Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

contraeditorial

la Putere

O oarecare deputată PDL, pe numele ei Anca Constantinescu, lansa prin 2006 celebra zicere «Ciocu’ mic, că acu’ noi suntem la Putere!». Sintagma, trebuie să recunoaștem, a făcut carieră, înregistrarea video a declarației devenind virală. De la acel moment au trecut mai bine de 12 ani și, din nefericire, pare la fel de actuală. Mai mult, la aproape 30 de ani de la Revoluția din 1989, chintesența întregii clase politice se regăsește în belicoasa mărturisire. Actual, este de ajuns doar să-i privești pe cei aflați la Putere și, aproape instant, ochii lor trădează expresia consemnată mai sus. Nici nu mai au nevoie de acele cuvinte căci privirea semeață exprimă ceea ce deputata PDL, într-o răbufnire, răcnea prin Parlament. În aceeași linie, social-de­mocrații cer o supunere totală a tuturor, căci principiul votării care le-a adus majoritatea impune, chiar nerostit, expresia «Ciocu’ mic, că acu’ noi suntem la Putere!». Spre deosebire de acel moment, de acum mai bine de 12 ani, în prezent social-democrații nici nu se mai sinchisesc să răspundă pentru ceea ce fac, fiind de ajuns acea privire cu «Ciocu’ mic!». Nu mai sunt interesați de critici, cei din jur, chiar proprii votanți, devenind insignifianți în economia guvernării locale sau centrale. «Ciocu’ mic, că acu’ noi suntem la Putere!» a fost înlocuită cu «Câinii latră, ursu’ merge!», nefiind absolut deloc importantă calea de urmat. Doar ei știu drumul, că doar ei sunt la Putere. Relevanța contextului politic devine cutumă, în timp ce ei, cu Puterea în mâini, merg pe cărările propriilor inconștiențe. Sunt de neoprit, căci sunt la Putere. Și nu se mai obosesc nici să răspundă, darămite să mai ofere și explicații...

20 Octombrie 2018, 18:25 (7428 vizualizări - 2 comentarii)

Citiți și:
Ziua Ipocriziei Naționale
noi vrem covid!
ierarhie

Comentariile cititorilor:


Vali:
(30 Octombrie 2018, 05:37)
Oameni noi in politica !
Un cetatean:
(22 Octombrie 2018, 13:29)
Aceasta concluzie este valabila pentru toti care au fost ,sunt ori vor fii la putere !Problema este ca ne meritam soarta fiind un popor las ,fără demnitate națională a maselor de asupriți ,adică a tuturor care nu sunt la putere! Ce se intampla în Grecia dacă erau an locul nostru ? Ardea Atena ! Nu sunt adeptul violentei dar când după 29 de ani ne merge mai rău din an în an cu toto cei veniți la putere ce e de făcut ? De ce oameni cu bun simt deștepți , profesionosti nu găsești în partide , ori de sunt nu ajung unde trebuie din cauza prostiei și orgoliile șefilor ! O sa vina iar alegerile , o sa ceara iar voturi aceiași oameni de nâmic și o sa le primească . De ce ? Pentru ca toate partidele sunt populate cu acelas fel de oameni si nu avem variante .Păcat de săracă tara bogata ca e populata cu asfel de clasa politica!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 29 Iun 2026
279 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în mai multe zone din Fetești!

În vederea executării lucrărilor de conectare a noilor rețele de alimentare cu apă potabilă la sistemul centralizat din orașul Fetești, se va întrerupe furnizarea apei de joi, 17 noiembrie 2022, orele ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2022, 11:10
(5431 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: Educație Rutieră pentru prevenirea accidentelor de circulație

IPJ Ialomița: Educație Rutieră pentru prevenirea accidentelor de circulație

Elevii Liceul Tehnologic «Alexandru Ioan Cuza» din Slobozia au aflat marți, 15 noiembrie a.c., într-un dispozitiv care simulează un accident rutier, ce înseamnă un impact frontal. Acțiunea, desfășurată ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2022, 17:50
(5535 vizualizări - 0 comentarii)


Continuă proiectul ANAF în universitățile din România

În această săptămână, Academia de Studii Economice, Școala Națională de Studii Politice și Administrative și Universitatea «Transilvania» Brașov vor fi gazdele proiectului ANAF de creștere a gradului de ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2022, 15:30
(11845 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 9 cazuri noi de COVID-19

Marți, 15 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29777, fiind înregistrate 9 cazuri noi față de ziua de luni, 14 noiembrie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2022, 15:20
(3121 vizualizări - 0 comentarii)


Transportul de persoane, în atenția polițiștilor ialomițeni

În dimineața zilei de luni, 14 noiembrie a.c., în întervalul orar 6,00-9,00, polițiștii rutieri din cadrul IPJ Ialomița au desfășurat, pe drumurile publice din județ, acțiuni pentru verificarea modului ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2022, 18:10
(5591 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 2 cazuri noi de COVID-19

Luni, 14 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29768, fiind înregistrate 2 cazuri noi față de ziua de duminică, 13 noiembrie a.c., când au ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2022, 15:20
(3581 vizualizări - 0 comentarii)


Explozie a unei butelii la Smirna, casă în flăcări la Fetești

Explozie a unei butelii la Smirna, casă în flăcări la Fetești

Duminică, 13 noiembrie a.c., în jurul orelor 18,45, un echipaj operativ din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia a intervenit în urma exploziei unei butelii de aragaz în locuința unui cetățean din ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2022, 15:10
(9255 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Gura Ialomiței, Movilița și Țăndărei

Două echipaje de pompieri din Țăndărei, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD au intervenit la un accident rutier produs pe raza localității Gura Ialomiței. În nefericitul eveniment ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2022, 14:50
(6340 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Conferința de premiere a Festivalului Național de Mentorat «Ion Ghelu Destelnica»

În organizarea Consiliului Județean Ialomița și a Centrului Cultural «Ionel Perlea» Slobozia, marți, 15 noiembrie 2022, de la orele 11,00, se va desfășura conferința de premiere a Festivalului Național ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2022, 12:40
(5341 vizualizări - 0 comentarii)


Educație Rutieră la Liceul Tehnologic «Alexandru Ioan Cuza» Slobozia cu instructori de la Academia «Titi Aur»

Fundația «Malama Cristiana-Cosmina», cu sprijinul echipei de profesioniști ai Academiei «Titi Aur» și cu sprijinul Poliției Rutiere din cadrul IPJ Ialomita, desfășoară în perioada 15-16 noiembrie 2022, ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2022, 11:20
(12155 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Niciun caz nou de COVID-19!

Duminică, 13 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 29766, nefiind înregistrate cazuri noi față de ziua de sâmbătă, 12 noiembrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2022, 15:25
(2521 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Niciun caz nou de COVID-19!

Sâmbătă, 12 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 29766, nefiind înregistrate cazuri noi față de ziua de vineri, 11 noiembrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2022, 15:10
(2678 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 4 cazuri noi de COVID-19

Vineri, 11 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29766, fiind înregistrate 4 cazuri noi față de ziua de joi, 10 noiembrie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2022, 15:15
(3853 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni sprijină Centrul de Transfuzie Sanguină Slobozia

Activitatea jandarmilor ialomițeni nu se rezumă doar la a veghea siguranța publică, ci și de a ajuta semenii aflați în nevoie. Astfel, în ultimele luni, reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2022, 13:45
(5741 vizualizări - 0 comentarii)


Caravana SMURD «Fii pregătit!» ajunge la Fetești

În perioada 15-17 noiembrie a.c., Caravana SMURD «Fii pregătit!» și Centrul mobil de instruire a populației pentru răspuns la situații de urgență vor fi prezente în Fetești, în incinta Liceului Teoretic ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2022, 13:00
(2745 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Venituri de 101,34 milioane de lei, colectate în luna octombrie 2022

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna octombrie a anului 2022, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 101,34 milioane de lei. ...[citește_toată_știrea]

10 Noiembrie 2022, 18:05
(9842 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: Stimulente financiare pentru rezultatele excepționale obținute de elevi la Examenele Naționale

În acord cu Hotărârea Guvernului nr. 1282/2022, privind aprobarea acordării de stimulente financiare absolvenților care au obținut media 10 la Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a, sesiunea ...[citește_toată_știrea]

10 Noiembrie 2022, 17:10
(7234 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Accident rutier provocat de un șofer băut

Miercuri, 9 noiembrie a.c., polițiștii ialomițeni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, pe DC15A Răsimnicea-Maia. Oamenii legii ajunși la fața locului au stabilit că un bărbat ...[citește_toată_știrea]

10 Noiembrie 2022, 16:30
(3203 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: La volan, sub influența băuturilor alcoolice

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Fetești au depistat în trafic, miercuri, 9 noiembrie a.c., un bărbat în vârstă de 63 de ani în timp ce conducea un autoturism aflându-se sub influența băuturilor alcoolice ...[citește_toată_știrea]

10 Noiembrie 2022, 16:15
(3722 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune a polițiștilor pe străzile din Fetești

Acțiune a polițiștilor pe străzile din Fetești

Efective mărite din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județuli Ialomița au acționat miercuri, 9 noiembrie a.c., sprijiniți de luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale, pentru prevenirea faptelor ...[citește_toată_știrea]

10 Noiembrie 2022, 16:10
(3895 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Niciun caz nou de COVID-19!

Joi, 9 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 29762, nefiind înregistrate cazuri noi față de ziua de miercuri, 9 noiembrie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

10 Noiembrie 2022, 15:15
(2636 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Obiecte din pietre și metale prețioase, scoase la licitație

ANAF organizează, în perioada imediat următoare, licitații publice pentru vânzarea de obiecte din metale și/sau pietre prețioase care au un preț cumulat de pornire a licitațiilor de aproape 2 milioane de ...[citește_toată_știrea]

10 Noiembrie 2022, 12:15
(8375 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciile de mentenanță ale portalului ANAF se amână pentru luna decembrie 2022

Serviciile de mentenanță ale portalului ANAF, anunțate anterior, se amână pentru luna decembrie 2022. Unul dintre obiectivele principale ale ANAF este de a asigura pentru contribuabili cadrul optim de îndeplinire ...[citește_toată_știrea]

10 Noiembrie 2022, 12:00
(17302 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 3 kg de aur au fost confiscate de către inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală

Pentru prevenirea și combaterea fraudei fiscale și vamale, inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF au verificat în ultima perioadă activitatea a 86 firme specializate în creditare ...[citește_toată_știrea]

10 Noiembrie 2022, 11:44
(13113 vizualizări - 0 comentarii)


Iazu: Convoi militar, implicat într-un accident rutier

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Apărării Naționale, miercuri, 9 noiembrie a.c.,  un convoi format din opt camioane militare a fost implicat într-un accident rutier în zona localității ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2022, 19:15
(3301 vizualizări - 0 comentarii)


Portalul ANAF, în mentenanță vineri, 11 noiembrie 2022

Unul dintre obiectivele principale ale ANAF este de a asigura pentru contribuabili cadrul optim de îndeplinire a obligațiilor fiscale, prin adaptarea la mediul în permanentă schimbare și la tehnologiile ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2022, 15:35
(9863 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 2 cazuri noi de COVID-19

Miercuri, 9 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29762, fiind înregistrate 2 cazuri noi față de ziua de marți, 8 noiembrie a.c., când au ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2022, 15:20
(2914 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lucrare programată la Țăndărei

Pentru realizarea lucrărilor de conectare a instalațiilor hidraulice la sistemul de alimentare cu apă de la nivelul Stației de Pompare Țăndărei, RAJA Constanța va întrerupe furnizarea apei potabile de joi ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2022, 12:15
(2939 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în mai multe zone din Fetești!

În vederea executării lucrărilor de conectare a noilor rețele de alimentare cu apă potabilă la sistemul centralizat din Fetești, se va întrerupe furnizarea apei de miercuri, 9 noiembrie 2022, orele 23, ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2022, 11:20
(4092 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 4 cazuri noi de COVID-19

Marți, 8 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29760, fiind înregistrate 4 cazuri noi față de ziua de luni, 7 noiembrie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2022, 15:15
(2742 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mary în Au sosit primele autogunoiere pentru operatorul ADI ECOO 2009 Golf în Sistemul de Garanție-Returnare SGR plasează Ialomița în topul reciclării STR SPERANTEI în Au sosit primele autogunoiere pentru operatorul ADI ECOO 2009 Boss în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» #pasajladrajna în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Succesor în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Carmen în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Gigel în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! mdrag20 în Irigațiile pe 36000 de hectare în Ialomița, afectate de o decizie a CFR pentru protejarea unui pod feroviar în Brăila Gigi gunoierul în A început construirea «drumului de șantier» în zona podului peste râul Ialomița din Țăndărei Corcodel de la DUMITRESTI în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! George în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia casă Slobozia Nouă în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 închiriere apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 om de rand în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! laurentiu în «Beach Party» săptămânal pe Plaja Zorilor Răduță Aurelian-Constantin în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia @ahaaaaaa în «Reabilitarea energetică» a sediului Prefecturii Ialomița, la final soluția e simplă în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia Fa Marileno în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...