Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

contraeditorial

plata de Apoi

În 2018 PSD a dezgropat unul dintre sloganurile care au făcut carieră sub comuniști: «De la fiecare după posibilități, fiecăruia după nevoi...». Numai că, în absența eco­nomiei centralizate, a salamului cu soia și a pâinii pe cartelă, din principiul economic resuscitat de Liviu Dragnea&comp. s-a ales praful. Deficitul de 3% impus de UE nu mai poate fi ținut în frâu, fondul de salarii publice a ajuns la 81 miliarde de lei pe an, pensiile galopează către plafonul de 180 de miliarde promis în 2022, iar România intră în istoria omenirii deve­nind prima și singura țară în care salariul mediu de la stat (700 de euro) este mai mare decât cel din mediul privat (534 de euro)! Consecințele pe termen mediu și lung sunt catastrofale și se vor tăia păduri întregi pentru a le pune pe hârtie. De aceea noi ne abținem. Ceea ce vom spune însă, fără a avea pretenții de oracol, e că anul care urmează va fi cel mai prost din istoria admi­nistrației locale ialomi­țene! Președintele tuturor ialomițenilor cuantifică deja proporțiile dezastrului care se prefigu­rează în­trebând din ușă-n ușă dacă primarii mai au bani la buget pentru salariile lunii decembrie. Primarii sunt speriați de moarte la gândul că proiectele derulate prin PNDL2 se vor bloca, ca acum 8 ani, în luna alegerilor... Iar cohortele de bugetari din întreg județul aprind duminica lumânări la biserică, ru­gându-l pe Dumnezeu să-le ierte de păcatul de a-și fi vândut sufletul și viitorul copiilor lor ajunși sclavi de ocazie prin Europa pentru pumnul de arginți lăsat în zilele de salariu la supermarket. E trist, e tragic, e revoltător! Adminis­trația județeană și ad­mi­nistrațiile locale au ajuns să trăiască doar pentru a se întreține, incapabile să ge­nereze în vreun fel mai binele public. Trăim doar ca să consumăm. Ne bu­curăm că ei cer de la fiecare după posibilități în timp ce dau fiecăruia după nevoi, dar am ajuns să avem 100 miliarde de euro datorie externă! Și această datorie va crește pentru că urmează două campanii electorale nou-nouțe la care sunt așteptate aceleași categorii sociale pe care se bazează hegemonia PSD: bugetarii și pensionarii.

17 Decembrie 2018, 13:55 (4178 vizualizări - 4 comentarii)

Citiți și:
Ziua Ipocriziei Naționale
noi vrem covid!
ierarhie

Comentariile cititorilor:


Ruse:
(17 Decembrie 2018, 19:05)
Ce sai faci domnule ziarist daca sa ajuns pana acolo incat cel mai parlit om in carje ales local prin mizerii a ajuns sa transforme primaria in afacere de familie angajand toate giurucurile pentru ai servi drept sclavi personali. La 700 euro/luna va dati seama cat linge sclavul personal si cate mai cate fac pentru acesti bani. Atat ne duce capul domnule ziarist, cand iei spalatorul de parbrize din intersectie si il angajezi pe 700 euro.
Horia:
(17 Decembrie 2018, 18:22)
Io zic să se taie toate pensiile mai mari de 5000 lei,să se plafoneze la această sumă, 1000 euro la un pensionar ajunge.
Jalnic sistem:
(17 Decembrie 2018, 17:48)
Inghașă unii trântori si puslamale corupte care freaca menta prin birourile institutiilor statului. Cei distinsi si competenti din sistemul bugetar care muncesc sunt marginalizati.
Constantin:
(17 Decembrie 2018, 15:57)
Mulți oameni cred, și nu este exclus, că se vor lua bani din salariile bugetarilor sau vor îngheța. Sunt prea mulți bugetari ineficienți. Măsurile radicale sunt iminente.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 16 Iul 2026
271 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Acțiune cu efective mărite de polițiști și jandarmi la Bărbulești

Marți, 15 octombrie a.c., polițiștii din Urziceni, împreună cu cei din Jilavele au organizat în comuna Bărbulești o acțiune cu efective mărite, având ca scop menținerea și asigurarea ...[citește_toată_știrea]

16 Octombrie 2024, 15:40
(2172 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Activități informativ-preventive ale polițiștilor

În cursul zilei de marți, 15 octombrie a.c., polițiștii de proximitate din Urziceni au desfășurat activități informativ-preventive, la Colegiul Național «Grigore Moisil» din municipiul ...[citește_toată_știrea]

16 Octombrie 2024, 15:35
(567 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Start Campanie de plăți în avans 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că în prima zi de debut a Campaniei de plăți în avans aferentă anului de cerere 2024 a fost autorizată la plată suma de ...[citește_toată_știrea]

16 Octombrie 2024, 13:15
(4190 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF își prezintă serviciile în universitățile din România

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) continuă parteneriatul cu universitățile de prestigiu din România. Astfel, peste 50 de specialiști în fiscalitate vor susține în fața ...[citește_toată_știrea]

16 Octombrie 2024, 13:05
(4605 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Dosar penal pentru «violență în familie»

Polițiștii din Fetești au fost sesizați luni, 14 octombrie a.c., cu privire la faptul că o femeie, de 29 de ani, din Fetești, ar fi fost amenințată și agresată fizic de concubinul său, un bărbat de ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2024, 15:05
(739 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Beat la volan

Luni, 14 octombrie a.c., polițiștii din Fetești, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier, au oprit pentru ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2024, 14:55
(762 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 114,71 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna septembrie 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna septembrie a anului 2024, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 114,71 milioane ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2024, 16:20
(3750 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Polițiștii din Jilavele, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier, au oprit pentru verificări vehiculul ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2024, 15:40
(732 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune cu efective mărite la Țăndărei

Vineri, 11 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni au declanșat la Țăndărei o acțiune cu efective mărite, având ca scop menținerea și asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2024, 15:30
(1876 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: «Salonul de Toamnă 2024» la Muzeul Național al Agriculturii

Joi, 17 octombrie a.c., de la orele 11,00, la Muzeul Național al Agriculturii va fi vernisată expoziția «Salonul de Toamnă 2024», eveniment susținut de Uniunea Artiștilor Plastici din Rom ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2024, 11:45
(7915 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Județul Ialomița: Exercițiu militar de mobilizare simultan cu județul Buzău

În perioada 14-18 octombrie 2024 se desfășoară «Exercițiul de mobilizare pentru verificarea stadiului pregătirii populației, economiei și teritoriului pentru apărare-MOBEX BZ-IL-24» ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2024, 10:45
(3519 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: Avea asupra sa substanțe interzise

Fetești: Avea asupra sa substanțe interzise

Joi, 10 octombrie 2024, pe banca din fața unui bloc din Fetești, un tânăr de 24 ani a fost depistat de jandarmii ialomițeni având asupra sa substanțe posibil interzise. Atenția jandarmilor ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2024, 11:40
(3261 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Subvenții acordate angajatorilor

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița reamintește angajatorilor care încadreaza în muncă, pe perioadă nedeterminată, șomeri în vârstă de peste 45 de ani, ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2024, 09:00
(1768 vizualizări - 0 comentarii)


Sudiți: Reținută pentru provocarea unui incendiu

Miercuri, 9 octombrie 2024, polițiștii din Platonești au identificat și reținut, pentru o perioadă de 24 de ore, o femeie, de 50 de ani, bănuită de săvârșirea infracțiunilor de «distrugere ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2024, 16:00
(1704 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa la Maia!

Echipele furnizorului de energie efectuează lucrări de reparații și întreținere la nivelul instalațiilor de energie electrică din comuna Maia vineri, 11 octombrie 2024. Fără curent, sursa ce alimentează ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2024, 12:25
(1129 vizualizări - 0 comentarii)


2115 persoane, angajate prin intermediul AJOFM Ialomița

În perioada ianuarie-august 2024, urmare implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 2115 persoane, dintre ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2024, 10:10
(1084 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Joi, 10 octombrie 2024, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor înregistrați în scopuri de TVA conform art. 316, din Legea 227/2015, care nu au depășit plafonul de scutire ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2024, 10:10
(3431 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Duminică, 6 octombrie a.c., polițiștii rutieri au depistat în trafic doi tineri șoferi, în vârstă de 23 și 19 ani, din Andrășești, respectiv Manasia, în timp ce conduceau autoturisme ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2024, 15:30
(723 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița va organiza vineri, 11 octombrie 2024, «Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți», eveniment ce se va desfășura la Slobozia, la ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2024, 11:40
(1894 vizualizări - 0 comentarii)


Casă în flăcări la Butoiu, incendiu la un fast-food din Cotorca

Casă în flăcări la Butoiu, incendiu la un fast-food din Cotorca

Pompierii ialomițeni au interveni vineri, 4 octombrie a.c., în jurul orelor 17,20, pentru stingerea unui incendiu produs la locuința unui cetățean din satul Butoiu. Au fost alocate de urgență două ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2024, 10:35
(1503 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Coșereni, Scânteia și Urziceni

Accidente la Coșereni, Scânteia și Urziceni

În dimineața zilei de sâmbătă, 5 octombrie a.c., în jurul orei 7,50, pompierii din Urziceni au intervenit la un accident rutier produs pe DN2, în localitatea Coșereni. Î ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2024, 10:25
(1954 vizualizări - 0 comentarii)


Mărculești: Lemne confiscate de polițiști

Joi, 3 octombrie a.c., pe raza localității Mărculești, polițiștii au depistat în trafic un tânâr de 27 de ani, din județul Argeș, în timp ce transporta cu o autoutilitară material ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2024, 14:20
(1018 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: La volan având dreptul de a conduce suspendat

Un tânăr de 21 de ani, domiciliat în Țăndărei, s-a ales cu un dosar penal după ce a fost surprins în trafic de polițiști având dreptul de a conduce autovehicule suspendat. Î ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2024, 14:00
(3624 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Razie în localitățile Urziceni, Bărbulești și Jilavele

Joi, 3 octombrie 2024, polițiștii au efectuat o razie în localitățile Urziceni, Bărbulești și Jilavele. Oamenii legii au legitimat 413 de persoane, au fost verificate 345 de autoturisme și au fost ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2024, 13:40
(2093 vizualizări - 2 comentarii)


DSVSA Ialomița: Modificări legislative privind desfășurarea activității de către farmaciile veterinare

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează crescătorii de animale de pe raza județului Ialomița, precum și administratorii farmaciilor veterinare, cu privire la ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2024, 12:50
(2533 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Câmpului din Țăndărei!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite la nivelul unui branșament de pe strada Câmpului din localitatea Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2024, 11:55
(5714 vizualizări - 0 comentarii)


Expoziție la Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia

Marți, 8 octombrie 2024, Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia organizează vernisajul expoziției «Chipuri de țăran». Evenimentul are loc în sala mare a instituției, încep ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2024, 11:50
(3062 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale în trafic pentru verificarea transporturilor de animale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița atenționează crescătorii de ovine și caprine de pe raza județului că, la momentul actual, sunt permise mișcările de ovine/caprine ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2024, 16:00
(1215 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Reprogramare lucrare Cartier Buliga/Fetești pentru vineri, 4 octombrie 2024!

Din cauza unor probleme de ordin tehnic, lucrările periodice de întreținere a rezervorului destinat înmagazinării apei potabile din Cartierul Buliga/Fetești se reprogramează pentru ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2024, 09:20
(1889 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Fetiță de 4 ani, găsită de polițiști la scurt timp după ce a fost dată dispărută

Urziceni: Fetiță de 4 ani, găsită de polițiști la scurt timp după ce a fost dată dispărută

Marți, 1 octombrie a.c., în jurul orelor 18,30, polițiștii din Urziceni au fost sesizați, prin 112, de către o femeie din Urziceni, cu privire la faptul că nepoata sa de 4 ani s-ar fi pierdut din ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2024, 15:05
(3595 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Cuculet în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Răduță Aurelian-Constantin în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Andrei în Unul dintre cei doi adolescenți înecați în zona Ograda, de negăsit! Cetatean în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Ioana în Primăria Slobozia și DIICOT-Structura Centrală, război în instanță pentru preluarea fostului cinematograf «Ialomița» Pt. @@cineva în Mii de dosare, «uitate» la Parchetele locale din Ialomița autoturism RABLA în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Biciclist în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 casă Miloșești în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 casă Iazu în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 casă Gheorghe Doja în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 teren intravilan Păltinișu în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 nemultumitu' în Sictir în tractir! feli nar în Sictir în tractir! Bratu în Unul dintre cei doi adolescenți înecați în zona Ograda, de negăsit! Alice S în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Lidia în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...