Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

contraeditorial

normalitate

Clamăm normalitatea ori de câte ori avem ocazia. Ne-o dorim din toată inima și o jinduim precum peștii ce iubesc apa și păsările înaltul cerului. Normalitatea a ceea ce ar trebui să reprezinte Sănătatea, la momentul când trecem suferinzi pragurile spitalelor. Normalitatea unei Educații care să ne învețe copiii despre rău și bine și cum să scrie despre ceea ce au învățat. Normalitatea unei Justiții corecte, oarbe, nepărtinitoare și neconstrânse de înțelegeri sau interese. Aceeași normalitate care să ne permită să alegem oameni în funcții decizionale care să reușească să schimbe realități. Normalitatea a ceea ce repre­zintă ființa noastră de popor român, normalitatea de a fi corecți, de a fi buni sau de a rosti adevăruri. Să fim normali după o lungă perioadă de timp poate constitui mai mult decât o provocare. Poate fi chiar un risc în condițiile în care anormalitatea domnește și lucrurile anormale le întâlnim la tot pasul. Dorința de a fi normali într-un stat anormal poate fi un prim pas spre o rezolvare a situației în care ne zbatem. Căci doar o întoarcere la normalitate și a ceea ce reprezintă aceasta poate constitui o rezolvare. Nu doar să o clamăm, ci să o manifestăm. Căci normalitatea noastră, a celor care încă mai credem în remedierea problemelor existente, poate îndruma ge­nerațiile următoare spre înțelegerea sintagmei și juxtapunerea acesteia realității. Doar clamarea normalității nu este soluția, ci aplicarea acesteia. În fiecare moment al vieții noastre, indiferent de poziție și rang social, să fim normali. Astfel, cu fiecare pas, să reinstaurăm o normalitate pe care, la rându-ne, să o transmitem mai departe.

24 Februarie 2019, 14:40 (6721 vizualizări - 1 comentariu)

Citiți și:
Ziua Ipocriziei Naționale
noi vrem covid!
ierarhie

Comentariile cititorilor:


Gigi:
(24 Februarie 2019, 20:39)
Ce frumos! Nu stiu cine sunteti, dar este singurul material frumos,real si educativ din această mizerie de ziar! Ma si intreb daca Victor Popa a văzut și validat acest articol, sunt sigur că nu l-a văzut, sau daca l-a văzut nu la inteles! Într-o mare de articole infecte, acesta chiar este un articol de care prin conținutul lui poate insemna normalitatea! FELICITARI! Probabil nu o sa validezi acest comentariu! Dar macar sa stii ca aceasta este normalitatea !

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
15 Nov 2026
341 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Eșecul unei întîlniri marca Stavăr

Săptămîna precedentă, în sala de ședințe a Inspectoratului Școlar Județean, s-a desfășurat sau cel puțin trebuia să se desfășoare la orele 10,00, ședința de constituire a Consiliului Consultativ al IȘJ ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:56
(20308 vizualizări - 0 comentarii)


100 de amenzi pentru prostituție

În ultima jumătate de an, numărul prostituatelor surprinse de autorități practicînd «cea mai veche meserie din lume» a crescut de peste 10 ori. Potrivit datelor oficiale, numărul de sancțiuni aplicate doar ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:53
(21085 vizualizări - 0 comentarii)


Programe alternative pentru copii și adolescenți

În cursul acestei săptămîni, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea, în parteneriat cu Primăria Slobozia, organizează o serie de activități de vacanță destinate atragerii copiilor și adolescenților. «Inițiativa ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:51
(20258 vizualizări - 0 comentarii)


Decontarea cheltuielilor din Sănătate, în impas

Casa Județeană de Sănătate Ialomița a anunțat că în condițiile actuale, instituția nu mai poate asigura decontarea cheltuielilor din Sănătate. Potrivit declarațiilor directorului CJAS, Mihai Geantă, cheltuielile ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:49
(20931 vizualizări - 0 comentarii)


Deținuți în vizită la Casa Memorială «Ionel Perlea»

Săptămîna precedentă, vineri, 28 august, un grup de deținuți încarcerați în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță Slobozia a fost în vizită la Casa Memorială «Ionel Perlea» din comuna Ograda. Scopul ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:48
(20614 vizualizări - 0 comentarii)


Un american, cetățean de onoare al Sloboziei

Un american, cetățean de onoare al Sloboziei

«Pe tărîm știintific, unul din cei mai cunoscuți slobozeni, atît în țară cît și peste hotare, este domnul Mircea Constantin Popescu.
Născut la Slobozia, în data de 18 martie 1937, domnul Mircea Constantin ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:28
(20971 vizualizări - 0 comentarii)


Record de amenzi pentru polițistii comunitari

Vara aceasta, activitatea polițistilor comunitari din Slobozia a atins un nou vîrf de sarcină. Potrivit declarațiilor directorului acestui serviciu, Laurențiu Abaza, în luna august s-a înregistrat un număr ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 18:59
(19964 vizualizări - 0 comentarii)


Ciupercă a câștigat alegerile de la Sfântu Gheorghe

Ciupercă a cîștigat alegerile de la Sfîntu Gheorghe

Duminică, 30 august 2009, s-a desfășurat turul doi al alegerilor pentru ocuparea funcției de primar al localității Sfîntu Gheorghe. Pentru că deja am tratat subiectul, explicînd în numărul trecut al ziarului ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 18:55
(20048 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Flavius în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova Maka în Ceasuri de lux și bijuterii, în valoare de zeci de mii de euro, recuperate de procurorii din Ialomița în baza mandatelor speciale emise de Spania Un pacient recunoscator în Proceduri medicale inovatoare, pe Secția Neurologie a Spitalului Județean de Urgență Slobozia comuna Amara-So Keres în Comunele și orașele mici din Ialomița, «comasate» sau «fuzionate» Combinatii în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului Anonim în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului Dana în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului Codrin în Scandal între sindicate și managementul Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița din cauza relocării instituției Andrei în Ceasuri de lux și bijuterii, în valoare de zeci de mii de euro, recuperate de procurorii din Ialomița în baza mandatelor speciale emise de Spania Dolce în Comunele și orașele mici din Ialomița, «comasate» sau «fuzionate» Amar în Ceasuri de lux și bijuterii, în valoare de zeci de mii de euro, recuperate de procurorii din Ialomița în baza mandatelor speciale emise de Spania Aleluiah. în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova contribuabil în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului cetatean în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului ceteatean în Ceasuri de lux și bijuterii, în valoare de zeci de mii de euro, recuperate de procurorii din Ialomița în baza mandatelor speciale emise de Spania icre știucă Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 11 noiembrie 2026 Coruptie în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului Ocheanu Fermecat în «Inculpat» și «victimă», în două anchete deschise în urma aceluiași eveniment Aurică în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova Cetateanu turmentat. în Debitele administratorului Alexandru Pocotilă aruncă societatea Servicii Publice Slobozia SRL în brațele recuperatorilor de creanțe

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...