Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

contraeditorial

colapsul incompetenței

Până să moară Alexandra Măceșanu ne era bine. Aproape că reușisem. Sigur, nu ca afară... Dar aveam un stat bazat pe incompetență crasă în care trăiam cu toții liniștiți. Aveam și noi pile, relații, cunoștințe... Exploatam cu toții minciuna, corupția, prostia. Bugetarii aveau salariile pentru care se angaja­seră la stat, corporatiștii făceau afaceri cu statul, pensiile speciale rămăseseră neatinse. Numai cine nu voia nu se descurca. Cine avea principii... Acum însă totul s-a terminat! S-a întâmplat pe tura noastră, aici, acum... Suntem singurii vinovați! Alexandra Măceșanu ne-a dat peste cap iremedia­bil. Bugetarii au des­coperit că alți bugetari in­com­petenți pot permite să li se măcelărească copiii în prime-time ca să nu țină linia ocupată, corpora­tiștii știu acum că softurile pe care le-au vândut statului nu le feresc neves­tele de violatori în serie... Chiar și demnitarii cu girofar la scară se cutremură la gândul că vor da peste un Garcea analfabet, care nu va ști să citească legiti­mația de serviciu, d-apăi să le asi­gure protecția. Și-atunci? Ce-i de făcut? Cine e de vină? Noi nu, cu siguranță! N-am vrut decât să le fie bine copiilor noștri. De-aia furăm, de-aia mințim, de-aia votăm mandat de mandat noi și noi incom­petenți... Numai că lor, copiilor nu le e bine! Mor pentru că le-am amanetat viitorul, mor pentru că i-am trimis la căpșuni în Spania, pentru că le-am ucis visele... Iar mai nou, îi facem carne de tun pentru uzul criminalilor în serie și mor din cauza incompetenței generalizate... Iar dacă acest colaps nu ar fi atât de evident, mai că am accepta-o și pe-asta! Sau, probabil, deja am acceptat-o și nici măcar nu știm...

3 August 2019, 17:15 (8032 vizualizări - 20 comentarii)

Citiți și:
Ziua Ipocriziei Naționale
noi vrem covid!
ierarhie

Comentariile cititorilor:


@EMG:
(6 August 2019, 11:16)
Avem niste pacalici ,din putinii ramasi mai cu vechime in politie care sunt de-ai partidului STAT gen C.S . saracul n-are verticalitate nici in fata nevestei daramite fata de infractori.Si uite asa ei n-au nicio treaba timpul trece salarii babane isi iau vile pe masura si traiesc bine ca sunt smecheri pe program de la 8-16 .
Doina:
(5 August 2019, 14:43)
@EMG. Justiția din Ialomița este în vacanță de ani mulți. Poliția? Se plimbă cu mașina, vin la locul reclamației și acoperă pe cel vinovat: ,,Și-a cerut scuze, e la prima abatere!” Auziți! Se așteaptă următoarea abatere de la lege, apoi...
Dorel:
(5 August 2019, 14:26)
EPOCA INCOMPETENȚEI VA MAI DURA. VEZI EDUCAȚIA ÎN ROMÂNIA! Bani să iasă, pensii speciale și favoruri, în rest, scapă cine poate!
Pentru Gore:
(5 August 2019, 11:56)
@gore: nu ai de unde alege oameni pregătiți!! Nu este de unde! E greu de acceptat, dar sunt două generații în urmă, incompetenți, needucați, hoți! Dacă mai există câțiva buni, ori sunt reduși la tăcere de mafie, ori se retrag ei înșiși din bun simț! Deci, nu mai există alternative la alegere.
cetatean:
(5 August 2019, 11:42)
pensii speciale ?? pentru ce anume au pensii speciale toti incompetentii ?! o increngatura ....neamuri, amante, copii de bani gata care nu stiu sa faca nimic ?! politie, jandarmerie, DNA, ect. vai de noi de copiii nostri....nu va mai ajung banii. puterea nerusinatilor ! 
Gore:
(5 August 2019, 11:05)
I-am ales pe cei mai proști, pe cei mai puturoși, pe cei mai tupeiști, pe cei mai nepotriviți și pe ei i-am pus să ne păstorescă. Ne-au dus exact aici unde suntem, în mijlocul haitei de lupi, ne-au stins speranțele, ne-au gonit frații în țări străine, iar acum vor să ne ardă pe fiecare, unul câte unul, până nu mai rămâne nici amintirea din noi.
Eugen:
(4 August 2019, 23:14)
Incompetența in România nu e în colaps! E bine mersi, viguroasă, obeză, în cea mai bună formă!
Unu:
(4 August 2019, 22:13)
Cum COLAPSUL INCOMPETENȚEI?! Adică, moare incompetenta în țara asta după două crime mărturisite? Bine ar fi! Sunt rădăcini foarte adânci! Mai adânci ca ale ceaușismului. Acum e mult mai grav!
Gheorghe:
(4 August 2019, 21:41)
Dacă monstrul, care putea fi și din Slobozia, n-ar fi văzut o fată cu hăinuțe provocatoare, poate n-ar fi crezut că e prostituată. Așa declară, că a crezut că sunt prostituate (puteau fi și din Slobozia). Poliția este prea obișnuită cu Prostituția, de orice fel....
Grigore:
(4 August 2019, 20:18)
Ecaterina Andronescu a fost destituită pe un motiv subțire, foarte degeaba. Altele au fost calculele lui Dăncilă în cazul ei. De data asta, Ec. Andronescu a spus clar ceea ce mulți părinți spun, dar nu sunt miniștri! Nu te urca în mașina unui străin, nici fată, nici băiat! Nu te-a luat cu forța din stradă, tu ai urcat singură in mașina lui! Ce-a urmat, cum, e oripilant. Să te ajute Poliția? Caracal este România!!!
Puiu:
(4 August 2019, 19:56)
‘’Cred că statul român își joacă existența la Caracal” Dupa care probabil o sa vedem, vanatoare pe strazi. Grotesc sa platesti salarii din banul public, fufelor botaxate, sau scroafelor cu proptele, facute pres in fata unor numiti politic, pe pile si slugarnicie declarata. Statul trebuie reformat total, altfel la revedere romane stai si accepta sa te milogesti pe banii tai! Calatorind zilele astea am inteles ca prin Banat sunt deja formate cuiburi de legionari si tot mai multi adepti care depun juramantul de credinta. Rau daca iese nasolie, romanul cand pocneste matura tot.
Parpalete:
(4 August 2019, 19:30)
Sistemul privat, firmele private,persoanele fizice autorizate, tin in spate sistemul ticalos al bandelor de lachei platiti din contribuitiilecatre, taxe si impozite platite catre stat de firmele privivate. Daca nu ar fii aceste dari, ar murii de foame ei si familiile lor, care in marea lor majoritate sunt niste putori. Ma saraciilor mai aveti putin si o sa va linseze poporul pe strada. Nu pun la mijloc pe toti dar in marea lor parte, nu merita decat glontul. Am vazut sistemul spurcat, zilele astea la Caracal ce fac organele..... politie, procurori...... dar partea spurcata incepe de jos din primarii, unde o ea, un el burtoasa, burtos, grasa si incapabile iti rade in fata cu toate cai dai bani pentru a umple troaca ea si odraslele ei. Ticalosie care obligat fortat trebuie eradicata din radacina.
Slobozia=Caracal!:
(4 August 2019, 16:38)
Serviciile pentru siguranța omului român și-au mâncat credibilitatea. Erau îndoieli, acum chiar că suntem cu cr ul gol! Toți idioții sunt sectoriști, toți neterminații in poliție și Jandarmerie. Se vede pentru ce iau salariile acelea!
Fost profesor la stat:
(4 August 2019, 16:34)
Doamnelor și domnilor, care mai sunteți! Totul pornește de la învățământul handicapat! (N-am zis CU handicapați!) Din școală și educație vin toate belelele!! Cei 7 ani de-acasă, nu are cine să-i mai dea, carte nu se mai face, la 15 ani fata e demult ne-fată, prea mare toleranță pentru un popor incult! Prostie, grămadă! De ce credeți că EDUCAȚIA este neglijată maxim? De-aia....Să fim proști, ușor de...vorba aia! Numai aia, numai aia!!! Vorba “polițistului” din LAS FIERBINȚI.
Mania proletara:
(4 August 2019, 15:13)
In loc sa aratam cu degetul catre altii mai bine ne-am vedea fiecare barna din ochiul propriu. Cei pe care ii invinuim nu sunt martieni, sunt dintre noi, din lumea noastra. Nu vom avea conducatori corecti,competenti si onesti, daca noi insine nu suntem asa si nu ne vom schimba in bine.  Restul e doar ipocrizie.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 07 Aug 2026
251 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Andrășești: Au furat din curtea vecinului

Un bărbat de 65 ani, din București, a reclamat polițiștilor că din curtea locuinței ce o deține la Andrășești, persoane necunoscute au furat, în perioada 23 februarie-13 martie a.c., mai multe bunuri din ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2012, 17:33
(10002 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Hoțul de stații de emisie-recepție, prins de polițiști

Un tînăr de 23 ani din Pantelimon-Ilfov a fost reținut miercuri, 14 martie a.c., de către polițiștii de investigații criminale ialomițeni, fiind acuzat de furt calificat. Pe numele individului anchetatorii ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2012, 17:13
(7646 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: 49 milioane lei, încasate la bugetul de stat

Potrivit datelor Direcției Generale a Finanțelor Publice Ialomița, «în luna februarie 2012 au fost încasate la bugetul general consolidat aproximativ 49,14 milioane lei, înregistrîndu-se o creștere cu ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2012, 17:08
(7773 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Casele de amanet, schimb valutar și magazine de bijuterii, verificate de polițiști

«Peste 30 puncte de lucru ale caselor de amanet, schimb valutar și magazinelor de bijuterii au fost verificate în ultimele două săptămîni de specialiștii în sisteme de securitate din cadrul Inspectoratului ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2012, 17:04
(8748 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: I-au furat gardul de sîrmă

Marți, 13 martie, o femeie de 77 ani, din Bordușani, a alertat Poliția sunînd la 112 susținînd că hoții i-au furat o porțiune din gardul de plasă de sîrmă. Ulterior, ancheta polițiștilor avea să demonstreze ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2012, 17:03
(11967 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Bordușani furt gard


Stelnica: Beat la volan

Un autoturism condus de un bărbat de 53 ani a fost oprit de polițiști, în trafic, la Stelnica, pentru un control de rutină. Întrucît șoferul mirosea a alcool a fost testat cu aparatul Drager, dispozitivul ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2012, 17:02
(11039 vizualizări - 0 comentarii)


Munteni Buzău: Au furat 3000 litri de motorină și au fost prinși

Patru bărbați, cu vîrste cuprinse între 18 și 38 ani, sînt cercetați de polițiștii slobozeni pentru furt calificat. În realitate, polițiștii au depistat în trafic, la Munteni-Buzău, o autoutilitară, condusă ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2012, 17:00
(12604 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive ale Poliției în zona Fetești

«Polițiștii din Fetești și cei ai Secției Rurale Stelnica au acționat miercuri, 14 martie a.c., în colaborare cu jandarmii ialomițeni pentru siguranța publică în zona unităților de învățămînt, prevenirea ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2012, 16:48
(12837 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2012, 18:43
(7628 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Componente de cale ferată, furate

În noaptea de 11/12 martie a.c., în jurul orei 24,00, polițiștii feteșteni au identificat un autoturism, condus de un localnic de 21 ani. Cu ocazia unui control de rutină, polițiștii au constatat că șoferul ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2012, 18:38
(12942 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: Securitatea în muncă cu combustibilii gazoși, verificată

În perioada 22 februarie-2 martie a.c., reprezentanții Inspectoraului Teritorial de Muncă Ialomița au desfășurat «Campania Națională, inițiată de Inspecția Muncii, privind verificarea modului în care se ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2012, 18:37
(14643 vizualizări - 2 comentarii)


Reviga: A fost furat de prietenul de pahar

Un bărbat de 64 ani, din Reviga, a alertat polițiștii Secției de Poliție Rurală Grivița despre faptul că a fost victima infracțiunii de furt. Verificările ulterioare ale polițiștilor au demonstrat că suspectul ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2012, 18:34
(11161 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Reviga beție furt


Cosîmbești: Găini arse în incendiu

O anexă gospodărească a unui cetățean din Cosîmbești s-a aprins noaptea trecută, respectiv luni, 12 martie a.c., după ce proprietarul a aprins focul în interiorul încăperii, cu scopul de a afuma o cantitate ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2012, 18:33
(14687 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Hoți prinși de polițiști

Un feteștean de 20 ani este cercetat de polițiști pentru furt. Pe scurt, în perioada 5-10 martie, tînărul a furat mai multe obiecte metalice din curtea locuinței unui bărbat de 56 ani, din Slobozia, locuință ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2012, 18:29
(14616 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești hoți furt


Percheziții domiciliare pentru furt de lemne la Borănești și Bărcănești

Luni, 12 martie a.c., polițiștii au descins la locuințele a șase persoane, cu vîrste cuprinse între 26 și 55 ani, din localitățile Borănești și Bărcănești, suspecte de furt de material lemnos din cantoanele ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2012, 18:29
(14804 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Identificarea animalelor, obligatorie

Potrivit datelor statistice ale DSVSA Ialomița, în cursul anului 2012 au fost efectuate 8 controale la Circumscripții Sanitar-Veterinare de asistență. Pentru deficiențele constatate, au fost aplicate 2 ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2012, 18:23
(10506 vizualizări - 1 comentariu)


2000 de somații emise de DGFP Ialomița

Peste 2000 de somații a căror valoare depășește suma de 2,8 milioane lei au fost emise doar în luna februarie 2012 de către reprezentanții Direcției Generale a Finanțelor Publice Ialomița, pe linia colectării ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2012, 18:22
(13268 vizualizări - 1 comentariu)


Ciochina: TIR răsturnat în șanț după ce șoferul a adormit la volan

În după-amiaza zilei de luni, 12 martie a.c., în jurul orelor 15,00, pe raza localității Ciochina a avut loc un accident de circulație. Șoferul unui TIR a adormit la volan și s-a izbit de un copac. În urma ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2012, 17:41
(12608 vizualizări - 0 comentarii)


Simulare de cutremur la un liceu din Slobozia

Simulare de cutremur la un liceu din Slobozia

Luni, 12 martie, la ora 08,40, la solicitarea prefectului județului Ialomița și sub supravegherea personalului Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița, la un liceu ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2012, 15:03
(17349 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: A adormit la volan și s-a oprit într-un copac

Duminică, 11 martie, în timp ce un bărbat, de 38 ani, din Valea Călugărească, conducea un vehicul cu semiremorcă din direcția Urziceni către Slobozia, a adormit la volan, a părăsit partea carosabilă și ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2012, 14:57
(13489 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Arestați după ce au furat mai multe capace de canalizare

Polițiștii au reținut, pe bază de ordonanță de reținere pentru 24 de ore, doi tineri de 18, respectiv 21 ani, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat. Cei doi au fost introduși în Centrul de Reținere ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2012, 14:55
(11781 vizualizări - 0 comentarii)


Platonești: Bătrîn înșelat la telefon

Vineri, 9 martie a.c., un bărbat de 51 ani, din Platonești, a alertat Poliția despre faptul că vecinul său, un bătrîn de 82 ani, a fost înșelat după ce a dat curs solicitării unei persoane necunoscute. ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2012, 14:55
(15628 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Hoți de fier vechi, prinși de polițiști

Vineri, 9 martie a.c., polițiștii feteșteni au fost sesizați de către agenții de pază ai unei societăți comerciale despre faptul că au observat două persoane care furau fier dintr-o clădire dezafectată ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2012, 14:54
(12210 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Șofer de scuter, accidentat

Un bărbat de 54 ani, conducător al unui moped, a fost accidentat sîmbătă, 10 martie a.c., la Țăndărei. Bărbatul a virat brusc la stînga, fără să se asigure, moment în care a fost lovit e un autoturism condus ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2012, 14:53
(11931 vizualizări - 2 comentarii)


Ialomița: Băuți la volan

Un tînăr de 22 ani, din Cosîmbești, a fost oprit în trafic, pentru un control de rutină, sîmbătă, 10 martie a.c., pe raza localității Sudiți. Verificările efectuate de către polițiști au demonstrat că individul ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2012, 14:52
(13582 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune a Poliției în piața din Urziceni

Peste 40 de persoane au fost legitimate în cadrul unei acțiuni organizate sîmbătă, 10 martie a.c., în zona pieței agroalimentare din Urziceni pe linia prevenirii faptelor  antisociale, a violenței ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2012, 14:49
(14969 vizualizări - 1 comentariu)


Poliția Rutieră Ialomița: Amenzi de peste 60000 lei, 10 șoferi au rămas fără permis

În perioada 9-11 martie a.c., polițiștii Serviciului Rutier au continuat acțiunile desfășurate în trafic. Rezultatele activităților s-au concretizat în aplicarea a peste 320 de sancțiuni contravenționale ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2012, 14:48
(15148 vizualizări - 1 comentariu)


Amara: Bătrîn de 90 ani, cuprins de flăcări

Incendiu la o gospodărie din Amara, sîmbătă, 10 martie a.c. După ce a încercat să aprindă focul de la sobă cu benzină, un bătrîn de 90 ani a fost cuprins de flăcări. Rănit grav, el a fost transportat la ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2012, 12:09
(12935 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Amara incendiu


Anunț angajare

Magazin încălțăminte, str. Matei Basarab, angajează vînzătoare, experiență 3 ani orice domeniu, 800 lei+bonusuri.
Telefon 0727/881.104 ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2012, 11:45
(8685 vizualizări - 0 comentarii)


Beat la volan, s-a răsturnat cu tirul între Slobozia și Bucu

Doi șoferi sînt cercetați de polițiști după ce au fost prinși la volan băuți.
Primul șofer care s-a urcat băut la volan a fost depistat de polițiști pe raza localității Cosîmbești. Este vorba despre ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2012, 17:11
(10130 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
@PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere cetatean în Costul «ipocriziei politice» în opinia deputatului PSD Ștefan Țintă: blocarea fondurilor PNRR din rațiuni de partid! Sindicat în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...