EVENIMENT
DADP «plombează», dar nu garantează!
Alocări bugetare de 500000 de lei pentru gropile din asfaltul Sloboziei
După 8 luni de așteptare, Direcția de Administrare a Domeniului Public Slobozia reabilitează arterele de circulație ale orașului. De la începutul lunii și până în prezent au demarat lucările pe Bulevardul Chimiei și pe Șoseaua Brăilei, iar în săptămâna 9-15 septembrie va fi refăcut carosabilul de pe Bulevardul Matei Basarab, între Consiliul Județean și Restaurantul «Central».
Plombe asfaltice pe 8000 mp Primăria Slobozia a locat puțin peste 500000 de lei pentru refacerea carosabilului la nivelul municpiului. Lucrările au demarat la începutul lunii și se vor finaliza înainte de 15 septembrie . Un sfert din această sumă a fost alocată pentru decopertarea suprafețelor de asfalt sever afectate de zăpezile de peste iarnă. Restul fondurilor vor fi cheltuite pentru «plombarea» a 8000 mp de carosabil. Primele lucrări au fost executate pe Bulevardul Chimiei (3017 mp), Strada Independenței (1022 mp) și Șoseaua Brăilei (4428 mp). În săptămâna 9-15 septembrie a.c., urmează a fi reabilitat tronsonul de asfalt dintre Consiliul Județean și Restaurantul «Central», pe Bulevardul Matei Basarab. Lucrările vor fi executate noaptea pentru a nu afecta circulația rutieră pe timpul zilei.
E rău și așa va rămâne Lucrările sunt executate de către Direcția de Administrare a Domeniului Public Slobozia. Valeriu Roșca, directorul DADP Slobozia, susține că fondurile alocate anul acesta sunt insuficiente pentru refacerea carosabilului în toate zonele din oraș. «Am ales câteva tronsoane de drum intens circulate... Noi nu putem asfalta întreaga stradă, lucrările pe care le facem sunt doar de întreținere! De aceea am decopertat doar acele porțiuni care sunt sever afectare și nu ar fi rezistat încă o iarnă... Sperăm ca lucrările executate acum să reziste 2-3 ani!» ne-a declarat el. În pofida declarațiilor, situația arterelor de circulație din oraș este critică. În zonele reabilitate stratul de asfalt este insuficient, gurile de canalizare nu pot fi ridicate sau coborâte la nivelul șoselei, iar noile plombe asfaltice sunt insuficiente.
Vom avea 5 străzi asfaltate la primăvară
Există însă și vești bune. Conform declarațiilor oficiale, contractul pentru asfaltarea celor 5 străzi din cartierele Slobozia Nouă și Bora decurge conform graficului. Lucrările au demarat în luna august și vizează străzile Unirii, Redutei, Cimitirului, Sălcii și Arh. Radu Vulpe. Valoarea contractului este de 2 milioane de lei, iar firma care execută lucrările se numește Magnum Contrans SRL.
6 Septembrie 2019, 19:05 (5212 vizualizări - 10 comentarii)
Gropile din asfalt, problema nerezolvată a Primăriei Slobozia
Asfaltarea străzilor din Slobozia Nouă intră în linie dreaptă
Reabilitare de mântuială pe DN21/Șoseaua Brăilei
DADP asfaltează 5 străzi cu manageri de «baruri și activități de servire a băuturilor»
3500 tone de asfalt











Comentariile cititorilor:
(13 Septembrie 2019, 15:50)
Cu ce a turnat la intrare firmelor de pe sos BRILEI astupa gropile de pe aceeas soses din dreptui cladireii vami ,ca sa avem o intrare cit de cit in oras dinspre Braila Ce zice DL ROSC ,altfes tasu se roaga de toata lumea sa il votam pe fisu primar la urmatoarele alegeri .
(10 Septembrie 2019, 15:15)
Nu pot sa cred! Cum asa intarziere? Nu se poate! Auzeam pe cineva din Sl Noua la inceputul lunii iulie ca "vine astia a doua zi sa toarne asfalt pe str Cimitirului" si se grabea sa-si ia masina de pe strada ca sa nu incurce, sau sa nu asfalteze doamne fere pe langa masina lui. Sunt convins ca acum e asfalt neted, capacele de la canalizare la nivel cu asfaltul, strada marcata, luminata, trotuare late din pavele, cat sa treci cu caruciorul/bicicleta in siguranta, fara stalpi de iluminat pe mijloc, iar firma de salubritate trece periodic si matura strada, trotuarele, si le spala de praf. Autobuzele electrice trec la interval de 20 minute pe acolo, dar nu le auzi ca sunt silentioase. Carcotasi mai sunteti. "Aici sunt banii dvs" in groapa lu stoica. De maruntisul ramas, pun piatra si petice; deja e prea mult!
(10 Septembrie 2019, 11:23)
CE MINCIUNI!! LA SL NOUA S AU PUS NISTE PAVELE PE UN SFERT DE STRADA, BORDURI CAT CAPUL GOL AL PROSTULUI SI NICIO LINGURA DE ASFALT!!! S-A OPRIT ORICE LUCRARE SI SE ASTEAPTA ALEGERILE, CRED CA IAR NU SUNT BANI!!
(9 Septembrie 2019, 16:41)
Intr-adevar ai mare dreptate!Ma miram sa iasa o lucrare asa cum trebuie, pentru ca asa s-au invatat sa realizeze lucrurile, de mantuiala.Erau o armata pe strazi la asfaltare, dar nimeni nu a vazut denivelarile pe care le-au facut, sau nu au vrut sa vada si doar au carpit niste gropi.
(9 Septembrie 2019, 13:52)
Carpaci, asta este cuvantul definitoriu pentru primar si directorul dadp. Chiar nu sunt in stare sa aduca la acelasi nivel canalele cu asfaltul? ce drq mai oameni buni, altii au ajuns pe luna. Problema voastra este ca nu a venit nimeni sa va ia la intrebari din fotoliile voastre caldute; sa va ceara despagubiri prin instanta direct din buzunarul vostru, cand se strica vreo masina in canalizarile denivelate. Pe brailei nu se poate circula pe banda 1, iti sare marfa din cascarabeta de zici ca esti pe dune in desert. Ati baut si voi apa cu trihalometani dupa stoica? geniul care a asfaltat bdul. unirii numai in valuri. Nu avem nicio sansa cu carpacii astia.
Sensul giratoriu la iesire spre constanta il mai faci ma nene? sau ne-ai aburit, nu mai "e bani" i-ai ingropat in groapa lui stoica.
(8 Septembrie 2019, 13:14)
uuuuuu jegosilor , vin alegerile si deaia faceti cea ce facet...............huuuuuu rusine
(8 Septembrie 2019, 10:05)
Str Filaturii nu exista pt voi? E jale cum arata....E o artera importanta pt oras....!!???
(7 Septembrie 2019, 11:52)
Ce pretemtii sa ai la calitatea lucrarilor cu un asemenea primar si de la un asemenea director de DADP ,niste retarzi .
(7 Septembrie 2019, 01:02)
Domnule director, de ce tine asfaltul 2 ani, este diluat cu pamant? Sau nu e asfalt, e guma de mestecat?
(6 Septembrie 2019, 23:39)
Lucarile efectuate pina in prezen de DADP au o calitate execrabila se urmareste numai ciubucuri cum ar fi asfaltarea la intrarea in curti in interiorul curtilor firmelor etc Sa mearga Tivadaru la Urziceni sa vada calitatea asfaltarii .Sa vedeti devizul de lucrari cit va fi de unflat .