Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

contraeditorial

Slobozia condamnată

Edilul-catastrofă Alexandru Stoica mai vrea o tură la Primăria Slobozia. Autorul celebrei butade «La Slobozia, PSD câștigă și dacă pune un balot de paie candidat!» cunoaște adevărul din spatele acestei ziceri. Căci, într-adevăr, la Slobozia PSD va câștiga fiecare rundă de alegeri, locale sau parlamentare. În condițiile în care cel mai mare angajator din Ialomița și, implicit din Slobozia, este Spitalul Județean de Urgență, cu peste 1000 de salariați (din care cel puțin jumătate dintre ei sunt slobozeni!), în condițiile în care Primăria Slobozia are 700 de angajați (cu tot cu direcțiile și serviciile din subordine!), la acestea adăugăm și alte direcții deconcentrate cu un minim de 1000 de salariați, la care completăm cu polițiști, jandarmi și alți funcționari (peste 1000!), este mai mult decât evident că fostul primar Stoica avea dreptate. Căci, dacă înmulțim numărul acestora cu cel puțin doi membri de familie, ajungem la scorul electoral obținut de PSD la fiece rundă de alegeri. Astfel, cele 7-8000 de voturi necesare pentru a deveni primar de Slobozia sunt extrem de facil de obținut cuantificând cele enumerate mai sus. La toate acestea, să adăugăm și organizarea militărească a PSD la nivel de oraș, fiecare scară de bloc, bloc, asociație de proprietari sau cartier fiind atent monitorizate de social-democrați. Stoica știe toate astea și, firesc, va căuta să devină din nou acel «balot de paie» cu care PSD să câștige alegerile din 2020. Alături de el și de Organizația PSD Slobozia s-a alăturat deja președintele Consiliului Județean Ialomița, Victor Moraru, care e ferm convins că doar împreună cu Stoica își poate recâștiga un nou mandat de șef al instituției județene. Mocioniu, în scurt timp, va fi debarcat, social-democrații urmând calea lui Stoica. S-a dovedit mult prea slab pentru a reuși să schimbe ceva, în ciuda emfazei administrative specifică vârstei... Mocioniu este deja la final de mandat și, ca să se înscrie în linia predecesorilor, lasă moștenire viitorului edil un nou proiect care să îngroape Slobozia. După «apa lui Ionașcu» și «groapa lui Stoica» va urma «sala lui Mocioniu»... În tot acest timp, la Slobozia, PSD se pregătește pentru câștigarea alegerilor din 2020. Căci municipiul reședință de județ, chiar dacă ar vrea, tot nu poate da un alt primar în afara celui desemnat de PSD.

14 Iulie 2018, 11:35 (5769 vizualizări - 11 comentarii)

Citiți și:
Ziua Ipocriziei Naționale
noi vrem covid!
ierarhie

Comentariile cititorilor:


luminis:
(17 Iulie 2018, 17:03)
@Valentina
Nu va faceti iluzii cu USR in Slobozia. USR functioneaza in comunitatile unde sunt oameni implicati si mai exista loc de oameni cu ceva competente. In Slobozia va trebui sa mai mancati psd inca un mandat, dar sa incepeti sa dati votul opozitiei (aia care se gaseste) ca sa puteti creste ceva. Ca acum nu aveti de unde; si apoi sa visati. 
gogu:
(16 Iulie 2018, 18:06)
Adica la Pericli de ce nu va ganditi? Baiat gigea, da cu banu'daca e cazul, e prezentabil(puah), stie sa vorbeste corect si coerent(hahaha). Fratilor ialomiteni , daca si de data asta o dam in bara cu imbuibatii astia penali, ne meritam soarta , ne vor blestema copiii si nepotii ca i-am condamnat fara speranta...
Valentina:
(16 Iulie 2018, 09:27)
Eu mai am speranta unui tinar din USR cu o echipa de tiner competenti care sa scoata Slobozia din mocirla in care a fost scufundat de psd ! Sa speram ca cetatenii se vor trezi si nu vor mai vota golani si incompetenti la conducerea municipiului si judetului ! S-a vazut ca timp de doi ani actualii alesi nu au facut decit hirtii pe care au cheltjit sume colosale si din care au venit probabil si paraindaraturi si nu au realizat efectiv NIMIC !
zamfir:
(15 Iulie 2018, 10:41)
proiectul si ljcitatia pentru parcarea subterana au fost in mandayul lui Ionascu doar executia ei a inceput in mandatul luii Stoica., daca cineva poate spune si sa vina cu argumente legale ca Stoica poate opri constructia parcarii dupa ce firma respectiva cistigase licitatia in mandatul lui Ionascu sa o faca<
jan:
(14 Iulie 2018, 21:06)
te referi la aia creata de la relatii cu publicul...e praf...sau la jurista siliconata si buzata....sau la alte panarame amantele lui....
Vasile:
(14 Iulie 2018, 20:57)
Luand in considerare, o analiza a factorilor si deciziile din ultimii doi ani , putem spune ca sansele lor sunt inexistente pentru viitoarele mandate. Vor cadea in afara legii ca partid,datorita implicatiilor in votarea frauduloasa ,in lovitura data justitiei.Vom fi exclusi din UE datorita acestor impostori politici,acestor oameni de paie.Au subminat atat economia locala cat si posibilitatea de a debirocratiza accesul catre investiti. Stim cu toti cat de stufoase sunt caile de acces catre fonduri europene, multumim PSD,pentru sustinerea de "rahat",cat si celor de la ALDE. Sa dus anul micului expirat si a berii resuflate, oamenii au mult mai mult acces la informatii, sunt mult mai bine informatii, si cu siguranta vad si ei rezultatul acestor decizi grave (parcarea subterana "viitoare arhiva",parcul non-industrial" ,apa non-"potabila",sistem de transport al apei deficitar"(rugina,tevi de proasta calitate),lipsa transportului in comun "normal"(autobuze/autocare fara sisteme de ventilatie ,ineficiente si riscante ), lipsa infrastructurii rutiere(sosele denivelate,gauri/cratere,proasta uniformizare a bitumului,cat si fixarea acestuia),lipsa serviciilor medicale minimal calitative(lipsa medicilor,a materialelor necesare desfasurari cadrului, "directoare-matroana" ),suprafinantarea unor servicii ineficiente "politia comunitara",vacante platite cu rol de formare profesionala (la mare ,la munte, chiar si in afara tarii),paranoia studiilor de fezabilitate,la orice ce criteriu,dezinteresul fata de tineri ,lipsa oricarui program pentru a facilita acestora un mijloc de dezvoltare, si investitii(lipsa programelor antreprenoriale cat si informarea).Pana sa va ganditi la Slobozia ca un oras european, mai intai ganditi ca cetateni locali, si incepeti prin a oferi servicii de baza , oamenilor.Incepeti prin a debirocratiza aparatul vostru local(de ce ne trebuie 2 viceprimari, si un administrator de oras ? ), de ce avem birouri cu 2 angajati si un sef ?. De ce nu sunt folosite resursele
curios:
(14 Iulie 2018, 16:17)
PSD,PNL, USR,ETC  nu fac nimic fripura este acolo s-o manance doar alesii neamului, Mocioniu si-a tras ,prin guvern,pensie il doare in paispe ,ce loby sa faca ei la Bucuresti sa poata , de exemplu sa atraga investitii in combinat sa consumam noi gazul de la Marea Neagra ,sa il forteze pe NECULAI SA-SI PLATEASCA DATORIILE CATRE STAT,MUNCITORI,ETC sa puna bazele unei dezvoltari zonale ,dar stati asta trebuie sa o faca altii spre exemplu martienii verzi  in viziunea primarului:nu  se amesteca in privat doar daca isi trag ei personal foloase,ne trebuie un primar cu abilitati si viziune administrativa , nu soldati de carton sau veterinari frustrati
Catastrofa psd:
(14 Iulie 2018, 15:55)
Slobozia sub semnul cataclismelor: Ionascu-catastrofa, Stoica-catastrofa, Mocioniu-catastrofa, Ciuperca-catastrofa, Moraru-catastrofa.. orasul catastrofa, judetul catastrofa.
Constantin:
(14 Iulie 2018, 15:36)
Să știți că Stoica Al. are șanse la Primărie! La calitatea electoratului actual,să nu vă mirați! Oricum, in comparație cu Ionascu sau tuta de Mocioniu, nu ne-a ucis cu apă otrăvită și este mai educat. A făcut și el o groapă interminabilă. Ei, și?
IONEL ILASI:
(14 Iulie 2018, 13:50)
Ionel Ilasi, 07557 738 710. Slobozia  a  fost una din cele cinci tinte majore ale NKVD in Romania postbelica si prima tinta a KGB-ului din Romania post-revolutionara. PSD REPREZINTA TRUPELE DE OCUPATIE POST-KGB PRIN  ELEMENTUL NATIV LOCAL, Vedeti cateva evolutii, in decenii, ale urmasilor imigrantilor slavi care au sosit pe tot flancul estic al tarii, cuprinzand judetele din Moldova si coborand cu Dobrogea si Baraganul. Nu intamplator, la Revolutie, Slobozia avea sa inregistreze niste evenimente sangeroase care puteau fi evitate, dar aveau o anumita regie, o paralele ca cazul "TROSCA", de la Bucuresti, nu este intamplatoare. Puterea PSD se bazeaza pe efectul de organizatie - atat de bine subliniat in CONTRAEDITORIAL - si pe crime. Da, ati citit bine! Am surprins fenomenul in anii Conventiei Democrate, 1996-2000, cand scurtcircuitarile sociale au relevat adevaratele fete si intentii ale unora.In Romania, schimbarile vin, intotdeauna de la Capitala, niciodata invers. Una din CRIMELE POLITICE DE ANI 1996, SEMNATE DE PSD, nu a ajuns niciodata in ochii si urechile Opiniei Publice. Este vorba de un domn care a fost taiat de viu, de la anus la regiunea poplitee, apoi i-a fost pus capul sub roata masinii, tot de viu, iar la urma, criminalii au trecut cu masinile peste corpul decedatului. Eu am fost filmat de catre politie, la acea  autopsie. Practic, impotriva ocupatiei post-kgb-iste, au luptat prin corectitudine profesionala, o parte din politie, o parte din SRI si TOTI OFITERII ACTIVI SAU IN REZERVA AI CENTRULUI MILITAR IALOMITA, INCLUZAND SI STRUCTURILE MILITARIZATE ALE MI-ului. De aceea, astazi, in plina restauratie psd-ista, libertatea de gandire a noilor generatii, pot crea ALTERNATIVE POLITICE MODERNE.
unu din afara tari:
(14 Iulie 2018, 11:53)
Mentalitate comunistă ,dezastru ,fete batrine ,tatele angajate la stat crete la par huuuaaa !!!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 29 Iun 2026
272 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Bonificații de 43,5 milioane de lei acordate de ANAF pentru contribuabilii care au achitat anticipat obligațiile fiscale

Agenția Națională de Administrare Fiscală anunță acordarea unor bonificații în valoare totală de 43,5 milioane de lei pentru 78322 de contribuabili care au achitat anticipat impozitul pe venit ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2026, 11:55
(3845 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Lelia Urdărianu»-Concurs Interjudețean de Arte Vizuale, ediția a III-a

Consiliul Județean Ialomița, Muzeul Național al Agriculturii, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, Uniunea Artiștilor Plastici-Filiala Slobozia, Liceul de Arte «Ionel Perlea» Slobozia ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2026, 10:10
(2281 vizualizări - 0 comentarii)


Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Concert de Paști organizat la Catedrala Episcopală

Concertul de Paști, organizat la Catedrala Episcopală din Slobozia, va fi un eveniment dedicat celebrării uneia dintre cele mai importante sărbători creștine,  ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2026, 09:20
(2239 vizualizări - 0 comentarii)


Mihail Kogălniceanu: Tânăr reținut pentru «violare de domiciliu» și «lovire»

Vineri, 24 aprilie a.c., polițiștii au fost sesizați de un bărbat, de 68 de ani, din localitatea Mihail Kogălniceanu, cu privire la faptul că mai multe persoane ar fi pătruns fără drept în curtea ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2026, 13:00
(2797 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: Reținuți de polițiști pentru incendierea unor mașini

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Fetești, au reținut cinci bărbați, cercetați pentru săvâ ...[citește_toată_știrea]

24 Aprilie 2026, 16:10
(7204 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tânăr căzut de la etajul 3 al unui bloc, transportat la spital

Joi, 23 aprilie 2026, polițiștii din Slobozia au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că o persoană ar fi căzut de la etajul 3 al unui bloc situat pe raza municipiului. Echipajele de poliție ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2026, 17:00
(1390 vizualizări - 0 comentarii)


DIICOT: Cercetat pentru «trafic de droguri de mare risc», arestat preventiv

Marți, 21 aprilie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial Ialomița au dispus reținerea unui inculpat, în vârstă ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2026, 18:20
(5317 vizualizări - 0 comentarii)


Rovine: Reținuți pentru «furt calificat»

Rovine: Reținuți pentru «furt calificat»

Polițiștii au documentat activitatea infracțională a doi tineri, în vârstă de 18 și 19 ani, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «furt calificat». Cercetările ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2026, 17:30
(2766 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe Șoseaua București din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin miercuri, 22 aprilie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe Șoseaua București din orașul Țăndărei. Astfel, î ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2026, 10:25
(4366 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 10,45 milioane de lei în martie 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna martie 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 10,45 ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 16:50
(6331 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Respectarea perioadei de prohibiție la pescuit

În contextul instituirii perioadei de prohibiție la pescuit, jandarmii ialomițeni desfășoară, în această perioadă, misiuni specifice pentru prevenirea și combaterea faptelor de braconaj piscicol ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 16:40
(3749 vizualizări - 0 comentarii)


CNAIR: Circulație închisă pe bretelele de intrare și ieșire ale A2 din zona Drajna, joi, 23 aprilie 2026

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) informează că joi, 23 aprilie 2026, în intervalul 09,00-18,00, circulația în zona nodului rutier Drajna este restricționată ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 16:30
(4776 vizualizări - 2 comentarii)


Slobozia: Unitate de cazare, închisă din cauza problemelor de igienă

Luni, 20 aprilie 2026, reprezentanții Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Ialomița au participat la o acțiune comună cu polițiștii din municipiul reședință de județ. Cu această ocazie ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 16:20
(3447 vizualizări - 0 comentarii)


Razie pe străzile din Slobozia, amenzi aplicate de 59 mii de lei

Luni, 20 aprilie 2026, polițiștii au efectuat o razie pe raza municipiului Slobozia. Astfel, au fost instituite 16 filtre rutiere, fiind legitimate 300 de persoane și verificate aproximativ 200 de autoturisme ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 16:10
(8414 vizualizări - 2 comentarii)


IPJ Ialomița: Razie a polițiștilor în 5 localități din județ

În noaptea de 18/19 aprilie 2026, polițiștii ialomițeni au efectuat razii de amploare pe raza localităților Urziceni, Căzănești, Coșereni, Bărcănești și Sinești. În urma activităților au ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 15:55
(649 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în localitatea Sudiți!

Miercuri, 22 aprilie 2026, RAJA Constanța va sista furnizarea apei potabile în vederea executării operațiunilor periodice de spălare și igienizare la nivelul rezervorului ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 08:40
(2848 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe Șoseaua București din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA intervin luni, 20 aprilie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă, de pe Șoseaua București din orașul Țăndărei. Prin urmare, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2026, 11:10
(2227 vizualizări - 0 comentarii)


Continuă apelurile telefonice frauduloase ale unor persoane care se recomandă inspectori ANAF/Antifraudă

Reiterăm avertizarea referitoare la continuarea tentativelor de înșelare prin vishing (phishing telefonic), prin care este furată identitatea unor inspectori ai Direcției Generale Antifraudă Fiscală ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2026, 13:20
(3508 vizualizări - 1 comentariu)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Expoziție de sculptură

Luni, 20 aprilie 2026, începând cu orele 16,00, la Galeriile «Arcadia» din cadrul Centrului Cultural «Ionel Perlea» din Slobozia va fi vernisată expoziția de sculptură ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2026, 12:40
(2718 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 139,28 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în martie 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna martie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 139,28 milioane ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2026, 12:50
(3349 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Beat la volan, reținut de polițiști 

Marți, 14 aprilie 2026, polițiștii ialomițeni au oprit pentru control un autoturism ce se deplasa pe strada Câmpului, în municipiul Fetești, la volanul căruia a fost identificat un bărbat ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2026, 15:00
(2571 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Borănești și Bărcănești. O persoană a fost reținută!

Sâmbătă, 11 aprilie 2026, polițiștii ialomițeni au depistat și reținut pentru 24 de ore una dintre persoanele implicate într-un dosar de «tentativă de omor», care se sustrăgea ...[citește_toată_știrea]

12 Aprilie 2026, 07:20
(7576 vizualizări - 0 comentarii)


Hristos a Înviat!

Hristos a Înviat!

Redacția Independent

vă dorește

Sărbători Fericite

alături de cei dragi!

12 Aprilie 2026, 00:05


Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Miercuri, 8 aprilie 2026, Protopopiatul Urziceni din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor a organizat o nouă acțiune în cadrul campaniei naționale susținută de Patriarhia Română, respectiv ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2026, 16:20
(3327 vizualizări - 0 comentarii)


364 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în pimele două luni ale anului 2026

În primele două luni ale anului 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 364 persoane ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2026, 13:50
(3294 vizualizări - 0 comentarii)


Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Mânăstirii din Slobozia

Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Mânăstirii din Slobozia

În perioada 15-21 aprilie 2026, Episcopia Sloboziei și Călărașilor organizează o serie de manifestări cu ocazia sărbătoririi hramului «Izvorul Tămăduirii» al străvechiului așezămâ ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2026, 12:20
(4966 vizualizări - 0 comentarii)


Programul casieriilor RAJA Constanța în perioada Sărbătorilor Pascale

RAJA Constanța aduce la cunoștință abonaților din întreaga arie de operare că în intervalul 10-13 aprilie 2026, casieriile și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2026, 12:05
(3966 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Mircea cel Mare din orașul Fetești!

Ca urmare a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Mircea cel Mare din orașul Fetești, echipele Constanța sistează furnizarea apei potabile marți ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2026, 14:10
(4611 vizualizări - 0 comentarii)


Urban SA Slobozia: Circulație închisă pe strada Mihai Viteazu, din cauza unei avarii

Echipele de intervenție acționează pentru remedierea avariei apărute la rețeaua de canalizare care preia apele uzate din Cartierul 500 și le transportă către stația de pompare Cuza Vodă. Urban SA Slobozia ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2026, 11:40
(2863 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Razie și percheziții la Urziceni și Bărbulești

IPJ Ialomița: Razie și percheziții la Urziceni și Bărbulești

Polițiștii ialomițeni au desfășurat vineri, 3 aprilie 2026, razii și percheziții la Urziceni și Barbulești. Astfel, au fost peste 250 de persoane legitimate, fiind verificate și 225 de autovehicule ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2026, 17:50
(1526 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Corcodel în Stelnica și Punctul de Acostare «Regina Maria», creștere a numărului de turiști Mary în Au sosit primele autogunoiere pentru operatorul ADI ECOO 2009 Golf în Sistemul de Garanție-Returnare SGR plasează Ialomița în topul reciclării STR SPERANTEI în Au sosit primele autogunoiere pentru operatorul ADI ECOO 2009 Boss în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» #pasajladrajna în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Succesor în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Carmen în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Gigel în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! mdrag20 în Irigațiile pe 36000 de hectare în Ialomița, afectate de o decizie a CFR pentru protejarea unui pod feroviar în Brăila Gigi gunoierul în A început construirea «drumului de șantier» în zona podului peste râul Ialomița din Țăndărei Corcodel de la DUMITRESTI în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! George în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia casă Slobozia Nouă în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 închiriere apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 om de rand în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! laurentiu în «Beach Party» săptămânal pe Plaja Zorilor Răduță Aurelian-Constantin în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia @ahaaaaaa în «Reabilitarea energetică» a sediului Prefecturii Ialomița, la final soluția e simplă în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...