Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

contraeditorial

golgota Legii în Ialomița

În fiecare zi suntem dați cu capul de Lege. Suntem loviți de ea sistematic, zdra­văn, până facem cucuie. Dacă înțelegem imediat, ne resemnăm. Dacă nu, o luăm de la capăt. A doua oară suntem loviți de Lege cu sălbăticie, până la sânge, ca să pricepem! Aceasta este prima etapă a trierii. Cei care supraviețuim, ajungem la Primărie. Acolo ni se explică că se poate numai dacă respecți Legea și variantele ei. Cel mai invocat articol din Lege e: «Să vedem dacă se poate!» sau «Nu re­nunțați așa ușor!». Pe măsură ce urcăm, către insti­­tuțiile publice de exemplu, Legea devine mai aspră. E și normal, acolo nu sunt aleși, sunt numiți. Nu au nimic de pierdut, nu au aparențe de salvat. Aici articolul invocat este: «Să vedem ce spune Legea!». Uneori, dacă avem copiii de-o seamă cu Numiții, ori am fost la aceeași școală împreună, ni se șop­tește conspirativ. «Știu că e strâmbă, dar noi suntem prea mici...». Pe măsură ce urci Golgota instituțională, Legea devine tot mai grea. Iar dacă nu te prăbușești sub greutatea Legii, ajungi să auzi: «Noi, aici, nu ne jucăm cu Legea!» sau «Suntem puși aici ca să aplicăm Legea!». Dar încă nu e de ajuns, acesta nu e capătul. În vârful piramidei instituționale stă Supraveghetorul. Pentru el, Legea e intangibilă, imuabilă, e «Alfa și Omega». O trăiește, o respiră. Legea e veșmântul Lui. Îi dă legitimitate, îl apără, El o reprezintă. Acolo degeaba explici că Legea a fost făcută pentru oameni, pentru noi, pentru a ajuta. Degeaba spui că ea trebuie respectată pentru a construi, nu pentru a distruge. Că ea trebuie aplicată «în litera și spiritul ei». NU te aude. NU te vede. NU te recunoaște. El este LEGEA!

2 Martie 2019, 16:35 (4086 vizualizări - 10 comentarii)

Citiți și:
Ziua Ipocriziei Naționale
noi vrem covid!
ierarhie

Comentariile cititorilor:


@Michael uk:
(4 Martie 2019, 11:07)
Singurul cosmar pe care l-am avut a fost sa-ti descifrez limba stalcita in care postezi. Sa stii ca "uk" adaugat numelui nu -ti acopera analfabetismul.
onest:
(4 Martie 2019, 10:52)
In tampenia lui @plm are pe jumatate dreptate! Mama prostilor e mereu gravida in Ialomita si naste numai abonati la functiile de demntitate publica! Chestia cu exterminarea, deja e altceva ...
Banana jon:
(4 Martie 2019, 02:55)
Ce au dat aia sa primeasca cetatene @Plm dar iti reamintesc un lucru bun ''Și Gestapoul era secție specială'' ca sa nu mai spun de cea a lui Stalin vs Gheorghiu Dej care au facut numai bine societatilor respective scapand oameni de sistemele ticaloase exact cum este acum in Romania cu predilectie in il. Oho groapa cu var este ca la baile Herculane
Michael uk:
(4 Martie 2019, 02:27)
@Plm Sa ne zici si noua solutia de la judecatoria Urziceni,unde toti sau aproape toti sunt rude,neamuri,cumetrii,sotii,veri,verisoare,ei intre ei. Cum scapi de aceasta pelagra,ciuma neagra intinsa in toate institutiile statului din vestul judetului? Spune solutia.Nu ai solutie ba baiatule decat DTT,Graul cu Fuadan tratament complet sau glotul si groapa cu var! Cand ai solutia fao public sa vedem daca oputem aplica infectiei. Ma tem ca faci parte din cloaca si tie frica de groapa cu var! Ai cosmaruri?
@plm:
(3 Martie 2019, 22:58)
Te asigur ca sunt cu milioanele oameni care sunt dispusi sa dea foc si faca benevol gropile si sa bage var nestins in ele. Stai cuminte ca daca va exista o scanteie cu emotii, multi vor sfarsii mai rau ca pe vremea geniului militar din anii ‘36-‘45. Habar nu ai cata ura sa acumulat ori traiesti pe alta planeta...
@Plm:
(3 Martie 2019, 16:41)
Din nefericire reteta ta( facuta cu neuronul in atele) a fost verificata de comunisti si de nazisti la timpul lor si de teroristi in vremurile actuale. Nu credeam ca mai sunt oameni in Romania care sa gandeasca precum criminalii. Un singur lucru ar trebui sa-l rumegi: daca tu ai fi printre cei care, cum zici,trebuie "impuscati pe loc ori bagati in gropi cu var nestins" fara sa ai sansa sa se apere..Sunt mii de alte solutii, nu de crime.
Bogdan:
(3 Martie 2019, 10:45)
Bun articol!
Plm:
(3 Martie 2019, 08:57)
La cata prostie de 95% spre 98% gasesti in ialomita se aplicată «în litera și spiritul ei». Procent sincer si nu exagerat conform statisticii. Atentie am scris prostie nu inteligenta ! In Ialomita trebuie intrat cu tancul si kalasnikovul si rasa din radacina toata, multi de la pisica la bunica trebuie impuscati pe loc ori bagati in groapi comune cu var nestins ! Alta solutie nu exista in ialomita.
A:
(2 Martie 2019, 18:57)
Genial.bv!
cetatean:
(2 Martie 2019, 18:18)
Apropo de respectarea legii Primatia Slobozia nu elibereaza adeverinte pentru APIA ,desi de la 1 martie se depun dosare pentru suventia anului agricol 2019 ,pentru ca nu are timp sefa de birou Camelia ,prietena lui Trifan si din cond in cind si a lui MOCIONIU.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 07 Aug 2026
242 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Bilanțul activității Jandarmeriei ialomițene în 2023

Bilanțul activității Jandarmeriei ialomițene în 2023

Vineri, 26 ianuarie a.c., jandarmii ialomițeni și-au prezentat bilanțul activității pe care au desfășurat-o anul trecut. Astfel, în 2023, jandarmii au participat la 8800 de misiuni de menținere a ordinii ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2024, 15:20
(10174 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: TVA rambursată de peste 16,67 milioane de lei, în decembrie 2023

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna decembrie 2023, conform selecției naționale, TVA în valoare de 16,67 milioane de lei, cu ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2024, 13:30
(11307 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Granturi directe pentru fermierii din sectorul vegetal

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează potențialii beneficiari că, în perioada 29 ianuarie-08 martie 2024 inclusiv, pot depune cereri de acordare a grantului direct producătorilor ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2024, 13:00
(11570 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: «24 Ianuarie-Mica Unire», la Maia

Muzeul Județean Ialomița, în parteneriat cu Primăria Maia, Școala Gimnazială «Barbu Catargiu» Maia și biblioteca din localitate au organizat miercuri, 24 ianuarie a.c., un eveniment interactiv dedicat împlinirii ...[citește_toată_știrea]

24 Ianuarie 2024, 15:15
(18403 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 150000 de lei, 18 permise de conducere reținute

Polițiștii ialomițeni au intervenit la 129 de evenimente, din care 118 au fost sesizate prin intermediului apelului de urgență 112. În urma activităților din teren, în ultimele 48 de ore au fost aplicate ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2024, 16:45
(21815 vizualizări - 1 comentariu)


Protopopiatul Slobozia: «Românași în sărbătoare», activitate dedicată Unirii Principatelor Române

Protopopiatul Slobozia: «Românași în sărbătoare», activitate dedicată Unirii Principatelor Române

Protopopiatul Slobozia, în parteneriat cu Grădinița cu Program Prelungit «Piticot» Slobozia, a organizat marți, 23 ianuarie 2024, o activitate dedicată Unirii Principatelor Române (Mica Unire)-24 Ianuarie ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2024, 16:35
(27074 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 25 ianuarie 2024, termenul-limită de depunere a unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că joi, 25 ianuarie 2024 este termenul de depunere a următoarelor declarații, pentru perioada de raportare încheiată: ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2024, 13:30
(35357 vizualizări - 0 comentarii)


Programul casieriilor RAJA Constanța în data de 24 ianuarie 2024, Ziua Unirii Principatelor Române!

Miercuri, 24 ianuarie 2024, casieriile RAJA Constanța și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise. Abonații pot folosi soluțiile alternative pentru efectuarea plăților ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2024, 11:30
(18331 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 108,01 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna decembrie 2023

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna decembrie 2023, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 108,01 milioane de lei, cu 17,77 milioane ...[citește_toată_știrea]

22 Ianuarie 2024, 15:20
(13235 vizualizări - 0 comentarii)


Cosâmbești: Incendiu la o casă din cauza jarului căzut din sobă

Trei echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia au intervenit duminică, 21 ianuarie a.c., în jurul orelor 15,20, cu două autospeciale de stingere cu apă și o ambulanță SMURD, pentru ...[citește_toată_știrea]

22 Ianuarie 2024, 14:20
(17821 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Andrășești, Coșereni și Slobozia

Trei echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia au intervenit la un accident rutier produs în localitatea Andrășești, în care au fost implicate un autoturism și un autobuz în care ...[citește_toată_știrea]

22 Ianuarie 2024, 14:10
(11110 vizualizări - 0 comentarii)


Expoziție la Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia

Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia vernisează joi, 25 ianuarie 2024, de la orele 11,00, expoziția «Carte veche. Istorie tipărită». Expoziția prezintă cărți vechi de peste 200 de ani ...[citește_toată_știrea]

22 Ianuarie 2024, 12:05
(17209 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: În atenția crescătorilor de animale care beneficiază de subvenții

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de animale despre faptul că, începând cu anul 2023, a fost reglementat Registrul Unic Electronic ...[citește_toată_știrea]

22 Ianuarie 2024, 11:35
(11286 vizualizări - 0 comentarii)


USR: «Ministrul Agriculturii minte ca să acopere combinațiile PSD pentru familia lui Paul Stănescu!»

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, încearcă să acopere o hoție cu minciuni și spune public că PSD a transformat stuful din Deltă, prin lege, în pajiște care aduce bani din subvenții de la UE pentru că ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2024, 15:10
(38167 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Subvenții de 127,5 milioane de euro pentru fermieri

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în perioada 15-19 ianuarie 2024, a efectuat plăți pentru anul de cerere 2023 în suma totală de 127,5 milioane de euro. Astfel, 2 ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2024, 15:00
(11171 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița a înregistrat 19 cereri de subvenționare a locurilor de muncă, pentru anul 2024

Având în vedere faptul că în luna ianuarie a fost aprobat bugetul aferent anului 2024, AJOFM Ialomița a demarat procedura de încheiere a convențiilor în baza art.80 și art. 85 din Legea 76/2002, pentru ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2024, 13:00
(18656 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 22 ianuarie 2024, termen-limită pentru depunerea unor declarații

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că luni, 22 ianuarie 2024, este termenul-limită de depunere al următoarelor declarații, în scopul notificării organului ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2024, 12:50
(16261 vizualizări - 0 comentarii)


Urmărit internațional, arestat de polițiștii din Țăndărei

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au acționat în cursul zilei de marți, 16 ianuarie 2024, pe raza orașului Țăndărei, în vederea depistării persoanelor urmărite la nivel național ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2024, 18:05
(5763 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: «Școala în siguranță»

IJJ Ialomița: «Școala în siguranță»

În anul 2024 continuă activitățile desfășurate de jandarmii ialomițeni în cadrul proiectului «Școala în siguranță». Acestea au debutat în acest an la Școala Gimnazială «George Vâlsan» din Amara, unde elevilor ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2024, 16:20
(4719 vizualizări - 1 comentariu)


Instituția Prefectului Ialomița: «Ziua Unirii», serbată în Piața Revoluției

Instituția Prefectului Ialomița, alături de Consiliul Județean Ialomița, Primăria Slobozia și Garnizoana Slobozia organizează miercuri, 24 ianuarie 2024, o serie de manifestări dedicate «Zilei Unirii». ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2024, 12:20
(7251 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Modificări privind declarația unică

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița aduce la cunoștința contribuabililor interesați, că prin Ordinul președintelui ANAF nr. 6 din 4 ianuarie 2024  au fost aduse unele modificări referitoare ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2024, 11:30
(10727 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Puțin peste 0,7 milioane de lei, obligații suplimentare de plată stabilite de Activitatea de Inspecție Fiscală

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au efectuat, în luna decembrie 2023, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. Astfel, au fost finalizate 13 inspecții fiscale ...[citește_toată_știrea]

16 Ianuarie 2024, 11:25
(13333 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Dosare penale pentru infracțiuni rutiere

Sâmbătă, 13 ianuarie a.c., în jurul orelor 13,00, polițiștii rutieri din Țăndărei au oprit în trafic un șofer, în vârstă de 20 de ani, din Țăndărei, în vederea verificării documentelor personale precum ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2024, 18:10
(2794 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «15 ianuarie-Ziua Culturii Naționale»

Protopopiatul Slobozia: «15 ianuarie-Ziua Culturii Naționale»

Luni, 15 ianuarie 2024, sub egida «Zilei Culturii Naționale» și aniversării a 174 de ani de la nașterea marelui poet Mihai Eminescu, la Biblioteca Liceului Tehnologic «Alexandru Ioan Cuza»-structura «Mihai ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2024, 17:20
(7016 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se furnizează apă cu program la Fierbinți-Târg!

Sistemul centralizat de alimentare cu apă din localitatea Fierbinți-Târg a înregistrat în ultima perioadă o creștere considerabilă a consumului, dar și o scădere a nivelurilor hidrostatice și hidrodinamice ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2024, 14:30
(11770 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Ialomița/Slobozia: Lansare de carte

Centrul Cultural «Ionel Perlea» organizează miercuri, 17 ianuarie 2024, orele 13,00, la Sala «Europa» a Consiliului Județean Ialomița, conferința și lansarea de carte «Brâncuși» de Pavel Șușară. Născut ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2024, 13:40
(7974 vizualizări - 0 comentarii)


Podul unei case din Sfântu Gheorghe a luat foc

Duminică, 14 ianuarie a.c., în jurul orelor 23,30, Detașamentul de Pompieri Urziceni a intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și o ambulanță SMURD pentru stingerea unui incendiu produs în podul ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2024, 11:25
(11953 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Balaciu și Coșereni

Un echipaj operativ din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni a intervenit la un accident rutier produs în localitatea Balaciu, un autoturism lovind o căruță. În sprijinul pompierilor a intervenit ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2024, 11:15
(10848 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Dosar penal pentru «punerea în circulație a unui automobil cu numere falsificate»

Polițiștii din Urziceni au depistat în trafic un bărbat, în vârstă de 28 de ani, în timp ce conducea un autoturism cu numere de înmatriculare ce ridicau suspiciuni că ar fi falsificate. Polițiștii au întocmit ...[citește_toată_știrea]

11 Ianuarie 2024, 18:10
(17073 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: La volan fără permis de conducere

Miercuri, 10 ianuarie a.c., polițiștii din Ion Roată au oprit în trafic, un șofer în vârstă de 20 de ani, din comuna Gârbovi, pentru un control de rutină. În urma verificărilor efectuate în bazele de date ...[citește_toată_știrea]

11 Ianuarie 2024, 18:00
(5906 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere cetatean în Costul «ipocriziei politice» în opinia deputatului PSD Ștefan Țintă: blocarea fondurilor PNRR din rațiuni de partid! Sindicat în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere antiagatha în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă nemultumitu' în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Răduță Aurelian-Constantin în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...