Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

contraeditorial

explicații

Încă de la început ne declarăm înțe­legerea în ceea ce privește inactivitatea vocală a unor social-democrați ialo­mi­țeni, altfel deosebit de guralivi în timpul unor campanii electorale. De fapt, încercăm să le înțelegem astfel de comportamente în condițiile în care neamurile sau cunoștințele proprii au fost an­gajate în diferite posturi la stat în timp ce propriile persoane beneficiază de avantaje imense. De ce s-ar mai agita împotriva unuia ca Dragnea dacă persoana sa sau mai toți cunoscuții săi sunt bine, cu salarii de stat? De ce să deschidă gura și să taxeze derapajele politice ale șefilor de partid când toate sunt așezate și finalul unei luni calendaristice le aduce în conturi sume la care nici nu îndrăzneau să viseze înainte? Cum să strige nemulțumirea majo­rității care a votat în condițiile în care lui și alor lui le este atât de bine? Surprinzător, discutând cu unii dintre aceștia, recunosc totuși că lucrurile nu se derulează în direcția potrivită, că probabil într-un interval de timp vom fi prea adânc în­gropați pentru a ne mai reveni și că, de principiu, Partidul Social Democrat se în­dreaptă vertiginos spre o implozie. Cu toate acestea, se complac. Spun că sunt prea mici pentru a schimba ceva și, mai mult, dacă ar încerca să deschidă gura sunt sortiți pieirii. Politice, evident. Astfel, timpul trece și, firesc, nu se întâmplă nimic. Ei, social-democrații cu funcții de partid, sunt mulțumiți de propria existență. Omit însă să se gândească la viitor, căci trăiesc intens prezentul, nefiind interesați de soarta celor ce vin din urmă. Deja și-au antamat funcții publice chiar și pentru propriile odrasle, ne­fiind în stare să raționeze că Statul, mult prea împru­mutatul Stat, poate să cla­cheze și să falimenteze din cauza unui sistem consituit doar pe bază clientelară. Pe termen scurt, îi putem înțelege. Pe termen lung însă, nimeni nu va mai înțelege nimic.

23 Septembrie 2018, 11:20 (6539 vizualizări - 1 comentariu)

Citiți și:
Ziua Ipocriziei Naționale
noi vrem covid!
ierarhie

Comentariile cititorilor:


Valentina:
(23 Septembrie 2018, 16:08)
Dupa mutarea psneacsu am putea vedea niste persoane din guvern venind acasa ? Banutii de la centru se vor subtia ? Moraru va prelua organizatia ? Intre pentru o prietena !

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 25 Sep 2026
269 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

APIA: Plăți în sectorul zootehnic de peste 787,30 milioane lei

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în data de 13.04.2011, a fost efectuată plata diferenței de 8% pentru plăți naționale directe complementare, aferente anului 201 ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2011, 12:02
(7648 vizualizări - 0 comentarii)


Statistic, unul din cinci români apelează 112!

Numărul Unic de Urgență 112 a fost apelat de fix 4774528 de ori. Potrivit Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS), dintre acestea 25,90% au fost reale și 74,10% false. Cele mai multe au fost transferate ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2011, 19:57
(7938 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 150000 ouă expirate, retrase de la comercializare

În scopul prevenirii apariției toxiinfecțiilor alimentare în perioada Sărbatorilor Pascale, DSVSA Ialomița a intensificat acțiunile de supraveghere sanitară-veterinară. Controalele efectuate au vizat, în ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2011, 19:56
(8407 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Doi ani de la moartea Părintelui Episcop Damaschin

Joi, 21 aprilie 2011, PS Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor va săvîrși la Catedrala «Înălțarea Domnului» din Slobozia o slujbă de pomenire a parastasului de 2 ani pentru părintele episcop Damaschin ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2011, 19:55
(9433 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Reciclatorii de deșeuri, sub lupa Poliției

Peste 600 sancțiuni au fost aplicate și 12 tone de materiale reciclabile au fost confiscate de la începutul lunii februarie pînă în prezent, în timpul unor acțiuni în sistem integrat, desfășurate pe raza ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2011, 19:48
(9418 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

19 Aprilie 2011, 21:10
(5429 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: I-a furat lucerna din curte

Un bărbat din Amara a sesizat polițiștilor ialomițeni, luni, 18 aprilie, faptul că din curtea locuinței i-au fost furate 300 kg de lucernă. În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că hoțul a intrat ...[citește_toată_știrea]

19 Aprilie 2011, 20:33
(8921 vizualizări - 5 comentarii)

Taguri: Amara furt


Armășești: Infractor încarcerat

Polițiștii din Armășești au prins luni, 18 aprilie, un bărbat de 43 ani din localitate pe numele căruia exista un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 6 luni. Bărbatul a fost arestat și dus ...[citește_toată_știrea]

19 Aprilie 2011, 20:33
(8687 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Șofer băut, la volan

Noaptea trecută (18/19 aprilie), puțin după miezul nopții, polițiștii slobozeni au oprit în trafic pentru un control de rutină o mașină condusă de un prahovean, în vîrstă de 54 ani. Fiindcă mirosea a alcool ...[citește_toată_știrea]

19 Aprilie 2011, 20:33
(6719 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiatorul de la Cocora a fost reținut

Polițiștii ialomițeni l-au reținut pe bărbatul care a incendiat casa femeii din Cocora. Pe scurt, pe fondul unor discuții contradictorii cu concubina sa, individul de 49 ani a profitat de faptul că se afla ...[citește_toată_știrea]

19 Aprilie 2011, 20:26
(10888 vizualizări - 2 comentarii)

Taguri: Cocora incendiu


Urziceni: Amenzi pentru nereguli în trafic

Luni, 18 aprilie, la Urziceni și pe raza comunelor arondate municipiului polițiștii au organizat o acțiune ce a vizat în principal reducerea numărului de accidente rutiere. În cadrul activităților, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

19 Aprilie 2011, 20:20
(6786 vizualizări - 0 comentarii)


Accident mortal la Ograda

Accident mortal la Ograda

Marți, 18 aprilie a.c., în jurul orei 20.15, Poliția a fost sesizată despre producerea unui eveniment rutier în localitatea Ograda, soldat cu decesul unei persoane. Din primele cercetări efectuate de polițiști ...[citește_toată_știrea]

19 Aprilie 2011, 10:15
(13206 vizualizări - 7 comentarii)

Taguri: Ograda accident


Movilița: A pătruns pe contrasens și s-a izbit frontal de un alt autoturism

Movilița: A pătruns pe contrasens și s-a izbit frontal de un alt autoturism

Două persoane au fost rănite într-un accident rutier petrecut în după-amiaza zilei de luni, 18 aprilie, în apropierea localității Movilița.
Pe scurt, polițiștii au stabilit că în timp ce un bărbat, de ...[citește_toată_știrea]

18 Aprilie 2011, 16:48
(8518 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 6 dosare penale pentru șoferi beți la volan

În week-end-ul precedent, polițiștii ialomițeni au întocmit nu mai puțin de 6 dosare penale pe numele unor conducători auto care au fost prinși băuți la volan.
Astfel, aflați în traficul din Amara, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

18 Aprilie 2011, 16:39
(7633 vizualizări - 0 comentarii)


Sinești: A rămas fără haine și bani într-o parcare

Duminică, 17 aprilie, un bărbat de 53 ani din Focșani a staționat într-o parcare de pe raza comunei Sinești. Aflați în zonă, agenții postului de poliție l-au avertizat pe șofer că lăsînd mașina neasigurată ...[citește_toată_știrea]

18 Aprilie 2011, 16:30
(8668 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Sinești furt


Fetești: Au furat capacele de canalizare

Patru tineri cu vîrste cuprinse între 17 și 19 ani au fost prinși de polițiștii feteșteni după ce au furat mai multe capace de la canalizarea orașului. Hoții au fost prinși în noaptea de 17 aprilie, pe ...[citește_toată_știrea]

18 Aprilie 2011, 16:25
(8807 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Polițiști în căutarea infractorilor

Polițiștii slobozeni, feteșteni dar și ai posturilor arondate celor două municipii au desfășurat sîmbătă, 16 aprilie, o acțiune de amploare în mai multe localități ale județului. În cadrul activităților ...[citește_toată_știrea]

18 Aprilie 2011, 16:23
(8116 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Peste 100 de amenzi de Sărbătoarea «Floriilor»

10 infracțiuni și peste 100 de amenzi sînt rezultatele sumare ale acțiunilor polițienești desfășurate duminică, 17 aprilie, cu ocazia zilei «Floriilor». Cele mai multe amenzi, 71, au fost aplicate pentru ...[citește_toată_știrea]

18 Aprilie 2011, 16:22
(6577 vizualizări - 0 comentarii)


Ivănești: Hoț reținut

Sîmbătă, 16 aprilie, un bărbat de 52 ani din localitatea Ivănești a reclamat polițiștilor că din locuință i-au dispărut mai multe bunuri. Din verificările ulterioare, polițiștii au stabilit că hoțul era ...[citește_toată_știrea]

18 Aprilie 2011, 16:20
(7409 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ivănești furt


Cocora: A dat foc casei concubinei

Casa unui cetățean din Gheorghe Doja a fost cuprinsă de flăcări,duminică, 17 aprilie. Incendiul a fost anunțat pompierilor prin 112. Cu toate eforturile pompierilor, pereții a patru camere au fost degradați ...[citește_toată_știrea]

18 Aprilie 2011, 15:58
(9871 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: Accident rutier cu două victime

Movilița: Accident rutier cu două victime

În dimineața zilei de vineri, 15 aprilie, o șoferiță imprudentă a provocat un accident rutier. Incidentul s-a produs în afara localității Movilița și s-a soldat cu vătămarea corporală a două persoane.
...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2011, 16:36
(9339 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Fugar reținut de polițiști

Polițiștii din Urziceni au prins joi, 14 aprilie, un bărbat de 35 ani pe numele căruia Tribunalul Ialomița emisese un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Bărbatul a fost arestat și urmează să ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2011, 16:32
(6779 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni urmărit


Ialomița: Furturile de animale, în atenția polițiștilor

În perioada anterioară Sărbătorilor Pascale, polițiștii ialomițeni desfășoară activități pentru prevenirea furturilor de animale și păsări. În acest sens, joi, 14 aprilie, polițiștii, în colaborare cu reprezentanți ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2011, 16:30
(8911 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: 5 tineri, cercetați pentru vânzarea de telefoane mobile contrafăcute

Slobozia: 5 tineri, cercetați pentru vînzarea de telefoane mobile contrafăcute

Polițiștii slobozeni cercetează cinci tineri pentru vînzarea de telefoane contrafăcute. Astfel, în cadrul unei acțiuni, au fost depistați 5 tineri, cu vîrste cuprinse între 18 și 29 de ani, care aveau asupra ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2011, 15:33
(6219 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: Au furat sămînța de porumb de la ferma unde erau angajați

Polițiștii feteșteni au fost sesizați miercuri, 13 aprilie, de către administratorul unei firme din localitate despre faptul că dintr-un depozit al fermei au dispărut mai mulți saci de sămînță de porumb ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2011, 14:57
(8643 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești furt


Ialomița: Sărbători Pascale păzite de jandarmi

«Cu prilejul Sărbătorilor Pascale, peste 80 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică la nouă lăcașe de cult de pe raza județului ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2011, 14:42
(10060 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: Hoți prinși de polițiști

Doi tineri de 16, respectiv 18 ani, sînt cercetați pentru furt după ce au sustras dintr-un imobil din localitate bunuri în valoare de 13000 lei. Furtul a fost anunțat polițiștilor, miercuri, 13 aprilie ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2011, 14:15
(8044 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Amara furt


Bărbulești: Percheziții domiciliare

Miercuri, 13 aprilie, la Bărbulești a fost organizată o acțiune de amploare a Poliției. Au fost efectuate 3 percheziții domiciliare, fiind verificate și 10 mașini, în timp ce 20 de persoane au fost legitimate ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2011, 14:11
(13648 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: A falsificat documentele fiscale pentru a-și justifica marfa

Un moldovean de 37 ani a fost prins ieri, 13 aprilie, de polițiștii din Urziceni în timp ce transporta mărfuri a căror provenință era falsificată. Individul a fost oprit de polițiști în zona Sinești, solicitîndu ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2011, 14:08
(11227 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni fals


Amara: Acțiune în trafic

Miercuri, 13 aprilie, la Amara, polițiștii Serviciului Rutier au desfășurat o acțiune ce a vizat disciplinizarea traficului rutier. Rezultatele acțiunii s-au concretizat în verificarea a peste 50 de vehicule ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2011, 14:06
(10774 vizualizări - 5 comentarii)


Ultimele comentarii
@Bozo în Epopeea concursurilor de șef la CJAS continuă. Sănătatea ialomițeană își caută (din nou) manager! @asigurat în Epopeea concursurilor de șef la CJAS continuă. Sănătatea ialomițeană își caută (din nou) manager! curios în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene Bobiță în Construcția ilegală a primarului din Gura Ialomiței, anchetată de Poliție și sancționată de Inspectoratul de Stat în Construcții un alt cetatean în Construcția ilegală a primarului din Gura Ialomiței, anchetată de Poliție și sancționată de Inspectoratul de Stat în Construcții @unu în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» Dinu în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» cetatean în Construcția ilegală a primarului din Gura Ialomiței, anchetată de Poliție și sancționată de Inspectoratul de Stat în Construcții @unu în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» țăndărean în Primarul Potor caută «apă bună de băut» pentru Slobozia la... Țăndărei! Unu în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» casă Ciochina în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 Vasile în Trîmbițașu de la Grindu își demontează minciunile Lar isa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  teren intravilan Buești în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 Nelutu în Criză alimentată de «falimentul» tehnico-tactic Cine vreau eu în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Suporter în Criză alimentată de «falimentul» tehnico-tactic Giulia în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  cetatean în Criză alimentată de «falimentul» tehnico-tactic

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...