Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

SUPEROLIMPICII

SUPEROLIMPICII

În calendarul concursurilor și olimpiadelor școlare des­fășurate prin Inspectoratul Școlar Județean Ialomița și-au făcut loc o serie de competiții educative mai puțin cunoscute. Sunt câțiva ani de când elevii din județ participă în mod frecvent la olimpiadele de Oratorie și Dezbatere Pu­blică în Limba Engleză, cele destinate Tehnologiilor de Calcul Avansate sau Cunoașterii Mediului Înconjurător. Iar rezultatele pe care reușesc să le obțină sunt dintre cele mai bune.

Peste 400 de elevi la Olimpiade
În anul școlar 2017-2018, Ialomița a înregistrat 432 de olimpici care au avut rezultate deosebite la concursurile și olim­piadele școlare la care au participat. Mulți dintre aceștia s-au făcut remarcați în cadrul unor întreceri educative mai avansate din punct de vedere al comple­xității subiectelor abordate sau cerințelor față de tradiționalele olimpiade organizate pe discipline precum Fizică, Limba Engleză, Limba Română, Matematică, Geografie sau Chimie. În această categorie intră o serie de concursuri adăugate în urmă cu cel mult 5 ani în calendarul competițiilor de cultură generală pentru elevi de toate vârstele. Printre cele mai căutate de elevi sunt olimpiadele de Oratorie și Dezbatere Publică în Limba Engleză sau cele dedicate Tehnologiilor Avansate de Calcul, precum și cele care aprofundează Cunoașterea Mediului În­conjurător într-un mod mult mai interactiv. De asemenea, elevii din cadrul șco­lilor ialomițene participă la competiții dedicate unor sporturi precum rugby sau oină. «Într-adevăr, aria concursurilor șco­lare pentru elevi s-a diversificat foarte mult în ultimii ani, iar elevii doresc să participe la ele într-un număr foarte mare. Pe noi ne bucură acest aspect și îi încurajăm să se înscrie!» susțin reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Ialomița.

Talentați la Oratorie
Olimpiada de «Public Speaking» în Limba Engleză este unul dintre concursu­rile nou introduse în programa școlară și care se bucură de o largă popularitate în rândul elevilor. Întrecerea a debutat la Constanța, iar ulterior s-a extins la nivel național. Anul acesta, patru elevi din Slobozia, care studiază în cadrul Cole­giului Național «Mihai Viteazul» și Li­ceului de Arte «Ionel Perlea», au reușit să obțină locul I la această olimpiadă. «S-au făcut multe demersuri pentru ca acest concurs să devină unul național. Inițial era cu bani, iar acum este gratis... Cri­teriul de selecție este foarte riguros și se face în baza unor algoritmi de calcul. Doar elevii cu un scor foarte bun trec în etapa următoare. Anul acesta am fost la un pas de a ne clasa pe un loc care să ne califice în faza internațională, care s-a desfășurat în Irlanda!» ne explică Ca­melia Dumitrache, profesor de Limba Engleză în cadrul Liceului de Arte «Ionel Perlea» din Slobozia. Elevii care au reprezentat instituția de învățământ la Olimpiada de Pu­blic Speaking în Limba Engleză sunt Cezar Dacici și Adelina Bădic. «Mie îmi place foarte mult să vorbesc în Limba Engleză, așa că mi-a fost ușor să mă înscriu... Nu am mai participat la alte olimpiade școlare. Am învățat Limba Engleză de la filme, când eram mic... De asemenea, am fost înconjurat de persoane care m-au ajutat să-mi exersez engleza!» ne spune încântat Cezar Dacici. Tânărul spune că să pregătește intens pentru etapa din acest an a acestei olimpiade: «Vreau să particip și anul acesta. Performanța pe care am avut-o în anul școlar trecut a fost foarte bună și m-a motivat să încerc și de această dată. Abia aștept să înceapă!». Pasionată de Limba Engleză, colega sa Adelina Bădic își do­rește să o studieze mai departe la facultate: «Eu am învățat Engleza uitându-mă la filme, fără subtitrare. M-am bucurat că am putut să particip la această olimpiadă. Vreau să studiez limbi străine, printre care și Engleza...».

Recompensați pentru eforturile depuse În cadrul unei ceremonii oficiale, toți elevii și profesorii care i-au ajutat să obțină rezultatele deosebite la concursurile școlare vor fi recompensați cu premii în bani, oferite de administrația județeană. Valoarea fondurilor acordate, se arată într-o listă oficială publicată de Consiliul Județean Ialomița, depășește suma de 170 mii de lei.

30 Noiembrie 2018, 12:20 (5083 vizualizări - 2 comentarii)

Citiți și:
Ialomița are 45 de elevi premianți la Olimpiadele și Concursurile Școlare Naționale
Ialomița trimite la Olimpiadele Naționale 127 de elevi
«Elevii de aur» ai școlii ialomițene

Comentariile cititorilor:


cetatean:
(3 Decembrie 2018, 09:41)
Bravo, copii ! Sa fiti sanatosi sa duceti Romania mai departe !?
maria:
(1 Decembrie 2018, 09:00)
Bravo! Felicitari!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 23 Sep 2026
284 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

APIA: Cereri de plată pentru schema de ajutor de stat «Servicii de silvomediu, servicii climatice și conservarea pădurilor»

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că, în perioada 17 aprilie-26 iunie 2024 inclusiv, se depun Cereri de plată pentru anul 2024 aferente ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2024, 11:55
(14987 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 4,72 milioane de lei în martie 2024

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița a rambursat în luna martie 2024, conform selecției naționale, TVA în valoare de 4,72 milioane de lei. Totodată, au fost efectuate autocompensări ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2024, 10:30
(24907 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o casă din Țăndărei

Vineri, 12 aprilie a.c., în jurul orei 9,40, Stația de Pompieri Țăndărei a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD pentru stingerea unui incendiu produs pe ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2024, 11:55
(14368 vizualizări - 0 comentarii)


Sărbătorile Pascale, în atenția DSVSA Ialomița

Pentru perioada ce urmează, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a adoptat mai multe măsuri specifice, precum intensificarea controalelor, dar și asigurarea permanenței la sediul ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2024, 11:40
(9919 vizualizări - 0 comentarii)


Accident în zona Popasului Chirana

Accident în zona Popasului Chirana

În seara zilei de duminică, 14 aprilie a.c., în jurul orelor 18,30, un echipaj de stingere și o ambulanță SMURD din cadrul Stației de Pompieri Țăndărei au intervenit pentru gestionarea unei ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2024, 11:10
(5607 vizualizări - 0 comentarii)


Șarpe de peste un metru, capturat de jandarmii ialomițeni din bucătăria unui bărbat din Stejaru

Sâmbătă, 13 aprilie a.c., jandarmii ialomițeni au fost solicitați să intervină în satul Stejaru, ca urmare a unei sesizări prin apelul 112 din partea unui bărbat care semnala faptul că î ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2024, 12:20
(15803 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 117,17 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna martie 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna martie a anului 2024, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 117,17 milioane ...[citește_toată_știrea]

12 Aprilie 2024, 12:50
(15701 vizualizări - 0 comentarii)


Contul meu RAJA

Contul meu RAJA

Pachetul Cont Client este accesibil non-stop și este sigur și ușor de utilizat prin platforma on-line Contul meu RAJA (accesibil de pe orice desktop) sau prin aplicația de mobil MyRAJA ...[citește_toată_știrea]

12 Aprilie 2024, 11:05
(10312 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Înregistrarea fiscală a profesiilor libere

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că a fost aprobată Procedura de administrare a obligațiilor fiscale datorate de persoanele fizice care desfășoară ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2024, 10:40
(3326 vizualizări - 0 comentarii)


 Muzeul Județean Ialomița: Obiecte din Epoca Bronzului și Fierului, restaurate

Muzeul Județean Ialomița: Obiecte din Epoca Bronzului și Fierului, restaurate

În cursul lunii martie a acestui an, la Baza de Expunere Muzeală și Cercetare Arheologică «Orașul de Floci», experții în restaurare din cadrul Muzeului Județean Ialomița au readus ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2024, 09:50
(19137 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Ialomița: Instruire privind Alegerile din 9 iunie 2024

Instituția Prefectului Ialomița: Instruire privind Alegerile din 9 iunie 2024

Miercuri, 10 aprilie 2024, prefectul județului Ialomița, Constantin Marin, a prezidat ședința de instruire cu privire la Alegerile Locale și Europarlamentare din 9 iunie 2024. În cadrul ședinței ...[citește_toată_știrea]

10 Aprilie 2024, 12:40
(14554 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție în zona Fetești Gară/Fetești!

În vederea executării lucrărilor de racordare a noii conducte la sistemul centralizat de alimentare cu apă, cu diametrul de 160 mm, de pe strada Ecaterina Teodoroiu din zona Fetești Gară/Fetești ...[citește_toată_știrea]

10 Aprilie 2024, 12:15
(4872 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Combaterea infracțiunilor piscicole

Polițiștii ialomițeni au acționat în baza unui plan de acțiune pe raza întregului județ, pe linia prevenirii și combaterii infracțiunilor în domeniul pisciculturii. Astfel, marți, ...[citește_toată_știrea]

10 Aprilie 2024, 11:35
(3900 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Fetești și Gura Ialomiței

Pompierii din Fetești au intervenit la un accident rutier produs în Fetești, în care au fost implicate două autoturisme cu două persoane pasagere. În sprijin a acționat și un echipaj ...[citește_toată_știrea]

10 Aprilie 2024, 10:15
(3505 vizualizări - 0 comentarii)


Intevenție a pompierilor ialomițeni la un incendiu din satul Pitulicea/Buzău

Intevenție a pompierilor ialomițeni la un incendiu din satul Pitulicea/Buzău

Marți, 9 aprilie a.c., în jurul orelor 15,20, trei echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la locuința ...[citește_toată_știrea]

10 Aprilie 2024, 10:05
(14118 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Miercuri, 10 aprilie 2024, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii, persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea 227/2015 privind Codul Fiscal ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2024, 14:25
(26651 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, pus în aplicare de polițiști

Luni, 8 aprilie 2024, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au pus în executare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis pe numele unui bărbat, în vârstă ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2024, 14:15
(13237 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Polițiștii rutieri au acționat în ultimele 24 de ore folosind sistemul mobil de scanare eficient și rapid prin intermediul aplicației eDAC privind verificarea documentelor de identitate. Acțiunea ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2024, 14:10
(2812 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Serviciul Call Center

RAJA Constanța: Serviciul Call Center

Serviciul de Call Center pus la dispoziție de RAJA Constanța vine în întâmpinarea tuturor nevoilor particulare ale clientului. Serviciul funcționează sub forma unui robot telefonic ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2024, 10:25
(10046 vizualizări - 0 comentarii)


Biciclist accidentat la Gheorghe Lazăr

Pompierii din Slobozia au intervenit la un accident rutier în care a fost implicat un autoturism și un biciclist. Evenimentul s-a produs la Gheorghe Lazăr, după acordarea primului ajutor la locul ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2024, 09:40
(7922 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la Axintele și Amara

Incendii la Axintele și Amara

Sâmbătă, 6 aprilie a.c., în jurul orei 08,00, trei echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la locuința unui cetățean ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2024, 09:25
(6970 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: La volan, fără permis de conducere

Joi, 4 aprilie a.c., polițiștii ialomițeni au depistat în trafic doi bărbați, cu vârste cuprinse între 39 și 41 de ani, ambii din comuna Bărbulești, în timp ce conduceau autovehicule ...[citește_toată_știrea]

5 Aprilie 2024, 14:20
(7647 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 25 mii de lei aplicate de polițiști

Joi, 4 aprilie 2024, polițiștii ialomițeni au efectuat o acțiune cu forțe mărite, în intervalul orar 14,00-17,00, în localitățile Bărbulești, Jilavele și Dridu, pentru menținerea ordinii ...[citește_toată_știrea]

5 Aprilie 2024, 14:10
(10999 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Miercuri, 10 aprilie 2024, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor, persoane impozabile înregistrate în scopuri de TVA, care nu au depășit plafonul de scutire și care doresc ...[citește_toată_știrea]

5 Aprilie 2024, 10:40
(13436 vizualizări - 0 comentarii)


Aplicația «eDAC», utilizată de jandarmii ialomițeni

Aplicația «eDAC», utilizată de jandarmii ialomițeni

Un nou sistem digital de verificare a documentelor de identitate a fost implementat începând cu data de 31 martie 2024, ca parte a efortului de simplificare și digitalizare a serviciilor ...[citește_toată_știrea]

5 Aprilie 2024, 10:10
(7193 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Pește confiscat

IPJ Ialomița: Pește confiscat

Polițiștii ialomițeni au acționat în baza unui plan de acțiune, pe raza întregului județ, pe linia prevenirii și combaterii infracțiunilor în domeniul pisciculturii. Astfel, miercuri ...[citește_toată_știrea]

4 Aprilie 2024, 16:05
(7554 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: «Broșura privind modalitățile de efectuare a plăților către Agenția Națională de Administrare Fiscală»

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că, pe site-ul ANAF, a fost publicată «Broșura privind modalitățile de efectuare a plăților către Agenția ...[citește_toată_știrea]

4 Aprilie 2024, 14:05
(12680 vizualizări - 0 comentarii)


APIA primește Cereri de Plată pentru anul 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) demarează joi, 4 aprilie a.c., Campania de primire a Cererilor de Plată în anul 2024.  Astfel, în perioada 4 aprilie-7 iunie ...[citește_toată_știrea]

4 Aprilie 2024, 10:20
(12292 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la Bordușani și Amara

Incendii la Bordușani și Amara

Pompierii din Fetești au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la o anexă gospodărească în localitatea Bordușani. Concomitent cu acțiunea de stingere a incendiului ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2024, 11:25
(3038 vizualizări - 0 comentarii)


Accident în Slobozia

Accident în Slobozia

Marți, 2 aprilie a.c., în jurul orelor 11,50, două echipaje de pompieri au intervenit la un accident rutier produs în municipiul Slobozia, în eveniment fiind implicate două autoturisme ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2024, 11:10
(6631 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Ultimele comentarii
Antonio în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» Gigel în Fost procuror-șef al DIICOT Ialomița, condamnat definitiv de Curtea Supremă la 1 an de închisoare și plata unei amenzi de 80 mii de lei ete_na în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Cine vreau eu în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Dinu în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» Cetățean în Primăria Slobozia învinuiește Urban SA pentru gropile de pe strada Filaturii Vali în Primăria Slobozia învinuiește Urban SA pentru gropile de pe strada Filaturii @Anfrel în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» Locatar zona 0 Filaturii în Primăria Slobozia învinuiește Urban SA pentru gropile de pe strada Filaturii Vorba suna, fapta tuna în Primăria Slobozia învinuiește Urban SA pentru gropile de pe strada Filaturii Andrei în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» Marcel în Demersuri instituționale pentru obținerea finanțării necesare reabilitării sediului Poliției Municipiului Slobozia Uau! în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» UnOarecareDeOriunde în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» Mary în Demersuri instituționale pentru obținerea finanțării necesare reabilitării sediului Poliției Municipiului Slobozia Mary în Primăria Slobozia învinuiește Urban SA pentru gropile de pe strada Filaturii Cetatean în Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026 Connex în Primarul Alexandru Potor vorbește, pe internet, despre «succesul» asfaltării străzilor din Slobozia Nouă garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 16 septembrie 2026 Dinu în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...