Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Măștile și dezinfectanții lipsesc din școlile ialomițene

La început de an școlar

Măștile și dezinfectanții lipsesc din școlile ialomițene

37 de unități de învățământ din Ialomița i-au primit în clase pe elevi și profesori fără a le asigura însă măsurile de protecție sanitară, im­puse prin ordinul comun al Ministerului Sănă­tă­ții și Ministerului Educației. Situația împarte în două tabere directorii școlilor și oficialii au­torităților locale, care au în administrare respec­tivele instituții. Unii reclamă faptul că au făcut soli­citări pentru a primi măști și dezinfectanți însă au rămas fără răspuns, iar ceilalți dau vina pe lipsa fondurilor din bugetele locale. În tot acest timp, părinții își trimit copiii la școală cu măștile de protecție și sticlele cu dezinfectanți cumpărate pe banii proprii. La Slobozia, măș­tile au prețuri cuprinse între 1,5 lei și 7 lei.

Realitatea din școli Ialomița a început școala oficial luni, 14 septembrie 2020, cu 82 de unități de învățământ incluse în scenariul verde și 9 în scenariul galben. Mai mult, cu o săptămână înainte de redeschiderea școlilor, reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Ialomița, cei ai Prefecturii Ialomița și Direcției de Sănătate Publică au organizat un control tematic cu scopul de a identifica posibilele probleme care ar putea da peste cap activitatea didactică. Fără să mai surprindă pe nimeni, proble­mele au început să apară o dată cu intrarea în clase a elevilor și profesorilor. Așa se face că 37 de unități de învățământ din județul nostru și-au deschis porțile fără a asigura, potrivit recomandărilor prevăzute în ordinul comun al Ministerului Sănătății și Ministerului Educației, materialele de protecție sanitară pentru elevi și profesori. De asemenea, au fost cazuri în care unitățile de învățământ au asigurat măști de protecție doar pentru profesori. Oficialii Inspectoratului Școlar Județean Ialomița susțin faptul că situația a fost generată de lipsa de implicare a autorităților locale care, deși au promis că vor susține școlile, nu au făcut nimic în acest sens. «Fondurile pentru activitatea din școală vin de la primării! Nu putem înțelege cum a fost posibil ca unele școli să rămână fără materiale de protecție având în vedere că, din datele pe care le avem noi, s-au purtat discuții cu autoritățile locale, s-au transmis soli­citări cu privire la necesarul pe care școlile îl au. Am făcut la rândul nostru demersuri pentru ca situația să fie rezovată în cel mai scurt timp!» a precizat Steluța Mitrea, inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Ialomița.

Se caută soluții Cea mai gravă situație din punct de vedere a lipsei materialelor de protecție din școli se petrece la Fetești. Niciuna dintre unitățile de învățământ nu dispune de măști sau dezinfectanți. Administrația locală susține că nu deține fonduri pentru achiziția lor și că așteaptă următoarea rectificare bugetară astfel încât să poată oferi bani școlilor. Situația la Fetești pare scăpată de sub control în condițiile în care administrația locală nu știe exact valoarea sumelor pe care trebuie să le ofere școlilor și nici o dată clară în care achiziția se va realiza. «Nu vă putem spune exact care sunt costurile la momentul de față... Așteptăm rectificarea bugetară pentru a putea da fonduri unităților de învățământ. Școala a început cu ceea ce exista pe stoc în școli de la examene sau cu măștile cumpărate de părinți. Imediat cum primim fondurile, vom rezolva această problemă! Așteptăm și din partea școlilor o listă cu necesarul de materiale de protecție, pentru a ști cum să repartizăm fondurile...» a explicat situația Laurențiu Șonchereche, viceprimarul municipiului Fetești. La Slobozia, de exemplu, școlile au făcut solicitări cu privire la necesarul de măști și dezinfectanți cu aproximativ o lună înainte de începerea anului școlar. Cu toate acestea, unități de învățământ de top precum Școala Gimnazială «Sfântul Andrei» sau Liceul de Arte «Ionel Perlea» și-au început activitatea fără suficiente mate­riale de protecție. La Liceul de Arte, din fondurile pe care instituția le are în momentul de față se pot achiziționa măști de protecție doar pentru 10 zile. Ca și la Fetești, responsabilitatea protecției sanitare la școală cade tot pe umerii părinților. «Avem părinți care au anunțat că refuză să primească măști de la școală și că se vor gospodări astfel încât să le ofere elevilor de acasă. Nu știu ce vom face după 10 zile când nu vom mai putea achiziționa măștile. Așteptăm un răspuns de la Primărie...» a precizat George Petre, directorul Liceului de Arte «Ionel Perlea» Slobozia.

Cornul, înlocuit cu biscuiți
După ani buni în care elevii a fost tratați cu indiferență, Consiliul Județean Ialomița a reușit performanța de a distribui încă din prima zi de școală produsele alimentare din cadrul programului «Cornul și Laptele». Din cauza pandemiei de COVID-19, oficialii administrației județene au fost obligați să înlo­cuiască tradiționalul corn cu alte produse de panificație al căror termen de valabili­tate este mai mare. Astfel, în loc de corn, elevii vor primi biscuiți sau covrigi. «Toată această situație creată din cauza scenariilor pe care unele școli le-au ales, ne-a făcut să găsim o soluție pentru că termenul de valabilitate al cornurilor este de doar 48 de ore... Astfel, am înlocuit acest produs cu unele al căror termen de valabilitate este de până la 3 luni!» a precizat Cătălin Grigore, președintele Consiliului Județean Ialomița.

18 Septembrie 2020, 17:05 (2980 vizualizări - 4 comentarii)

Citiți și:
Liceele din Ialomița au propus 2362 de locuri pentru admitere
Pregătirea suplimentară a elevilor pentru Examenele Naționale aduce beneficii profesorilor
Școlile ialomițene, netransparente cu privire la fenomenul consumului de droguri
Controale pe ultima sută de metri în școlile ialomițene
Protecția sanitară în școlile din Ialomița, un eșec pentru autorități

Comentariile cititorilor:


Nae:
(22 Septembrie 2020, 11:20)
Orasul e mic.Se cunosc toti intre ei.Ce simptome au cei bolnavi?Raguseala,dureri de cap si stare generala de rau,adica raportat la crizele de gripa traditionale cunoscute...e destul de ok,nu se prezinta cum descriu cunoscatorii,o mare nenorocire.Cu repaus,cu izolare,ca asa ne feream si inainte de gripa.Repetand,nu discutam de bolnavii cu istoric in dializare,plamani,diabet sau boli cardio.De ce asa dezinformare?Gripa comuna de pana in 2020 facea mult mai multe victime(decese)pe bune,adica nu ca acum cand busit de tren e declarat mort de Covid.
Vio:
(20 Septembrie 2020, 16:05)
Cu acest ritm de peste 40 confirmati Covid in 3 zile,vom avea rapid discutii de plan rosu.Chiar daca vorbim de o gripa,ce ne tintuia la pat si anii trecuti,diferenta mare fiind in agresivitatea virusului la bolnavii cronici. Ceilalti sanatosi isi revin in 5-6 zile.Astia vorbesc despre vaccinare.Corect.Dar cu ce tulpina gripala?A,B,nonA-nonB sau ...
PNL ist:
(19 Septembrie 2020, 14:42)
Rezultatul unei conduceri defectuoase. Au precizat încă din luna aprilie ca elevii vor primi....si se vor asigura multe....nimic. MEC a dat măști camd au revenit elevii de a 8 a si a 12 a.in unele școli. Copilul mei a primit atunci.dar nu mare mi a fost uimirea să constat că erau aduse din Vietnam. Oameni buni realizati ce mizeriile oameni conduc tara asta. Auzi măști din Vietnam. Ca nu mai merge nimic in tara asta...e normal la ce hoti ne conduc. Nu mai punem ca sint și incompetenți. Tara vândută, armata distrusa, scoala a devenit o batjocura.ne invata sa i ținem pe copii la scoala și să facă ore acasa Cum fac cei f.f.f.bogati. Trăim cea mai mare batjocura de camd e tara asta. Încotro o luam?
Cetatean:
(18 Septembrie 2020, 22:14)
E un haos total in scoli. Profesorii s-au transformat in paznici,asistenti.Nici pauza nu mai au. Incalca rau dreptul prof.la " baut apa, toaleta".Se suna prof.se.muta in alta clasa.Sta 10 min.dupa inceperea orei, iese in pauza cu totii,apoi se intorc se dezinfecteaza continua ora.Suna ...si o iar,de la capat. Se muta la cealalta clasa si tot asa.Iar dna.insp.gen.sa -si dea demisia sau partidul sa o schimbe. E o nulitate!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 29 Sep 2026
231 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

29 Septembrie 2026, 19:15


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Joi, 1 octombrie 2026, Consiliul Județean Ialomița și Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița deschid cea de a XXXV-a ediție a «Salonului Anual de Carte», cea mai importantă ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 15:10
(54 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Moldoven!

Echipele RAJA Constanța au sistat furnizarea apei marți, 29 septembrie 2026, în intervalul orar 14,15-18,15, în localitatea Moldoveni, pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 14:35
(81 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Situația depunerii cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin s-a încheiat. La nivel național, pentru ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 13:20
(78 vizualizări - 0 comentarii)


«Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii!

Consiliul Județean al Elevilor Ialomița lansează un semnal de alarmă și cheamă elevii la un protest inedit luni, 28 septembrie 2026. Aceștia sunt îndemnați să vină la școală îmbrăcați « ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 13:20
(916 vizualizări - 7 comentarii)


APIA: Peste 88% dintre fermierii incluși în eșantionul de control au fost deja verificați

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) continuă controalele aferente anului de cerere 2026, în vederea verificării respectării condițiilor de eligibilitate și a cerințelor specifice ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 09:25
(519 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni a participat, prin 6 parohii arondate, la Proiectul «Încălțăm România desculță» derulat de Asociația «Glasul ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:50
(508 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,13 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:20
(568 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Locurilor de Muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița invită toți agenții economici din județ să participe la Bursa Locurilor de Muncă vineri, 9 octombrie 2026, eveniment dedicat intermedierii directe ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2026, 10:20
(1101 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

În perioada septembrie-decembrie 2026, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, la Școala ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 10:35
(1068 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Tradițiile păstrate din generație în generație sunt o parte importantă a identității unei comunități și a patrimoniului său cultural. Obiceiurile, meșteșugurile, poveștile locului și, nu î ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 08:20
(1234 vizualizări - 0 comentarii)


Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România continuă extinderea rețelei sale la nivel național și a inaugurat joi, 17 septembrie a.c., un nou magazin în orașul Țăndărei/Ialomița, în cadrul centrului comercial « ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2026, 13:15
(1177 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 4,09 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna august 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna august a.c., 13 inspecții fiscale și 13 verificări documentare. Astfel ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2026, 11:20
(1385 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 10,37 milioane de lei în august 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna august 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 10,37 ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:35
(1547 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Vineri, 11 septembrie a.c., 54 de elevi din parohiile Cosâmbești, Miloșești, «Sf. Dumitru» Slobozia, Cuza-Vodă, Slobozia Nouă I și Amara I au primit ghiozdane, articole vestimentare ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:25
(1681 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

Polițiștii ialomițeni au documentat, în aceeași zi, mai multe fapte penale, iar opt persoane au fost reținute, în 3 dosare distincte. Astfel, un bărbat a fost reținut pentru «furt ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:40
(2252 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Potrivit unui raport, în cursul lunii august 2026, polițiștii locali din Slobozia au aplicat 479 de sancțiuni contravenționale. Astfel, au fost aplicate 263 de amenzi, în valoare totală de ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:25
(1761 vizualizări - 1 comentariu)


3267 de persoane înregistrate de Biroul pentru Imigrări al Județului Ialomița

La data de 31 august 2026, în evidența Biroului pentru Imigrări al Județului Ialomița se aflau 3267 de persoane, în creștere față de cele 2952 înregistrate în perioada ianuarie ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 12:20
(1493 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 143,74 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în august 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna august a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 143,74 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 11:20
(1424 vizualizări - 0 comentarii)


La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

În perioada 12-13 septembrie 2023, la Mamaia, subofițerul jandarm Stan Petruș va participa la ultramaratonul caritabil «Autism 24h», o provocare în cadrul căreia participanții ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 10:40
(1509 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 09:05
(3965 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Verificări în exploatațiile de animale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranta Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de animale că, începând cu 1 ianuarie 2026, medicii veterinari oficiali au efectuat ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:35
(2521 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: «ArtFest Slobozia 2026»/Teatru, Film, Dialog

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: «ArtFest Slobozia 2026»/Teatru, Film, Dialog

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia, în colaborare cu Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică «I.L. Caragiale» București, Centrul Educațional « ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:20
(1734 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism furat din Olanda, descoperit de polițiști la Căzănești

Marți, 8 septembrie 2026, polițiștii Serviciului Rutier Ialomița au oprit pentru un control, în localitatea Căzănești, un autoturism condus de o femeie de 40 de ani, domiciliată în Munteni ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 15:25
(1789 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Termen-limită pentru depunerea cererilor de ajutor de stat pentru crescătorii de bovine și suine

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează crescătorii de bovine și suine că joi, 24 septembrie 2026, inclusiv, este termenul-limită pentru depunerea cererilor de solicitare ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 15:20
(1645 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Sancțiuni aplicate pentru nerespectarea circulației în zona trecerilor la nivel cu calea ferată

Miercuri, 9 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Ialomița, cu sprijinul Registrului Auto Român Ialomița, au desfășurat o acțiune pentru prevenirea ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 14:50
(1641 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 11:20
(4222 vizualizări - 0 comentarii)


Festivalul Național de Tarafuri «Ion Albeșteanu», ediția a XVI-a, 14-16 septembrie 2026

În perioada 14–16 septembrie 2026, județul Ialomița va deveni, timp de 3 zile, un veritabil spațiu al întâlnirii cu tradiția și valorile autentice ale folclorului românesc ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 09:50
(1826 vizualizări - 0 comentarii)


1587 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-iulie 2026

În perioada ianuarie-iulie 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 1587 persoane, ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 11:05
(1774 vizualizări - 1 comentariu)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Bărăganul văzut din tractor»

Vineri, 11 septembrie 2026, la Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia va fi inaugurată expoziția «Bărăganul văzut din tractor». Evenimentul se desfășoară în cadrul ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 08:50
(1720 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Gheorghe Ion în Victorii ale «terenului propriu» CASA în Epopeea concursurilor de șef la CJAS continuă. Sănătatea ialomițeană își caută (din nou) manager! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 @Dinu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene SOL în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 cetatean în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! Gigel în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! ana în Planificare «copy-paste» pentru dezvoltarea strategică a Învățământului tehnic ialomițean Marin C. în Căzănești a redevenit comună! Marin C. în «Taxa de pod» de la Fetești dispare oficial de la 1 octombrie 2026 Respect ! în Grădinița din Cartierul Dudești/Fetești și-a deschis porțile contribuabil în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! Asistentă în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene Bratu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene Mary în Primarul Potor caută «apă bună de băut» pentru Slobozia la... Țăndărei! Seby în «Taxa de pod» de la Fetești dispare oficial de la 1 octombrie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...