Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Control intern la Dispeceratul 112 al Poliției ialomițene

Control intern la Dispeceratul 112 al Poliției ialomițene

Oficialii Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița au dipus o verificare internă la Dispeceratul 112 al instituției. Controlul este realizat ca urmare a unui apel la 112 înregistrat vineri, 30 august 2019, în care un cetățean ar fi reclamat faptul că șoferul de 19 ani care a provocat accidentul grav produs în dimineața zilei de sâmbătă, 31 august 2019, ar fi circulat cu viteză pe străzile din Reviga. Omul a reclamat în spațiul virtual că deși a alertat polițiștii, nimeni nu a intervenit. Respectivul conducător auto se afla în stare de ebrietate, acesta având o alcoolemie de 0,63 miligrame alcool pur în aerul expirat.

Filmul unei tragedii În dimineața zilei de sâmbătă, 31 august 2019, după orele 4,00, un grav accident de circulație s-a produs între localitățile Reviga și Cocora. Patru tineri, cu vârste cuprinse între 17 și 21 de ani, au fost răniți după ce mașinile în care se aflau au părăsit partea carosabilă și s-au lovit de copacii de pe marginea drumului. Oficial, polițiștii susțin că vina i-ar aparține unui șofer de 19 ani care a încercat să depășească o mașină aflată în fața sa și pe care a acroșat-o în timpul manevrei. Testat cu aparatul Drager, acesta avea o alcoolemie de 0,63 miligrame alcool pur în aerul expirat. Surse judiciare susțin că șoferii celor două mașini ar fi efectuat o cursă ilegală de «liniuțe» pe șoseaua pe care circulau. La fața locului au intervenit paramedicii SMURD, dar și medicii Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița. Trei dintre victime se află și acum internate la Spitalul Județean de Urgență Slobozia. A patra victimă, un adolescent de 17 ani, a fost preluat de un elicopter SMURD imediat după producerea accidentului și transferată la Spitalul Floreasca din București. Se pare că acesta ar fi murit la spitalul din Capitală...

Se caută vinovații La scurt timp după publicarea știrii privind tragedia petrecută pe șosea, în spațiul virtual au apărut informații cu privire la faptul că autoritățile au fost sesizate prin numărul de urgență 112 cu privire la faptul că șoferul vinovat de producerea accidentului circula cu viteză foarte mare pe străzile din Reviga. Din păcate, nimeni nu a intervenit. «Accidentul putea fi evitat dacă operatorul de la 112 ar fi luat în considerare apelul făcut ieri la ora 13,40,de către cumnatul meu, din Reviga, semnalând că un tânăr Marian, din localitate, deranjează liniștea publică conducând autoturismul cu viteză foarte mare, cu muzica dată la maxim, sub influența alcoolului…răspunsul a fost – închide domnule că ții linia ocupata!!!… acest tânăr e parte a accidentului… Consecința – trei victime!!! FELICITĂRI 112». Este mesajul care a apărut pe internet. Mesajul a fost preluat de site-urile locale de știri, iar publicarea sa a generat un val de reacții din partea Serviciului de Telecomunicații Speciale. Pe pagina de internet a instituției a fost publicat următorul comunicat de presă: «În data de 30.08.2019, ora 13:40, a fost recepționat un apel la Centrului Unic pentru Apeluri de Urgență 112 Ialomița, în care apelantul a semnalat tulburarea ordinii și liniștii publice în comuna Reviga, fenomen care se repetă noapte de noapte. Apelantul a menționat faptul că nu este vorba despre o urgență, că apelul a fost inițiat în scop preventiv, iar situația prezentată nu se desfășoară în momentul apelării numărului de urgență 112. Apelul, preluat de către operatorul Centrului Unic pentru Apeluri de Urgență 112 Ialomița, a fost indexat la „TULBURAREA LINIȘTII ȘI ORDINII PUBLICE“ și transferat către Dispeceratul Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița. Precizăm că operatorul 112 a procesat apelul conform prevederilor Metodologiei privind cooperarea agențiilor specializate de intervenție în cazul urgențelor primite prin Sistemul național unic pentru apeluri de urgență. Totodată, precizăm faptul că responsabilitatea operatorului 112 încetează după transferul apelului și informațiilor către dispecerul Poliției, acesta din urmă având atribuții în gestionarea intervenției și alocarea resurselor». Între timp, reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița au dispus un control intern la Dispeceratul 112 al instituției. «Se fac verificări pentru a se vedea modul în care a fost preluat acest apel și dacă, într-adevăr acest apel a existat...» susțin reprezentanții Biroului de Presă al IPJ Ialomița.

2 Septembrie 2019, 20:05 (8793 vizualizări - 24 comentarii)

Citiți și:
Accidente la Slobozia, Reviga, Movilița și Coșereni
Reviga: Mașină răsturnată într-un șanț
Reviga: Trei tineri, răniți într-un accident rutier

Comentariile cititorilor:


iorgulescu:
(12 Septembrie 2019, 13:28)
Copii de bani gata sunt de toate felurile. Uitati-va la nenorocitul ala de copil al lui Iorgulescu, a omorat pe unul nevinovat in Bucuresti, viteza mare 240 km/h in oras, alcool, a intrat pe contrasens, iar politia a avut grija sa nu ii faca niciun test de alcoolemie, in spital fiind pacientul. Nu suna a musamalizare? Ce o sa spuna expertiza? ca s-a defectat masina subit si a accelerat singura pana la 240 la ora si a luat-o pe contrasens, iar saracul copil e victima de fapt. La trecutul lui infractional trebuia sa fie in puscarie si sa fi primit ani de puscarie mai multi decat varsta lui. Iese nevinovat (NUP) si o sa mai sechestreze, omoare in bataie si in accidente in continuare ca doar are tasu relatii si bani si il scapa mereu. La o scara mai mica tot cam asa e si aici.
@Trist:
(6 Septembrie 2019, 13:58)
Ai spus lucrurilor pe nume. Cam asa este situatia de fapt. Nu este locul si momentul pentru glume, dar serialul ala Las Fierbinti, face radiografia exacta a societatii noastre, mai ales la tara. Pai seful de la postul de politie nu se atinge de oamenii importanti din comuna, primar, vice, consilieri de la partidul important, patroni cu relatii...nu, el il amendeaza pe amaratul care bani de 2 litri de benzina ca sa se duca la camp, dar nu a mai avut si bani de trusa medicala. In rest, copii oamenilor importanti pot sa face ce vor pe strazi, betie, viteza, viol in grup ca la Jilavele si scapa nepedepsiti. Probabil si in cazul asta soferul beat o sa iasa basma curata si sa spuna eventual ca i-a tras de volan baiatul ala care a murit, pe principiul mortu e de vina. Asta inseamna mafie generalizata. Eu le spun asa celor care il vor scapa pe betivul sofer vinovat: este foarte posibil ca vinovatul sa comita si alte accidente pe viitor, si atunci poate va omoara pe voi sau pe copiii vostri, cei ce-l scapati acum (politisti/procurori/judecatori). Huidu la a cata abatere era? a omorat din vina lui 3 oameni si nu a facut puscarie o zi, ba unii il mai si deplangeau, ca traieste o mare drama. Mama lor de criminali, lasati liberi de cei care trebuie sa ne apere de ei!
Trist:
(6 Septembrie 2019, 01:42)
Toti ne dam cu parerea! Ce echipaj de Politie avem in comune? Vin periodic de la Slobozia! Cei care sunt in comune, dau amenzi ca ai o pozitie arsa sau nu ai pachetul legislativ in termen! Poate cineva sa verifice ce amenzi s-au dat? Cate masini circula fara acte? Isi fac norma cu cativa cetateni care sunt corecti si ii taxam cu amenzi si puncte! Pe x sau pe y nu ii oprim, ii salutam cu respect din mers ca este a lui x sau y sau este x sa y! Despre ce vorbim... Garantat cel care a sunat la 112, avea si nr de contact al unui polistist din comuna, doar ca daca il suna tot pe el cadea necazul! Omul a preferat sa sune la 112 si ce nu stim multi dintre noi ca, chiar daca suni la 112 ca te deranjeaza un vecin sau e un x care goneste pe strazi, cei de la 112 anunta echipajul care apartine comunei, aia nu au tel personale, suna la post si cum la post nu este nimeni..aia e..ghinion! Asteptam sa se intample ceva mai rauca sa vina echipajul de la Slobozia! Trist...
Anton:
(5 Septembrie 2019, 21:48)
Daca dati permise de conducere la nebuni!? Stiu ce zic. Analize pe bune si aviz pshiatric tot pe bune, la obtinerea permisului!!!!
buiu:
(5 Septembrie 2019, 16:50)
nu am inteles pentru ce sut gratiile la intrare in politie ? noaptea le coboara si baga somn pe banii nostri
Rude si amante :
(5 Septembrie 2019, 11:18)
Preventia in judet este in vecinatatea lui zero.Pregatirea catorva politisti are valoarea apropiata de acelasi zero.Merg la serviciu de parca sunt maturatorii orasului.Nu logica,nu observarea stanga-dreapta...maturoiul si...praf in urma.S-a muncit,gata.Anumite profesii trebuie sa empatizeze,sa inteleaga mesajul celui ce transmite ceva.Gen : "Sunt rapita! Bine, nu parasi locatia!" "Sunt astia beti la volan. Bine,lasati ca-i strangem cu IMLul mai tarziu! ".Politistul,in genere,dupa receptarea unui mesaj trebuie sa gandeasca.La Slobozia,multi politisti au urechile sa le poata sta sepcile bine pe cap si sa uneasca elasticul ce are biluta de creier legata.Altfel cum sa explici atatea gafe in 2 saptamani si atata incompetenta in 30 ani?Tavaleala cu incatusare si ignoranta in cazul din articol.
altu-i vinovat:
(4 Septembrie 2019, 12:17)
Ce ne mai place sa gasim vinovati acolo unde ne convine noua, acolo unde avem vreo ranchiuna cu vreo institutie. 
In ordinea vinovatiei: 1 soferul inconstient, impreuna cu prietenii care au acceptat acest risc criminal (sa se lase plimbati si ulterior omorati de "prietenul" lor beat si conducand cu viteza.
2 Parintii beizadelei (vorbeste lumea din comuna ca e fiul unui om important, cu cunostinte pe la primarie si politie)
3 Politistul de la IPJ care a preluat apelul  si a continuat convorbirea cu cetateanul din comuna care a sunat (nu operatorul 112 care i-a facut legatura imediat) - politist despre care nu se spune daca l-a sunat pe seful de post de la Reviga, sau vre un alt echipaj de la rutiera ca sa-i puna sa-l opreasca in trafic pe nemernic. Pentru asta trebuie sa existe un ordin de serviciu ceva prin care politistul a dat cazul la colegii lui.
Ma mir ca nu ziceti ca e vinovat soferul de salvare ca nu l-a inviat pe tanarul mort din vina criminalului betiv. D-zeu sa-l ierte pe copilul decedat, iar criminalul sa infunde puscaria pe viata. Toti circulam pe drumurile astea judetene, nationale si vedem numai nereguli, depasiri riscante, viteza de o suta la ora prin localitati (chiar si politistii din comune merg cu 70. 80 km/h prin localitati), dar radare ioc! abia daca vezi unul 5 minute intr-o zi. In rest santem lasati prada teribilistilor si TIRurilor care trec peste tine ca tancurile, bagandu-te in sant. Se aude politia? faceti si voi ceva impotriva criminalilor de pe sosele?
Alex:
(4 Septembrie 2019, 08:47)
Tare as vrea sa auda toata tara convorbirea telefonica de la 112, toata convorbirea !
Un cetatean din sat:
(4 Septembrie 2019, 02:27)
Din cate inteleg persoana a sunat la urgente in scop preventiv....deci...daca atunci se ducea la el un politist...ce rezolva??masina oprita...omul treaz....ce ii putea face??? Oare cei apropiati au mers la politistul din localitate sa expuna problema?? Sa il poata chema si explica pericolul de a conduce baut( de parca nu stia)...cand ajungea acasa nu mirosea a alcool!!!sau alte vicii...fiecare este raspunzator pentru ceea ce face....chiar este asa greu de inteles ca alcolul la volan este incompatibil cu condusul masinilor!! Pacat ca s-a intamplat asa dar daca la aceste varste noi parintii nu constientizam!!!daca nu o fac ei!!! Ne este mult mai usor sa gasim alti vinovati!!!!
sandu:
(3 Septembrie 2019, 23:21)
Murim cu totii pe mana lor, vai mama noastra
7 ani de acasa:
(3 Septembrie 2019, 17:51)
Nu apar politistii si nici operatorii de la 112, daca interveneau, probabil se amana nenorocirea. Era chestie de timp. Baietii "veseli", sigur nu se potoleau. Lipsa celor 7 ani de acasa, nu le dadea voie sa se cuminteasca.
oracol:
(3 Septembrie 2019, 17:07)
Ce golaneala de raspuns, ce frumos se spala pe maini,
localnic din Poiana:
(3 Septembrie 2019, 14:15)
Aceiasi situatie este si in satul Poiana, com Ciulnita. Umbla zilnic pe strazi cu autoturismele, beti crita iar politia de la Ciulnita nu-i vede. Daca treci pe sosea prin Ciulnita sa ajungi la Poiana, ori in fata primariei ori la iesirea din Ciulnita spre Ioan Ghica sta politia care s-ar putea sa te opreasca.  In fiecare seara au loc batai la Poiana si nimeni nu ia masuri.
Urziceni:
(3 Septembrie 2019, 14:00)
Oamenilor, toți burtoșii cu capul mare care scuipă pe lângă scara blocului, sunt polițiști și au “sector” raza locuinței lor!!! Nu fac nici pe dracu! Stau la scară cu toți bețivii! Sunt cretini care au și copii. Cine este acceptat în Poliție?!? Orice Matahală care a avut pile. Idioțenie de sus în jos! Lasă 112! Aici se repară mai repede. Mai greu va fi cu polițiștii, pompierii, jandarmii și șefii lor. A tunat și i-a adunat! Caracal, tată, peste tot!
Un cetățean:
(3 Septembrie 2019, 13:48)
Părerea multor oameni cu educație este că trăim intr-o țară de proști, cu incompetentță crasă și nonprofesionalism în toate sectoarele. Grav este că nu sunt oameni pregătiți bine măcar în sectoarele vitale!! Știți de unde ni se trage? Educație și instruire! Pile, șpagă și ,,merge și-așa”! MERGE până pocnește... Va fi din ce în ce mai rău.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 06 Oct 2026
208 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Loviți de mașini

În după-amiaza zilei de joi, 7 ianuarie a.c., în jurul orei 15,10, Poliția a fost sesizată prin 112 despre producerea unui eveniment rutier pe raza comunei Bărbulești, accident în urma căruia două persoane ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2010, 19:32
(15399 vizualizări - 0 comentarii)


Suspecții unui furt din locuință, identificați de polițiști

Trei ialomițeni, dintre care doi minori, sînt cercetați de polițiști pentru furt calificat, fiind suspectați că, în perioada 25-31 decembrie 2009, au sustras mai multe unelte electrice și produse alimentare ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2010, 19:31
(10756 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 6 kg de mercur, ilegal deținute de un cabinet stomatologic

În cursul zilei de miercuri, 6 ianuarie a.c., în baza unor informații, polițiștii au efectuat un control cu privire la deținerea și utilizarea substanțelor toxice și foarte toxice la un cabinet stomatologic ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2010, 19:32
(13482 vizualizări - 0 comentarii)


Depistat la volanul unui autoturism fără drept de circulație în România

Un tînăr în vîrstă de 25 ani din Urziceni este cercetat e polițiști pentru conducerea pe drumurile publice a unui autoturism înmatriculat în străinătate care nu are drept de circulație în România. Acesta ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2010, 19:31
(15073 vizualizări - 0 comentarii)


Suspecții unui furt de telefon, identificați

În după-amiaza zilei de miercuri, 6 ianuarie a.c., un tînăr în vîrstă de 16 ani, din comuna Ciulnița, s-a prezentat la Poliția Municipiului Slobozia pentru a sesiza faptul că în timp ce se afla în parcul ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2010, 19:30
(10117 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente

Neadaptarea vitezei la condițiile unui carosabil acoperit cu zăpadă a fost cauza a două evenimente rutiere produse pe arterele județului. Unul dintre conducătorii auto a părăsit locul accidentului, dar ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2010, 19:26
(15255 vizualizări - 0 comentarii)


Fără carnet și depistat la volanul unui autoturism fără drept de circulație în România

În după-amiaza zilei de marți, 5 ianuarie 2010, pe raza municipiului Urziceni, în cadrul activităților curente desfășurate, polițiștii au oprit pentru control un autoturism înmatriculat în străinătate la ...[citește_toată_știrea]

6 Ianuarie 2010, 12:26
(14275 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția rutieră, în stradă pentru siguranța circulației

Polițiștii au acționat pe raza municipiului Slobozia în scopul prevenirii și combaterii incidentelor rutiere. Activitățile desfășurate de polițiști au vizat urmărirea modului în care participanții la trafic ...[citește_toată_știrea]

6 Ianuarie 2010, 12:22
(12174 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune de prevenire și combatere a infracționalității

În cursul zilei de marți, 5 ianuarie 2010, în intervalele orare 14,30-18,30, respectiv 19,30-21,30, în municipiul Slobozia a fost organizată o acțiune cu efective mărite, urmărindu-se în principal prevenirea ...[citește_toată_știrea]

6 Ianuarie 2010, 12:19
(11454 vizualizări - 0 comentarii)


Au plecat la Revelion și bunicul le-a dat dispărute

În prima zi a anului 2010, în jurul orelor 10,15, Poliția Orașului Țăndărei a fost sesizată asupra unor dispariții. Un bătrîn, de 73 ani, le-a spus polițiștilor că nepoatele sale, în vîrstă de 14, respectiv ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2010, 14:37
(13235 vizualizări - 2 comentarii)


Nouă accidente în cinci zile: 3 morți, 15 răniți

Nouă accidente în cinci zile: 3 morți, 15 răniți

În pofida activităților cu caracter preventiv desfășurate de polițiști, pe arterele județului, în perioada 30 decembrie 2009-3 ianuarie 2010, s-au produs nouă accidente rutiere, evenimente în urma cărora ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2010, 14:27
(12479 vizualizări - 0 comentarii)


Suspecții mai multor furturi, identificați

În noaptea de 29/30 decembrie 2009, o echipă de polițiști din Fetești l-a depistat pe raza municipiului pe un tînăr, de 21 ani, din comuna Bordușani. Asupra acestuia, cu ocazia controlului efectuat, au ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2010, 14:01
(12165 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive în discotecile rurale

În noaptea de 2 spre 3 ianuarie a.c., polițiștii slobozeni, în colaborare cu agenții Posturilor de Poliție Grivița și Miloșești, au acționat pe raza celor două comune. În acțiunile întreprinse, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2010, 13:53
(15705 vizualizări - 0 comentarii)


Intervenții ale pompierilor

Intervenții ale pompierilor

În primele zile ale noului an, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență au avut de furcă. Astfel, în două situații s-a acordat primul ajutor cu echipaje SMURD, s-a intervenit ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2010, 13:41
(15193 vizualizări - 0 comentarii)


La volan fără permis

Polițiștii au întocmit un dosar penal pe numele unui tînăr în vîrstă de 23 ani, din Slobozia, acesta fiind depistat la volanul unui autoturism în prima zi de Crăciun deși nu poseda permis de conducere. ...[citește_toată_știrea]

28 Decembrie 2009, 14:58
(13329 vizualizări - 0 comentarii)


Prinși în flagrant la furat din autoturisme

În noaptea de 24 spre 25 decembrie a.c., în jurul orei 23,40, doi bărbați au fost surprinși în flagrant de polițiști în timp ce încercau să sustragă doi acumulatori ai unui autocamion. Autovehiculul era ...[citește_toată_știrea]

28 Decembrie 2009, 14:58
(13180 vizualizări - 0 comentarii)


Sărbători Fericite!

Sărbători Fericite!

Redacția Independent vă dorește un Crăciun liniștit, alături de cei dragi. ...[citește_toată_știrea]

24 Decembrie 2009, 21:00
(13285 vizualizări - 0 comentarii)


Eleve, victime ale traficului de minori

Procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial Ialomița, împreună cu polițiștii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității ...[citește_toată_știrea]

24 Decembrie 2009, 18:01
(12033 vizualizări - 0 comentarii)


Șoferi băuți implicați în accident

Doi conducători auto, aflați sub influența băuturilor alcoolice, au fost implicați într-un accident rutier. De reținut că unul dintre aceștia nu poseda permis de conducere. Așadar, miercuri, 23 decembrie ...[citește_toată_știrea]

24 Decembrie 2009, 17:12
(14428 vizualizări - 0 comentarii)


S-a predat singur

Miercuri, 24 decembrie a.c., în jurul orei 7.30, la Poliția Municipiului Slobozia s-a prezentat Marian P., de 36 ani, din municipiul Slobozia, urmărit din luna februarie 2009. Bărbatul se sustrăgea executării ...[citește_toată_știrea]

24 Decembrie 2009, 15:00
(15131 vizualizări - 2 comentarii)


Moș Crăciun jandarm

Moș Crăciun jandarm

Cu ocazia Sărbătorilor Crăciunului, jandarmii ialomițeni i-au luat locul lui Moș Crăciun și au împărțit cadouri copiilor cu dizabilități din cadrul Fundației «Trebuie» Fetești. Copiii, într-un cadru emoționant ...[citește_toată_știrea]

24 Decembrie 2009, 14:27
(12555 vizualizări - 0 comentarii)


Atenție la bani!

Marți, 23 decembrie, o femeie din Urziceni a fost victima unei tîlhării. Femeia, în vîrstă de 36 ani, administrator a două magazine din localitate, a fost atacată de doi indivizi ce, prin violență, i-au ...[citește_toată_știrea]

23 Decembrie 2009, 16:06
(11993 vizualizări - 0 comentarii)


Expoziție stradală dedicată Revoluției

Expoziție stradală dedicată Revoluției

Cele mai importante 48 de fotografii exclusive realizate de AGERPRES în timpul Revoluției din Decembrie 1989 pot fi văzute începînd din 21 decembrie 2009, pînă pe 12 ianuarie 2010, în cadrul expoziției ...[citește_toată_știrea]

23 Decembrie 2009, 16:04
(11217 vizualizări - 0 comentarii)


Achizițiile intracomunitare și importurile de legume-fructe, în atenția polițiștilor

Începînd cu data de 15 decembrie 2009, polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor Ialomița, în colaborare cu comisarii Gărzii Financiare și inspectori ai Oficiului Județean pentru Protecția Consumatorilor ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2009, 18:10
(14312 vizualizări - 0 comentarii)


Dosare pentru produse contrafăcute

Polițiștii feteșteni au început urmărirea penală în șapte dosare penale în care sînt cercetați reprezentanții unor agenți economici, societăți comerciale sau persoane fizice, cu puncte de lucru în localitățile ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2009, 18:05
(13719 vizualizări - 0 comentarii)


Infractori după gratii

Doi ialomițeni, cu domiciliul în comuna Jilavele, pe numele cărora existau mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, au fost identificați de polițiștii ialomițeni, fiind încarcerați în Penitenciarul ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2009, 17:59
(11891 vizualizări - 0 comentarii)


APIA notifică fermierii

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură revine cu apelul către fermierii notificați pentru clarificarea datelor declarate în cererea de plată. Aceștia sînt obligați să se prezinte în cel mai ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2009, 17:38
(14965 vizualizări - 0 comentarii)


Unirea Urziceni vs Liverpool

Unirea Urziceni vs Liverpool

Ghinion teribil pentru Unirea Urziceni la tragerea la sorți Europa League. Singura echipă din România calificată în primăvara europeană, Unirea Urziceni, și-a aflat adversarul din «16»-imile Ligii Europa ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2009, 15:09
(12805 vizualizări - 0 comentarii)


ANM-Sîmbătă și duminică, în sud-est reîncep ninsorile

Prognoza meteorologică pe următoarele trei zile, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, prevede că în cursul zilei sîmbătă, 19 decembrie, în cursul nopții și duminică, 20 decembrie, în sud ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2009, 14:13
(11610 vizualizări - 0 comentarii)


DRUMURI ÎNCHISE

DRUMURI ÎNCHISE

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița informează că peste 150 de polițiști, din care 34 din structurile de siguranță rutieră, sînt angrenați în măsuri de deblocare/dirijare a traficului rutier ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2009, 12:00
(14625 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni închiriere apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Pt cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Cetatean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni george în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Motoreta în Fanfara Sloboziei, primul spectacol după jumătate de secol Mary în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Vasile în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Vasile în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Gigi în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Farm în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  casă Perieți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Curios în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Vasilica în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști eu în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București 

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...