Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

contraeditorial

miting pentru ce?

Inițial, Liviu Dragnea, împreună cu sfătuitorul de taină Marian Neacșu, printre altele și președinte al PSD Ialomița, au decis emanarea unei proclamații de înfierare a statului paralel. A fost momentul când, pentru prima oară, s-a discutat despre posibilitatea organizării unui miting de amploare al social-democraților împotriva statului paralel. Sau deep state, cum îi place deputatului Pop să spună... Întrucât suna fantasmagoric, acest apel la luptă împotriva statului paralel s-a transformat ulterior într-o chemare la luptă pentru apărarea valorilor familiei tradiționale, o altă găselniță promovată de trompetele PSD. Chiar se vorbea și despre un referendum în acest sens, de parcă atât Liviu Dragnea, cât și Marian Neacșu, aveau nevoie de o legitimizare a propriilor relații personale prin vot popular. Mai departe, apelul la miting a suferit o nouă transformare. Dintr-odată, atacurile împotriva primului ministru, Vasilica-Viorica Dăncilă, au devenit fundamentul noii chemări la luptă pentru social-democrați. Era vorba despre organizarea unui miting de amploare pentru susținerea premierului și a Guvernului PSD, Vasilica-Viorica Dăncilă și ai săi miniștri suferind de-atâtea atacuri și tânjind după suportul partidului aflat, culmea!, la guvernare. Mitingul de susținere al Vasilicii-Viorica Dăncilă era la un pas de a fi înfăptuit, social-democrații întâmpinând însă reale probleme de logistică. Adică, spre exemplu, s-a luat în considerare problema transportului celor câteva sute de mii de susținători PSD la București, până și Liviu Dragnea&Marian Neacșu înțelegând că nu există atâtea mijloace de transport pentru aducerea în Capitală a simpatizanților social-democrați. Cu toate acestea, la acest sfârșit de săptămână, manifestația publică a PSD se va înfăptui. Revelația lui Dragnea a transformat, din nou, mitingul, de această dată militanții PSD urmând să reclame abuzurile împotriva statului de drept și, senzațional!, să clameze apărarea justiției. Mai departe, filialele PSD au trecut la identificarea soluțiilor de transport pentru zecile de mii de participanți la miting, garnituri de tren, autobuze sau autoturisme fiind puse la bătaie pentru îndeplinirea obiectivului. Vor fi momente înălțătoare, istorice de-a dreptul, când social-democrații cu piepturile dezgolite vor aclama justiția, pe grupe, grupuri și detașamente din fiecare județ al patriei. Va fi fabulos să urmărim chipurile din mulțimea social-democraților și scandările acestora. Vom fi părtașii unor evenimente istorice irepetabile.

7 Iunie 2018, 11:10 (9282 vizualizări - 21 comentarii)

Citiți și:
Ziua Ipocriziei Naționale
noi vrem covid!
ierarhie

Comentariile cititorilor:


anul Douazeci Douazeci:
(13 Iunie 2018, 00:04)
ar fi bine sa stim si noi cine sunt cei care au fost la miting din Ialomita
In patru labe din 5:
(11 Iunie 2018, 23:47)
Vai , ce rusine!!!!! Duamna firea huiduită ca ultima vaca nenorocita la serbarea care trebuia sa fie doar a Simonei! Ba nenorociților, luați labele de pe halep, continuați labele in ritmul vostru!
Neacsu, soarele nostru:
(11 Iunie 2018, 22:15)
Bai, manca-v-as gura, l-ati  vazut pe lacheul care-i duce gunoiul lui drac-nea cum i-a prezentat delegatia ialomiteana la congres aluia? Sa mor daca nu parea ca inghitit secera! Si ciocanul dar de ala nu se indura sa-l inghita din prima!
Simpatizant inactiv:
(11 Iunie 2018, 20:19)
Nimic despre mitingul împotriva la toate abuzurile???? Fratii nostri care au participat de bunăvoie si nesiliți de nimeni s-au întors cu bine de la București? De la noi sunt cei care făceau specula cu apa gratis sau ai nostri doar au cumpărat? Echipa de fotbal din colelia s-a întors întreaga sau au venit mai mulți ???
Nicu:
(11 Iunie 2018, 19:59)
Unii bugetari au salarii umflate rău, neacoperite prin muncă și răspundere! Asta, apropo de salarii tăiate. Cred că va urma din nou ,,iarăși” o tăiere. Inevitabil, după jaful din ultimul an.
@mmmmmmm:
(11 Iunie 2018, 12:08)
Esti amuzant rau: :"cand Boc taia salarii." Pai Boc taia salarii la bugetarii umflati ca numar  de guvernul Tariceanu, cel care a vandut Bancoex pe 3 miliarde de euro si nu se stie unde s-a dus suma asta.  Daca Boc nu taia salariile bugetarilor fara numar, azi eram precum grecii: pensii la jumate din cat erau in 2008 si datoria Romaniei  crescuta la cateva sute de miliarde de euro. Boc a planificat returnarea banilor taiati, iar economia tarii si-a revenit dupa criza din 2009. Nimeni dintre bugetari n-a ramas cu banii nereturnati. Problema e ca anul trecut 2017, anul in care economia tarii "duduia" si eram primii in UE la crestere economica, psd-ul a imprumutat 12 miliarde de euro. Exact cat a imprumutat Boc de la FMI in anul de criza 2009. Asta arata adevarata "crestere" mult laudata de actuala putere. Investitii zero, pomeni cat incape pt amarasteni si asistatii sociali, salarii si pensii de lux pt alesii neamului (din imprumuturi externe,) plus lupta pt acapararea justitiei pt a scapa de puscarie, ei, penalii din fruntea tarii. Asta este preocuparea psd-alde.
mmmmmmmmmmmmmmmm:
(10 Iunie 2018, 23:21)
Asa se intampla cand Boc taia salarii si Udrea fura, nimeni nu comenta. Acum astia au mai dat cv inapoi si voi cei din opozitie vreti sa va mai creada poporul ,OAMENI DE RAND ca sunt penali si ca Kovesi i-si face datoria cand Udrea sta bine mersi, ca Iohanis a furat o casa si apoi a pierdut-o.

Kamikaze:
(10 Iunie 2018, 17:28)
S-a aflat contra cui au protestat psd-istii: contra-cost!..
Cat ne costa...?:
(8 Iunie 2018, 23:51)
De cateva zile functionarii administratiilor locale si centrale din tara(dominate de PSD) nu-si mai fac datoria pt care au fost alesi si pt care sunt platiti, in schimb se lupta sa mobilizeze la disperare cati mai multi "simpatizanti" : ba cu vorba buna, ba cu amenintarea, ba cu rugaminti si promisiuni,ba cu santajul ..
Cat ne costa mitingul PSD?:
(8 Iunie 2018, 23:43)
Mii de masini, microbuze ,autobuze, soferi, benzina, motorina, mancare, bautura, stegulete, pancarte, lanterne,26 de panouri electronice uriase care transmit in direct  evenimentul in piata Victoriei, toalete ecologice, mobilizarea jandarmilor, elicoptere ale politiei, salvari ale SMURD tinute aproape, devierea circulatiei locuitorilor capitalei etc, etc..
Cetatean:
(8 Iunie 2018, 21:31)
Bravo PSD. Domnul Moraru trb.ajutat.trb.mers cu toții.la salvarea României. Oameni de treabă.bv.voi sunteți salvarea țării. Justiția trebuie distrusa că e nedreaptă. Fără justiție, dreptatea sa o facă adevărații români. PSD.psd.fala noastră și mândria. Bine, oamenii din PSD. Care promovează oameni cu origine intelectuala sănătoasă. Înainte cu prostii la conducere că e democratie
Presa straina:
(8 Iunie 2018, 20:50)
In Romania, majoritatea  la putere isi aduna membri si simpatizantii impotriva magistratilor(FP)..
Meeting de vara:
(7 Iunie 2018, 22:17)
bine ca serbarea asta cimpeneasca de-i spune PSD-ul miting de protest impotriva abuzurilor (?) este in zi de week-end si de la ora 20:00! logistica organizatorilor trebuie sa fie snur, nu de alta - le vin din provans citeva mii, poate jde mii de vezici pline, eventual si citeva sute de burti flatulente :)

la naiba, excursie pe timp de vara cu atita popor nu a mai fost de la mineriada din '90, dar erau alte vremuri! mai o Universitate, mai un sediu de partid istoric de opozitie, mai un rond de flori - minerii se pishau unde le venea!

ei, acum alte vremi! in  ditamai buricul tirgului la Piata Victoriei, un' sa-i duci pe stimabili la buda? la muzee - sint inchise la ora aia! la metrou - prea putine locuri de usurare! unica solutie de tip "stejar, extrema urgenta!" ramine tot parcul Kiseleff! 

daca mitingul era organizat in Piata Constitutiei, alte posibilitati aveau stimabilii! parcurile Unirii si Izvor - la doi pasi, comandantii de detasamente si unitati tactice puteau fi recompensati cu un shushu mic la parlament  si tot asa, numai oportunitati! 

PS - sambata se anunta o zi senina, cu maxime in Bucuresti de 30 gr C - o sa se bea multa apa :)
Sondaj psd:
(7 Iunie 2018, 20:21)
Un sondaj de opinie in electoratul psd cu privire la miting: 34% cred ca e vorba de un miting anticapitalism si antiimperealism; 46% cred ca e vorba de nunta lui Dragnea; 22% cred ca e pt intoarcerea lui Ceausescu din Cuba; 28% sunt bucurosi ca isi viziteaza gratis rudele din capitala..
teleormania:
(7 Iunie 2018, 18:37)
La mitingul din fata guvernului,Viorica Dancila va purta o pancarta cu sloganul :"Esi afara javra ordinara!"..

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 22 Iun 2026
293 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Balaciu: Trei persoane rănite în urma unui accident

Balaciu: Trei persoane rănite în urma unui accident

Sâmbătă, 5 august a.c., în zona localității Balaciu s-a produs un accident de circulație, soldat cu rănirea a trei persoane. Din primele verificări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un bărbat ...[citește_toată_știrea]

5 August 2023, 14:40
(7279 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier între Slobozia și Drajna

Accident rutier între Slobozia și Drajna

Pompierii din Slobozia au intervenit vineri, 4 august a.c., în cazul unui accident rutier, petrecut pe DN21, între Slobozia și Drajna. În urma impactului dintre 3 automobile au rezultat cinci victime, printre ...[citește_toată_știrea]

4 August 2023, 20:40
(9010 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Beci uriaș descoperit sub un garaj

Slobozia: Beci uriaș descoperit sub un garaj

DADP Slobozia continuă acțiunea de demolare a garajelor ilegale din Slobozia. Joi, 3 august a.c., angajații DADP au demolat un garaj și o gospodărie îngrădită, în zona blocurilor U din Slobozia, în imediata ...[citește_toată_știrea]

3 August 2023, 17:00
(14046 vizualizări - 5 comentarii)


Jandarmii ialomițeni, 600 de misiuni de ordine publică în luna iulie 2023

Jandarmii ialomițeni, 600 de misiuni de ordine publică în luna iulie 2023

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii trecute, 608 misiuni de ordine publică, dintre care 19 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii publice la manifestări ...[citește_toată_știrea]

3 August 2023, 15:40
(12815 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni publice pentru combaterea consumului și traficului de droguri

IPJ Ialomița: Acțiuni publice pentru combaterea consumului și traficului de droguri

Polițiștii IPJ Ialomița, împreună jandarmii ialomițeni și reprezentanții Agenției Naționale Antidrog Ialomița, au continuat miercuri, 2 august 2023, activitățile preventive în sistem integrat, dar și acțiunile ...[citește_toată_știrea]

3 August 2023, 15:30
(29034 vizualizări - 0 comentarii)


USR Ialomița: «Managerul spitalului din Urziceni trebuie demis de urgență! Este inadmisibil ca o femeie să fie lăsată să nască pe trotuarul din fața spitalului!»

Consilierii USR Elena Radu și Gabriel Cateliu au cerut în dese rânduri și vor cere încă o dată, astăzi, în ședința Consilului Local al Municipiului Urziceni, primarului PNL, Constantin Sava, demiterea managerului ...[citește_toată_știrea]

1 August 2023, 21:10
(14763 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Cercetat penal pentru că și-ar fi agresat mama

Un tânăr de 23 de ani, domiciliat în Fetești, este cercetat penal de polițiști pentru «violență domestică». Luni, 31 iulie a.c., oamenii legii au emis pe numele său un ordin de protecție provizoriu, după ...[citește_toată_știrea]

1 August 2023, 16:30
(18663 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: La volan sub influența alcoolului

Luni, 31 iulie a.c., polițiștii au depistat în trafic un bărbat, de 49 de ani, din Fetești, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu aflându-se sub influența băuturilor alcoolice ...[citește_toată_știrea]

1 August 2023, 16:20
(2785 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Expoziție de pictură la Muzeul Național al Agriculturii

Luni, 7 august a.c., la Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia se va desfășura vernisajul expoziției «Instantanee cromatice». Lucrările sunt semnate de pictorul ialomițean Gheorghe Petre, președintele ...[citește_toată_știrea]

1 August 2023, 14:50
(4175 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 4,87%, rata șomajului la sfârșitul lunii iunie 2023

La sfârșitul lunii iunie 2023, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 3799 de șomeri (din care 1957 femei), rata șomajului fiind de 4,87%, cu 1,15% peste ...[citește_toată_știrea]

1 August 2023, 14:40
(18301 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente rutiere la Ciochina și Mihail Kogălniceanu

Duminică, 29 iulie a.c., pompierii au intervenit în cazul unui accident rutier produs pe raza localității Ciochina. Trei persoane au fost rănite în urma impactului dintre 3 autoturisme. Două dintre victime ...[citește_toată_știrea]

1 August 2023, 11:50
(11123 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Incendii de vegetație uscată

În ultimele 72 de ore, pompierii au acționat pentru localizarea și stingerea a 4 incendii înregistrate la nivel județean. În cazul a 3 dintre aceste intervenții a fost vorba despre incendii de vegetație ...[citește_toată_știrea]

1 August 2023, 11:30
(12650 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Depistați drogați la volan

Polițiștii ialomițeni au desfășurat acțiuni specifice și în acest sfârșit de săptămână pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea faptelor cu violență, prevenirea accidentelor ...[citește_toată_știrea]

31 Iulie 2023, 19:20
(4135 vizualizări - 0 comentarii)


O nouă autospecială de intervenție în dotarea ISU Ialomița

O nouă autospecială de intervenție în dotarea ISU Ialomița

Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița a fost dotat cu o autospecială de intervenție pentru stingerea incendiilor. Autospeciala a fost distribuită de Inspectoratul ...[citește_toată_știrea]

28 Iulie 2023, 15:00
(10683 vizualizări - 0 comentarii)


Deputatul USR Cristian Seidler: «Politrucii PSD-PNL de la CCR pun în pericol banii din PNRR!»

Curtea Constituțională a amânat astăzi fără motiv o decizie pe legea PSD-PNL privind pensiile speciale, ceea ce va bloca accesul României la banii europeni din PNRR. Judecătorii CCR, unii dintre ei beneficiari ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2023, 15:25
(14760 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Ialomița: Ședința Colegiului Prefectural

Instituția Prefectului Ialomița: Ședința Colegiului Prefectural

Joi, 27 iulie 2023, prefectul județului Ialomița a prezidat Ședința Colegiului Prefectural și a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Ialomița. «(...) Este evident că trebuie să acționăm colectiv pentru a aborda problema instabilității atmosferice. Acțiunile noastre, atât ca indivizi, cât și ca autorități, pot face o diferență semnificativă în atenuarea unor eventuale nenorociri provocate de furtuni și vijelii. Vă încurajez pe toți să rămâneți informați despre problemele climatice și să răspândiți cunoștințele despre măsurile rapide ce trebuie aplicate în cazuri extreme. Este imperativ să fim bine pregătiți și să ne asigurăm că oamenii rămân în siguranță în timpul acestor evenimente naturale. Să rămânem vigilenți și să lucrăm împreună pentru a face față acestor provocări! ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2023, 15:10
(6238 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: Ordin de protecție emis de polițiști după ce un tânăr și-ar fi agresat părinții

Polițiștii din cadrul Secției nr. 3 Poliție Rurală Stelnica au fost miercuri, 26 iulie 2023, cu privire la faptul că un tânăr, de 28 de ani, din Făcăeni, și-ar fi agresat părinții. În urma verificărilor ...[citește_toată_știrea]

26 Iulie 2023, 18:25
(20761 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Acțiune a polițiștilor

Fetești: Acțiune a polițiștilor

Polițiștii din Fetești au desfășurat acțiuni specifice pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea faptelor cu violență, prevenirea accidentelor rutiere precum și depistarea ...[citește_toată_știrea]

26 Iulie 2023, 18:10
(8255 vizualizări - 0 comentarii)


APM Ialomița: Arderea miriștilor, strict interzisă!

Într-un comunicat de presă remis publicității, Agenția pentru Protecția Mediului Ialomița informează faptul că incendierea miriștilor este strict interzisă! Proprietarii terenurilor care nu respectă această ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2023, 12:30
(4082 vizualizări - 1 comentariu)


Ordine de protecție emise pe numele unor slobozeni care și-ar fi bătut concubinele

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au fost sesizați vineri, 21 iulie a.c. cu privire la faptul că un bărbat, de 51 de ani, din Slobozia, ar fi agresat-o fizic pe concubina sa, o ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2023, 18:35
(14993 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Polițiștii rutieri au depistat sâmbătă, 22 iulie a.c., pe raza localității Bărbulești, un tânăr de 15 ani, din localitate, care circula pe drumurile publice deși nu deținea permis de conducere pentru nicio ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2023, 18:20
(3776 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Broșteni și Alexeni

Accidente la Broșteni și Alexeni

Două echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni au intervenit la un accident rutier produs în localitatea Broșteni, în care au fost implicate un autoturism și o autoutilitară, cu ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2023, 14:10
(11963 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Cercetat penal, un bărbat a amenințat că-și dă foc în fața Parchetului Slobozia

Un bărbat de 53 de ani, căruia polițiștii și procurorii i-ar fi suspendat permisul pentru că a încălcat Codul Rutier, a amenințat că-și dă foc în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, acolo ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2023, 13:00
(11630 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa la Fierbinți-Târg!

Vineri, 21 iulie 2023, a survenit o avarie la nivelul sursei care asigură alimentarea cu apă a orașului Fierbinți-Târg. Pentru remedierea acesteia, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2023, 13:00
(9843 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Intervenții ale polițiștilor în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, polițiștii ialomițeni au fost solicitați să intervină la 108 evenimente, dintre care 102 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112. Au fost sesizate 14 infracțiuni ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2023, 19:50
(5714 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică, protejează mediul înconjurător!

RAJA Constanța: Alege factura electronică, protejează mediul înconjurător!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important, prietenoasă ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2023, 19:05
(8558 vizualizări - 0 comentarii)


Ciulnița: La volan fără permis de conducere

Un tânăr de 27 de ani, domiciliat la Slobozia, a fost despitat de polițiști, pe raza localității Ciulnița, la volanul unui automobil, fără permis de conducere. Acesta s-a ales cu un dosar penal. ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2023, 18:40
(4356 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «Tezaur» continuă

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că începând de joi, 20 iulie 2023, pot investi în Titlurile de Stat «Tezaur», cu maturități de 1 și 3 ani cu dobânzi anuale ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2023, 14:40
(11955 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Clubul de vară» și acțiune de donare de sânge

Protopopiatul Slobozia: «Clubul de vară» și acțiune de donare de sânge

Miercuri, 19 iulie 2023, cu binecuvântarea PS Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, în parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguină Slobozia, Protopopiatul Slobozia a organizat o acțiune de donare ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2023, 18:30
(4370 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia, candidatură pentru a deveni «Capitala Tineretului din România» în 2025

Slobozia, candidatură pentru a deveni «Capitala Tineretului din România» în 2025

Slobozia/Ialomița și Vaslui/Vaslui sunt orașele candidate pentru titlul «Capitala Tineretului din România» în 2025, un program inițiat de Consiliul Tineretului din România, Federația Tinerilor din Cluj ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2023, 15:05
(18585 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Any în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Alecu în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! base marinaru în Stelnica și Punctul de Acostare «Regina Maria», creștere a numărului de turiști ion negativ în A fost construită una dintre cele mai mari instalații de stocare a energiei verzi din România cioban în Dezastrul funciar de la Primăria Axintele Parinte în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! AlexDan în Lipsă de «transparență» în Consiliul Local Slobozia Preda în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! Mary în Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor Mary în Restanțe de 7,3 milioane de lei pentru facturile de apă și canalizare către operatorul Urban SA Slobozia NOBODY în «Candidatul 10510», în sfârșit director general adjunct la DGASPC Ialomița! Vasi în Incidente de integritate «cu efect întârziat» în județul Ialomița Dan în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! OK dar.. în «USR are obligația morală să aplice propriile standarde de integritate!» dan în Blocuri pentru tinerii specialiști în Educație și Sănătate, la Fetești Aur în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! cetatean în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Pt Zanfir în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! suporter în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! ZANFIR în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...