Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Probleme cu Podul de la Dridu?

Nefinalizat, dar inaugurat!

Probleme cu Podul de la Dridu?

La nici 3 săptămâni de la inaugurare, Podul de la Dridu peste râul Prahova ar avea ceva «probleme». După cum vedeți în fotografii, constructorii lucrează atât la refacerea carosabilului, cât și a structurii de rezistență. Martori oculari susțin că lucrările au fost demarate marți, 4 iunie a.c., și sunt executate într-un ritm alert. Până la acest moment, Consiliul Județean Ialomița, beneficiarul lucrărilor, nu a oferit niciun punct de vedere oficial. Precizăm că Podul de la Dridu a fost inaugurat miercuri, 15 mai 2019, în prezența oficialilor locali și județeni. Reamintim că deputatul PNL Gheorghe Tinel a tras un semnal de alarmă cu privire la această situație încă din luna aprilie. El susținea atunci că «lucrările sunt făcute de mântuială» pentru ca podul să fie inaugurat în perioada campaniei electorale. Un filmuleț care circulă pe rețelele de socializare ar confirma faptul că structura Podului de la Dridu ar fi fost «afectată de o viitură».

5 Iunie 2019, 19:05 (5643 vizualizări - 5 comentarii)

Citiți și:
Istoria podului de la Dridu
«Demolarea» podului de la Dridu a costat 2,5 milioane de lei

Comentariile cititorilor:


Anto ce toarna beton:
(8 Iunie 2019, 20:55)
Banda de sens dinspre Dridu era deja la alt nivel dupa 7 zile de la inaugurare.Daca nu reduceai la urcarea pe pod adio baie de ulei la auto.Credeti ca nu stiau autoritatile? E prea vizibila denivelarea respectiva.
ion:
(8 Iunie 2019, 15:55)
ce dracu faceti am asteptat 8 ani si tot lucruri de mintuiala faceti sinteti niste hoti
@Moraru:
(7 Iunie 2019, 11:46)
Ce dracu ai inaugurat don Presedinte? asa se va intampla si la spital? vei taia panglici ca sa faci poze sa arati cat de competent esti? Pacat de oamenii care sunt pusi in situatia de a fi reprezentati de un bufon si dupa aia ne intrebam de ce ne alunga oamenii cu pietre
LG:
(6 Iunie 2019, 00:45)
Blestemele lui Vali. Morarasule ziceai tu miezule ca lasi primarul cu castigul la jumate, ete ca poate de poimaine se reiau cursele pe ruta ocolitoare. Mai tine podul inchis cativa ani ca mai strange si Vali niste bani, tu nu te gandesti ca mai are i nunta de facut si datorii la banca. Nisanul il plateste daca merge podul. Ma voi sunteti normali la cap? Moraras si pe Apolodor din Damasc daca il inviai sa faca pod de legatura dintre Moldoveni si Dridu nu tinea mai mult de 2 luni. Pietrele strambe, cimentul din lesie, betonul din balega de tap, asfaltul din nisip marin, cauta buba dle presedinte, cauta cauza si interesul dupa care efectul.
Pfa:
(5 Iunie 2019, 22:06)
Primaru cu omul lui da cu ciocanu in picioru podului, cade betonu, ramane feru, vine taganu aduna feru care merge la turcia cu vaporu. Asa se pune din nou de curse ocolite si bani mai multi care merg usor grabis in orasubvoluntari. Castiga primaru, taganu, si voluntaru. Tata lui de pod cu interesele lui financiare ascunse. Ce nu intelegeti voi ziaristilor, cat va sta primar talanul otetit cu cearcane la ochi cat genunchele taurului, nimic nu o sa merga in perimetru podului. Nimic vara pinca la buzunar.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 13 Iul 2026
236 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Percheziții la Crunți/Ialomița și Străulești Gară/Călărași

Percheziții la Crunți/Ialomița și Străulești Gară/Călărași

Luni, 13 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Arme și Explozibili și Substanțe Periculoase, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, au ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2025, 14:10
(3400 vizualizări - 0 comentarii)


APIA primește Cereri de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru cantitățile de motorină aferente trimestrului IV al anului 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că până la data de 31 ianuarie 2025 inclusiv, se depun Cererile de plată pentru rambursarea ajutorului ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2025, 11:25
(1929 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1,96 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor și a verificărilor efectuate în luna decembrie 2024

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna decembrie 2024, controale la contribuabili persoane fizice și juridice ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2025, 11:20
(7114 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,92%, rata șomajului la sfârșitul lunii noiembrie 2024

La sfârșitul lunii noiembrie 2024, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4633 șomeri (din care 2157 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2025, 11:20
(2825 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița atenționează asupra variolei ovină și caprină

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița atenționează crescătorii de ovine și caprine de pe raza județului, precum și toți operatorii interesați, cu privire la contextul ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2025, 11:05
(1124 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Polițiștii din Fetești, sâmbătă, 11 ianuarie a.c., în jurul orei 1,00, au oprit în trafic un șofer în vârstă de 30 de ani, din Fetești, în vederea verificării documentelor ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2025, 16:05
(528 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomițeni infractori cu mandate europene de arestare, identificați și reținuți

În perioada 10-12 ianuarie 2025, în urma activităților investigativ-operative și a verificărilor efectuate, polițiștii din cadrul IPJ Ialomița au pus în aplicare 4 mandate europene ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2025, 15:05
(615 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 2753 persoane, angajate în perioada ianuarie-noiembrie 2024

În perioada 1 ianuarie-30 noiembrie 2024, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 2753 persoane ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2025, 12:55
(2347 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Acțiuni preventive pentru siguranța tinerilor

Joi, 9 ianuarie 2025, polițiștii din Urziceni au desfășurat activități preventiv-educative, fiind transmise recomandări pentru prevenirea traficului si consumului de substanțe interzise, a absenteismului ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2025, 11:40
(3500 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Comisia Europeană a rambursat oficial României suma de 1,12 miliarde de euro

În conformitate cu declarația de cheltuieli FEGA, transmisă de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură către Comisia Europeană, marți, 7 ianuarie 2025, au fost transferate în conturile ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2025, 10:40
(7273 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «Tezaur» continuă

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii persoane fizice că începând luni, 13 ianuarie 2025, și până vineri, 7 februarie 2025, românii pot ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2025, 10:30
(2471 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 13 ianuarie 2025, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor persoane impozabile înregistrate în scopuri de TVA, conform art. 316 din Codul Fiscal, care, în urma ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2025, 10:10
(6956 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Tentativă de suicid a unui tânăr de 18 ani

În seara zilei de joi, 9 ianuarie 2025, un tânăr de 18 ani, din Fetești, a fost transportat în stare gravă la Spitalul Clinic Județean Constanța, după ce s-ar fi aruncat în fața ...[citește_toată_știrea]

9 Ianuarie 2025, 19:00
(2036 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Proxenet reținut de polițiști

Un bărbat de 42 de ani, domiciliat în Slobozia, care se sustrăgea executării unei pedepse de 3 ani și 2 luni de închisoare a fost reținut și încarcerat de polițiști miercuri, 8 ianuarie ...[citește_toată_știrea]

9 Ianuarie 2025, 15:20
(1220 vizualizări - 0 comentarii)


Forțe proaspete pentru Jandarmeria Ialomița

Forțe proaspete pentru Jandarmeria Ialomița

Colectivul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița s-a mărit cu 14 subofițeri jandarmi. Noii colegi sunt absolvenți ai Școlilor Militare de Subofițeri de Jandarmi Fălticeni și Drăgășani, promoția ...[citește_toată_știrea]

9 Ianuarie 2025, 10:40
(2223 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sesiune de depunere a cererilor pentru ajutorul financiar privind «Bunăstarea animalelor»

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează potențialii beneficiari că, în perioada 9 ianuarie-10 februarie 2025, pot depune cererile de plată pentru Intervenția «DR-06 ...[citește_toată_știrea]

9 Ianuarie 2025, 10:00
(12832 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Vineri, 10 ianuarie 2025, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor înregistrați în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea 227/2015, care nu au depășit plafonul de scutire ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2025, 12:50
(4201 vizualizări - 0 comentarii)


IMM ROMÂNIA: «Creșterea taxării și impozitării este un atac asupra antreprenoriatului românesc și întreprinderilor mici și mijlocii!»

Printr-un comunicat de presă, Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR) consideră că «reducerea pragului de impozitare pentru microî ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2024, 12:05
(16817 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: IMM România


AJFP Ialomița: 1,449 miliarde de lei, încasări la bugetul de stat în perioada ianuarie-noiembrie 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, de la începutul anului și până la 30 noiembrie 2024, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în ...[citește_toată_știrea]

23 Decembrie 2024, 12:35
(7133 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Serviciul de Call Center-număr unic la dispoziția clienților 

RAJA Constanța: Serviciul de Call Center-număr unic la dispoziția clienților 

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, serviciul de Call Center pus la dispoziția acestora vine ...[citește_toată_știrea]

23 Decembrie 2024, 08:25
(2603 vizualizări - 0 comentarii)


«Vernisaj de Crăciun» la Școala Gimnazială Gârbovi

Asociația «SMART-Sediu de mentorat, asistență și reintegrare pentru tineri» a organizat miercuri, 18 decembrie a.c., la Școala Gimnazială Gârbovi, un eveniment special intitulat « ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2024, 18:25
(1601 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Spectacolul de Crăciun «E vremea colindelor!»

Protopopiatul Slobozia: Spectacolul de Crăciun «E vremea colindelor!»

Joi, 19 decembrie 2024, în apropierea Marelui Praznic al Nașterii Domnului, Protopopiatul Slobozia a organizat ediția a XII-a a Spectacolului de Crăciun «E vremea colindelor!». Evenimentul ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2024, 13:55
(8307 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Activități informativ-preventive în cadrul Programului «Școala Altfel»

IJJ Ialomița: Activități informativ-preventive în cadrul Programului «Școala Altfel»

De la începutul acestei săptămâni, jandarmii ialomițeni au demarat o serie de în cadrul Programului «Școala Altfel». 34 de activități au fost organizate în școli și ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2024, 12:20
(3483 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 30 decembrie 2024, termen-limită pentru depunerea Formularului 394

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că luni, 30 decembrie 2024, este termenul-limită de depunere a «Declarației informative privind livrările/prestările ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2024, 12:05
(8448 vizualizări - 0 comentarii)


Programul casieriilor RAJA Constanța în perioada Sărbătorilor de Iarnă

RAJA Constanța aduce la cunoștința tuturor abonaților că, în perioada sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou, casieriile RAJA și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor ...[citește_toată_știrea]

19 Decembrie 2024, 15:30
(6927 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții domiciliare la Slobozia, Amara și Urziceni

Polițiștii din județul Timiș au organizat joi, 19 decembrie 2024, 12 percheziții domiciliare în locații din 3 trei orașe din județul Ialomița. Este vorba despre Slobozia, Amara și Urziceni. Descinderile ...[citește_toată_știrea]

19 Decembrie 2024, 13:00
(7033 vizualizări - 1 comentariu)


Colindători la Protopopiatul Slobozia

Colindători la Protopopiatul Slobozia

În perioada 18-19 decembrie 2024, reprezentanții Protopopiatului Slobozia au fost colindați de Grupul de copii «Grâușor din Bărăgan»din Parohia Mărculești, precum și de școlarii ...[citește_toată_știrea]

19 Decembrie 2024, 11:50
(2631 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Vineri, 27 decembrie 2024, termen-limită de depunere a unei declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că vineri, 27 decembrie 2024, este termenul-limită de depunere a Formularul 390 VIES-«Declarație recapitulativă privind livrările/achizițiile/prestările intracomunitare» ...[citește_toată_știrea]

19 Decembrie 2024, 10:40
(14842 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 14,98 milioane de lei în noiembrie 2024

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna noiembrie 2024, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 14 ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2024, 13:15
(3777 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Proiect social-filantropic de voluntariat «Și eu pot fi Moș Crăciun»

Protopopiatul Slobozia: Proiect social-filantropic de voluntariat «Și eu pot fi Moș Crăciun»

Miercuri, 18 decembrie 2024, Protopopiatul Slobozia, alături de Liceul de Arte «Ionel Perlea» Slobozia au desfășurat proiectul social-filantropic de voluntariat «Și eu pot fi Moș Crăciun ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2024, 12:45
(5066 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Cetatean în Amenzi de peste 2,1 milioane de lei aplicate de Garda de Mediu Ialomița pentru depozitarea necontrolată a deșeurilor @@cineva în Mii de dosare, «uitate» la Parchetele locale din Ialomița Curiosul în Amenzi de peste 2,1 milioane de lei aplicate de Garda de Mediu Ialomița pentru depozitarea necontrolată a deșeurilor @cineva în Mii de dosare, «uitate» la Parchetele locale din Ialomița Cetățean în Amenzi de peste 2,1 milioane de lei aplicate de Garda de Mediu Ialomița pentru depozitarea necontrolată a deșeurilor ce țară de nimic în Amenzi de peste 2,1 milioane de lei aplicate de Garda de Mediu Ialomița pentru depozitarea necontrolată a deșeurilor teren Slobozia Nouă în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 închiriere apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 Șah în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Cătălina în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive Andrei în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal vilă complex Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 Ttttt în IGPR a schimbat din nou comanda Poliției ialomițene Curiosul în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» ca la noi.... în Administrațiile locale din Ialomița, fără soluții pentru relocarea elevilor școlilor reabilitate prin Programul «ELENA» CRISTI în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Manu în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal @Ana A în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» dan în Bacalaureat 2026, probă de foc pentru elevii ialomițeni: promovare sub media națională! autoturism RABLA în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...