EVENIMENT
Ministerul Culturii îl vrea pe Mihai Viteazul-«Moș Crăciun» în Piața Unirii din Slobozia
Controversata statuie a lui Mihai Viteazul, realizată de artistul Vasile Aionesei și botezată de slobozeni «Moș Crăciun», ar putea fi amplasată din nou pe soclul din Piața Unirii, din Slobozia. Totul depinde de Înalta Curte de Casație și Justiție, instanță pe rolul căreia se află procesul intentat de Primăria Slobozia împotriva Comisiei Naționale pentru Monumentele de For Public a Ministerului Culturii ce are ca obiect anularea avizului dat de instituție pentru statuia lui Mihai Viteazul-«Moș Crăciun». De asemenea, administrația locală solicită avizarea statuii ecvestre a lui Mihai Viteazul, amplasată în prezent pe soclu și realizată de sculptorul Gabriel Manole. În primă instanță, Primăria Slobozia a pierdut acest proces. Reamintim că administrația locală a mai pierdut un litigiu în legătură cu cele două statui. Astfel, printr-o sentință definitivă, magistrații au obligat municipalitatea să-i plătească artistului Vasile Aionesei 116 mii de lei, prețul solicitat de acesta pentru realizarea lui Mihai Viteazul-«Moș Crăciun».
Un demers greu de realizat
Principalul motiv pentru care statuia lui Mihai Viteazul, contestată de întreaga comunitate a Sloboziei și devenită celebră pe internet, ar putea fi reașezată pe soclul din Piața Unirii este că opera deține avizul privind expunerea în public din partea Comisiei Naționale a Monumentelor de For Public a Ministerului Culturii. Avizarea lucrării realizată de graficianul Vasile Aionesei ar fi fost posibilă datorită unor legături de rudenie pe care artistul le-ar avea cu cel care a dat avizul favorabil pentru expunerea publică a lui Mihai Viteazul-«Moș Crăciun». În schimb, actuala statuie, realizată în curtea din Perieți de sculptorul Gabriel Manole, deține doar o autorizație de construire nu și avizul de amplasament pe care doar Comisia Națională a Monumentelor de For Public îl emite. Lipsa unui astfel de document poate atrage chiar răspunderea penală a administrațiilor locale care decid să amplaseze statui în spațiul public. Primăria Slobozia a încercat încă din 2017 să obțină acest aviz, însă Comisia Națională a Monumentelor de For Public a respins solicitarea invocând faptul că, din punct de vedere al fizionomiei, statuia realizată de Gabriel Manole nu seamănă cu Mihai Viteazul pe care îl cunoaștem din manualele de Istorie...
Proces pierdut în primă instanță
Din cauza faptului că reprezentanții Comisiei s-au lăsat greu convinși să elibereze avizul de amplasament, Primăria Slobozia a făcut demersuri în instanță pentru obținerea acestui document. Procesul a început în urmă cu 3 ani, iar în prezent se află în faza de recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție. În primă instanță, litigiul dintre Primăria Slobozia și Curtea de Apel București s-a judecat la Curtea de Apel București. În urma analizei probelor depuse la dosarul cauzei, magistrații din Capitală au înclinat balanța în favoarea Comisiei Naționale a Monumentelor de For Public și Ministerului Culturii. În sentința dată, judecătorii Curții de Apel București au considerat ca inadmisibilă acțiunea Primăriei Slobozia. Pe cale de consecință, fiind singura lucrare care are aviz de amplasament din partea Comisiei Naționale a Monumentelor de For Public, statuia lui Mihai Viteazul-«Moș Crăciun» are dreptul legal de a fi amplasată în Piața Unirii. Administrația locală a orașului așteaptă acum ca Înalta Curte de Casație și Justiție să se pronunțe definitiv în această cauză. În cazul care magistrații Curții Supreme vor menține sentința primei instanțe, reamplasarea statuii lui Mihai Viteazul, realizată de Vasile Aionesei, va deveni iminentă.
Statuie în conservare Varianta ecvestră a lui Mihai Viteazul, statuie fără aviz dar acceptată de comunitatea din Slobozia, a fost amplasată în Piața Unirii în anul 2017. De la acel moment și până în prezent, statuia realizată de Vasile Aionesei, criticată de opinia publică și devenită virală pe internet, se află în conservare în curtea Direcției de Administrare a Domeniului Public Slobozia. «Se află în condiții bune de păstrare...» a precizat Valeriu Roșca, directorul executiv al Direcției de Administrare a Domeniului Public Slobozia. Ideea de a avea o statuie cu Mihai Viteazul în Slobozia ar fi aparținut unui om de afaceri din Slobozia. În timpul administrației Alexandru Stoica, acesta și-ar fi asumat public faptul că ar putea finanța realizarea unei astfel de statui, cu sprijinul altor afaceriști locali. După scandalul național în care a fost implicată statuia realizată de Vasile Aionesei, oamenii de afaceri au renunțat să efectueze plata, Primăria Slobozia fiind responsabilă pentru remunerarea artistului. Vasile Aionesei a dat în judecată administrația locală și, după 3 ani de procese, în 2017, a câștigat definitiv acțiunea intentată împotriva Primăriei Slobozia. Astfel, administrația locală a plătit 116 mii de lei artistului pentru o lucrare contestată de comunitatea locală.
5 Mai 2021, 13:10 (11266 vizualizări - 12 comentarii)
Aparatul administrativ din Slobozia va fi restructurat în luna iulie
În căutarea timpului pierdut de Mihaela Tudorache
Camioanele care aprovizionează supermarketul «ilegal» blochează domeniul public
Primăria Slobozia a câștigat definitiv procesul intentat firmei Sia Dynamic Solution SRL
Revocarea din funcție a fostei directoare a Servicii Publice SRL, atacată în instanță













Comentariile cititorilor:
(21 Mai 2021, 10:59)
Ia uite domne" ca exista si aceasta functie cel care duce "Tzucalul", stire mare ,stire mare , sa stie intreaga comunitate ce mare proces este pe rol.
A ti inebunit mai fratilor, va legati de unii functionari din primarie care plimba hartia sa ii dati afara dar pe astia care plimba calul sau iapa sau statuia nu ii vedeti ?????
Faceti dracului lucruri benefice pentru acest oras nu sa mutati calul asta e marea voastra problema???
(10 Mai 2021, 23:41)
DNA, sa vina si sa-i ia! pe fostul primar zis si "hai sict*r" si pe fata sculptorului care l-a "comis" pe mos craciun. Ce, nu stiati ca fata sculptorului era ditamai arhitectul sef al primariei atunci? ia verificati numele aionesei Chiar asa de mare sa fie coincidenta incat tatal sefei din primarie sa castige un contract banos cu institutia unde lucra fii-sa? Halal administratie. Dati-i statuia lui stoica sa si-o puna acasa si sa-i plateasca el banii pe ea. Noi nu o vrem! Cu banii aia se putea face un trotuar ca sa nu mai inotam in noroaie. Mai zic de apa NEpotabila?
(8 Mai 2021, 16:27)
Coada de maimuță Ion...are dreptate Ion...nu știu cu ce te a deranjat, dar clar te a atins..nu știu ce vezi tu , probabil răsfoiești multe cărți și te pricepi la arta moderna...te învârți in " sfere înalte"...iar noi, bieții muritori nu suntem capabili să distingem noblețea și subtilitatea acestei "lucrări de artă"...un colos de piatra...care ne a costat o groaza de bani...ia o tu acasă și plătește contravaloarea cu vârf și îndesat daca chiar merita.
(8 Mai 2021, 00:43)
Ce-ar fi, de exemplu să mai răsfoiești o carte, ceva...Dacă nu te pricepi și nu știi că nu te pricepi la ce te bagi unde nu-ți fierbe oala ? Hop, țop, în piață,ha,ha,ha.
(7 Mai 2021, 20:24)
cine stie ce-or fi cerut, de este inadmisibila. o virgula conteaza! mi se pare ca era contract.
(7 Mai 2021, 15:27)
Ce ar fi să ne revoltăm să mergem în piață să nu permitem această batjocură. Iar această caricatură să o ia judecătorul acasă să și-o pună unde vrea el dacă-i place.
(7 Mai 2021, 00:27)
Eu nu știu cine i-a pus...că niciunul nu este sculptor profesionist. Păcat că nu pot folosi mulțimea de emoticoane de pe Facebook ca să...
(6 Mai 2021, 16:16)
Slobozia, orașul tuturor posibilităților. De prost gust!
(5 Mai 2021, 22:20)
Pt.Daniela I.:De ce te miri Daniela, atâta timp cât printre juriștii celebri sunt si foști polițiști de la rutieră condamnați pt corupție,care in afara de Spiru Haret,nu au nimic in comun cu problemele juridice.Dar trebuie să stăm liniștiti ca Primăria Slobozia are contracte de asistență juridică cu avocați cu lipici la partid,care sa reprezinte instituția în procesele mai dificile.
(5 Mai 2021, 17:09)
Eu cred ca Ministerul Culturii ar trebui sa tina cont de dorinta slobozenilor! Ar fi bine sa fim alaturi de Primarie de data aceasta si sa adunam semnaturi . E oribila statuia " mos Craciun" pentru a fi amplasata in Piata Revolutiei. S-o amplaseze intr-un parc ,daca le place ! Sau s-o duca in Orasul de Floci !
(5 Mai 2021, 15:54)
Oameni buni, iar discutăm despre procese pierdute de celebrele juriste din curtea Primăriei Slobozia? Fraților, chiar nu realizăm că respectivele nu pot câștiga niciun proces, doar dacă partea cealaltă renunță de bunăvoie la orice fel de pretenții.
Uitați-vă pe rolul instanțelor de judecată și o să vă îngroziți câte procese au fost pierdute de Serviciul Juridic al Primăriei Slobozia!
(5 Mai 2021, 14:08)
N-are decat sa-l ia pe "Mos Craciun" si sa-l amplaseze in curtea sa(ori in biroul celui care a dat avizul)!