Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

contraeditorial

«statul paralel» este vinovat!

Din ce am reușit să înțelegem de-a lungul timpului, minciuna și manipularea nu au culoare politică sau ideologică. Acestea reprezintă instrumente cu care clasa politică aflată la Putere în­cearcă și, de cele mai multe ori, reușește să-și as­cundă propriile neputințe. Actual, «țapul ispășitor» este «statul paralel». Social-democrații nu au in­ventat roata, căci sintagma a fost folosită și implementată cu succes peste Ocean sub denumirea «deep state». Însă autohtonii noștri aflați vremelnic la Putere desăvârșesc ceea ce americanii nici nu gândeau. În prezent, «statul paralel» este vinovat pentru tot ceea ce ni se întâmplă. Nu avem infrastructură, autostrăzi și drumuri decente? «Statul pa­ralel» este cu siguranță vinovat, punând piedici so­roșiste în calea dezvoltării României. Nu dispunem de un sistem de sănătate corespunzător măcar ne­ce­sităților de zi cu zi ale populației? «Statul para­lel» desconsideră orice persoană care trece pragul unei unități medicale, diagnosticând eronat sau ucigând cu bună știință. Nu există o justiție oarbă, corectă și echitabilă? Sistemul «statului para­lel» și-a implementat indivizi care decid în numele magistraților în timp ce creează «culoare» de condam­nări pe bandă rulantă. Educația suferă și, de la an la an, reformele adoptate în domeniu sunt din ce în ce mai aberante? Sistemul «statului paralel» ne vrea proști și reușește să ne transforme. Nu mai sunt fonduri pentru investițiile administrative sau pentru pensiile și salariile bugetarilor majorate în neștire? «Statul paralel» toacă sute de milioane de euro, sistemul implementat de acesta cheltuind resursele țărișoarei noastre. «Statul paralel» a devenit omniprezent în viața fiecăruia, ramificațiile acestuia regăsindu-se în piețe, galantare sau cârciumi. Nimeni și nimic nu poate identifica prezența acestuia, dar nu i se neagă existența. Căci, din ce am reprodus mai sus, min­ciu­na și manipularea înlocuiesc neputințele guvernan­ților. Iar «statul paralel» este, cum altfel?, vinovat de tot ceea ce se petrece cu noi și în jurul nostru.

27 Ianuarie 2019, 10:05 (5360 vizualizări - 11 comentarii)

Citiți și:
Ziua Ipocriziei Naționale
noi vrem covid!
ierarhie

Comentariile cititorilor:


Jumara:
(30 Ianuarie 2019, 11:37)
In cauza, procurorului H. procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea lucratorilor Serviciului Roman de Informatii conform protocoalelor ilegale. Intrebarea este, cine din interiorul parchetului DNA ialomitean avea interesul si puterea sa-l distruga pe acest om? Poate fostul prim procuror iese la rampa cu ceva dezvaluiri care sa demaste statul paralel din parchete, justitia ialomiteana si institutiile publice.
Hrs:
(29 Ianuarie 2019, 17:50)
Kalu eu o sa vorbesc cât de curând pe baza de documente care vor confirmă ceea ce ai anticipat
Floricia:
(29 Ianuarie 2019, 00:23)
Asadar trecutul nu poate fii uitat sau iertat. Biroul de informare și relații publice este abilitat să aducă la cunoștința publicului următoarele: Astfel cum prevăd dispozițiile art.881, coroborate cu dispozițiile art. III din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, azi, 23 octombrie 2018, a devenit operațională Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Secția are competența exclusivă de a efectua urmărirea penală pentru infracțiunile săvârșite de judecători și procurori, inclusiv cei care au calitatea de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii și judecătorii și procurorii militari, secția păstrându-și competența de urmărire penală și în situația în care alături de judecători și procurori sunt cercetate și alte persoane. Dosarele aflate în lucru la Direcția Națională Anticorupție și la alte unități de parchet, precum și dosarele soluționate până la acestă dată care privesc infracțiuni săvârșite de judecători sau procurori se preiau de către Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție.
H.:
(28 Ianuarie 2019, 23:59)
Alo parchetul de pe langa judecatoria Urziceni auzi portocala, paraditor ce spune azi CSM a DECIS cu privire la conducerea Secției care bagă FRICA în magistrații ABUZIVI. Paraditorule ai curajul sa te confrunti cu fostul tau superior mai tu care ai facut rele si care ai fost atunci usor sanctionat pt. imixtiune de catei marunti din CSM. Bai nenicutule ai uitat ca in scoala ai invatat un proverb,care suna cam asa. Imposibil ca un om nascut crescut trecut prin ani sa nu lase urme. Asadar sigur ai lasat urme mai paraditorule
@Kalu:
(28 Ianuarie 2019, 14:11)
Nu te uiti la latrina si rtv dar ai textele de la partid. Psd-ul s-a obisnuit sa ne spuna ca DNA e nociv, ca SRI e nociv, amestecand serviciile vechi cu serviciile post '89 ca sa se piarda urma securistilor si tortionarilor cu carnet trandafiriu, generalizeaza rateurile din justitie ca si cand ar fi regula, doar, doar scapa penalii din partid de puscarie fortand legile astfel incat puscariasii sunt recompensati, eliberati rapid, spa;lati la cazier, iar romanul platitor de taxe moare prin spitale nedotate si cu lipsa de personal si medicamente, moare pe soselele desfundate ale patriei si incearca sa supravietuiasca cu leul dezumflat de inflatie, cu robor ce creste vijelios, cu invatamant la pamant etc.,etc. Pe Dragnea il doare la basca, e proaspat intors de la plaja din Maldive, CCR aproape l-a scos din dosarele  de penal si ne anunta victorios ca tara creste, economia duduie...
@Ialomitean:
(28 Ianuarie 2019, 14:01)
"Statul paralel" e inventie psd-ista: sunt cei mai indarjiti sustinatori ai existentei lui de cand au vazut ca politicienii corupti chiar pot face puscarie. Ei erau siguri ca legile sunt doar pt p.lime..
 Ai vazut ce surprins a fost Adi Nastase cand a fost condamnat, a mimat chiar si o sinucidere..
Ialomițean:
(28 Ianuarie 2019, 06:52)
Daniele statul paralel exista din perioada lui băsescu NU Dragnea la format. Mafia băsistă-penelistă-iohannistă apără acest sistem mafiot format de criminalul băsescu.
Kalu:
(28 Ianuarie 2019, 01:08)
@Daniel iti propun sa-l intrebi despre statul paralel pe fostul sef al parchetului ialomita plimbat putin prin puscarie, acum liber inainte de termen. Daca omul ar accepta sa vorbeasca la antena 3 sau romania tv. ai putea afla mai multe de cum a fost mazilit de statul paralel din interior. Sper ca in scurt timp fostul prim procuror H sa se hotarasca mai repede si sa vorbeasca despre fosti colegi colaboratori, despre cum se faceau interventii in alte dosare despre interventi cu tentacule la judecatori si cate mai cate ale dna.ului, politic de tin srl. Daca acest om vorbeste sar in aer multi procurori reveniti la matca, asculta ce zic ca Onea paraditorul si Negulescu zdreanta au corespondenti in campia ialomitei sti ce zic. Ca punct de plecare am sa-ti dau un indiciu, cauta persoane din sistem care au fost prin gradina institutiilor mai sus redate, colaboratoare cu sri. Ai mai putea gasii cel putin un ales local genul aluia cu case si meditatii cu apartenenta la alte structuri, dar cu multe dosarele prafuite de genul celor 47 linistite la comanda. Nu ma uit la antena 3 si nici la rtv asa ca sa stii. Prefer ziarele locale si munca de brutarie
@Daniel:
(27 Ianuarie 2019, 18:06)
Te uiti prea mult la Antena3 si Romaniatv. Ai reprodus exact textele lor. Adica esti paralel cu realitatea. Statul paralel a fost inventat de Dragnea si de politicienii corupti din momentul in care si-au dat seama  ca pot ajunge(pe buna dreptate)la puscarie in ciuda relatiei lor cu oamenii din servicii sau din justitie. Poti prosti niste oameni dar nu o tara sau o lume intreaga.
Daniel:
(27 Ianuarie 2019, 14:55)
Domnule editorialist sunt deceptionat de cele scrise mai sus.Cu alte cuvinte sunt convins ca faceti jocurile statului paralel. Pentru tot ce nu merge in tara asta sunt de vina politicienii,si mai nou doctorii,profesorii,oamenii de afaceri.NU domnule. Pentru toate nenorocirile din tara asta este de vina STATUL PARALEL,care s-a infiltrat in toate institutiile tarii: Justitie,ANAF,Curte de conturi,BNR,Parlament etc,etc,etc.Parintii nostri au facut si ei ce au putut la REVOLUTIE,ca sa scapam de securisti, si dumneata le tii partea.Justitia de la revolutie si pana acum nu a fost independenta,dar supusa ca acum securitatii nici pe vremea lui Ceausescu nu era asa.Nu erau oamenii  condamnati pe simple denunturi fara dovezi la ani grei de puscarie.Ex.Ca sa fii condamnat pentru luare de mita,trebuia sa fii prins in flagrant.Acum te aresteaza si te condamna cand si cat vor ei.Nu avem judecatori curajosi si curati in tara, iar la  cei cativa curati li se fabrica dosare penale la greu.Cu doctorii si profesorii  se intampla acelasi lucru.(sunt bagati la puscarie ). Eu vreau sa vad procurori si judecatori corupti la puscarie. in realitate se intampla invers:magistratii corupti sunt liberi iar cei cinstiti sunt la puscarie. Asta inseamna domnule editorialist STAT PARALEL.


@Haiduc:
(27 Ianuarie 2019, 14:01)
Statul paralel, adică oamenii politici, care nu au alt scop decât să fure cu acte în regulă.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 06 Aug 2026
245 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJFP Ialomița: 16,30 milioane de lei, sume stabilite suplimentar de plată de Inspecția Fiscală în luna decembrie 2025

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au finalizat, în luna decembrie, 19 inspecții fiscale, au efectuat 9 controale inopinate și 22 de verificări documentare. Ca urmare ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 08:30
(6890 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1264 de agenți economici au beneficiat de bonificația de 3% pentru achitarea obligațiilor fiscale la termen

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că, la nivelul județului Ialomița au beneficiat de bonificația de 3% din impozitul pe profit anual și din impozitul pe veniturile micro ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2026, 08:10
(1883 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Fată de 15 ani, plecată de la domiciliu

Fetești: Fată de 15 ani, plecată de la domiciliu

Polițiștii caută o fată de 15 ani, plecată de la domiciliul din municipiul Fetești. Fata are 15 ani, o înălțime de 1,64 m, greutate de 54 kg, ochii albaștri, părul fiind scurt. Se numește Valentina ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2026, 14:15
(3059 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism furat din Italia, depistat la Țăndărei!

Autoturism furat din Italia, depistat la Țăndărei!

Polițiștii ialomițeni au identificat un autoturism, fabricat în 2020, evaluat la aproximativ 80000 de euro, urmărit de autoritățile italiene. Mașina a fost găsită în posesia unui tâ ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2026, 18:50
(2847 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Victoriei din orașul Țăndărei!

Sâmbătă, 10 ianuarie 2026, a fost necesară sistarea furnizării apei potabile în vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2026, 14:35
(4447 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,91%, rata șomajului la sfârșitul lunii noiembrie 2025

La sfârșitul lunii noiembrie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4633 șomeri (din care 2235 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

9 Ianuarie 2026, 10:10
(9950 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierele Vlașca și Fetești-Oraș din Fetești!

Echipele RAJA intervin luni, 5 ianuarie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de pe strada Călărași din orașul Fetești. Pentru realizarea ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2026, 13:05
(5545 vizualizări - 0 comentarii)


Un An Nou 2026 plin de împliniri!

Un An Nou 2026 plin de împliniri!

Redacția Independent

vă urează La Mulți Ani!

1 Ianuarie 2026, 00:05


Slobozia: 100 kg de articole pirotehnice, confiscate de polițiști

Polițiștii ialomițeni desfășoară în această perioadă acțiuni pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale privind regimul articolelor pirotehnice, în cadrul planului de acțiune « ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2025, 13:00
(25287 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tânăr reținut pentru accidentul provocat. Avea o alcoolemie de 1,16 mg/l în aerul expirat!

Un tânăr de 27 de ani, din Cosâmbești, a fost reținut pentru 24 de ore după ce a provocat un accident rutier la Slobozia. Vineri, 26 decembrie 2025, a fost surprins circulând cu viteză ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2025, 12:30
(16302 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Reținut pentru «furt»

Polițiștii au reținut duminică, 28 decembrie 2025, pentru 24 de ore, o persoană cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «furt». Oamenii legii au fost sesizați prin 112 de ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2025, 12:00
(2146 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite marți, 30 decembrie 2025, pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, de pe strada Principală din localitatea Dridu ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2025, 11:35
(5771 vizualizări - 0 comentarii)


Independent urează ialomițenilor Sărbători Fericite, cu multă sănătate și fericire!

Independent urează ialomițenilor Sărbători Fericite, cu multă sănătate și fericire!

Redacția Independent

vă dorește să aveți parte de

Sărbători pline de bucurie și liniște!

Crăciun Fericit!

25 Decembrie 2025, 00:05


ANM: Cod Galben de ninsori și viscol și în județul Ialomița

ANM: Cod Galben de ninsori și viscol și în județul Ialomița

Marți, 23 decembrie 2025, Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de ninsori și viscol și pentru județul Ialomița. Avertizarea va intra în vigoare marți, 23 decembrie ...[citește_toată_știrea]

23 Decembrie 2025, 10:30
(6293 vizualizări - 0 comentarii)


2640 persoane, angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-noiembrie 2025

În perioada ianuarie-noiembrie 2025, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 2640 persoane ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2025, 12:10
(5398 vizualizări - 0 comentarii)


Programul de lucru la RAJA Constanța în perioada Sărbătorilor de Iarnă

RAJA Constanța aduce la cunoștința tuturor abonaților că, în perioada sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou, casieriile RAJA Constanța, precum și compartimentele care desfășoară activități de lucru ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2025, 08:55
(9246 vizualizări - 0 comentarii)


Camion plin cu lemne, confiscat la Reviga

Camion plin cu lemne, confiscat la Reviga

Un cetățean a sesizat Poliția cu privire la faptul că un autocamion, ce se deplasa pe raza localității Reviga, ar transporta material lemnos peste limita declarată în avizul de însoțire. ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2025, 15:40
(6590 vizualizări - 3 comentarii)


Tânăr fără permis din Movilița, urmărit de polițiști. A fost reținut pentru 24 de ore!

Marți, 16 decembrie a.c., polițiștii din Urziceni  au reținut un tânăr, de 21 de ani, din Movilița, pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, pentru săvârșirea infracțiunilor de « ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2025, 15:55
(6027 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Colindătorii» au furat mai multe bunuri din scara unui bloc

Marți, 16 decembrie a.c., polițiștii din Slobozia au fost sesizați de către un bărbat, de 44 de ani, din Slobozia, cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi pătruns în scara blocului ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2025, 15:50
(10726 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 2,79 milioane de lei, sume stabilite suplimentar de plată de Inspecția Fiscală în luna noiembrie 2025

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au finalizat, în luna noiembrie a.c., 30 de inspecții fiscale, fiind efectuate 8 controale inopinate și 48 de verificări documentare ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2025, 13:10
(10805 vizualizări - 0 comentarii)


Controale ale DSVSA Ialomița, amenzi de peste 312,2 mii de lei

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița, în colaborare cu IPJ Ialomița, au verificat, prin controale în trafic, transporturile de animale și produse alimentare ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2025, 08:10
(8682 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 5,26 milioane de lei în noiembrie 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna noiembrie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 5, ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2025, 11:30
(9904 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 38,718 milioane de lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2025, 11:20
(8099 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Căzănești, reținut după producerea unui accident la Sărățeni. Avea permisul suspendat și a sărit la bătaie!

Bărbat din Căzănești, reținut după producerea unui accident la Sărățeni. Avea permisul suspendat și a sărit la bătaie!

Marți, 9 decembrie a.c., polițiști din Ion Roată au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 31 de ani, din Căzănești, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de «lovirea sau alte violențe ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2025, 16:35
(10312 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: 154,02 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna noiembrie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna noiembrie a anului 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 154,02 milioane ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2025, 16:20
(6528 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Factura electronică, soluție digitală eficientă

RAJA Constanța: Factura electronică, soluție digitală eficientă

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale, factura electronică reprezentând o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important, prietenoasă cu mediul. Factura ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2025, 12:20
(8454 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Campania «Donează sânge! Salvează o viață!»

Protopopiatul Slobozia: Campania «Donează sânge! Salvează o viață!»

Marți, 9 decembrie 2025, Protopopiatul Slobozia, în parteneriat cu Sectorul Social-Misionar al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor și Centrul Județean de Transfuzie Ialomița au organizat o acțiune ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2025, 11:55
(5513 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Miercuri, 10 decembrie 2025, echipele furnizorului efectuează intervenții la nivelul sistemului de energie electrică care afectează Stația de Pompare ce deservește localitatea Dridu. Fără curent, instalațiile ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2025, 10:40
(3682 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Întrerupere a alimentării cu gaze pe mai multe străzi din cauza avarierii unei conducte

Ca urmare a unor lucrări de săpătură mecanizată realizate pentru canalizare de către firma Urban SA pe strada Nordului din Slobozia, s-a produs o avarie asupra unei conducte aferente rețelei de distribuție ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2025, 12:25
(16704 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: Fiul și-a agresat mama, încălcând un ordin de protecție. A fost reținut de polițiști!

Polițiștii din Fetești au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat în vârstă de 53 de ani, din Fetești, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de «încălcare a măsurilor dispuse ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2025, 16:20
(10043 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Ion Ion în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă FELICITĂRI în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă autoturism Seat Ibiza în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Eu în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Deșteaptă-te ROMÂNE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Fascinat în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița NELAMURITULE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Azi, miercuri, de la 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Cel care i nelamurit în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! mai baieti în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Independent? în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Maine de la ora 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Ionica în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Neseriosul în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! slobozean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! T.B. în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...