Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Atac tăios, apărare visătoare

Handbal, HCM Slobozia-Dunărea Brăila II 33-28 (15-11)

Atac tăios, apărare visătoare

HCM Slobozia continuă să se joace de-a «Guliver în țara piticilor», componența seriei din care face parte permițându-i-o cu pri­sosință. Duminică, 14 octombrie 2018, în compania satelitului Dunărea Brăila, elevele lui Gheorghe Covaciu au avut totuși o misiune ceva mai dificilă. A contribuit la aceasta și lista lungă de indisponibilități din lotul ialomițean. Stâlpul apărării, Irina Marchidanu, s-a operat la menisc, și va reveni cel mai probabil, în luna ianuarie. De altfel, golul lăsat de ea în defensivă, s-a văzut în plin duminică. Mariana Filip, cea mai bună marcatoare a începutului de sezon, nu a intrat nici ea cu Dunărea. Interul stâng a acuzat dureri de spate și, mai ales, de genunchi, urmând ca în această săptămână să facă mai multe investigații. Diverse accidentări au suferit Mădălina Toma și Georgiana Codrea, nici ele nefiind utilizate, chiar dacă au fost pe foaia de joc. Așadar suficiente premise pentru un meci dificil. N-a fost chiar așa, echipa noastră a controlat în mare măsură partida, dar faptul că s-au încasat 28 de goluri de la o echipă în care cea mai vârstnică jucătoare are doar 20 de ani este de natură să îngrijoreze...

Desprindere complicată Doar 10 jucătoare de câmp au avut pe foaie brăilenii, majoritatea născute după anul 2000. Fete tinere, dar extrem de ambițioase, iar acest aspect s-a văzut din startul anevoios pe care l-a avut Slobozia. Andreea Ivan a deschis scorul, dar apoi Brăila a răsturnat situația prin dubla Ștefaniei Epureanu. Treptat, Slobozia și-a impus jocul și s-a distanțat pe tabelă, rod al contra­atacurilor purtate, în special, de cele două extreme Alina Dragu și Cătălina Sava. A fost 12-8 în mi­nutul 23, iar la pauză 15-11 pentru HCM. În repriza secundă, Slobozia s-a desprins decisiv, ieșind la rampă Obedeanu, Vartic sau Georgescu. La 27-16, în minutul 47, nimic rău nu se mai putea întâmpla, așa că HCM a tras brusc frână, permițând oaspetelor să reducă serios din handicap. Cu Iasmina Ichim în zi de grație, Dunărea a recuperat până la 5 goluri. Brăileanca Mirabela Coteț a stabilit scorul final, 33-28 în favoarea echipei noastre. Pentru HCM Slobozia au marcat: Sava-5 goluri, Vartic-5, Obedeanu-5, Georgescu-5, Dragu-4, Ivan-4, Jlezi-2, Nicolae-2, Naumenko-1.
5 victorii din 5 pentru HCM Slobozia, care conduce autoritar în clasamentul seriei. Următorul meci va fi tot acasă, în compania altei echipe tinere, CNOT Iași. Jocul se va disputa vineri, 19 octombrie a.c., de la orele 14,00.

16 Octombrie 2018, 16:40 (6090 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Andreea Trifa și Mara Iancu, în lotul handbalistelor «senioare»
Principalul Ion Ivan a plecat, Adina Cârligeanu preia banca tehnică a echipei!
Handbalistele CSM Unirea Slobozia, Bianca Vintilă și Maria Ghiță, la Turneul European din Suedia
Constantin Frâncu, reconfirmat la CSM Unirea Slobozia
HCM Slobozia se dizolvă în CSM Unirea Slobozia

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 10 Aug 2026
310 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

IPJ Ialomița: Urmăriți internațional în Germania, prinși la Bărbulești

Doi tineri, de 25 și 26 de ani, din comuna Bărbulești, au fost prezentați Parchetului de pe lîngă Curtea de Apel București pentru a fi extrădați în Germania. Aceștia au fost descoperiți pe raza localității ...[citește_toată_știrea]

23 August 2016, 16:25
(5398 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Adolescentă, dispărută de la domiciliu

Fetești: Adolescentă, dispărută de la domiciliu

Polițiștii din Ialomița caută o adolescentă de 14 ani, domiciliată în Fetești, care, la data de 18 august 2016, a dispărut fără urmă. Fata se numește Andreea Valentina Oaie, are ca semn particular o deformare ...[citește_toată_știrea]

23 August 2016, 13:10
(5158 vizualizări - 1 comentariu)


AJOFM Ialomița: Locuri de muncă vacante

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița informează faptul că, la data de 19 august 2016, la nivelul județului există disponibile 441 de locuri de muncă. Cele mai multe dintre acestea ...[citește_toată_știrea]

19 August 2016, 20:05
(6777 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Se lansează «Ghidul bibliotecilor din Ialomița»

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» din Slobozia anunță lansarea «Ghidului bibliotecilor din Ialomița». Documentul a fost creat pentru a oferi o imagine de ansamblu cu privire la activitatea celor ...[citește_toată_știrea]

19 August 2016, 18:45
(4564 vizualizări - 0 comentarii)


Grivița: Bătrînă, înșelată prin telefon

O bătrînă de 69 de ani, din Grivița, a rămas fără 1500 de lei după ce a fost înșelată la telefon. Femeia a declarat la Poliție faptul că o persoană necunoscută a contactat-o, precizîndu-i faptul că este ...[citește_toată_știrea]

18 August 2016, 20:20
(6095 vizualizări - 0 comentarii)


AFIR: S-a dat startul campaniei de finanțare a investițiilor în procesarea produselor agricole

Într-un comunicat de presă remis publicității, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale anunță startul campaniei de finanțare a proiectelor privind investițiile în procesarea produselor agricole și ...[citește_toată_știrea]

18 August 2016, 19:25
(8012 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Reținut pentru furt calificat

Un tînăr de 19 ani, din Fetești, a fost reținut pentru 24 de ore după ce a spart mai multe mașini parcate pe raza municipiului. El a intrat în vizorul polițiștilor în urma reclamațiilor făcute de proprietarii ...[citește_toată_știrea]

18 August 2016, 19:10
(6064 vizualizări - 0 comentarii)


pierdere

Pierdut carnet de comercializare pe numele Grigore Ionel, str. Lalelei, nr. 15, com. Roșiori, jud. Ialomița, cu seriile de la IL8263041 la IL8263080. Se declară nul.

17 August 2016, 17:10


Poliția Rutieră Ialomița: 23 de permise reținute, amenzi de peste 77000 lei

La sfîrșit de săptămînă, în perioada 5-7 august a.c., polițiștii Serviciului Rutier au continuat acțiunile desfășurate pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum și pentru conștientizarea conducătorilor ...[citește_toată_știrea]

9 August 2016, 12:20
(5550 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Beți la volan

Șase bărbați, cu vîrste cuprinse între 26 și 62 de ani, au fost depistați de polițiștii rutieri în timp ce conduceau autovehicule pe drumurile publice deși consumaseră anterior băuturi alcoolice. Șoferii ...[citește_toată_știrea]

9 August 2016, 12:05
(4989 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: Acțiune a polițiștilor în cluburi și baruri

La sfîrșitul de săptămînă precedent, Poliția Română a organizat o acțiune, la nivel național, în cluburi  și baruri, pentru prevenirea și combaterea activităților infracționale. Polițiștii ialomițeni ...[citește_toată_știrea]

9 August 2016, 11:10
(6493 vizualizări - 1 comentariu)


Urziceni: Bătrînă, ucisă de virusul West Nile

O femeie de 79 de ani, din Urziceni, a murit la Spitalul «Matei Balș», după ce s-a descoperit că a fost infestată cu virusul West Nile. Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Ialomița susțin este ...[citește_toată_știrea]

4 August 2016, 21:35
(7377 vizualizări - 0 comentarii)


La un pas de moarte în Lacul Amara

Medicii Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița, au intervenit duminică, 30 iulie 2016, pentru a acorda primul ajutor unui bărbat care era să își găsească sfîrșitul în apele Lacului Amara. Din primele ...[citește_toată_știrea]

31 Iulie 2016, 20:40
(6967 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Amara înecat


Slobozia: Pacient cu viermi, transportat la spital

Întîmplare șocantă petrecută la Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Slobozia. Un pacient, în vîrstă de 80 de ani, adus pentru consultații, în noaptea de 25/26 iulie 2016, a fost găsit ...[citește_toată_știrea]

28 Iulie 2016, 14:50
(5567 vizualizări - 1 comentariu)


DN21A: S-a răsturnat cu mașina

Marți, 26 iulie 2016, în jurul orei 15,00, Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că pe DN21A s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane. Din primele verificări, polițiștii deplasați ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2016, 18:45
(4522 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Băuți și fără permis, la volan

Un bărbat, de 64 de ani, din București, a fost depistat de polițiștii rutieri în timp ce conducea un autoturism pe drumurile publice deși consumase anterior băuturi alcoolice. Șoferul a fost testat alcoolscop ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2016, 17:35
(4364 vizualizări - 1 comentariu)


AJOFM Ialomița: Locuri de muncă prin intermediul Rețelei EURES în Germania

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomita dispune, prin intermediul Rețelei EURES, de 34 de posturi pentru lucrătorii calificați în domeniul hotelier-gastronomic (ospătar-22 de posturi ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2016, 16:10
(5003 vizualizări - 1 comentariu)


ISU Ialomița: Construcțiile și amenajările neautorizate privind securitatea la incendiu, termen limită pentru intrarea în legalitate-31.12.2016

Potrivit prevederilor art. 30 alin (4^1) din Legea nr. 307 privind apărarea împotriva incendiilor, cu modificările și completările ulterioare, pentru construcțiile și amenajările care se supun avizării ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2016, 15:20
(6270 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: «Să plantăm și să îngrijim o floare!»

Din anul 2005 și pînă în prezent, Protopopiatul Urziceni a desfășurat neîntrerupt diverse activități instructiv-educative și recreative pentru copiii din comunitate prin intermediul Biroului de Asistență ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2016, 14:25
(5328 vizualizări - 0 comentarii)


AFIR va primi cereri de finanțare a investiților neagricole din zona rurală

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) deschide o nouă sesiune anuală de depunere a proiectelor de investiții pentru submăsurile din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală (PND ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2016, 13:15
(7733 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Faza zonală a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență

În perioada 27-29.07.2016, Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Știrbei» al județului Călărași va organiza și desfășura competiția cu tematică de pompieri, care va reuni la start loturile reprezentative ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2016, 12:35
(5376 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale în trafic

Vineri și sîmbătă, 22/23 iulie 2016, urmare a protocolului încheiat între ANSVSA și IGPR, cu privire la organizarea controalelor oficiale și respectarea condițiilor sanitare veterinare referitoare la producerea ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2016, 11:25
(4902 vizualizări - 0 comentarii)


Liceenii au șansa să opteze pentru cariera militară

Absolvenții claselor a IX-a si a X-a care vor să urmeze o formă de învățămînt militar au șansa sa se transfere la Colegiul Național Militar «Tudor Vladimirescu» Craiova . Chiar daca este vacanță, oferta ...[citește_toată_știrea]

26 Iulie 2016, 14:05
(4660 vizualizări - 0 comentarii)


cîine găsit

Găsit cîine duminică, 24 iulie 2016,
zona Central, rasa Ciobănesc Turcesc,
asemănător Malamu Alaska.
Rog contactați telefon 0730568820.

26 Iulie 2016, 12:15


Tragedie la Bordușani. Doi frați, înghițiți de apele Borcei

Tragedie la Bordușani duminică, 24 iulie 2016. Doi frați, de 11 și 15 ani, și-au găsit sfîrșitul înghițiți de apele Borcei. Băieții plecaseră de acasă fără să spună părinților că merg la scăldat. În această ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2016, 12:45
(6811 vizualizări - 0 comentarii)


anunț angajare

SC GNF BAKERY
PRODUCTS SRL

angajeză șoferi
-distribuitori produse
panificație-patiserie
în județul Ialomița,
permis categ. B,
salariu atractiv.
Relații la telefon 0733/940.564

21 Iulie 2016, 18:45


Regulamentul de selecție a proiectelor europene finanțate prin PNDR 2020 a fost modificat

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță modificări ale Regulament de organizare și funcționare (ROF) a procesului de selecție și a procesului de verificare a contestațiilor pentru proiectele ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2016, 14:45
(6323 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Infractori depistați de polițiști

Marți, 19 iulie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Ialomița au depistat un bărbat, de 51 de ani, din comuna Albești, pe numele căruia Tribunalul Constanța a emis un mandat ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2016, 13:15
(3997 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Femeie de 83 de ani, căzută de la etajul 2

Slobozia: Femeie de 83 de ani, căzută de la etajul 2

O femeie în vârstă de 83 de ani din Slobozia a căzut de la etajul 2 al unui bloc de locuințe, după ce s-a aplecat în exterior, cu intenția de a aduna rufele întinse pe un suport, în fața ferestrei. Evenimentul ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2016, 20:05
(5000 vizualizări - 0 comentarii)


«Ziua Porților Deschise» la Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița

Pe 28 iulie 2016 se împlinesc 110 ani de cînd, sub deviza «Totdeauna și tuturor, gata pentru ajutor», a luat ființă Ambulanța Română. Prin Legea 22/2015 Parlamentul României a decretat ziua de 28 iulie ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2016, 18:40
(5204 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Ady în Port modern la Fetești! Drăgan în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Răduță Aurelian-Constantin în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Antoine în «Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!» ciumpalacul în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița @PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...