Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Luați la bătaie pentru că doreau să urmărească meciul România-Germania

S-a întâmplat la Slobozia

Luați la bătaie pentru că doreau să urmărească meciul România-Germania

Trei tineri au ajuns în noaptea de joi spre vineri, 27/28 iunie 2019, în stare gravă la spitale din București și Constanța după ce au fost agresați pe o terasă aflată în zona Gării CFR din Slobozia. Se pare că scandalul a început din cauza faptului că agresorul era nemulțumit de programul difuzat la televizorul din incinta terasei, pe care aceștia îl urmăreau.

Cercetările sunt în curs Din primele informații, victimele agresiunii petrecute în noaptea joi spre vineri, 27/28 iunie 2019, pe terasa din Slobozia sunt trei tineri cu vârste cuprinse între 25 și 35 de ani. Aceștia au fost preluați de medicii Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița și paramedicii SMURD și transportați la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, Spitalul Bagdasar Arseni și Spitalul de Arși, ambele din București. Victimele prezentau plăgi tăiate în zona capului, dar și pe brațe, spun surse medicale. În cauză s-a întocmit un dosar penal, ancheta fiind coordonată de procurorul criminalist al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița. Faptele reținute vizează infracțiunea de «tentativă la omor în formă calificată». Se pare că tinerii ar fi fost agresați de o singură persoană care, în prezent, este audiată la sediul Parchetului Județean. Atacatorul ar fi fost nemulțumit de programul pe care tinerii voiau să-l urmărească la televizorul terasei.

28 Iunie 2019, 16:10 (14514 vizualizări - 15 comentarii)

Citiți și:
Femeie bătută cu bestialitate în incinta unui motel din Slobozia
Scandal pentru banii CNI în șantierul creșei «nZEB» din Slobozia
Scandal pe strada Plevnei din Slobozia. S-au amenințat cu un topor!
Scandal și bătaie la meciul dintre CS Amara și FC Movila
Scandal la DSP Ialomița: Directorul Marinela Radu a bătut-o pe Denisa Ioniță, directorul economic!

Comentariile cititorilor:


Barbugiul:
(11 Februarie 2025, 17:44)
La respectiva terasă, noaptea în interior patronul organizează jocuri de noroc pe bani la care participă chiar el. Să le reamintit organelor că practicarea și gazduirea jocurilor de noroc intr-o locație care mai este și a unei firme este infracțiune? Și că nu le trebuie mandat să intre atâta vreme cât activitatea are loc la o societate comerciala și nu la domiciliul unei persoane.
Parepas:
(4 Iulie 2019, 01:36)
Prin parcuri nu mai vezi picior de jandarm sau polițist nici ziua nici noaptea. În Orașelul copiilor se aciueaza după orele 23.00 o gașcă de minori cerșetori din Bora care se apucă de jucat barbut din banii cersiti in timpul zilei. Mai nou s-au apucat si de mici furturi... dar nu îi vede nimeni. E greu din mașini sa vezi ceva, mai ales când au si folii negre precum cele ale jandarmeriei. Apropos au autorizație de de folii că timbrele RAR specifice nu se văd.
Obositii orasului :
(2 Iulie 2019, 11:08)
Gata comandante? Ti-au obosit jandarmii?Nu mai vezi unul in patrulare pe jos.Nici politist national,localii cel putin s au aliniat primii la dotari auto si plimba Loganele de le-au ametit.Bravo baieti!Puneti afise mai jamdarmilor,in care scrieti ca daca se mai bate cineva,iarasi veti patrula printre blocuri 5 zile!Daaaa,scrieti-le voi ceva pe afise,eventual puneti si poze din ziua de 10 august 2018, ca puteti fi rai,d-alea, d-alea...Probabil sunteti obositi,probabil v-ati facut echipe ca pompierii si zugraviti,faceti instalatii,in timpul liber si va odihniti putin la serviciu... Normal.
Vecin bloc Z:
(1 Iulie 2019, 02:40)
Sa ii mai controleze autoritatile si sai linsteasca cu AMENZII MARI si pe N.M. ca tine terasa pana dupa miezul noptii pentru cateva beri in plus si cativa mici deranjeaza toata zona garii cu scandaluri  si nu doar  pe el si pe cei din zona ! Si la cafeneaua  RUSH KAFE tot la gara vin numai smecheri cu bani stau la cafele toata ziua  cu mese si scaune in strada pe trotuar numai rasete si tipete la pranz cand lumea se odihneste . Politia locala ce paziti ????
Dube intre blocuri:
(30 Iunie 2019, 13:47)
Au inceput exercitiile de mers pedestru jandarmii si politistii nationali!Nu va sta rau in patrulare printre blocuri,mai ales ca multe zone intunecate favorizeaza micii sau marii infractori.Ce sa facem sa fie asa agitati,sa legitimeze continuu,sa fie prezenti langa salile de joc,civili,cum am vazut,chiar si cu"rutiera"pe oras e mai liniste pe la"non stopuri"-a trebuit un scandal sa va faceti datoria!Am vazut jandarmi cu mistouri ieftine,rasuflate,insa fiind neobisnuiti sa mai mearga pe jos,punem pe seama oboselii.Chiar!Stiati ca forma de abordare a cetatenilor poate cuprinde apelativul"buna seara"-insotit de motivul opririi sau abordarii,ca uniforma nu iti da dreptul la a fi nesimtit,chiar provocator? Iritarea voastra ca nu mai zaceti cu smartfoanele in brate,înghesuiți in dube si ca este nevoie de voi pedestru nu permite abordari tembele ale cetatenilor ce nu sugereaza decat calm si liniste.Chiar si noaptea,pe banci pot fi cetateni onesti.
Anonim:
(30 Iunie 2019, 03:43)
,,Medic,,multumesc ca esti corect si stii ca sunt nevinovati..cei 2 băieți care au fost transportați la București sunt bine si băiatul transportat la Constanța la fel!Intr.adevar se gasesc persoane care nu au ce face decât să dea cu presupusul...astăzi pe strada mai erau 2 cucoane care aduceau acuzați că de drogați ce erau au fost tăiați!Sa le fie rusine celor ce vorbesc fara sa stie ce s.a întamplat pt ca asa se gasesc,,atotstiutori,,care defapt au auzit de prin vecini si arunca cu noroi!Repet ce am spus si cu o zi în urmă,nu va doresc sa fie nmni in locul parintilor si sotiilor celor 3..Si,,vecin,,în ziua de azi toata lumea se distrează iar asta nu inseamna ca sunt betivi,drogați cum au putut spune acele nesimțițe si asta nu da dreptul la criminali sa omoare lumea doar ca se distrează.. cand puneti capul pe perna sa va gânditi daca ,,eram eu in locul lor,,sau cum e sa suferi din vina la un nenorocit!
Vecin:
(30 Iunie 2019, 00:07)
Nu stau pe balcon la unu noaptea sa numar cai verzi cum cred unii. La unu noaptea sunt trezit din somn din cauza zbieretelor si batailor de pe terasa cu pricina. Cand ai autorizatie de functionare pana la 12 noaptea, la 11 iei ultima comanda si la 12 inchizi. Punct.
Cetatean:
(29 Iunie 2019, 19:04)
La toate bodegile si birturile din oras se strang la ore tarzii din noapte golani, betivi, drogati,pe scurt scursurile societatii care deranjeaza evident populatia ce a doua zi merge la munca. Politia locala vaneaza doar soferii ce nu au unde parca in loc sa vwgheze la liniste si ordine.Asteptati sa moara oameni ca sa luati masuricu pleava orasului???
Anonim:
(29 Iunie 2019, 18:29)
Știe cineva în ce stare sunt cei 3?
Soso:
(29 Iunie 2019, 16:09)
daca e vorba de terasa lui Matache ... sunt la ordinea zilei astfel de altercatii, unele putin mai grave decat altele.acum cateva saptamani pe la aceeasi ora era unul cu capul spart in bataie inconjurat de politie si cei de la ambulanta. 
Medic:
(29 Iunie 2019, 15:22)
Toate informatiile "pe surse" sunt gresite, de la transportul Direct la Bucuresti si Constanta, pana la motivul si desfasurarea conflictului. 
Eu zic sa va schimbati "sursele"...
Cat despre cele trei victime, pentru ca erau victime, deci nevinovati... nu va doresc sa fi fost de fata...
Anonim:
(28 Iunie 2019, 22:39)
Persoanele agreate nu erau persoane care sa faca scandal sau sa nu aibe o chifla in stomac...se gasesc persoane,, deștepte,,care dau cu presupusul sau care nu au somn noaptea si sta pe balcon urmărind fiecare persoana care trece si acuza ca sunt scandalagii care le strica liniștea.. Mi.as dorii sa fiti in locul mamelor,țatilor sau soțiilor celor 3 ca sa vedeti ce se afla in sufletele lor si sa nu se mai dea cu parerea ca isi pierd vremea aiurea si fac scandal...iar dumneata,,vecin,,cum te intitulezi multumeste lui D.zeu ca nu ai fost in locul celor 3 si ca ai încă timp sa stai noaptea pe balcon si sa inumeti mașinile care trec..Nu sunt o persoana care ii place sa ia foc insa vreau sa se stie clar puneti.va in locul părinților celor 3 tineri si dupa comentați si daca si stiti ce s.a intamplat cu adevarat nu doar ce presupuneri!!
Client:
(28 Iunie 2019, 22:37)
Ca si client, pot spune ca la 12.00 nu se mai servesc clientii.Am inteles si eu asta. Dar nici ei nu pot sa-i alunge de pe terasa.Trage de o bere dar se muta afara. Cine din angajati s-ar certa cu unul din ei pe tema stricta a programului?.. D-voastra ati putea? Schimbati putin locurile si-mi veti da dreptate.Aburul alcolului ii fac viteji. Nu cred ca exista local in oras sa nu aibe altercatii. 
Aseara sa produs in strada pe domeniul public, chiar au iesit si in sosea printre masini.
Cetatean:
(28 Iunie 2019, 18:47)
Poate agresorul era dirigintele de la posta de la gara care acum cateva saptamani era cel mai tare....
Vecin:
(28 Iunie 2019, 18:31)
Scandalul s-a produs dupa 12 noaptea, meciul se terminase de ceva vreme. Cum de altfel, si programul terasei ar fi trebuit sa se termine. Majoritatea scandalurilor produse pe aceasta terasa - chiar daca unele au avut urmari mai putin grave, cel mai adesea "doar" deranjand locatarii din vecinatatea terasei - au avut loc dupa miezul noptii, patronul preferand sa mai incaseze 2 lei in plus de la cheflii care sfarsesc prin a se bate din te miri ce, in loc sa respecte linistea si somnul locatarilor inchizand la 12 noaptea, asa cum ar trebui...

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 29 Aug 2026
315 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Expoziție de fotografie

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Expoziție de fotografie

În organizarea Consiliului Județean Ialomița, a Centrului Cultural «Ionel Perlea» și a Parohiei «Buna Vestire» din Slobozia, miercuri, 25 martie 2025, va fi vernisată expoziția ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2026, 15:05
(576 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții domiciliare la Făcăeni, patru persoane reținute 

Sâmbătă, 21 martie 2026,  polițiștiii ialomițeni au desfășurat o razie de amploare pe raza comunei Făcăeni, având ca scop menținerea și consolidarea climatului de ordine și siguranță ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2026, 15:00
(1372 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: 7,55 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna februarie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna februarie a.c., 25 inspecții fiscale, 5 controale inopinate și 17 verificări ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2026, 12:20
(704 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Modificări legislative privind acordarea subvențiilor din Bugetul Asigurărilor pentru Șomaj

În Monitorul Oficial nr. 181/09.03.2026 a fost publicată Ordonanța de Urgență nr. 11/2026, pentru modificarea și completarea Legii nr. 76/2002, privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2026, 13:20
(5004 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Marșul pentru Viață»

Protopopiatul Slobozia: «Marșul pentru Viață»

Sâmbătă, 28 martie 2026, Protopopiatul Slobozia organizează ediția a XVI-a a evenimentului dedicat susținerii vieții, speranței și solidarității, «Marșul pentru Viață”, care va avea ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2026, 12:50
(2050 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Este interzisă arderea miriștilor și a vegetației pajiștilor permanente!

Având în vedere apariția la nivel național a unor incendii de vegetație uscată, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) atrage atenția fermierilor cu privire la interzicerea ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2026, 10:55
(1263 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Produse din pește cu adaos de apă

Analize de laborator au indicat un conținut de apă adăugată peste limitele admise pentru mai multe sortimente de produse din pește. Întrucât o parte dintre aceste produse au ajuns pe rafturile ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2026, 11:10
(1540 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Condițiile acordării bonificației de 3% pentru persoanele fizice plătitoare de impozit pe venit

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii persoane fizice plătitoare de impozit pe venit că, prin derogare de la dispozițiile art. 121 din Legea nr. 227/2015, contribuabilii ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2026, 17:15
(1526 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Campania de primire a Cererilor de Plată pentru anul 2026

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a demarat luni, 16 martie 2026, Campania de primire a Cererilor de Plată pentru anul 2026. Fermierii pot depune Cererile de plată în perioada ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2026, 14:20
(1219 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Salonul Național de Primăvară 2026»

Uniunea Artiștilor Plastici din România-Filiala Slobozia/Ialomița, în parteneriat cu Consiliul Județean Ialomița și cu Muzeul Național al Agriculturii, organizează joi, 19 martie 2026, î ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2026, 13:50
(7605 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA Constanța intervin luni, 16 martie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, de pe strada Micșunelei din localitatea Dridu ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2026, 09:05
(1497 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Nordului din orașul Căzănești!

Sâmbătă, 14 martie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Nordului din orașul Căzănești. Astfel, ...[citește_toată_știrea]

14 Martie 2026, 18:05
(1398 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 156,48 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în februarie 2026. S-a rambursat TVA în valoare de peste 5,99 milioane de lei!

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna februarie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 138,20 milioane ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2026, 15:20
(1843 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Militar Județean Ialomița: Încep înscrierile pentru liceele militare/Admitere 2026

Centrul Militar Județean Ialomița: Încep înscrierile pentru liceele militare/Admitere 2026

Centrul Militar Județean Ialomița informează că au fost aprobate locurile pentru admiterea în instituțiile/unitățile de învățământ militar pentru anul universitar/școlar 2026-2027. ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2026, 08:10
(2110 vizualizări - 0 comentarii)


USR: «Fără păcănele în Slobozia!»

USR: «Fără păcănele în Slobozia!»

Vineri, 6 martie 2026, consilierii locali USR Slobozia au depus un proiect de hotărâre prin care să se elimine «păcănelele» din municipiul reședință de județ. «Jocurile de noroc ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2026, 14:20
(3594 vizualizări - 6 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în orașul Căzănești!

Vineri, 6 martie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă, de pe strada București din orașul Căzănești. Astfel, î ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2026, 11:25
(1350 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Adeverințe pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că începând de joi, 5 martie 2026, eliberează adeverințe pentru beneficiarii intervenției DR 06-Bunăstarea animalelor ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 16:40
(1602 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Marți, 10 martie 2026, termen-limită pentru depunerea unor declarații

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor, înregistrați în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea nr. 227/2015, care nu au depășit plafonul de ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 14:40
(3978 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru «conducere fără permis»

Urziceni: Reținut pentru «conducere fără permis»

Polițiștii din Urziceni au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 20 de ani, domiciliat în comuna Bărbulești. Acesta se face vinovat de «conducere a unui vehicul fără permis de conducere ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 12:00
(1051 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Țăndărei. Amenzi de 135 mii de lei!

Polițiștii ialomițeni au desfășurat o acțiune de amploare pe raza orașului Țăndărei. Cu această ocazie au fost controlate 260 de autoturisme, au efectuat 115 testări cu aparatul etilotest, fiind aplicate ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 11:00
(1954 vizualizări - 0 comentarii)


APIA dă startul campaniei de informare pentru primirea Cererilor de Plată în anul 2026

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură demarează în data de 5 martie 2026 Campania națională de informare privind depunerea Cererilor de Plată, sub sloganul: «APIA-CONTINUĂM ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 08:30
(8738 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 6,01%, rata șomajului la sfârșitul lunii ianuarie 2026

La sfârșitul lunii ianuarie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4712 șomeri (din care 2208 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2026, 08:10
(2196 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Din inimă pentru MAMA»

Protopopiatul Slobozia: «Din inimă pentru MAMA»

În contextul «Anului omagial al pastorației familiei creștine» și «Anului comemorativ al sfintelor femei din calendar», luni, 2 martie 2026, Protopopiatul Slobozia, î ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2026, 07:50
(2493 vizualizări - 0 comentarii)


Alexeni: Casă cuprinsă de flăcări

Alexeni: Casă cuprinsă de flăcări

Marți, 3 martie 2026, pompierii din Urziceni au intervenit cu două autospeciale pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință din localitatea Alexeni. Din primele informații, locatarii s-au autoevacuat ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2026, 22:40
(3662 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Alexeni incendiu


Jandarmii ialomițeni, aproximativ 500 misiuni de ordine publică în luna februarie 2026 

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii februarie a.c., 481 de misiuni de ordine publică, dintre care 10 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2026, 15:25
(3348 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: Zeci de șoferi au rămas pietoni din cauza vitezei

Luni, 2 martie 2026, preț de 3 ore, polițiștii Serviciului Rutier Ialomița au desfășurat o acțiune de monitorizare a traficului pe porțiunea Drumului Național 2A, între localitățile Malu și Ion ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2026, 12:40
(2668 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Trimis în judecată pentru comiterea a 3 infracțiuni grave

Ialomița: Trimis în judecată pentru comiterea a 3 infracțiuni grave

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița a dispus trimiterea în judecată a unui inculpat, recidivist, cercetat în stare de arest preventiv, pentru comiterea ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2026, 11:50
(2993 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Coloniști din Fetești!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Turda din orașul Fetești, echipele RAJA Constanța sistează ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2026, 15:05
(1478 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 168 persoane, angajate în luna ianuarie 2026

În luna ianuarie 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 168 persoane, dintre care ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2026, 10:35
(3977 vizualizări - 0 comentarii)


APIA începe vizarea carnetelor de rentă viageră agricolă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează rentierii agricoli că, pentru a primi renta viageră aferentă anului 2025, este necesară obținerea vizei anuale. Perioada de vizare ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2026, 09:15
(2168 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Romtelecom în Depozit necontrolat de deșeuri în curtea din spatele fostului sediu al Romtelecom din Slobozia Alin în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Ion Ion în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Cernea în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Vasile în Ialomița riscă să piardă aproape 40% din proiectele PNRR Stelu în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Nimeni Altu în Ialomița riscă să piardă aproape 40% din proiectele PNRR Național în Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, condus de preotul Ion Marian  cetatean în Ialomița riscă să piardă aproape 40% din proiectele PNRR Lenta în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean guess who în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia guess who în 27,9 milioane de lei pentru electrificarea liniei Slobozia-Țăndărei, închisă circulației trenurilor de călători spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 26 august 2026 Lemnaru Mihaita în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean cristina în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Ion în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Coleg de breaslă în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Cezar în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean cumcamcom în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Ilie în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...