stare civila oficial dat de serviciul M.A.I din care asa reiese ca Lenuta avut doi tați. Cui dradu sa mai tii piept cand de la pisica la bunica toti sunt corupti, cat sa mai rezisti ?
Urmasul lui Urmasul lui Sava:
(3 Iunie 2018, 19:10)
Voi cu #rezist, ei cu #banii și cu #functiile! Tara asta nu mai are vreo șansă. Suntem distruși in secolul asta! Fugiti departe de România si veti trăi mult mai bine!
Un cititor:
(3 Iunie 2018, 15:38)
  In cazul lui Stefan Poienaru, trei ani si opt luni vi se par " ani grei"? Si, dupa cum spuneti, sentinta nu este definitiva. 
Ko-rect:
(3 Iunie 2018, 14:54)
Ko-rect tot ce ati scris mai sus dar toate eforturile sunt in zadar.Ei continua sa strice lucrurile pe aici se inmultesc/incuscresc/imprietenesc, fura distrug, inseala, mint si isi vad doar de propriile interese. In concluzie , hai sa ne alaturam celor 1.8 milioane de ROMANI care muncesc afara dar o data plecati, plecati sa fim, caci luptam impotriva lor de 30 ani si nu avem izbanda.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 15 Iul 2026
278 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJOFM Ialomița: Rata șomajului, în creștere

La sfîrșitul lunii decembrie 2014, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița se aflau înregistrați un număr de 8481 șomeri, din care 2909 șomeri indemnizați, respectiv 55 ...[citește_toată_știrea]

9 Ianuarie 2015, 15:35
(4805 vizualizări - 2 comentarii)


Slobozia: Persoane cercetate pentru braconaj cinegetic

Poliția a fost sesizată joi, 8 ianuarie 2015, de către paznicul unui fond de vînătoare gestionat de AVPS Ialomița, cu privire la faptul că a depistat două persoane care aveau asupra lor mai multe lațuri ...[citește_toată_știrea]

9 Ianuarie 2015, 15:20
(4471 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia braconaj


Movila: La volan fără permis și cu numere false

Joi, 8 ianuarie a.c., polițiștii Rutieri au oprit pentru control, pe raza comunei Movila, un autoturism condus de un localnic, de 44 de ani. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

9 Ianuarie 2015, 14:15
(7232 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Administratorul unei firme, cercetat penal de polițiști

Polițiștii Biroului de Investigare a Criminalității Economice Fetești și cei ai Secției Rurale Stelnica au acționat joi, 8 ianuarie 2015, pe raza comunelor Bordușani și Făcăeni, pentru prevenirea și combaterea ...[citește_toată_știrea]

9 Ianuarie 2015, 13:05
(7099 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Alocațiile copiilor nu mai sînt impozitate

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița înștiințează contribuabilii că s-a suspendat regularizarea contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate pentru veniturile obținute din dobînda bonificată ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2015, 16:05
(5039 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Articole pirotehnice, ridicate de polițiști

Polițiștii ialomițeni au ridicat articole pirotehnice categoria a II-a, în urma unei percheziții domiciliare, efectuată la o persoană bănuită de infracțiuni la regimul materiilor explozive. La data de ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2015, 14:35
(6567 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Abateri de la prevederile Codului Rutier

Miercuri, 7 ianuarie 2015, polițiștii Rutieri și de Ordine Publică au acționat pe arterele rutiere județene, în scopul prevenirii și combaterii infracțiunilor pe linie de circulație rutieră. Cu această ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2015, 12:55
(6344 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Mandat executat

În cursul zilei de miercuri, 7 ianuarie 2015, polițiștii de Investigații Criminale au acționat pe raza orașului Țăndărei, pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2015, 11:45
(7853 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Fără trichineloză

În cursul anului 2014, în unitățile de abatorizare porcine au fost sacrificate, examinate sanitar-veterinar și supuse examenului pentru decelarea Trichinellei sp., un număr de 89683 capete porcine, toate ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2015, 10:20
(4309 vizualizări - 0 comentarii)


Schimb de gardă la Finanțe. Carmen Popescu, șef în locul lui Petre Țenea!

Schimb de gardă la Finanțe. Carmen Popescu, șef în locul lui Petre Țenea!

Încă de la debutul noului an 2015, Finanțele Publice din Ialomița au un nou director. Este vorba despre Carmen Popescu, fostă șefă a Direcției Contribuabililor Mijlocii din cadrul aceleiași instituții. ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2015, 19:05
(21255 vizualizări - 16 comentarii)


Slobozia: Proxeneți, trimiși în judecată de procurori

Procurorii Parchetului de pe lîngă Judecătoria Slobozia au dispus trimiterea în judecată a 3 persoane sub acuzația de «proxenetism în formă continuată». Cei 3 inculpați, pe numele lor Gheorghe Curt, aflat ...[citește_toată_știrea]

6 Ianuarie 2015, 17:30
(8460 vizualizări - 5 comentarii)

Taguri: Slobozia proxenet


Ialomița: Începe procesul hoților de petrol

Procurorii Parchetului de pe lîngă Judecătoria Slobozia au finalizat cercetările în cazul hoților care sustrăgeau produse petroliere din conductele OMV Petrom. Cu această ocazie, 11 inculpați au fost trimiși ...[citește_toată_știrea]

6 Ianuarie 2015, 15:50
(5355 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Fals procuror, își înșela victimele la telefon

Mai multe persoane au fost înșelate la telefon de un deținut. Acesta își suna victimele și le comunica faptul că este procuror, sugerîndu-le oamenilor să-i comunice coduri de reîncărcare pentru cartele ...[citește_toată_știrea]

6 Ianuarie 2015, 13:35
(4044 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Peste 52 mii de lei din contrabandă cu țigări

Un recent dosar trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lîngă Judecătoria Slobozia scoate la iveală faptul că afacerile cu țigări de contrabandă sînt extrem de profitabile. Cei 6 inculpați cercetați ...[citește_toată_știrea]

6 Ianuarie 2015, 11:45
(6875 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Intervenții ale pompierilor la început de an

În urma unui scurtcircuit produs la instalația electrică, o autoutilitară ce se deplasa în după-amiaza zilei de 2 ianuarie 2015, pe DN2, pe raza comunei Glodeanu Sărat din județul Buzău, a fost cuprinsă ...[citește_toată_știrea]

6 Ianuarie 2015, 10:30
(6519 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tînăr de 15 ani, prins la furat

Un tînăr de 15 ani a fost prins de jandarmi după ce a furat mai multe bunuri. Astfel, o patrulă de jandarmi a observat joi, 1 ianuarie 2015, în jurul orei 18,00, un tînăr care avea în mînă o sacoșă voluminoasă ...[citește_toată_știrea]

6 Ianuarie 2015, 09:25
(6445 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia furt


Cod Portocaliu de viscol în Ialomița. 250 de polițiști vor fi la datorie pentru a asigura măsurile de siguranță publică

Administrația Națională de Meteorologie a emis duminică, 28 decembrie 2014, o avertizare Cod Portocaliu de vreme rea pentru 10 județe din țară, inclusiv Ialomița. Fenomenele vizate sînt ...[citește_toată_știrea]

28 Decembrie 2014, 17:35
(10642 vizualizări - 0 comentarii)


Catedrala din Urziceni, alături de cei nevoiași

Catedrala din Urziceni, alături de cei nevoiași

La Catedrala Sfinții Împărați din Urziceni, după ce au fost ajutați copiii din Centrul de zi Urziceni, precum și alți copii din familii defavorizate, colecta de Crăciun a continuat pentru păstrarea tradiției ...[citește_toată_știrea]

25 Decembrie 2014, 10:30
(8467 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 200 de polițiști, în stradă de Crăciun

Peste  200  de polițiști vor acționa, zilnic, pentru ca Sărbătoarea Crăciunului să fie petrecută în condiții de liniște și siguranță. Poliția este la datorie, în serviciul comunității, în perioada ...[citește_toată_știrea]

24 Decembrie 2014, 17:05
(6078 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Dridu

Peste 400 de cartușe, aproximativ 2  kg bile de plumb și 8 plase de pescuit monofilament deținute ilegal, au fost ridicate de polițiștii ialomițeni în urma efectuării a 5 percheziții domiciliare. ...[citește_toată_știrea]

24 Decembrie 2014, 16:45
(8353 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Selecție pentru studenții care doresc să lucreze în Germania

Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă București va organiza, în perioada ianuarie-februarie 2015, o selecție pentru studenții și masteranzii care doresc să desfășoare o activitate lucrativă ...[citește_toată_știrea]

24 Decembrie 2014, 16:35
(5416 vizualizări - 0 comentarii)


Gest umanitar al polițiștilor din Țăndărei

Trei familii modeste din Țăndărei vor avea parte de Sărbători mai frumoase datorită polițiștilor din oraș. Oamenii legii au inițiat o campanie umanitară și le-au dăruit oamenilor sărmani un strop de bucurie ...[citește_toată_știrea]

24 Decembrie 2014, 16:20
(4811 vizualizări - 2 comentarii)


Ialomița: 3 accidente rutiere, un mort și trei răniți!

Luni, 22 decembrie 2014, pe raza județului s-au produs 3 evenimente rutiere, soldate cu decesul unei persoane și rănirea altor trei persoane.
Astfel, primul eveniment rutier a fost sesizat Poliției ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2014, 16:10
(4953 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursă locuri de muncă în agricultură în Spania

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița aduce la cunștința celor interesați că, la această dată, prin rețeaua EURES sînt disponibile 800 locuri de muncă în Spania, respectiv  lucrători ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2014, 15:45
(9592 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul Trezoreriei

Trezoreria statului face cunoscut agenților economici, instituțiilor publice precum și populației că impozitele, taxele, contribuțiile și alte venituri care se încasează în numerar, datorate bugetului general ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2014, 13:20
(7300 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Comerțul ilegal cu produse viniviticole, în vizor

Luni, 22 decembrie 2014, sub directa coordonare a Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, polițiștii acționează, la nivel național, pentru ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2014, 12:15
(4976 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 800 de cărți noi pentru Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu»

În cadrul programului de granturi de carte BOOKS 4 YOUTH 2 și a campaniei «LĂSAȚI-MĂ SĂ ÎNVĂȚ!» din luna septembrie 2014, deschis pentru biblioteci, instituții de învățămînt, ONG-uri, și alte instituții ...[citește_toată_știrea]

19 Decembrie 2014, 18:05
(6574 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Prețurile medii la produsele agricole

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița înștiințează contribuabilii interesați că a fost aprobată Hotărîrea Consiliului Județean Ialomița nr. 97/2014 privind stabilirea prețurilor medii ale ...[citește_toată_știrea]

19 Decembrie 2014, 17:30
(7770 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Focare de Bluetongue, stinse

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează toți crescătorii/deținătorii de animale că, începînd din data de 02.12.2014, în România a debutat perioada liberă de vectori ...[citește_toată_știrea]

19 Decembrie 2014, 16:50
(6910 vizualizări - 0 comentarii)


Programul de Sărbători la Oficiul Național al Registrului Comerțului

Vă informăm că programul de lucru al Oficiului Național al Registrului Comerțului și al oficiilor registrului comerțului de pe lîngă tribunale se va modifica în perioada Sărbătorilor de Iarnă ca urmare ...[citește_toată_știrea]

19 Decembrie 2014, 15:40
(8951 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...