Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Municipalitatea slobozeană «cosmetizează» zona Casa Armatei cu 8 milioane de lei

Administrația subțire cu cheltuială se ține

Municipalitatea slobozeană «cosmetizează» zona Casa Armatei cu 8 milioane de lei

Șirul investițiilor preconizate pentru anul 2019 la Slobozia devine tot mai lung. După «închiderea» șantierului de la «groapa lui Stoica», administrația Mocioniu vrea pistă de biciclete, transport în comun ecologic, un nou cimitir uman, iluminat public european, reducerea emisiei de carbon... Și șirul ar putea continua! Ne vom opri însă asupra unui obiectiv care așteaptă de peste 10 ani o intervenție din partea autorităților: zona Casa Armatei. Valoarea acestei investiții se ridică, potrivit estimărilor, la 8 milioane de lei.

Investiții românești cu bani europeni
Luată de valul accesărilor de fonduri europene, administrația Mocioniu a trecut pe lista reali­zărilor de anul acesta și un pro­iect de reabilitare a Zonei Pieto­nale Casa Armatei din munici­piul Slobozia. Valoarea investi­ției se ridică la puțin peste 8 mili­oane de lei și ar putea fi finalizată în numai 12 luni. Banii vor fi atrași prin Programul Opera­țio­nal Regional, iar justificarea este dată de necesitatea «creșterii mo­bilității urbane în această zonă». Concret, banii vor fi cheltuiți pentru infrastructură și suprastructură pietonală, spații verzi irigate, piste de biciclete, mobilier urban inteligent, stații de autobuz și bikesharing, etc. Unul dintre obiectivele specifice ale acestei investiții îl reprezintă «reducerea emisiilor de carbon și promovarea mobilității urbane durabile prin realizarea unor in­vestiții de infrastructură specifică deplasărilor cu bicicleta și pietonale». Zona care ur­mează să fie afectată de noile lucrări cuprinde strada Vânători, Palatul Copiilor, Aleea Stadio­nului incluzând zona Teatrului de Vară, bulevardul Matei Basarab și clădirea Cercului Militar Slobozia, respectiv o suprafață de 4790,8 mp. În felul acesta, susțin autoritățile, va crește «ca­litatea vieții cetățenilor prin dezvoltarea unei zone pietonale în cadrul orașului, ca areal al interacțiunilor sociale, politice și culturale ale urbei».

Realitatea ultimilor 10 ani
Reabilitarea Zonei Casa Armatei este, incontestabil, ab­solut necesară. Din păcate, admi­nistrația locală a ales una dintre cele mai riscante variante de investiții, dat fiind antecedentul cu proiectul Piața Revoluției. Ideea rea­bilitării Zonei Casa Armatei i-a aparținut, inițial, ex-primarului Alexandru Stoica. Acesta a in­ten­ționat să relocheze aici copia Turnului Eiffel din Parcul Hermes. Tot Alexandru Stoica a promis transformarea Teatrului de Vară într-un spațiu funcțional, care să permită găzduirea unor spectacole în aer liber. Demer­surile de preluare a acestei locații datează din anul 2010. Procesul dintre municipalitate și RADEF a durat 6 ani, iar preluarea efectivă a lo­cației s-a făcut în luna mai a anului 2018. Imediat după preluare, primarul Adrian Mocioniu a avansat ideea reabi­litării zonei cu ajutorul angaja­ților DADP Slobozia. Varianta a fost abando­nată, dată fiind complexitatea lucrărilor. Chiar dacă zona va fi reabilitată din fonduri europene, drumul până la fina­lizarea acestei investiții este lung și laborios. În zonă se află și fostul Cinema­tograf «Ialomița», pe care muni­cipalitatea nu l-a putut prelua, în pofida faptului că l-a solicitat în instanță. Acest cinematograf nu a fost inclus în pro­iectul de rea­bilitare a zonei și va rămâne mult timp de-acum încolo încă o clă­dire părăsită în centrul orașului Slobozia...

6 Martie 2019, 14:05 (6814 vizualizări - 9 comentarii)

Citiți și:
Aparatul administrativ din Slobozia va fi restructurat în luna iulie
Ministerul Culturii îl vrea pe Mihai Viteazul-«Moș Crăciun» în Piața Unirii din Slobozia
În căutarea timpului pierdut de Mihaela Tudorache
Consiliul Județean Ialomița, grad de absorbție de 98,2% a fondurilor europene
Slobozia are nevoie de 4 milioane de lei pentru reabilitarea sediului Primăriei

Comentariile cititorilor:


Adriana:
(20 Martie 2019, 20:00)
Transportul in comun este groaznic si inuman! Doar vorbe si atat! Autobuze ruginite, scaune rupte,mizerie, oameni inghesuiti si obositi care spera sa calatoreasca în conditii mai bune!
Led si beton :
(9 Martie 2019, 15:44)
Program operational regional?Pentru pietoni!Este ca si cum am fi interesati de viata pinguinilor si bunastarea girafelor in situatia in care nu prea au ce cauta pe aici.Cum adica?Brusc pietonii au nevoie de acel areal de plimbare.Adica trebuiesc si acolo retezati copacii,montate led.uri rosii si turnat mult,mult beton.Scump!Nu din cel ieftin. 80 miliarde alocati pentru alta aberatie psd ista!Clar:plecam noi ca astia sunt cronici!Cu pensionarii la mansa voturilor,emigranti scrie pe noi!#salutaripsdistilordirectingura!
marius:
(8 Martie 2019, 11:18)
Daca o sa semene cu kitchul ala de la centrul ionel perlea, mai bine sa se renunte...o pista de aeroport cu luminite galbene e suficienta.....
Scuzatorul de serviciu:
(8 Martie 2019, 09:02)
In limba romana,80 miliarde lei vechi,ciorditi din investitia "Prostiti in Garii Noi",plan viclenesc,reusit al celor trei magi-ionascu,stoica,mocioniu, ce au reusit prostirea unui numar destul de mare de cetateni.Sa vina ploile,cu 2 zile inainte de alegerile locale,stimati alesi,sa vedeti voturi!Veti primi fix in fiecare orificiu uman de care dispune tii,cate un vot erect!Sanatate,
Mary:
(7 Martie 2019, 13:47)
    Mașinile din acest oraș și nu sunt multe, se înghesuie la atelierele de reparații cu fel de fel de probleme la direcție, bucși, pivoți, bielete și alte nebunii, toate datorate gropilor din asfalt și primăria s-a apucat de cosmetizat. 
 Nu vă este rușine de cei care plătesc impozite la mașini??!!
 Ori sunteți tâmpiți, ori sunteți tâmpiți!!!
cetatean:
(7 Martie 2019, 10:07)
...pai sa ramana dar sa nu se degradeze ?! alo ? asa s-au degradata multe cladiri in oras ?! vai de capul vostru cei care raspuns ??
Ion:
(7 Martie 2019, 05:27)
Foarte bună decizie cu extinderea unui nou cimitir!
@bingo :
(6 Martie 2019, 20:52)
Ce scrie în articol și ce înțelegi tu... Clădirea rămâne MApN, stai liniștit!
bingo:
(6 Martie 2019, 16:43)
Jos labele de pe Casa  Armatei, hotilor ! Aceasta cladire trebuie reabilitata ,dar trebuie sa aiba aceeasi destinatie  si acelasi proprietar de drept -Armata Romana- !!!  M.Ap.N. nu a avut niciodata bani pentru reabilitarea acestei cladiri,de aceea s-a ajuns aici ,in final sa ajunga pe mana municipalitatii care probabil ii va schimba destinatia dupa bunul plac. O sa se spuna la un moment dat ca nu avem armata prea multa in acest judet,asa ca nu ne trebuie un Camin de garnizoana cum a fost  la inaugurarea cladirii., acum multi ani . Municipalitatea daca vrea sa reabiliteze e foarte bine,dar destinatia trebuie sa ramana aceeasi: Camin garnizoana pentru militari !!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 07 Aug 2026
263 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Locuri de muncă în Anglia

Locuri de muncă în Anglia

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, prin Direcția EURES, va organiza anul următor, o bursă a locurilor de muncă sezoniere în sectorul agricol din Marea Britanie. Marea Britanie are nevoie ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2009, 16:47
(14925 vizualizări - 1 comentariu)


Cod GALBEN, din 15 decembrie

Cod GALBEN, din 15 decembrie

În intervalul 15-17 decembrie 2009, județul Ialomița intră în Cod GALBEN, de ninsoare abundentă. Potrivit ANM, «începînd de marți, 15 decembrie, orele 12,00, va ninge în toate regiunile ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2009, 15:35
(12135 vizualizări - 0 comentarii)


La volan fără permis

La volan fără permis

În după amiaza zilei de vineri, 11 decembrie a.c., în jurul orei 16,30, polițiștii au depistat pe DN21, în afara municipiului Slobozia, un bărbat în vîrstă de 31 ani, în timp ce conducea un autoturism, ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2009, 15:22
(13491 vizualizări - 0 comentarii)


Suspect de furt, identificat

Sîmbătă, 12 decembrie 2009, în jurul orelor 14,00, polițiștii din Armășești au fost sesizați de un prahovean ce deține o casă de vacanță pe raza comunei că, în zilele trecute, persoane necunoscute i-ar ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2009, 15:19
(12404 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente rutiere

Accidente rutiere

O persoană și-a pierdut viața și alte șase au suferit vătămări corporale în acest week-end după ce au fost implicate în evenimente rutiere produse pe drumurile publice din Ialomița. • Astfel, primul eveniment ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2009, 15:17
(12433 vizualizări - 0 comentarii)


Fiul generalului Amza-sinucidere, accident sau crimă?

Fiul generalului Amza-sinucidere, accident sau crimă?

Sinucidere, accident sau crimă? Vineri, 11 decembrie, după-amiaza, unul dintre profesorii Universității particulare Nicolae Titulescu din Bucuresti s-a zdrobit de asfalt, dupa ce a căzut de la 10 metri ...[citește_toată_știrea]

12 Decembrie 2009, 08:32
(52838 vizualizări - 16 comentarii)


Au profitat de neatenția vînzătoarei și au furat banii

Polițiștii au fost sesizați marți, 8 decembrie 2009, prin 112, cu privire la faptul că persoane necunoscute au sustras o sumă de bani dintr-un magazin alimentar. Cercetările demarate au indicat că, în urmă ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2009, 16:51
(10962 vizualizări - 0 comentarii)


«Contestația PSD, doar un joc de imagine»

«Contestarea rezultatului alegerilor din 6 decembrie nu este decît un joc de imagine al PSD, care vrea doar să-și explice eșecul electoral prin faptul că au fost furați la urne» se arată într-un comunicat ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2009, 16:37
(11515 vizualizări - 0 comentarii)


Marea Debarasare, reluată

Marea Debarasare, reluată

Sîmbătă, 5 decembrie 2009, s-a reluat campania națională Marea Debarasare. Campania continuă să transmită populației mesajul inițial, creîndu-se astfel obișnuința de a se debarasa de deșeurile electrice ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2009, 16:21
(12577 vizualizări - 0 comentarii)


APIA eliberează adeverințe

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a eliberat peste 30000 de adeverințe pentru beneficiarii formelor de sprijin gestionate deAPIA și care intenționează să acceseze credite de la băncile ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2009, 15:56
(13877 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea SPORT a fost actualizată!

Nu ratați cele mai noi articole despre sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2009, 18:24
(17429 vizualizări - 0 comentarii)


Bancnote false

Bancnote false

La sfîrșitul lunii noiembrie 2009, la mai multe magazine de pe raza municipiului Urziceni, precum și la cele din Armășești și Bărbulești, s-au pus în circulație bancnote de 100 lei contrafăcute. Asupra ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2009, 14:09
(13785 vizualizări - 0 comentarii)


Exercițiu cu pompieri la Kaufland

Exercițiu cu pompieri la Kaufland

Miercuri, 9 decembrie, orele 10,00, pompierii ialomițeni desfășoară un exercițiu la complexul comercial Kaufland. Exercițiul are drept scop modul de acțiune a sistemului de management și gestionare a situațiilor ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2009, 14:08
(12258 vizualizări - 0 comentarii)


Dezbatere pentru protecția mediului la Pitești

Potrivit unui comunicat de presă, reprezentanții Agenției Regionale pentru Protecția Mediului Pitești anunță participarea la o dezbatere publică organizată, joi, 10 decembrie a.c., la Universitatea Constantin ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2009, 14:06
(14321 vizualizări - 0 comentarii)


Pieton beat, victimă a unui accident rutier

În ziua alegerilor, duminică, 6 decembrie, în jurul orelor 18,45, prin 112 Poliția a fost sesizată asupra producerii unui accident rutier pe raza comunei Borănești. Astfel, în timp ce un tînăr, de 19 ani ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2009, 18:52
(11538 vizualizări - 0 comentarii)


A intrat în stîlp

Neadaptarea vitezei la condițiile de drum este cauza unui accident rutier produs sîmbătă, 5 decembrie a.c., în jurul orelor 6,00, în comuna Brazii, eveniment în urma căruia a rezultat vătămarea corporală ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2009, 18:44
(11562 vizualizări - 0 comentarii)


Prinși la furat de sârmă din gard

Prinși la furat de sîrmă din gard

Sîmbătă, 5 decembrie a.c., în jurul orelor 18,00, Poliția Fetești a fost sesizată prin 112 de către un localnic despre faptul că a surprins doi bărbați în timp ce sustrăgeau plasa de la gardul din spatele ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2009, 18:40
(12701 vizualizări - 0 comentarii)


Șofer băut a părăsit locul accidentului

Depistat la scurt timp după ce, implicat într-un accident rutier soldat cu vătămarea corporală a unei persoane, a părăsit locul faptei, pe numele unui bărbat de 32 ani, din Slobozia, polițiștii rutieri ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2009, 18:38
(15665 vizualizări - 0 comentarii)


A furat o bicicletă și a vândut-o

A furat o bicicletă și a vîndut-o

Polițiștii din Balaciu au fost sesizați de un bătrîn de 80 ani asupra faptului că, în urmă cu cîteva zile, ar fi rămas fără o bicicletă. Polițiștii l-au identificat rapid pe autorul furtului, acesta fiind ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2009, 18:36
(12017 vizualizări - 0 comentarii)


Hoț încarcerat

Hoț încarcerat

Vineri, 4 decembrie 2009, polițiștii ialomițeni au încarcerat în Penitenciarul Slobozia un bărbat în vîrstă de 30 ani, din localitate. Pe numele acestuia, Judecătoria Slobozia a emis, la data de 3 decembrie ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2009, 18:32
(13051 vizualizări - 0 comentarii)


Fără infracțiuni electorale în Ialomița

Potrivit ultimelor informații, procesul electoral în județul Ialomița a decurs normal. Astfel, la nivelul județului nu au fost constatate infracțiuni, fiind aplicată o singură sancțiune contravențională ...[citește_toată_știrea]

6 Decembrie 2009, 20:30
(10622 vizualizări - 0 comentarii)


Accident cu mașina Poliției

Accident cu mașina Poliției

O autoutilitară din dotarea Poliției Fetești a fost implicată într-un accident rutier. Astfel, duminică, 6 decembrie a.c., în jurul orei 16,15, pe raza municipiului Fetești, autovehiculul Poliției a intrat ...[citește_toată_știrea]

6 Decembrie 2009, 20:24
(10938 vizualizări - 0 comentarii)


«Taxă pe prostie» la Slobozia

«Taxă pe prostie» la Slobozia

Înșelătoria prin metoda ghicitului, metodă veche în județul nostru, revine în actualitate cu o nouă victimă. O tînără de 15 ani a sesizat polițiștii că ar fi fost înșelată de o femeie de etnie rromă, după ...[citește_toată_știrea]

6 Decembrie 2009, 07:32
(10700 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți la 13 ani

Doi copii, de 13 ani, din comuna Grivița sînt cercetați de polițiști pentru furt calificat, fiind suspectați că, în perioada 20 noiembrie-3 decembrie, au furat din mai multe locuințe, de pe raza comunei ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2009, 08:38
(14221 vizualizări - 0 comentarii)


Suplimentare a forțelor de ordine la alegeri

Suplimentare a forțelor de ordine la alegeri

Pentru buna desfășurare a turului II al alegerilor prezidențiale, la nivelul județului Ialomița au fost luate măsuri de suplimentare a forțelor de ordine, comparativ cu cele implicate în primul tur de scrutin ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2009, 07:32
(11581 vizualizări - 0 comentarii)


Razie la Urziceni

Joi, 3 decembrie, polițiștii din Urziceni au desfășurat o razie ce a avut drept scop principal prevenirea unor evenimente stradale comise cu violență. La acțiune au participat polițiști din structurile ...[citește_toată_știrea]

4 Decembrie 2009, 17:50
(11857 vizualizări - 0 comentarii)


Suspect de trafic cu minori, prins de jandarmi

Suspect de trafic cu minori, prins de jandarmi

Jandarmii Grupei de Intervenție Slobozia au fost solicitați joi, 3 decembrie a.c., în jurul orelor 10,00, de o femeie din orașul Amara. Femeia a solicitat eliberarea fiicei sale, despre care credea că ar ...[citește_toată_știrea]

4 Decembrie 2009, 13:55
(11638 vizualizări - 0 comentarii)


Focuri de armă pentru prinderea unui hoț de tractoare

Focuri de armă pentru prinderea unui hoț de tractoare

Miercuri, 2 decembrie, polițiștii din județul Buzău au solicitat sprijinul polițiștilor ialomițeni pentru identificarea autorului unui furt de tractor agricol. După puțină vreme, mașinăria agricolă a fost ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2009, 19:31
(12806 vizualizări - 0 comentarii)


Cu cuțitul în centrul orașului

Ziua în amiaza mare, un bărbat din Fetești a făcut un scandal monstru în centrul orașului. Pe scurt, miercuri, 2 decembrie, polițiștii feteșteni au fost sesizați asupra situației, bărbatul amenințînd trecătorii ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2009, 19:03
(11106 vizualizări - 0 comentarii)


Fier vechi confiscat la Țăndărei

Fier vechi confiscat la Țăndărei

7 tone de deșeuri. Aceasta este captura polițiștilor din Țăndărei în urma efectuării unei acțiuni ample de verificarea a modului de colectare a fierului vechi pe raza localității. În urma controalelor efectuate ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2009, 18:32
(14306 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere cetatean în Costul «ipocriziei politice» în opinia deputatului PSD Ștefan Țintă: blocarea fondurilor PNRR din rațiuni de partid! Sindicat în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere antiagatha în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă nemultumitu' în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Răduță Aurelian-Constantin în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...