Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Primarul Adrian Mocioniu a retras atribuțiile viceprimarilor

Conflict deschis în Primăria Slobozia

Primarul Adrian Mocioniu a retras atribuțiile viceprimarilor

Ruptura politică dintre primarul Sloboziei și PSD Ialomița schimbă politica administrativă a municipalității. La începutul săptă­mânii precedente, Adrian Mocioniu a preluat atri­buțiile delegate la începutul mandatului viceprimarilor Rudolf Gradea și Gabriel Mușat. «Aceste atribuții au fost delegate consilierilor mei personali... Aceștia nu au drept de semnătură, dar sunt obligați să îmi pre­zinte săptămânal rapoarte informale!» a declarat Adrian Mocioniu. Anterior, vice­primarul Rudolf Gradea avea atribuții directe privind coordo­narea DADP, iar viceprimarul Gabriel Mușat coordona activitatea Serviciului Urbanism.

Administrație în vreme de război
Luni, 8 aprilie 2019, în cadrul unei ședințe de lucru a aparatului propriu, primarul Adrian Mocioniu a retras o parte dintre atribuțiile delegate celor doi viceprimari la începutul mandatului. Astfel, lui Rudolf Gradea i-au fost retrase atribuțiile privind coordonarea Direcției de Administrare a Domeniului Public, iar lui Gabriel Mușat cele privind coordo­narea Serviciului Urbanism. Decizia este una fără precedent la nivelul admi­nistrației Mocioniu, iar surse administrative interne o consideră primul semnal public al războiului politic dintre edil și PSD Ialomița. Primarul Adrian Mocioniu respinge această acuzație și declară că măsura este una strict administrativă. «Conform Legii 215, primarul are aceste atribuții și le poate delega oricărui subordonat, fără drept de semnătură... Așa am decis să procedez și eu, din cauza unor sincope de comunicare. Nu pot lucra eficient cu oameni care au acum sarcini de partid! Aceste atribuții au fost delegate consilierilor mei personali. Aceștia nu au drept de semnătură, dar sunt obligați să îmi prezinte săptămânal rapoarte informale. Pot să vă spun, după numai o săptămână, că aceste rapoarte sunt foarte bune și activitatea Primăriei a fost acce­lerată!» ne-a declarat Mocioniu.

Totul are un început și un sfârșit
Viceprimarii Rudolf Gradea și Gabriel Mușat au intrat în concediu timp de o săptămână, imediat după retragerea atribuțiilor precizate mai sus. Cei doi au refuzat să facă declarații privitoare la motivele invocate de către primarul Adrian Mocioniu. Ei au declarat însă, într-o intervenție comună, că speră ca măsura impusă de către primarul Sloboziei să fie una temporară: «Suntem dezamăgiți că primarul Adrian Mocioniu a luat această decizie radicală. Scopul nostru comun este de a susține administrația, indiferent care sunt problemele cu care se confruntă Adrian Mocioniu... Slobozenii nu sunt vinovați de alegerile făcute de acesta! Sperăm ca primarul Sloboziei să își reconsidere poziția și să ne permită rezolvarea unor probleme administrative urgente!». Viceprimarul Rudolf Gradea se ocupă în continuare de coordonarea Parcului IMM, SC Servicii Publice sau Serviciile Publice pentru Situații de Urgență, în timp ce Gabriel Mușat continuă să coordoneze Direcția de Gospodărie Comunală, Poliția locală sau Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Slobozia. În aceste con­diții, decizia primarului Adrian Mocioniu pare una arbitrară și lipsită de sens.

Întărâtă-i, drace! Surse din cadrul PSD Ialomița confirmă faptul că în spatele acestui conflict artificial se află ex-primarul Sloboziei, Alexandru Stoica. Acesta ar încerca, susțin sursele noastre, să acutizeze conflictul dintre cei trei reprezentanți ai ad­ministrației din dorința de a-i discredita public. Alexandru Stoica încearcă, în acest fel, să își maximizeze șansele de a fi nominalizat de conducerea PSD Ialomița pentru a candida la alegerile locale din 2020. Oficial, PSD Ialomița respinge acest scenariu și susține că viitorul candidat va fi desemnat în urma unui sondaj de opinie.

17 Aprilie 2019, 19:25 (14029 vizualizări - 27 comentarii)

Citiți și:
După viceprimarul Gradea, primarul interimar Gabriel Mușat este infectat cu noul Coronavirus!
Viceprimarul Gabriel Mușat, ales primar interimar al Sloboziei
Mocioniu transparentizează activitatea Primăriei Slobozia

Comentariile cititorilor:


@cetatean:
(18 Aprilie 2019, 19:49)
"O persoana foarte muncitoare, isi vede de treaba lui".. apropo, e plecat in concediu, cam asta a fost si este "treaba" viceprimarului..
cetatean:
(18 Aprilie 2019, 17:53)
Nu mai inteleg nimic. Pana acum cateva zile toata lumea il injura pe Mocioniu. Acum brusc el e bun si viceprimarii sunt rai. Zau ca nu ii mai inteleg pe cetatenii urbei noastre. De fapt asa e tot romanul - vara e prea cald, sa vina iarna; iarna e frig si zapada - sa vina vara.
Domnule urbanist ai vreo problema cu cercelul viceprimarului? Ghinion - daca te deranjeaza. Esti fraier, este la moda. Chiar il cunosc - este o persoana foarte muncitoare si  isi vede de treaba lui. Numai comunistii aveau o problema cu lungimea parului si alte tampenii pe care le ai mata' in cap.
Urbanistul:
(18 Aprilie 2019, 16:37)
Bravo domnule primar! Suspenda-l pe Gradea cercelus, pentru ca impreuna cu Urban-ul ascunde analizele de calitate a apei mintindu-ne ca apa este potabila cand se vede bine ca este maronie. Sau poate i-si pregateste intoarcerea la Urban. Rog noua directoare de la DSP sa faca publica analiza apei din Slobozia.
contribuabil:
(18 Aprilie 2019, 11:55)
A mai fost un viceprimar care ascutea creioane pe vremea lui ionascu, iar acum se vede deja viceprimar alaturi de mojojo in viitorul mandat. Nimic nou sub soare. Istoria se repeta...
Slobo,oras frumos! :
(18 Aprilie 2019, 09:57)
Urbanism si DADP! S-au ocupat astia 2 de cele doua servicii!Arborii taiati,batjocoriti si orasul zici ca e parjolit,nu va fi pic de umbra,iar burtosul armanesc a urbanizat,de s-a spetit!Bine,veterinarul are un rol bine definit,ca fara el nu gaseai atatea pipite in primarie si milos,a permis dezvoltarea cainilor vagabonzi in intreg orasul,de zici ca dormi la stana,in fiecare noapte!Sa adaugam si rahateii-surpriza de la fiecare posesor de patruped ce este scos la necesitati,ca"e nevoi, e normale"!Cu pungute,stimati loveri de latrai,cu pungute!Si luatii si pe rudolf si musat intr-un recipient ca sunt la fel de inutili!
A:
(17 Aprilie 2019, 23:45)
Cel mai tare Stoica.Cand a avut parte de control ,pe cand era primar,din partea organelor abilitate,nu mai stia pe unde sa ascunda actele...umbla cu valizele prin statiune..Acum face jocuri de culise ..jos mustata si la puscarie mai penalule!
@Cine stie..:
(17 Aprilie 2019, 23:14)
"Noi tot prostimea vom ramane".. Incearca sa vorbesti doar in numele tau.
Dar salariile?:
(17 Aprilie 2019, 23:12)
Daca tot i-a desarcinat (si acum se relaxeaza in concediu) sa-i lase si la salariul minim pe economie care, oricum e mare pt niste frecatori de tipar ca ei.
Cine știe cunoaște :
(17 Aprilie 2019, 22:58)
Voi habar nu aveți!!! Nici măcar idee despre ce va să urmeze.... Noi tot prostimea electorală vom rămâne, veșnic.... Vai viața noastră!!!!
Un localinic:
(17 Aprilie 2019, 22:39)
Dacă domnul Primar Mocioniu ar accelera prin consilieri sai lucrarile de administrare ale orașului, domnul Primar Mocioniu va avea de castigat si in 2020 poate zice MU1E PAS! Primarul Mocioniu va avea votul meu. Într-un partid ca PSD plin de borfasi si de curve, ă facut cea mai bună alegere trecând la PRO ROMÂNIA. BRAVO MOCIO!
Unu care stie:
(17 Aprilie 2019, 22:23)
Stoica poate sa viseze cat vrea,sansele lui sa fie desemnat de PSD sunt nule, iar Mocioniu peste un an va fi din nou ce a fost...un amarat de veterinar care isi va introduce membru drept superior in c.rul vacilor lui B., mana cu care a semnat contracte de consultanta mai mari decat bugetul de investitii din 2019 al orasului,consultanta pt proiecte pe fonduri europene care nu se vor realiza niciodată si pt care maimutoiul va raspunde penal!
loc de joaca:
(17 Aprilie 2019, 22:12)
dar cat au fost colegi de partid putea lucra cu ei?prevad ca mocio isi sporeste sansele daca actioneaza impotriva PSD!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 07 Oct 2026
220 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Slobozia: Acțiuni în trafic

Vineri, 7 mai a.c., polițiștii Serviciului Rutier au acționat pe raza municipiului Slobozia, acțiunea avînd ca principal scop combaterea conducerii autovehiculelor sub influența alcoolului. În cadrul acțiunii ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2010, 16:07
(21821 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia rutier


Fetești: Braconaj piscicol

Polițiștii Formațiunii de Ordine Publică pentru Mediul Rural Fetești au continuat acțiunile pe raza comunelor din zona de competență, avînd ca scop prevenirea și combaterea braconajului piscicol și a delictelor ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2010, 16:05
(23537 vizualizări - 2 comentarii)

Taguri: Fetești braconaj


Slobozia: Cercetat penal pentru conducerea unui autoturism neînmatriculat

Vineri, în jurul orei 19.15, agenții Biroului Rutier Slobozia au oprit pentru control un autoturism ce avea plăcuțe cu numere de înmatriculare provizorii, la volanul căruia se afla un tînăr, în vîrstă de ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2010, 16:04
(14976 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia dosar penal


Fetești: Acțiunea SIGURANȚA continuă

Pentru creșterea gradului de siguranță publică, în cursul zilei de vineri, 7 mai a.c., începînd cu orele 15.00, efective din toate structurile operative ale Poliției Municipiului Fetești, în colaborare ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2010, 15:37
(14596 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești acțiune


«Centura de siguranță îți poate salva viața!»

«Conștientizarea participanților la trafic cu privire la importanța utilizării centurii de siguranță și, mai ales, asupra faptului că portul acesteia scade riscul unei accidentări grave și a decesului în ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2010, 18:14
(25122 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni de prevenire a faptelor antisociale

Efective sporite de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița au participat, în ultimele zile, la mai multe acțiuni organizate pe raza județului. 14 autovehicule ce prezentau ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2010, 18:13
(23036 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Poliție acțiune


Alexeni: Fată de 15 ani, violată

Doi tineri, de 19, respectiv 22 de ani, ambii din Ion Roată, acuzați că au violat o minoră în vîrstă de 15 ani, au fost introduși în Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul IPJ Ialomița joi, ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2010, 13:39
(28775 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Alexeni viol


Fetești: A plecat să doarmă la o prietenă și familia a dat-o dispărută

În noaptea de 5/6 mai a.c., în jurul orei 01.40, Poliția Fetești a fost sesizată de un tînăr, de 21 de ani, din localitate, despre faptul că nepoata sa, o minoră de 12 ani, a plecat de acasă în cursul ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2010, 13:34
(31133 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Beat la volan

Agenți din cadrul Poliției Fetești au depistat, pe Strada Călărași din localitate, un autoturism la volanul căruia se afla un tînăr, de 25 de ani, din Fetești. Întrucît emana halenă alcoolică, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2010, 13:28
(25660 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești șofer beat


Slobozia: Prins la volan cu permisul suspendat

În cursul zilei de joi, 6 mai a.c. polițiștii rutieri au depistat în trafic, pe Șoseaua Brăilei, din Slobozia, un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat, de 52 de ani din municipiu. Procedînd la ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2010, 13:26
(25824 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: șofer penal


Slobozia: Se fură din supermarket

Joi, 6 mai a.c., Poliția Municipiului Slobozia a fost sesizată de două ori, la intervale orare diferite, de către agentul de pază al unui supermarket din municipiu, despre faptul că a surprins două persoane ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2010, 13:21
(17957 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: furt supermarket


Andrășești: Scandal la Postul de Poliție

Trei bărbați din Căzănești au fost sancționați contravențional cu amenzi a căror valoare depășește 5000 de lei și sînt cercetați și penal. Asta după ce, pentru a-și scăpa prietenul de rigorile legii, au ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2010, 13:13
(33230 vizualizări - 5 comentarii)


Fetești: Infractor încarcerat

Miercuri, 5 mai, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Fetești au identificat, reținut și încarcerat în arestul Inspectoratului un bărbat, de 45 de ani, domiciliat în municipiu, pe numele căruia ...[citește_toată_știrea]

6 Mai 2010, 16:59
(25958 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Oale confiscate de polițiști

Polițiștii slobozeni, în colaborare cu jandarmi și polițiști comunitari, în cursul zilei de miercuri, 5 martie a.c., au acționat în sistem integrat pe raza municipiului reședință de județ urmărind prevenirea ...[citește_toată_știrea]

6 Mai 2010, 16:57
(22271 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Polițiști în școli

În cursul zilei de miercuri, 5 mai, la nivelul municipiului Urziceni și al comunei Gheorghe Doja au fost desfășurate multiple activități preventive în incinta și în zona adiacentă unităților de învățămînt ...[citește_toată_știrea]

6 Mai 2010, 16:48
(22964 vizualizări - 0 comentarii)


Campania SAPS 2010: Peste 814000 cereri de plată depuse la APIA

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură reamintește fermierilor care și-au completat declarația de suprafață prin intermediul aplicației IPA Online că trebuie să depună la Centrele APIA și o ...[citește_toată_știrea]

6 Mai 2010, 14:25
(19947 vizualizări - 0 comentarii)


Rata șomajului-12,2%

La sfîrșitul lunii aprilie 2010, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița au fost înregistrate 12851 persoane, din care 6598 șomeri indemnizați, respectiv 6253 șomeri neindemnizați ...[citește_toată_știrea]

6 Mai 2010, 09:34
(15824 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Prinși în flagrant la furat de fier vechi

La începutul săptămînii, luni, 3 mai, jandarmii slobozeni, aflați în patrulare în zona fostului Complex Gheorghe Lazăr, au auzit zgomote suspecte în incintă. Intrînd în curtea Complexului, au observat într ...[citește_toată_știrea]

6 Mai 2010, 09:18
(22940 vizualizări - 1 comentariu)


Țăndărei: Comerciant ambulant prins de jandarmi

Marți, 4 aprilie, jandarmii din Țăndărei au fost sesizați despre faptul că, pe o stradă din localitate, o persoană comercializează articole de îmbrăcăminte ce poartă diverse inscripții. Urmare a cercetărilor ...[citește_toată_știrea]

6 Mai 2010, 09:17
(23311 vizualizări - 0 comentarii)


Jilavele: Biciclist mort urmare a unui accident

Marți, 4 mai a.c., în jurul orei 16.45, pe DN1D, în apropierea localității Jilavele, s-a produs un accident rutier, în urma căruia o persoană a decedat. Potrivit cercetărilor, polițiștii au stabilit că ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2010, 14:00
(14860 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră: În 48 de ore, amenzi de peste 43000 de lei

Poliția Rutieră, în ultimele 48 de ore, a aplicat 216 sancțiuni contravenționale. 85 au fost acordate șoferilor care au depășit viteza maximă admisă pe drumurile publice sau au efectuat opriri neregulamentare ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2010, 13:55
(18651 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2010, 10:42
(15964 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2010, 09:15
(13290 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 543 de bărbați, în concediu pentru creșterea copilului

Potrivit datelor statistice date publicității de reprezentanții Agenției de Prestații Sociale, instituție creată pentru plata tuturor tipurilor de alocații, tot mai mulți bărbați solicită acordarea de indemnizații ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2010, 18:14
(20138 vizualizări - 0 comentarii)


Miloșești: Arestat după ce a înjunghiat un tînăr

În cursul zilei de marți, 4 mai, un tînăr, de 28 de ani, din Miloșești, a fost arestat, pe numele acestuia Tribunalul Ialomița emițînd un mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile, pentru ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2010, 18:08
(25565 vizualizări - 3 comentarii)


Fetești: Școlile, în atenția polițiștilor

Luni, 3 mai, în intervalul orar 10,00-18.00, polițiștii dinFetești, în colaborare cu jandarmi și polițiști de frontieră au acționat în unitățile de învățămînt și în zona adiacentă acestora, acțiunea avînd ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2010, 18:07
(24008 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Furt de energie electrică

Marți dimineață, începînd cu ora 07,00, polițiștii din Țăndărei, în colaborare cu jandarmi și reprezentanți ai societății furnizoare de energie electrică au acționat, timp de două ore, în cartierul Strachina ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2010, 18:06
(22692 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Accident pe Matei Basarab

La începutul săptămînii, respectiv luni, 3 mai, pe bulevardul Matei Basarab din Slobozia s-a produs un accident rutier. Cauza producerii accidentului a fost neacordarea priorității de trecere la schimbarea ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2010, 18:05
(24021 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița, raiul asistaților social: În doar trei luni, 2 milioane de lei pentru beneficiarii Legii 416

Suma cheltuită și raportată de autorități săptămîna precedentă tinde să demonstrează neputința celor în drept în privința eradicării fenomenului ajutorului social. Mii de familii din județul Ialomița beneficiază ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2010, 18:01
(13174 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Tînăr surprins băut la volan de două ori în aceeași noapte

Sîmbătă, 1 mai a.c., în vizorul polițiștilor din Țăndărei au intrat discotecile din mediul rural. Acțiunea a presupus legitimarea a peste 50 de persoane, 26 de autovehicule fiind controlate. De asemenea ...[citește_toată_știrea]

3 Mai 2010, 15:22
(24396 vizualizări - 1 comentariu)


Ultimele comentarii
slobozean în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Nary în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» cetatean în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Urbanistul în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Nimeni Altu în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» raci Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 Gheorghe Ion Vasile în Din nou runda oaspeților Mary în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni închiriere apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Pt cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Cetatean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni george în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Motoreta în Fanfara Sloboziei, primul spectacol după jumătate de secol Mary în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Vasile în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Vasile în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...