Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

contraeditorial

despre realitate

De ceva timp, ziarul nostru a abordat o problemă spinoasă, cea a drogurilor, ușoare sau de mare risc. Ne-am implicat și, sub forma unui serial, am publicat mai multe articole, toate vizând același fenomen: cel al consumului și distribuirii de droguri. Facem mențiunea, deosebit de relevantă în context, că seria noastră de articole a debutat după ce, rețineți!, mai mulți părinți ne-au căutat la redacție pentru a-și spune poveștile. Par ireale și desprinse din filme, nici nu poți crede că astfel de situații se petrec sub ochii tuturor în micuțul oraș de provincie. Capitală de județ, Slobozia a devenit parcă «raiul» consumatorilor și dealerilor de dro­gurilor. Autoritățile sunt letargice, în timp ce părinții, ale căror odrasle consumă droguri, sunt exasperați. Altfel spus, toată lumea știe despre fenomen dar nimeni nu dorește stoparea acestuia. Fenomenul se amplifică de la o lună la alta, în timp ce vârsta consumatorilor scade. Astfel, copii de până în 14 ani, «fumează» jointuri fabricate din diferite otrăvuri și, când sunt depistați, uneori este prea târziu... Instituțiile de învățământ recunosc fenomentul însă refuză să discute deschis despre acesta. Toți factorii de decizie din școli știu, dar nu comen­tează, pasând responsabilitatea către aceiași părinți disperați. Și în cazul altor autorități fenomenul este cunoscut, cazurile înregistrate devenind simple statistici raportate anual. În tot acest timp, consumul de droguri se răspândește, micuța capitală dintr-un județ de provincie transformându-se într-o enclavă a drogurilor. Doar constatăm că, de la vârste prea fragede, copiii noștri se droghează, asistând impasibili la propagarea flagelului. Ne mulțumim cu gândul că situațiile nu ne implică în mod direct și evităm discuțiile deschise asupra dramelor. Care, nestingherite, își urmează cursurile nefirești.

8 Septembrie 2018, 18:35 (4219 vizualizări - 10 comentarii)

Citiți și:
Ziua Ipocriziei Naționale
noi vrem covid!
ierarhie

Comentariile cititorilor:


Holticabde la Barbulesti:
(11 Septembrie 2018, 01:30)
Ce ai facut mo Pardaliane ho ma ca daca il trimete pe ala de la urziceni cu buzunarele adanci pana la glezne din ciorapii lu bunica intra in ele juma de judet odata si ce facura delery de prenandez cu care vand or vrei sa ramana toti ingleji fara gram de parale la saltea. Mo Pardaliane vezi ma ca te spurca gagii cai lasi fara harpe in bozonare. Mai biine pe hitler dacat pe schili de la urziceni de hicler scapi de moarte scapi cum scapi da de scobitoarea urziceniului nu scapii fara a pune harpa in sacul pana la glezne
Alt om:
(10 Septembrie 2018, 17:56)
@un om. Traficanții există. Dependenții au de unde cumpăra, nu vă faceți griji!
un om:
(10 Septembrie 2018, 17:30)
Gata fratilor,s-a rezolvat ! L-au saltat pe marele traficant Oache ! Acum sa vedeti cum o sa umble dependentii prin oras ca niste "morti vii" si vor creste faptele antisociale ca estia-s periculosi rau din cate am auzit !
Pardalian:
(10 Septembrie 2018, 10:18)
@gararita stai tu linistit ca sefii din poltitie il vor trimite pe marele comisar sef renumit investigator in ale fraudelor de la b.i.c.e Urziceni care va investiga evaziunea fiscala, pe aia de fura la gramaj din tigarile si pastilele cu malaciuca. Sa vezi cum face marele comisar ordine in locul de langa prefectura lui gigioasca. Daca vine comisarul de la Urziceni toti deleri vanzatori de prafuri si iarba vor avea pios.uri vor elibera bonuri fiscale la absolut toti tragatorii pe nas sau la tigare. Sa vezi tu ordine si bani la bugetul local se vor stange exact ca la urziceni. Aviz [ Cand dl.comisar termina treaba controlati-l prin buzunare sau in porbagajul masinii ca de obicei el face investigatiile in afara orelor de program si in ultimul timp a umblat cu ceva lipici si sar putea sa fii varsat prin buzunare si in porbagaj.nu de alta dar sa nu ramana ceva cocolei din aia de hartie nu de plastic lipiti, ca faina lasa urme si mizerie in borbagaj daca nui bagata in saci de plastic]
Gagarita:
(10 Septembrie 2018, 01:49)
Un nou local pt consumatorii de etnobotanice si droguri s-a deschis chiar in centru vis a vis de prefectură lângă "fântână". Deocamdată la adăpostul intunericului se trage pe terasă ca e vară. Daca nu te apropii nici nu obsevi seara ca acolo funcționează o terasă, nu lumini, nu firmă luminoasă...
Victor:
(9 Septembrie 2018, 16:55)
Sunt și profesori alcoolici și cu drogu în școli! Bașca libidinoșii. Trebuie reclamați dar unde!?
ADRIANA:
(9 Septembrie 2018, 15:37)
Instituțiile de învățământ sunt ,,pudice”...Fac pe virginele! Se știe de ani mulți, s-a ascuns ca pesta porcină, nicio școală nu a dorit să fie ea prima numită... Să vedeți daravelă când aveai drogatul la oră, când te rugai de el să meargă la urgență, ca dirigintă. Clasa, mucles, ca și cancelaria, că doar era drogat și la alte ore! Jignea profesorii și ei tăceau vinovați că nu făceau nimic la lecție și le era frică de alte consecințe! Desenul și Muzica nu erau singurele în cauză!! Nu se va opri băutura, Prostituția, drogarea în licee, s-a ajuns deja la o organizare mafiotă a rețelei.
Ţia cu mâna :
(9 Septembrie 2018, 13:51)
Te umple sila!Politistul local a devenit"sectorist",asa ceva fiind o mizerie.Un nene,cu mustata si figura de ceaonar,privire tampa,participa la siguranta locatarilor?Ca fiind apropiat,ca e"sectorist"?Hai,las-o incolo!Cine are incredere in asa personaj,ce duhneste a mahoarca,cu figura tipic alcolistilor,ce nu stie a-si gestiona propria viata si ordine in ganduri-poftim:luat-l printre voi!Iar cu aia de"proximitate",cam la fel.Pune unul sa fie cunoscut si respectat in zona respectiva,nu din MBuri il pui la "gara",p'ala din machedonime trimiti la"piata"si tot asa.Chiar si tinerii sa capete incredere in politist,sa poata vorbi deschis,voi angrenati unul ce nu zambeste copiilor,tinerilor,ce incredere sa capete adolescentii?Daca da jos haina uita ca e politist?Pompierul de ce isi risca viata si in timpul liber?Ca asa e antrenat? Inseamna ca politistii nu au pregatire indeajuns,nu au meseria in sange!
Valentia:
(9 Septembrie 2018, 00:39)
Poliția nu a avut o reacție , oinsp școlar nu , sănătatea publica nu. ! De ce oare ?
Proximistul:
(8 Septembrie 2018, 20:37)
Sa fie foarte clar. Politistul de proximitate stie tot ce se intampla in sectorul sau de competenta, are sifoanele lui peste tot , cunosc tot ce misca de la furturi gainarii pana la circuitul ierburilor pana la heroina de si-o baga in vene. Unii politisti ascund cu bunavstiinta din diferite motive financiare alti informeaza superiorii si parchetul competent dar si la parchet de cele mai multe ori se spune sto si capac. Stim cu totii de ce. Drogurile usoare tari este o sursa de venituri pentru toata lumea incepand de la ultimul parlit pana la politie procuror judecator. Daca sar dorii nu ar exista gram de malaciuca pe piata la vanzare. Nu se vrea nu se doreste ca le scad veniturile aluia de la proximitate, comunali, procurori,judecatori care sunt toti intrun cerc. Hai pa!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 11 Iul 2026
92 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AFIR actualizează constant Baza de Date cu Prețuri de Referință

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) actualizează în mod constant Baza de Date cu Prețuri de Referință pentru mașini, utilaje și echipamente specializate și o completează cu noi elemente ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2016, 17:55
(36427 vizualizări - 0 comentarii)


Căzănești: Doi minori, surprinși la furat de fier vechi cu căruța

Marți, 14 iunie 2016, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Căzănești au surprins în flagrant doi minori, de 15 și 17 ani, din localitate, respectiv din București, în timp ce transportau cu o căruță mai ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2016, 16:25
(7090 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Bătrînă de 67 de ani, acroșată de o mașină care dădea cu spatele

Marți, 14 aprilie 2016, Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că pe raza municipiului Fetești s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane. În timp ce o tînără, de 23 de ani, conducea ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2016, 14:40
(5495 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești accident


Bărbat din Giurgeni, arestat pentru contrabandă

Polițiștii din cadrul Secției Rurale Platonești au acționat pe raza de competență pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la executarea unor pedepse privative ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2016, 13:15
(5133 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Giurgeni arestare


Urmărit de polițiștii germani, prins în Ialomița

Un tînăr de 26 de ani, urmărit internațional de organele judiciare din Germania, a fost prins de polițiștii ialomițeni la Bărbulești. Pe numele acestuia, autoritățile germane au emis un mandat european ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2016, 21:35
(6521 vizualizări - 0 comentarii)


Uniunea Europeană hrănește săracii Ialomiței

De la începutul acestei săptămîni, primăriile din Ialomița au demarat programul de distribuire a ajutoarelor alimentare oferite persoanelor defavorizate de Uniunea Europeană. La nivelul județului, peste ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2016, 20:20
(5770 vizualizări - 1 comentariu)


Bucu: Contrabandă cu țigări

Peste 9500 de țigarete, fără documente de proveniență, dintre care 4520 netimbrate, restul avînd aplicate timbre emise de autoritățile Republicii Moldova, au fost ridicate în vederea confiscării de polițiștii ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2016, 19:40
(6250 vizualizări - 1 comentariu)


Poliția Rutieră Ialomița: Amenzi de peste 74000 de lei, 18 permise reținute

La sfîrșitul săptămînii precedente, în perioada 10/12 iunie 2016, polițiștii Serviciului Rutier au continuat acțiunile desfășurate pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum și pentru conștientizarea ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2016, 18:15
(5925 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Ciochina

Duminică, 12 iunie 2016, pe DJ203B, pe raza comunei Ciochina, s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane. În timp ce un bărbat, de 33 de ani, din județul Brăila, conducea un autoturism ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2016, 16:40
(6635 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ciochina accident


Ialomița: Beți și fără permise la volan!

Polițiștii rutieri au depistat pe șoselele județului doi conducători auto de 46, respectiv 66 de ani, din comunele Săveni și Făcăeni, care conduceau autoturisme pe drumurile publice deși au consumat anterior ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2016, 15:10
(4518 vizualizări - 0 comentarii)


«Zilele Culturii Slobozene»: Întîlnire cu scriitoarea Otilia Sîrbu

În cadrul manifestărilor ample intitulate generic «Zilele Culturii Slobozene», desfășurate în perioada 6-12 iunie 2016, Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița, partener cultural al Primăriei ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2016, 13:55
(7431 vizualizări - 0 comentarii)


Concurs de desene religioase la Episcopia Sloboziei și Călărașilor

Concurs de desene religioase la Episcopia Sloboziei și Călărașilor

Peste 20 de copii din întreaga țară s-au întrecut în urmă cu o săptămînă într-un concurs de desene cu temă religioasă, organizat de Protopopiatul Slobozia, în cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2016, 11:25
(9877 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Părinți trimiși în judecată pentru că și-au ucis copilul

Caz șocant petrecut în Ialomița. În urmă cu o săptămînă, procurorii Parchetului de pe lîngă Tribunalul Ialomița au trimis în judecată doi părinți, anchetați pentru că și-au ucis copilul. Actele de urmărire ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2016, 21:25
(5986 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Accident rutier soldat cu două victime

În cursul zilei de miercuri, 8 iunie 2016, o mașină s-a răsturnat și două persoane au fost rănite pe șoseaua care leagă Slobozia de localitatea Drajna. Din cercetările polițiștilor a reieșit faptul că accidentul ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2016, 20:10
(5833 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


IPJ Ialomița: Campanie națională împotriva furturilor din locuințe

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița vor demara în perioada următoare ample activități de prevenire pe linia combaterii furturilor din locuințe. Acțiunea se desfășoară ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2016, 19:50
(5573 vizualizări - 2 comentarii)


Pompierii voluntari, premiați la Slobozia

Joi, 9 iunie 2016, pe Stadionul «1 Mai» din Slobozia s-a desfășurat faza județeană a concursurilor serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență. La cele 3 probe ale concursului au participat ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2016, 19:10
(4908 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Alegerile locale 2016 în Ialomița, fără incidente majore

Din punct de vedere al ordinii și siguranței publice, alegerile locale din acest an au fost cele mai sigure alegeri din ultimii ani. Prezența activă a polițiștilor a făcut ca, în ziua procesului electoral ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2016, 21:05
(3750 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 4 accidente rutiere, trei decese și șase persoane rănite

La acest sfîrșit de săptămînă, pe șoselele ialomițene s-au produs 4 accidente rutiere, soldate cu decesul a trei persoane și rănirea a altor șase.
Primul dintre acestea s-a produs vineri, 3 iunie ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2016, 19:10
(6334 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Faza județeană a concursurilor SVSU și SPSU

Inspectoratul pentru situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița organizează, în data de 9 iunie 2016, începînd cu orele 8,30, faza județeană a Concursurilor Profesionale ale Serviciilor ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2016, 18:20
(8634 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: În atenția contribuabililor mijlocii

Printr-un comunicat de presă, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești anunță că, începînd cu data de 03.06.2016, Registrul unic de control și Registrul de evidență fiscală vor fi eliberate ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2016, 16:10
(3351 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Șomajul, în scădere ușoară

La sfîrșitul lunii aprilie 2016, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița se aflau înregistrați 7690 șomeri, din care 1395 șomeri indemnizați, respectiv 6295 șomeri neindemnizați ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2016, 15:05
(4573 vizualizări - 0 comentarii)


Cerc Pastoral la Parohia «Sfîntul Dumitru» Slobozia

Vineri, 3 iunie 2016, preoții parohiilor din municipiul Slobozia, în frunte cu părintele Butu Ionuț, Protopop de Slobozia, au săvîrșit Sfînta Taină a Maslului la Parohia «Sfîntul Dumitru» Slobozia, alături ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2016, 14:10
(3858 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Campanie de supraveghere a Pestei Porcine Clasice

Direcția Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează faptul că, în perioada iunie-iulie 2016, se va demara o amplă campanie de supraveghere activă a Pestei Porcine Clasice. ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2016, 19:40
(5177 vizualizări - 1 comentariu)


«Ziua Eroilor», sărbătorită la Slobozia

Reprezentanții Instituției Prefectului anunță faptul că joi, 9 iunie 2016, la Slobozia vor fi organizate o serie de manifestări publice dedicate «Zilei Eroilor». Evenimentele se vor desfășura în colaborare ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2016, 19:10
(4986 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: I-au furat mașina din fața casei

Miercuri, 1 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Urziceni au fost sesizați de un bărbat, de 59 de ani, din  localitate, cu privire la faptul că i-a fost sustras autoturismul personal ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2016, 18:45
(4083 vizualizări - 0 comentarii)


TU votezi! MAI te informează!

În contextul organizării alegerilor locale din acest an, MAI desfășoară o campanie de informare a cetățenilor cu privire la principalele prevederi legale referitoare la exercitarea dreptului de vot.
...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2016, 17:45
(4316 vizualizări - 0 comentarii)


De 1 Iunie, porțile IPJ Ialomița s-au deschis pentru copii

De 1 Iunie, porțile IPJ Ialomița s-au deschis pentru copii

Miercuri, 1 iunie a.c., cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului, elevii, însoțiți de cardele didactice, au vizitat sediul Inspectoratului, unde le-au fost prezentate autospecialele de poliție, tehnica ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2016, 17:40
(7212 vizualizări - 0 comentarii)


anunț angajare

societate comercială
angajează
contabil evidență primară
condiții
-absolvent liceu economic
-cunoștințe operare PC
-cunoscător limba engleză
CV-urile se transmit
la adresa de e-mail
[email protected]

25 Mai 2016, 15:30


anunț angajare

societate comercială
angajează
lucrător comercial
condiții:
-studii medii
-vechime maxim 3 ani
contabil principal
condiții:
-studii medii și/sau superioare
-vechime minim 3 ani
Relații la telefon
0243/213.390, 0372/721.701

25 Mai 2016, 13:20


AFIR: 453 milioane de euro disponibili pentru infrastructură rurală, agricolă sau forestieră, dar și pentru protejarea patrimoniului cultural

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale anunță că miercuri, 25 mai 2016, orele 9,00, se va deschide sesiunea de primire de proiecte pentru Submăsurile 4.3.A -Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea ...[citește_toată_știrea]

24 Mai 2016, 18:25
(6161 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
ca la noi.... în Administrațiile locale din Ialomița, fără soluții pentru relocarea elevilor școlilor reabilitate prin Programul «ELENA» CRISTI în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Manu în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal @Ana A în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» dan în Bacalaureat 2026, probă de foc pentru elevii ialomițeni: promovare sub media națională! autoturism RABLA în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 Mary în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia George în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Cetățean în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia #Mimi în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Iulia în Administrațiile locale din Ialomița, fără soluții pentru relocarea elevilor școlilor reabilitate prin Programul «ELENA» nemultumitu' în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Mary în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia CETATEAN în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Deea în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia localnic în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Moro Meteo în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia R în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Ionica în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți #pasajladrajna în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...