Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

7 metri de emoții

Handbal, HCM Slobozia-Neptun Constanța 31-30 (26-26, 13-14)

7 metri de emoții

A fost un spectacol palpitant, încheiat dramatic la loteria aruncărilor de la 7 metri. De-a dreptul delicios pentru un spectator neutru, dar pentru iubitorii handbalului ialomițean, doar un nou succes chinuit cu Neptun care lasă, pe termen lung, un gust amar. Motivele pentru care nu reușim să impunem valoare superioară a lotului le-am atins în urmă cu 3 săptă­mâni, la meciul de Campionat. Acum, la jocul din Cupă, am trecut prin tot curcu­beul de emoții și în final am obținut, grație inspirației lui Savko, calificarea în Opti­mile de finală. Fetele merită fe­licitări pentru sângele rece de care au dat dovadă la aruncările de la 7 metri, ce au decis învingătoarea. De ce s-a ajuns până acolo este strict problema antre­norului Gheorghe Covaciu. Acesta va trebui să găsească răspunsul corect cât mai repede, pentru că Neptun Con­stanța ne-ar putea fi ad­versară și la turneul final, iar acolo nu mai e de glumă!

Moldoveanu show Două aruncări de la 7 metri au dat startul meciului, de parcă ar fi vrut să prefațeze finalul acestuia. Totul era bine în minutul 9, când Mihaela Obedeanu prindea un trasor de la 10 metri care rupea plasa adversă și obliga tabela să indice 6-4 pentru Slobozia. De aici, echipei noastre i s-a tăiat inexplicabil elanul. Apărarea care părea punctul forte a devenit dintr-o dată nesigură, iar pe atac și-au făcut loc pasele greșite și aruncările la întâmplare. Rezultatul? 9 minute fără gol, timp în care dobrogencele au marcat de 5 ori. În acest interval a ieșit pentru prima oară la rampă omul meciului, extrema dreaptă Gabriela Moldoveanu. Aceasta a făcut ce-a vrut în atac, dovedind o maturitate care ne face să ne întrebăm cum de a trecut până acum neobservată de echipele din prima divizie. Oaspetele au continuat să-și mărească avantajul, având în două rânduri chiar 4 goluri în fața Sloboziei. Finalul primei reprize a aparținut echipei noastre, iar Mariana Filip a adus egalarea. Din păcate, ultimul cuvânt l-a avut constănțeanca Mădălina Oprică, iar la pauză Neptunul conducea cu 14-13...

Paradele Natasei Lupta umăr la umăr a continuat și în a doua repriză, cu ambele echipe alternând la conducerea scorului. Spectatorii au stat ca pe ace până în ultima secundă. Moldoveanu a făcut 26-25 pentru Constanța, iar egalitatea a venit din brațul Alexandrei Georgescu. Dobrogencele au avut ultimul atac, dar n-au mai izbutit nimic. S-a terminat 26-26 și, contrar așteptărilor, nu au fost prelungiri, ci s-a trecut direct la executarea aruncărilor de la 7 metri. Suspan­sul a continuat și după seria de 5 aruncări. Natasa Savko s-a opus la arunca­rea lui Moldoveanu, iar la noi a ratat Mariana Filip. Pentru Slobozia au transformat Georgescu, Obedeanu, Toma și Vartic. Au venit la rând aruncările KO... Unde fiecare greșeală însemna pierderea calificării. Alexandra Georgescu a transformat cu siguranță, aruncând responsabilitatea calificării pe umerii oaspetelor. A aruncat Mădălina Oprică, specialista numărul 1 a Neptunului, dar Natasa s-a opus, devenind eroina unei calificări muncite care a adus multă bucurie în rândul spectatorilor. Pentru HCM Slobozia au marcat Geor­gescu-8 goluri, Obedeanu-6, Toma-3, Sava-2, Jlezi-2, Ivan-2, Filip-2, Vartic-1. După două săptămâni de pauză, se revine la meciurile din Campionat. Urmează pe 3 martie 2019 o partidă pe propriul teren cu CNOT Iași.

Jucăm în Optimi cu Brăila
Marți dimineață, 19 februarie a.c., la sediul Federației Române de Handbal, s-au tras la sorți Optimile Cupei României. HCM Slobozia se va confrunta în această fază cu Dunărea Brăila. Adversara echipei noastre activează în Liga Florilor, unde ocupă momentan locul 11. Este antrenată de Aurelian Roșca și are în lot jucătoare cunoscute precum Alina Vătu, Ana Maria Berescu sau Cristina Gheorghe. Meciul dintre HCM Slobozia și Dunărea Brăila se va juca pe 16 martie 2019, la Sala «Andreea Nica».

19 Februarie 2019, 17:40 (4515 vizualizări - 1 comentariu)

Citiți și:
Handbalistele CSM Unirea Slobozia, Bianca Vintilă și Maria Ghiță, la Turneul European din Suedia
Slobozia, gazda Turneului Semifinal
Ultima partidă, ultima victorie!
Constantin Frâncu, reconfirmat la CSM Unirea Slobozia
HCM Slobozia se dizolvă în CSM Unirea Slobozia

Comentariile cititorilor:


O fostă jucătoare :
(21 Februarie 2019, 12:03)
Giany,da salariile la fete au trecut deja 4 luni... RUȘINE

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 08 Iul 2026
236 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJFP Ialomița: 1264 de agenți economici au beneficiat de bonificația de 3% pentru achitarea obligațiilor fiscale la termen

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că, la nivelul județului Ialomița au beneficiat de bonificația de 3% din impozitul pe profit anual și din impozitul pe veniturile micro ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2026, 08:10
(1811 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Fată de 15 ani, plecată de la domiciliu

Fetești: Fată de 15 ani, plecată de la domiciliu

Polițiștii caută o fată de 15 ani, plecată de la domiciliul din municipiul Fetești. Fata are 15 ani, o înălțime de 1,64 m, greutate de 54 kg, ochii albaștri, părul fiind scurt. Se numește Valentina ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2026, 14:15
(2946 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism furat din Italia, depistat la Țăndărei!

Autoturism furat din Italia, depistat la Țăndărei!

Polițiștii ialomițeni au identificat un autoturism, fabricat în 2020, evaluat la aproximativ 80000 de euro, urmărit de autoritățile italiene. Mașina a fost găsită în posesia unui tâ ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2026, 18:50
(2692 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Victoriei din orașul Țăndărei!

Sâmbătă, 10 ianuarie 2026, a fost necesară sistarea furnizării apei potabile în vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2026, 14:35
(4159 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,91%, rata șomajului la sfârșitul lunii noiembrie 2025

La sfârșitul lunii noiembrie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4633 șomeri (din care 2235 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

9 Ianuarie 2026, 10:10
(9704 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierele Vlașca și Fetești-Oraș din Fetești!

Echipele RAJA intervin luni, 5 ianuarie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de pe strada Călărași din orașul Fetești. Pentru realizarea ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2026, 13:05
(5249 vizualizări - 0 comentarii)


Un An Nou 2026 plin de împliniri!

Un An Nou 2026 plin de împliniri!

Redacția Independent

vă urează La Mulți Ani!

1 Ianuarie 2026, 00:05


Slobozia: 100 kg de articole pirotehnice, confiscate de polițiști

Polițiștii ialomițeni desfășoară în această perioadă acțiuni pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale privind regimul articolelor pirotehnice, în cadrul planului de acțiune « ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2025, 13:00
(24564 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tânăr reținut pentru accidentul provocat. Avea o alcoolemie de 1,16 mg/l în aerul expirat!

Un tânăr de 27 de ani, din Cosâmbești, a fost reținut pentru 24 de ore după ce a provocat un accident rutier la Slobozia. Vineri, 26 decembrie 2025, a fost surprins circulând cu viteză ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2025, 12:30
(16046 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Reținut pentru «furt»

Polițiștii au reținut duminică, 28 decembrie 2025, pentru 24 de ore, o persoană cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «furt». Oamenii legii au fost sesizați prin 112 de ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2025, 12:00
(2082 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite marți, 30 decembrie 2025, pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, de pe strada Principală din localitatea Dridu ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2025, 11:35
(5703 vizualizări - 0 comentarii)


Independent urează ialomițenilor Sărbători Fericite, cu multă sănătate și fericire!

Independent urează ialomițenilor Sărbători Fericite, cu multă sănătate și fericire!

Redacția Independent

vă dorește să aveți parte de

Sărbători pline de bucurie și liniște!

Crăciun Fericit!

25 Decembrie 2025, 00:05


ANM: Cod Galben de ninsori și viscol și în județul Ialomița

ANM: Cod Galben de ninsori și viscol și în județul Ialomița

Marți, 23 decembrie 2025, Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de ninsori și viscol și pentru județul Ialomița. Avertizarea va intra în vigoare marți, 23 decembrie ...[citește_toată_știrea]

23 Decembrie 2025, 10:30
(6138 vizualizări - 0 comentarii)


2640 persoane, angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-noiembrie 2025

În perioada ianuarie-noiembrie 2025, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 2640 persoane ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2025, 12:10
(5290 vizualizări - 0 comentarii)


Programul de lucru la RAJA Constanța în perioada Sărbătorilor de Iarnă

RAJA Constanța aduce la cunoștința tuturor abonaților că, în perioada sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou, casieriile RAJA Constanța, precum și compartimentele care desfășoară activități de lucru ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2025, 08:55
(8944 vizualizări - 0 comentarii)


Camion plin cu lemne, confiscat la Reviga

Camion plin cu lemne, confiscat la Reviga

Un cetățean a sesizat Poliția cu privire la faptul că un autocamion, ce se deplasa pe raza localității Reviga, ar transporta material lemnos peste limita declarată în avizul de însoțire. ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2025, 15:40
(6374 vizualizări - 3 comentarii)


Tânăr fără permis din Movilița, urmărit de polițiști. A fost reținut pentru 24 de ore!

Marți, 16 decembrie a.c., polițiștii din Urziceni  au reținut un tânăr, de 21 de ani, din Movilița, pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, pentru săvârșirea infracțiunilor de « ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2025, 15:55
(5833 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Colindătorii» au furat mai multe bunuri din scara unui bloc

Marți, 16 decembrie a.c., polițiștii din Slobozia au fost sesizați de către un bărbat, de 44 de ani, din Slobozia, cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi pătruns în scara blocului ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2025, 15:50
(10316 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 2,79 milioane de lei, sume stabilite suplimentar de plată de Inspecția Fiscală în luna noiembrie 2025

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au finalizat, în luna noiembrie a.c., 30 de inspecții fiscale, fiind efectuate 8 controale inopinate și 48 de verificări documentare ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2025, 13:10
(10620 vizualizări - 0 comentarii)


Controale ale DSVSA Ialomița, amenzi de peste 312,2 mii de lei

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița, în colaborare cu IPJ Ialomița, au verificat, prin controale în trafic, transporturile de animale și produse alimentare ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2025, 08:10
(8455 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 5,26 milioane de lei în noiembrie 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna noiembrie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 5, ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2025, 11:30
(9618 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 38,718 milioane de lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2025, 11:20
(7972 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Căzănești, reținut după producerea unui accident la Sărățeni. Avea permisul suspendat și a sărit la bătaie!

Bărbat din Căzănești, reținut după producerea unui accident la Sărățeni. Avea permisul suspendat și a sărit la bătaie!

Marți, 9 decembrie a.c., polițiști din Ion Roată au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 31 de ani, din Căzănești, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de «lovirea sau alte violențe ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2025, 16:35
(10096 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: 154,02 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna noiembrie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna noiembrie a anului 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 154,02 milioane ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2025, 16:20
(6387 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Factura electronică, soluție digitală eficientă

RAJA Constanța: Factura electronică, soluție digitală eficientă

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale, factura electronică reprezentând o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important, prietenoasă cu mediul. Factura ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2025, 12:20
(8184 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Campania «Donează sânge! Salvează o viață!»

Protopopiatul Slobozia: Campania «Donează sânge! Salvează o viață!»

Marți, 9 decembrie 2025, Protopopiatul Slobozia, în parteneriat cu Sectorul Social-Misionar al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor și Centrul Județean de Transfuzie Ialomița au organizat o acțiune ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2025, 11:55
(5351 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Miercuri, 10 decembrie 2025, echipele furnizorului efectuează intervenții la nivelul sistemului de energie electrică care afectează Stația de Pompare ce deservește localitatea Dridu. Fără curent, instalațiile ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2025, 10:40
(3575 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Întrerupere a alimentării cu gaze pe mai multe străzi din cauza avarierii unei conducte

Ca urmare a unor lucrări de săpătură mecanizată realizate pentru canalizare de către firma Urban SA pe strada Nordului din Slobozia, s-a produs o avarie asupra unei conducte aferente rețelei de distribuție ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2025, 12:25
(16407 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: Fiul și-a agresat mama, încălcând un ordin de protecție. A fost reținut de polițiști!

Polițiștii din Fetești au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat în vârstă de 53 de ani, din Fetești, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de «încălcare a măsurilor dispuse ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2025, 16:20
(9815 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Fierbinții de Jos!

Echipele RAJA Constanța intervin luni, 8 decembrie 2025, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe Șoseaua Maia din localitatea Fierbinții de Jos. Astfel ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2025, 14:50
(5402 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Ana A în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 cetateanu.net în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Alina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți GOGUTA în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal nemultumitu' în Un interviu «lămuritor» sau «Păzea, că vine Peiu!» Aura Stanciu în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» Ana A. în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» AliEscu MargaStrateS în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! Răduță Aurelian-Constantin în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» spațiu comercial de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 cetateanu.net în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Un avertizor în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Mari în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Toma Florentina Daniela în Judecătoria Urziceni rămâne deschisă, însă soluționarea dosarelor va fi întârziată teren intravilan Fundata în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 #pasajladrajna în Un interviu «lămuritor» sau «Păzea, că vine Peiu!» anvelope de vară în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...