Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

contraeditorial

proști, ticăloși

Suntem suficient de proști pentru a fi conduși de ticăloși. Un re­zumat al realității de zi cu zi, dezno­dământ al promovării în funcții a unor specimene membri de partid sau exponenți de vază ai «nepotis­mului». Întreg sistemul statal pare prăbușit sub greu­tatea unei mizerii în care ne complacem și despre care cu toții știm. De la Învățământ la Sănătate, Cultură și Agricultură, Justiție și Sport, orice domeniu pare la pământ, zbătându-se în me­diocritatea accentuată de decizii inoportune. Ne scufundăm pe zi ce trece în mocirla creată, întrebându-ne retoric dacă vom reuși să supraviețuim. Nu întrezărim speranțe, dar visăm la schimbarea societății. Asta în condițiile în care, spre exemplu, la mai bine de 6 ani de la consumarea faptelor cu șpăgile de la Bacalaureat, nu au fost anulate diplo­mele obținute prin fraudă... În 2012, acei tineri, sub îndrumarea părinților, au furat startul, activând în prezent în ie­rarhii statale definite. Au capacitate de decizie și, surprinzător, influen­țează destinele altora. Cei care au fraudat un prim examen al vieții au ajuns să predice lecții de moralitate. Gândiți-vă că, pro­babil, la nivelul fiecărui județ s-ar fi produs o astfel de înșelăciune. Doar în Ialomița a fost do­vedită și anchetată, dascălii fiind condamnați la ani grei de închisoare. Cu toate acestea, rodul infrac­țiu­nii, acele diplome de Bacalaureat NU au fost anu­late, permițând posesorilor accederea în învăță­mântul superior și, ulterior, deschizându-se calea spre ocuparea unor funcții în sistem. O generație care a frau­dat la început de drum posibil să încerce și pe mai departe să înșele. Vor conduce instituții, vor deveni oameni politici, dascăli, medici, judecători... Vor constitui, probabil, «elita» unei societăți ce a permis să fie fraudată. Pentru ei, răspunderea acelui moment a fost pasată, trecutul fiind uitat și îngropat de mediocritatea sistemului. Au devenit ticăloșii care conduc niște proști cu suficiență recunoscută.

4 Noiembrie 2018, 11:20 (7102 vizualizări - 16 comentarii)

Citiți și:
Ziua Ipocriziei Naționale
noi vrem covid!
ierarhie

Comentariile cititorilor:


Cornel:
(6 Noiembrie 2018, 11:38)
@deportat. Se știa că și in pușcărie se stă pe pile. Erai de admirat dacă spuneai totul, cu nume și ,,pronume”! Viteazule!
Deportat:
(6 Noiembrie 2018, 05:23)
Referitor la Bacul din Ialomita , am sa va spun alta poveste ! Un securist tortionar care a condus lagarul de la Vladeni , dupa ce a condus colonia de munca Giurgeni a ajuns sa conduca Penitenciarul Slobozia , unde si_a angajat si fiul , acum un alcolist notoriu ! Fiica a stat la Tirgsor pentru mita la Bac , dar in conditii excelente fata de chinurile indurate de detinutii calcati in picioare de cizma tatalui ! Viata are surprize ! Dar ce lucreaza nepotul tortionarului va spun alta data , desi multi stiti !
Dumitru:
(5 Noiembrie 2018, 21:03)
@gimi este din cei 100... cu diplome false! Mai întoarce Doamne roata să nu mai voteze gloata! Bună deviza!
Bianca:
(5 Noiembrie 2018, 16:08)
MAI ÎNTOARCE DOAMNE ROATA SĂ NU MAI VOTEZE GLOATA! Analfabeții cu diplome false sunt votanții viitorului. Va fi bine, suntem pierduți!
Bucu:
(5 Noiembrie 2018, 15:36)
@vochița. E cam greu de recunoscut o singură grăsană care face ce scrii tu! Și mulți te cred pentru că e pline birourile, cancelariile, primăriile de aline analfabete dar bine înfipte, la o adică. Le zici pe bune.
@Gimi:
(5 Noiembrie 2018, 15:07)
"Sti ce inseamna","la filosit". Da fuga la o carte de gramatica, Gimi, sa vezi ca se scrie: "Stii ce inseamna","l-a folosit".
ion:
(5 Noiembrie 2018, 11:40)
atat timp cat unul care  a distrus un judet , iar acum conduce o tara, cat timp un penal face legi, cat o agramata este sefa guvernului, cat otreapa lui VADIM   este ministru ca si matracuca Carmen dan etc. acesta este reultatul.
Gimi:
(5 Noiembrie 2018, 09:06)
Garoafită @ hai sa-ti zic asa la misto, tu ai stiut vreodata pana acum cine a inventat si implementat obligatoriu examenul de bacalaureatul ? Sti ce inseamna cuvantul bacalaureat ? Stii tu anul si tara care la filosit pt. prima oara ? De ce? Da fuga pe gogăl si intreaba si ai grija sa nu copiezi gresit. Maine sa dai raspunsul !
Nuti spaima Constitutii:
(5 Noiembrie 2018, 03:00)
Pai deh.....traiasca justitia ai independenta ....care cica o nenorocira astia de acum :)))) vrajeala !!!! tot o curva era si inainte de astia :)))
Panseluta:
(4 Noiembrie 2018, 23:14)
Garofita jurate pe rosu si spune cu ochii inchisi de 4 ori / DOREL / intors, puslama mica cu gura cat gaura de canal. Ai uitat nebunatico cand suflai in loc sa tragi. Invidioaso esti distrusa ca le zice te gandesti ca poate le da cu zbarca intentionat?
Vochita:
(4 Noiembrie 2018, 23:02)
Unii din cei ce au furat startul la examenul de maturitate sunt acum angajati in sistemul bugetar pervers si se hranesc din bani naivilor care cotribuie obligatoriu la bugetul de stat si implicit la ingrasarea viermilor paraziti. Vedem cu totii multe dar din lasitate pastram angajati incompetenti in institutiile publice. Vedem aproape zilnic butelii sugrumate, matracuci sexuale, culegatorii de porumb, lustruitorii de vinete si ardei gras cum rad in nas copiilor dotati, dar fara pile si neamuri in functii publice la inspectoratul scolar, primarie, consiliu judetean, prefectura, ministere, anaf, etc ca sa poata accede la un post pe care probabil il merita. Nu se poate ca o libidinoasa grasa tuta proasta care in afara ca stie sa puna gura acolo pe fluierul cu bile sa faca o cafea si sa raspunda la telefon cu buna ziua, institutia xxx sa ocupe un post in detrimentul unuia care a luat examenul de maturitate pe bune, care a mai urmat o facultate si un master. Faptele foarte des intalnite in spatiul ialomitean, dar cel mai nasol este atunci cand mergi la o institutie publica unde o matracuca din asta indopata mica grasa si fardata care 4 din 5 zile pe saptamana canta la fluierul cu bile pentru asi pastra postul sa-ti rezolve o problema. Faptul ca mergi sa-ti rezolve ceva probleme cu hartogaraia inutila ceruta de o alta parvenita din alta institutie inseamna aventura. Sa ajungi fata in fata cu butelia sugrumata s-a vezi fitele sai vezi prostia dintre urechi si sa mai fii si prostita in fata ori umilita de astfel de inculta te apuca tremuratul dar nu poti face nimic. Cum mai angajatori blestemati angajati aceste fufe proaste si obraznice inculte clarinetiste cu km. trii cu mult peste lugimea ecuatorului in functii publice. Ma angajatorule tii langa tine prostul care habar nu are ce este un bacalaureat sa nu punem ca nu stiu cine la implementat sau ca nu stiu ce inseamna. Povestea scrisa de jurnalist in editorial este una crunta dar din nefericire adevarata si
Garofiță :
(4 Noiembrie 2018, 20:32)
@narcisa. După cum scrii, faci parte dintre proști. Deci, râde ciob de oală spartă. Nu cumva ți-ai cumpărat bacul sau nici nu-l ai!!
Narcisa:
(4 Noiembrie 2018, 18:42)
Pardon nene ziaristule nu generaliza prostia, nu generaliza slugarnicia si pupatul la gaurica. Ca sunt angajati pe diferite posturi cheie, viermii mancatori de rahat, lingai si cotoharle se datoreaza strict coruptilor, coruptiei care este un cancer generalizat, mai ales in Ialomita. Ca un ales, un sef, pune o proasta intr-o functie inseamna ca are un scop bine definit. Proasta este pusa sa faca ceva la dictarea alesului, sefului caci una cu capul pe umeri si cu ceva in tartacuta nu accepta postul, sau daca il accepta nu face purici pe postul respectiv. Din acesta cauza proasta cu tarate in loc de creier dupa ce o comite sta ceva tinp pe la Targsor in concediu de careva zeci de luni. Nu mai o aburiti ca sunt si jurnalisti care fac la comanda ori evita cu intentie sa publice materiale doveditoare, compromitatoare care ar putea duce pe multi alesi, sefi ,directori si nu numai la inchisoare. Dar prefera sa se injoseasca cu promisiuni si amicitii desarte. Faceti un tur al retelelor de socializare unde veti vedea amicitii intre unii jurnalisti, directori, politisti, procurori si persoane cu probleme grave cercetate sau urmarite penal. Ca, Floricica a fost pusa pe un post cheie intr-o pravalie publica, desii este bata de proasta si in viate ei nu putea sa faca altceva decat prasitul porumbului ori jupuitul prazului aste spune tot. Floricica cand se vede acolo pe functie, uita cai proasta de se rosigoleste si chiar le face cu ambitie crezand cai dumnezeu, pana se ingroapa singura in zaharul din haznaua intitutiei publice. Asta este cei buni stau la rand iar sapaliga are prioritate. Am da si exemple dar ma tem ca nu le veti publica, din cauza cenzurii. Nu va facetii ca nu stiti mai luptatorilor. Final = toti va scuzati si va fraieriti intre voi de dragul neamurilor, finelor, nasilor si pe bune, intereselor materiale. Banii baii, sponsorizarile, prietenia, frica, slugarnicia, linsul dosului va luat mintile. De aia cum zicea un clasic in viata Sa traiti bine!
Dinu - Țăndărei:
(4 Noiembrie 2018, 16:21)
@marius, până le-o da Dumnezeu după “sufletul lor”, trăiesc bine merci cu capul sus. Dacă și-au cumpărat bacul, au fost dovediți, profesorii hoți au făcut pușcărie, cum este posibil ca elevii hoți să scape? Posibil, la noi. Vor îngroșa rândurile proștilor ticăloși. Vor avea oare măcar o durere în cr.? Nu cred....nici profii lor șpăgari nu au!
Alin- Urziceni:
(4 Noiembrie 2018, 15:29)
Da.acest ziar pare a fi de scandal. Spun pare, ptr.ca spune adevarul. Multi din puși politic sunt tulburati tocmai din acest motiv. Va felicit ca punctati prin articole chiar excelente realitatea bolnavă care ne înconjoară sau conduce. E bine ca mai exista oameni care își asumă curajul de a spune adevăruri. Bv.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 15 Iul 2026
149 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJFP Ialomița: Ialomițenii au investit 56,12 milioane de lei în Programul «Tezaur»

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că, în primele 6 luni ale anului 2023, aproximativ 900 de investitori au cumpărat Titluri de Stat, în cele 6 emisiuni de ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2023, 13:50
(10308 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Percheziții și rețineri într-un dosar de «proxenetism»

Miercuri, 5 iulie a.c., polițiștii ialomițeni și cei din județul Neamț au desfășurat 6 percheziții domiciliare, în Ialomița și Neamț, în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2023, 19:10
(14390 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: La volan sub influența drogurilor

Miercuri, 5 iulie a.c., polițiștii din Slobozia au depistat în trafic un tânăr de 24 de ani, din Slobozia, în timp ce conducea un autoturism aflându-se sub influența substanțelor psihoactive, rezultatul ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2023, 19:00
(10248 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive desfășurate de polițiști

În ultimele 24 de ore polițiștii au fost solicitați să intervină la 87 evenimente, dintre care 85 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112. Au fost sesizate 10 infracțiuni în flagrant ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2023, 18:50
(2122 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Excursie dedicată copiilor beneficiari de asistență socială

Protopopiatul Urziceni: Excursie dedicată copiilor beneficiari de asistență socială

Cu binecuvântarea PS Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, marți, 4 iulie 2023, a avut loc o acțiune inedită, respectiv o excursie organizată pentru beneficiarii serviciilor sociale acreditate ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2023, 16:00
(12285 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 10 iulie 2023, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește persoanelor impozabile, înregistrate în scopuri de TVA care nu au depășit plafonul de scutire și care doresc să fie scoase din evidența ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2023, 13:30
(12813 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în Cartierul Buliga din Fetești!

Pentru remedierea unei avarii survenite la conducta de refulare de la nivelul rezervorului, echipele RAJA Constanța vor sista joi, 6 iulie 2023, în intervalul orar 9,00-17,00, furnizarea apei potabile către ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2023, 20:35
(14077 vizualizări - 0 comentarii)


Ordin de protecție provizoriu, emis de polițiști pe numele unui bărbat din Armășești care și-a bătut soția

Polițiștii din Jilavele au fost sesizați marți, 4 iulie a.c., cu privire la faptul că un bărbat, de 45 de ani, din Armășești, ar fi agresat-o fizic pe soția sa, o femeie de 53 de ani. În urma verificărilor ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2023, 19:25
(13578 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune a polițiștilor la Fetești

Marți, 4 iulie a.c., în intervalul orar 20,.00-23,00, polițiștii au desfășurat o acțiune pe raza municipiului Fetești ce a avut ca scop prevenirea infracționalității stradale, a infracțiunilor contra persoanei ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2023, 19:05
(3849 vizualizări - 0 comentarii)


CECCAR Ialomița: «Ziua Națională a Contabilului Român»

Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR), organismul profesional care gestionează profesia contabilă în România, organizează, la 13 iulie 2023, cea de-a XIX-a ediție a ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2023, 16:40
(4741 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni, 800 de misiuni de ordine publică executate în trimestrul II al anului 2023

Jandarmii ialomițeni, 800 de misiuni de ordine publică executate în trimestrul II al anului 2023

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au executat, în trimestrul II al anului, 1794 misiuni de ordine publică, dintre care 128 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii publice la ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2023, 13:20
(14155 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Plata ajutorului de stat pentru motorina aferentă trimestrului II/2023

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că până la data de 31 iulie 2023, inclusiv, se depun Cererile de plată care vizează rambursarea ajutorului de ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2023, 12:55
(21468 vizualizări - 0 comentarii)


Sediul ISU Ialomița, modernizat

Sediul ISU Ialomița, modernizat

În perioada 2020-2025, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență derulează proiectul «Îmbunătățirea Managementului Riscului la Dezastre» în cadrul căruia, printre alte clădiri incluse în proiect ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2023, 12:40
(5046 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 9 permise de conducere reținute, 7 certificate de înmatriculare retrase, amenzi de peste 75 mii de lei

Luni, 3 iulie a.c., peste 70 de polițiști din cadrul IPJ Ialomița au acționat, pe raza întregului județ, pentru descurajarea săvârșirii unor fapte antisociale și pentru menținerea unui climat de ordine ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2023, 19:15
(13201 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Expoziție de artă plastică

Miercuri, 5 iulie a.c., începând cu orele 14,00, în foaierul Sălii «Europa» a Consiliului Județean Ialomița va avea loc verisajul expoziției de pictură «Orizonturi Cromatice». Lucrările aparțin artistei ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2023, 17:30
(3613 vizualizări - 0 comentarii)


Aplicația «Registrul Deșeurilor», funcțională

Evidența deșeurilor este obligatorie pentru toate afacerile ce au activitate la sediul social sau la un punct de lucru, aceasta trebuie păstrată lunar și trebuie raportată anual. Aplicația a fost lansată ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2023, 17:00
(25834 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Crescătorii de animale pot solicita ajutorul de stat

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, până la data de 31 iulie 2023 inclusiv, primește cereri inițiale anuale de solicitare a ajutorului de stat în sectorul creșterii ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2023, 16:30
(5422 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 4,98%, rata șomajului la sfârșitul lunii mai 2023

La sfârșitul lunii mai 2023, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 3881 de șomeri (din care 1989 femei), rata șomajului fiind de 4,98%, cu 1,13% peste ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2023, 16:00
(10919 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în orașul Fetești!

La nivelul Uzinei de Apă Fetești se vor executa lucrări de racordare la sistemul centralizat de distribuție din orașul Fetești. Pentru realizarea acestor operațiuni,  RAJA Constanța va întrerupe furnizarea ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2023, 13:10
(32386 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții DIICOT în Ialomița

Marți, 4 iulie a.c., procurorii DIICOT-Structura Centrală au pus în mișcare acțiunea penală față de mai mulți suspecți, angajați în cadrul unor centre de îngrijire a bătrânilor, pe care îi supuneau la tratamente ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2023, 11:30
(15421 vizualizări - 0 comentarii)


Un bărbat din Platonești a amenințat că se autoincendiază. Polițistul-negociator l-a convins să renunțe!

Un bărbat din Platonești a amenințat că se autoincendiază. Polițistul-negociator l-a convins să renunțe!

În cursul zilei de duminică, 2 iulie a.c., polițiștii din Platonești au fost sesizați prin 112 cu privire la faptul că un bărbat, de 46 de ani, din Platonești, s-a baricadat în locuință și a amenințat că ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2023, 20:05
(12740 vizualizări - 0 comentarii)


USR: «Rezultatele de la Bacalaureat arată eșecul sistemului de Educație sub mandatele lui Iohannis!»

«Rezultatele de la examenul de Bacalaureat ne oferă imaginea nefardată a eșecului sistemului educațional din România sub mandatele lui Klaus Iohannis, în condițiile în care doar 42% dintre copiii care au ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2023, 17:20
(26364 vizualizări - 0 comentarii)


Ciocârlia: Camion încărcat cu hârtie igienică, în flăcări

Ciocârlia: Camion încărcat cu hârtie igienică, în flăcări

În dimineața zilei de duminică, 2 iulie a.c., două echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni au intervenit pentru limitarea și lichidarea unui incendiu produs la remorca unui camion ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2023, 16:25
(8413 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Bărbat salvat de pompieri după ce a căzut într-o fântână

ISU Ialomița: Bărbat salvat de pompieri după ce a căzut într-o fântână

Sâmbătă, 1 iulie a.c., în jurul orei 9,30, Detașamentul de Pompieri Slobozia a intervenit la o misiune de salvare a unei persoane căzută într-o fântână, cu o adâncime de aproximativ 7 metri. La locul solicitării ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2023, 16:20
(10948 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Ion Roată

Trei echipaje de pompieri din Urziceni au intervenit la un accident rutier produs pe DN2A, pe raza localității Ion Roată, în care au fost implicate două autoturisme. În sprijinul acestora a acționat și ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2023, 16:15
(6148 vizualizări - 0 comentarii)


Concurs de admitere organizat în anul 2023 la Academia de Poliție «Alexandru Ioan Cuza» pentru locurile alocate Inspectoratului General pentru Situații de Urgență

Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița recrutează candidați pentru participarea la concursul de admitere organizat în anul 2023 la Academia de Poliție «Alexandru ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2023, 14:10
(10745 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Vineri, 7 iulie 2023, termen-limită pentru depunerea Declarației de mențiuni privind schimbarea perioadei fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor înregistrați în scop de TVA care utilizează ca perioadă fiscală trimestrul și care au efectuat o achiziție intracomunitară ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2023, 13:55
(14337 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor, la Slobozia

Razie a polițiștilor, la Slobozia

Sâmbătă, 1 iulie a.c., polițiștii au efectuat o razie cu efective mărite pe raza municipiului Slobozia. Acțiunea a avut ca scop prevenirea și combaterea faptelor cu violență, dar și menținerea unui climat ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2023, 17:40
(3073 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Slobozia razie


Urziceni: La volan sub influența alcoolului

Un bărbat de 45 de ani, domiciliat în Urziceni, s-a ales cu un dosar penal după ce a fost depistat în trafic sub influența băuturilor alcoolice. În cadrul unei acțiuni desfășurată de polițiști joi, 29 iunie ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2023, 18:10
(7119 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Șoferi amendați pentru încălcarea Codului Rutier

Polițiștii ialomițeni au efectuat joi, 29 iunie a.c., o amplă acțiune pe șoselele din județ, cu scopul de a preveni accidentele rutiere. În urma activităților, au fost aplicate 122 de sancțiuni contravenționale ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2023, 18:00
(10372 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Ioana în Primăria Slobozia și DIICOT-Structura Centrală, război în instanță pentru preluarea fostului cinematograf «Ialomița» Pt. @@cineva în Mii de dosare, «uitate» la Parchetele locale din Ialomița autoturism RABLA în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Biciclist în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 casă Miloșești în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 casă Iazu în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 casă Gheorghe Doja în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 teren intravilan Păltinișu în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 nemultumitu' în Sictir în tractir! feli nar în Sictir în tractir! Bratu în Unul dintre cei doi adolescenți înecați în zona Ograda, de negăsit! Alice S în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Lidia în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» Titi în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Costy în Depozitul ilegal de pepeni din Slobozia Nouă rămâne în picioare scrumbie Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Ilie în Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...