Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

contraeditorial

Ialomița lor

Un administrator, fie el primar de comună sau oraș, președinte de consiliu județean sau prefect este bun când lasă ceva în urma lui. Ialomița de după Revoluție, roșie în întregime, n-a prea avut parte de administratori, mai toate localitățile județului suferind în tăcere pentru varii neajunsuri. Ialomițenii pare că s-au obișnuit cu ideea, propriile localități și chiar întreg județul ofilindu-se sub administrarea unor persoane ce parcă nu sunt interesate decât de propriile interese. Am ajuns, firesc, la jumătatea mandatului 2016-2020 și toate par a fi la fel. Ba, pe alocuri, situațiile chiar sunt mai grave. Investiții lăsate de izbeliște în așteptarea unor fonduri himerice alocate prin Programul Național de Dezvoltare Locală, administratori-edili ce au dublat salarii prin primării asigurându-se doar funcționarea acestor instituții, logoreea fără efect a unor politicieni ialomițeni ajunși prin funcții guvernamentale... Și toate se petrec sub ochii noștri. Nu suntem în stare să reacționăm căci suntem cuprinși de o letargie impusă chiar de conducătorii noștri. Vedem că lucrurile nu se îndreaptă în direcția bună și, cu toate acestea, ne complacem în ceea ce nu ni se oferă. Am devenit orbi la ceea ce ne înconjoară încercând, în același timp, să ne obișnuim că mai rău nu ne poate fi. Inhalăm prostiile edililor și expirăm în gând injurii pentru toate nemulțumirile de zi cu zi. Sub pulpana partidului care ne-a dat de muncă participăm la mitinguri de prost gust, chiar dacă în sinea noastră suntem convinși că este greșit. Nu ne place când meritocrația a fost înlocuită cu nepotismul și ne oripilăm când liderii administrativi își angajează odraslele și cunoștințele în funcții bine plătite la stat. Deja am uitat că trebuie să-i tragem la răspundere, că nu putem fi de acord cu starea de fapt și inactivitatea celor aleși. Ne dorim, măcar pentru copiii noștri, o viață mai bună. Dar nu facem nimic pentru ca ei să o aibă... După cum am scris, un administrator, fie el primar de comună sau oraș, președinte de consiliu județean sau prefect este bun când lasă ceva în urma lui. În Ialomița, la acest moment, nu avem nimic bun lăsat de liderii administrației locale. Și nici nu se întrevede a fi lăsat ceva bun după actualii...

23 Iunie 2018, 12:20 (4704 vizualizări - 6 comentarii)

Citiți și:
Ziua Ipocriziei Naționale
noi vrem covid!
ierarhie

Comentariile cititorilor:


persecutat:
(26 Iunie 2018, 17:20)
rusine pentru multi primari care nu stiu sa intretina un dialog dar primesc zeci de mii de lei si stau in scaun fara sa aibe habar de ce trebuie sa faca. au nominalizat pardidele ultimile scursuri ca sa candideze la functii de primari si acum,acestia, cu functia in mina ,au uitat de la ce coada de vaca au plecat si umilesc oamenii de buna credinta. jos cu ei!
Pentru @.Florentina:
(24 Iunie 2018, 11:13)
Din betiv ordinar, spalator de parbrize si om de serviciu la PETROM direct angajat in primarie consilier,sofer, carator de bastoane si carje ca nici el nu stie pentru ce ia banii asa numai ca sa-l rasplatesti pe tacsu ca isi tine plasturele pe gura ca sa nu vomite. Numai cine nu vrea nu stie cate acatiste lumanari arse cu susul in jos si blesteme primeste de la sateni. Sai fie la el in casa curte copii si nepoti
Marin:
(23 Iunie 2018, 23:57)
Pentru nr.2 pe unde calca barbugiu martalog de picioare nici iarba numai creste si a infectat toata primaria.
Grigore:
(23 Iunie 2018, 20:12)
Rușine, primarule de Slobozia! Accelerează cu străzile măcar, groapa lui Stoica las-o pentru el! Curățenia orașului!
Florentina:
(23 Iunie 2018, 17:32)
Rusine, primarule din Dridu! Vei lasa in urma ta numai ura, blestmat sa fii pentru tot restul vietii.
rusine!:
(23 Iunie 2018, 14:47)
Rusine, primarule din Cocora!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 08 Iul 2026
309 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

RAJA Constanța: Program actualizat de furnizare a apei potabile în localitatea Dridu-Snagov!

Urmare a creșterii semnificative a consumului de apă potabilă, coroborată cu scăderea debitului în rezervoarele de stocare din sistemele de alimentare cu apă din localitatea Dridu-Snagov, comuna ...[citește_toată_știrea]

29 Iulie 2025, 15:15
(7529 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Program de furnizare a apei potabile în localitatea Dridu-Snagov

Din cauza secetei accentuate și a temperaturilor extreme, debitele mai multor surse de captare au scăzut semnificativ în ultima perioadă.
Această situație afectează și localitatea Dridu-Snagov ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2025, 14:35
(9135 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar în valoare de peste 2,8 milioane de lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2025, 14:30
(6624 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Roată: Reținut pentru 24 de ore după ce a încălcat «ordinul de protecție»

Polițiștii din Urziceni, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, au reținut pentru 24 de ore un bărbat, de 56 de ani, bănuit de săvârșirea ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2025, 11:55
(4693 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Tentativă de înșelăciune» la telefon

Un slobozean a fost contactat telefonic de o persoană necunoscută care i s-a adresat într-o limbă străină și s-a recomandat drept «polițist». Sub pretextul că este implicat într ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2025, 11:40
(4406 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Gară din orașul Căzănești!

Miercuri, 23 iulie 2025, în intervalul orar 16,30-20,00, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Agricultorilor din orașul Căzănești. În acest ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2025, 16:55
(4645 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 92000 de lei, 8 permise reținute, 6 certificate de înmatriculare retrase

Marți, 22 iulie a.c., polițiștii din cadrul IPJ Ialomița au desfășurat acțiuni pentru menținerea unui climat de siguranță publică, prevenirea faptelor antisociale și creșterea siguranței în trafic ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2025, 16:05
(1054 vizualizări - 0 comentarii)


Eveniment cultural la Conacul Bolomey: «Patrimoniul cultural imaterial: elemente românești reprezentative»

Miercuri, 23 iulie 2025, începând cu orele 11,00, la Conacul Bolomey din Cosâmbești se va derula un eveniment cultural dedicat valorificării și promovării patrimoniului cultural imaterial ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2025, 14:20
(3061 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Fetiță de 14 ani, batjocorită de iubitul mătușii

Un bărbat a fost arestat la sfârșitul săptămânii trecute, la solicitarea Procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, sub acuzația de «viol săvârșit asupra ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2025, 12:55
(12799 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ialomița viol minor


Call Center RAJA Constanța

Call Center RAJA Constanța

Serviciul de Call Center RAJA Constanța vine în întâmpinarea tuturor nevoilor particulare ale clientului, serviciul funcționează sub forma unui robot telefonic ce răspunde la numărul ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2025, 13:20
(9609 vizualizări - 0 comentarii)


Perieți: Percheziții la persoane bănuite de «furt»

Joi, 17 iulie 2025, polițiștii ialomițeni au efectuat 3 percheziții domiciliare în comuna Perieți. Descinderile au vizat locuințele unor persoane bănuite de săvârșirea de infracțiuni de ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2025, 15:00
(2638 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Prinși în flagrant în timp ce furau rapiță dintr-un tren de marfă

IPJ Ialomița: Prinși în flagrant în timp ce furau rapiță dintr-un tren de marfă

Joi, 17 iulie 2025, polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că două persoane necunoscute ar fi rupt sigiliile a două vagoane aparținând unui tren de marfă aflat în deplasare ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2025, 14:30
(8716 vizualizări - 1 comentariu)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Buliga din orașul Fetești!

În cursul nopții de joi spre vineri, 17/18 iulie 2025, în jurul orelor 22,00, conducta de alimentare cu apă de pe strada Turnu Severin, nr. 21, din orașul Fetești a înregistrat o avarie ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2025, 22:35
(7229 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Miercuri, 16 iulie a.c., în jurul orelor 21,30, pe strada Iudeilor în comuna Bărbulești, polițiștii din Jilavele au oprit în trafic pentru control, un autoturism condus de un bărbat ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2025, 15:35
(4938 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Strachina din orașul Țăndărei!

Joi, 17 iulie 2025, în intervalul orar 12,15-14,00, se sistează furnizarea apei potabile consumatorilor din Cartierul Strachina, în vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2025, 12:45
(6676 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Sălcioara. Șapte persoane, reținute pentru 24 de ore!

Percheziții la Sălcioara. Șapte persoane, reținute pentru 24 de ore!

Miercuri, 16 iulie 2025, polițiștii din Urziceni, sub coordonarea procurorului de caz, au pus în executare 5 mandate de percheziție domiciliară, în localitatea Sălcioara, la domiciliile unor ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2025, 19:45
(5187 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Percheziții la domiciliul unui bărbat bănuit de deținere ilegală de arme

IPJ Ialomița: Percheziții la domiciliul unui bărbat bănuit de deținere ilegală de arme

Miercuri, 16 iulie 2025, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Ialomița, sub coordonarea procurorului de caz, au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2025, 16:20
(7693 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 43,98 milioane de lei în semestrul I 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-iunie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2025, 12:10
(11379 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 169,78 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna iunie 2025

În luna iunie a anului 2025, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 169,78 milioane ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2025, 10:45
(7526 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Reținuți pentru «tulburarea ordinii și liniștii publice», «lovirea sau alte violențe» și «distrugere»

Joi, 10 iulie 2025, polițiștii au reținut, pentru 24 de ore, cinci persoane din Țăndărei, bănuite de comiterea infracțiunilor de «tulburarea ordinii și liniștii pubice»,«lovirea sau ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2025, 21:00
(15824 vizualizări - 1 comentariu)


AJOFM Ialomița: 5,68%, rata șomajului la sfârșitul lunii mai 2025

La sfârșitul lunii mai 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4446 șomeri (din care 2009 femei), rata șomajului fiind de 5 ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2025, 09:10
(8010 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică, protejează mediul înconjurător!

RAJA Constanța: Alege factura electronică, protejează mediul înconjurător!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2025, 09:20
(10549 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: În perioada ianuarie-mai 2025, peste 1000 de șomeri au obținut un loc de muncă

În primele 5 luni ale anului 2025, urmare implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 1280 persoane, ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2025, 08:40
(9341 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Prelungire termen depunere Cereri de finanțare a schemei de ajutor de stat «Silvo-mediu și climă»

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează beneficiarii care au depus cereri de finanțare pentru accesarea schemei de ajutor de stat «Silvo-mediu și climă», sesiunea ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2025, 13:40
(10398 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni, 4000 misiuni de ordine publică în primul semestru al anului 2025 

Creșterea gradului de siguranță al cetățenilor prin asigurarea măsurilor de ordine la manifestările cu public numeros și participarea la misiuni de menținere în sistem integrat au fost principalele ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2025, 11:50
(10245 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Acțiune de donare de sânge

Protopopiatul Slobozia: Acțiune de donare de sânge

Luni, 30 iunie 2025, Protopopiatul Slobozia a organizat o nouă acțiune de donare de sânge în cadrul Campaniei «Donează sânge! Salvează o viață!». Astfel, la sediul Centrului ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2025, 11:20
(6694 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Venus din orașul Țăndărei!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite la nivelul unui branșament de pe strada Venus din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2025, 13:50
(8782 vizualizări - 0 comentarii)


Drăgoești: Bătrână dispărută, descoperită pe câmp

Drăgoești: Bătrână dispărută, descoperită pe câmp

Marți, 24 iunie a.c, polițiștii au fost sesizați despre faptul că o bătrână de 75 de ani, din comuna Drăgoești, a plecat voluntar în cursul zilei de la domiciliul său, fără a se cunoaște ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2025, 08:20
(4535 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul Call Center, pus la dispoziție de RAJA Constanța

Serviciul Call Center, pus la dispoziție de RAJA Constanța

Serviciul de Call Center pus la dispoziția clienților de către RAJA Constanța vine în întâmpinarea tuturor abonaților, funcționând sub forma unui robot telefonic ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2025, 07:50
(6459 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie la intersecția străzilor Mare cu Mică la Fierbinții de Jos!

Echipele RAJA intervin joi, 26 iunie 2025, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de la intersecția străzilor Mare cu Mică din localitatea ...[citește_toată_știrea]

26 Iunie 2025, 11:05
(8137 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 cetateanu.net în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Alina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți GOGUTA în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal nemultumitu' în Un interviu «lămuritor» sau «Păzea, că vine Peiu!» Aura Stanciu în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» Ana A. în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» AliEscu MargaStrateS în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! Răduță Aurelian-Constantin în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» spațiu comercial de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 cetateanu.net în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Un avertizor în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Mari în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Toma Florentina Daniela în Judecătoria Urziceni rămâne deschisă, însă soluționarea dosarelor va fi întârziată teren intravilan Fundata în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 #pasajladrajna în Un interviu «lămuritor» sau «Păzea, că vine Peiu!» anvelope de vară în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...