Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

JURNAL DE CAMPANIE

Candidatul care merge direct la Țintă!

Candidatul care merge direct la Țintă!

Ocupând prima poziție pe lista electorală pentru Senatul României a Partidului Social Democrat filiala Ialomița, Ștefan Țintă demonstrează încă din timpul campaniei electorale că este pus pe fapte mari. Tânărul candidat are deja conturate două proiecte de lege pe care le va propune la începutul mandatului său.
Inspirându-se din tradiția americană, Ștefan Țintă si-a propus ca în primele 100 de zile din mandatul său să depună propuneri legislative extrem de importante și utile pentru cetățeni și cu o simbolistică puternică care să reflecte prioritățile politice ale viitorului senator.
Primul proiect de lege urmărește implementarea și respectarea Convenției ONU pentru drepturile copilului prin înființarea unui Avocat al Poporului pentru copii. Această instituție va avea ca rol apărarea drepturilor copilului și va emite opinii cu privire la politicile publice pentru tineret. «În România, conform rapoartelor autorităților, în fiecare oră doi copii sunt victime ale unor forme de violență și numărul total al cazurilor crește cu cel puțin 1000 în fiecare an. Acestea sunt doar datele oficiale, realitatea este mult mai gravă și nu mai putem tolera acest lucru. În calitate de senator o să mă lupt pentru respectarea drepturilor copiilor și pentru ca ei să aibă un viitor mai bun în România!» a spus viitorul parlamentar.
Cel de-al doilea proiect de lege va propune subvenționarea companiilor din domeniul HORECA afectate de pandemie cu 20% din diferența venitului înregistrat lunar față de aceeași lună a anului trecut. Această măsură este inspirată din soluțiile găsite de Germania și Austria și adaptată la economia României. «Domeniul HORECA este o parte importantă a economiei României și în activitatea mea de senator o să mă lupt pentru susținerea acestui segment!» a declarat candidatul la Alegerile Parlamentare, Ștefan Țintă.
(Comandat de Partidul Social Democrat-Filiala Ialomița/Executat de SC DORAMA PROJECT SRL/CUI Mandatar Financiar Coordonator: 11200020)

19 Noiembrie 2020, 15:10 (2929 vizualizări - 4 comentarii)

Citiți și:
Candidatul Victor Moraru, acuzat de «atitudine discriminatorie față de contracandidații săi»
«PSD va impune eliminarea completă a impozitării tichetelor de masă!»
«Strategia liberală pentru români: Distrugerea economiei, la pachet cu explozia îmbolnăvirilor și a deceselor!»

Comentariile cititorilor:


Laura :
(23 Noiembrie 2020, 12:28)
Inițiativele propuse de viitorul senator Ștefan Țintă vizează acțiuni care puse în practică ar avea o mare însemnătate pentru cele 2 categorii la care se referă: copiii și domeniul Horeca. Așteptăm și alte inițiative care să demonstreze grija care o poartă și altor categorii. Succes Ștefan!
Dinu M:
(20 Noiembrie 2020, 13:37)
De curiozitate, despre diminuarea drastică a aparatului bugetar când are de gând să ne vorbească?
De așezarea corectă a salariilor între privat și bugetar, când are de gând să ne povestească?
Atunci o să-l ascult cu adevărat!
succesuri:
(20 Noiembrie 2020, 10:50)
Cam subți(ntă)rel programul ăsta electoral propus de stimabilul candidat. Dacă vrea să ajute copiii, poate să o faca altfel: în cadrul avocatului poporului mai înființează un departament care să se ocupe exclusiv de copii, nu o altă instituție cu un mega aparat de trepăduși, cu rang de secretar de stat, consilieri ai consilierilor, secretara și șofer cu mașină la scară, cu vreun sediu de lux închiriat de la vreun prieten în centrul capitalei, la prețuri astronomice. Și ca să nu umfle astfel iar aparatul de stat, ar putea veni cu amendamente la legislația prin care pesedeaua a dat undă verde infractorilor și criminalilor, doar ca să-și scape corupții din partid *și ai lor, dar și ai pretinilor - "opozanți" politici. Acolo trebuie umblat la înăsprirea legislației și la construirea de noi pușcării - eventual din fostele cazărmi militare dezafectate. Au modificat legislația încât România a devenit raiul infractorilor, un fel de Est sălbatic, în care infractorii au mai multe drepturi decât victimele lor. Dați atribuții, competențe și personal suficient polițiștilor (în prezent sunt 2 pe raza a zece localități), înăspriți legislația în așa fel încât să descurajați din fașă orice fărădelege și veți vedea că nu va mai fi nevoie de avocat al copilului. Dați o tură prin țările arabe (doar vă permiteți financiar) și întrebați de ce nu există acolo infracționalitate! Pentru că acolo au creat legi dure, corecte, pe care le aplică la sânge, fără excepții, fără imunități. Vă lasă pesedeaua și sateliții lor să curățați România de infractori? Nu prea cred. Ne prostește cu statul paralel și cu abuzurile "organelor" ca să-și scape infractorii. Iar ciuma galbenă copiază fidel rețeta patentată de pesedea. Deci, nu veți face mai nimic în această direcție, va fi o altă lege bulyng, inutilă pentru că nu o va aplica nimeni.
Luați-vă consilieri mai pregătiți și veniți cu programe pliate pe ce dorește partea mai responsabilă a acestui popor, nu ceea ce vă dictează sforarii din culisele politice
Alexandru:
(20 Noiembrie 2020, 00:22)
Unul dintre candidații care merita ștampila pe buletinul de vot, tânăr, profesionist și cu o viziune diferită fata de ce am văzut pana acum. Succes Stefan !

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 14 Sep 2026
140 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

Polițiștii ialomițeni au documentat, în aceeași zi, mai multe fapte penale, iar opt persoane au fost reținute, în 3 dosare distincte. Astfel, un bărbat a fost reținut pentru «furt ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:40
(933 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Potrivit unui raport, în cursul lunii august 2026, polițiștii locali din Slobozia au aplicat 479 de sancțiuni contravenționale. Astfel, au fost aplicate 263 de amenzi, în valoare totală de ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:25
(525 vizualizări - 0 comentarii)


3267 de persoane înregistrate de Biroul pentru Imigrări al Județului Ialomița

La data de 31 august 2026, în evidența Biroului pentru Imigrări al Județului Ialomița se aflau 3267 de persoane, în creștere față de cele 2952 înregistrate în perioada ianuarie ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 12:20
(284 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 143,74 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în august 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna august a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 143,74 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 11:20
(262 vizualizări - 0 comentarii)


La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

În perioada 12-13 septembrie 2023, la Mamaia, subofițerul jandarm Stan Petruș va participa la ultramaratonul caritabil «Autism 24h», o provocare în cadrul căreia participanții ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 10:40
(312 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Verificări în exploatațiile de animale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranta Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de animale că, începând cu 1 ianuarie 2026, medicii veterinari oficiali au efectuat ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:35
(1236 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: «ArtFest Slobozia 2026»/Teatru, Film, Dialog

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: «ArtFest Slobozia 2026»/Teatru, Film, Dialog

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia, în colaborare cu Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică «I.L. Caragiale» București, Centrul Educațional « ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:20
(501 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism furat din Olanda, descoperit de polițiști la Căzănești

Marți, 9 septembrie 2026, polițiștii Serviciului Rutier Ialomița au oprit pentru un control, în localitatea Căzănești, un autoturism condus de o femeie de 40 de ani, domiciliată în Munteni ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 15:25
(543 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Termen-limită pentru depunerea cererilor de ajutor de stat pentru crescătorii de bovine și suine

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează crescătorii de bovine și suine că joi, 24 septembrie 2026, inclusiv, este termenul-limită pentru depunerea cererilor de solicitare ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 15:20
(466 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Sancțiuni aplicate pentru nerespectarea circulației în zona trecerilor la nivel cu calea ferată

Miercuri, 9 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Ialomița, cu sprijinul Registrului Auto Român Ialomița, au desfășurat o acțiune pentru prevenirea ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 14:50
(443 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 11:20
(2812 vizualizări - 0 comentarii)


Festivalul Național de Tarafuri «Ion Albeșteanu», ediția a XVI-a, 14-16 septembrie 2026

În perioada 14–16 septembrie 2026, județul Ialomița va deveni, timp de 3 zile, un veritabil spațiu al întâlnirii cu tradiția și valorile autentice ale folclorului românesc ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 09:50
(520 vizualizări - 0 comentarii)


1587 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-iulie 2026

În perioada ianuarie-iulie 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 1587 persoane, ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 11:05
(493 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Bărăganul văzut din tractor»

Vineri, 11 septembrie 2026, la Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia va fi inaugurată expoziția «Bărăganul văzut din tractor». Evenimentul se desfășoară în cadrul ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 08:50
(463 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Fetești Oraș din Fetești!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de pe strada Călărași din localitatea Fetești, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 08:35
(1083 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

8 Septembrie 2026, 18:30


Serviciul Call Center RAJA Constanța, un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Serviciul Call Center RAJA Constanța, un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, Serviciul Call Center pus la dispoziția acestora, vine ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2026, 17:25
(2470 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Ionel Perlea din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Ionel Perlea, din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2026, 16:15
(705 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Vreau să merg la școală»

Protopopiatul Slobozia: «Vreau să merg la școală»

Vineri, 4 septembrie 2026, Protopopiatul Slobozia, în colaborare cu Parohiile «Buna Vestire» Slobozia, «Sf. Dumitru» Slobozia, Slobozia Nouă I, Bucu și Traian I, au organizat ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2026, 16:35
(980 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Razie a polițiștilor

Joi, 3 septembrie a.c., între orele 19,00-22,00, polițiștii slobozeni, împreună cu un reprezentant al Registrului Auto Român Ialomița, au desfășurat o acțiune pe raza municipiului ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2026, 16:25
(1368 vizualizări - 0 comentarii)


Fierbinți-Târg: Cercetat pentru «trafic de droguri de risc»

Polițiștii ialomițeni, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial Ialomița, au documentat activitatea infracțională ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2026, 15:05
(906 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Joi, 3 septembrie 2026, în intervalul orar 08,00-15,15, Protopopiatul Urziceni din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor a organizat o nouă acțiune în cadrul campaniei naționale susținută ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2026, 12:20
(1020 vizualizări - 0 comentarii)


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: Simpozionul «Viața și opera lui Ștefan Bănulescu»

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: Simpozionul «Viața și opera lui Ștefan Bănulescu»

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița vă invită la simpozionul «Viața și opera lui Ștefan Bănulescu», eveniment dedicat împlinirii a 100 de ani de la nașterea ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2026, 14:55
(1129 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Fermierii afectați de secetă și alte fenomene naturale trebuie să notifice situațiile de forță majoră în termen de 15 zile lucrătoare

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează fermierii că situațiile de forță majoră și circumstanțele excepționale care afectează culturile sau exploatațiile agricole trebuie ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2026, 10:10
(914 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Clubul de Vară» la Muzeul Național al Agriculturii

Protopopiatul Slobozia: «Clubul de Vară» la Muzeul Național al Agriculturii

Cu binecuvântarea PS Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, luni, 31 august 2026, Protopopiatul Slobozia, în parteneriat cu Muzeul Național al Agriculturii și în colaborare ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2026, 08:40
(986 vizualizări - 0 comentarii)


Programul «Cutia Bebelușului»: 100 de mame și nou-născuții lor din Ialomița beneficiază de sprijin

Programul «Cutia Bebelușului»: 100 de mame și nou-născuții lor din Ialomița beneficiază de sprijin

Programul «Cutia Bebelușului» va ajunge, până la finalul celei de-a patra ediții, la peste 100 de mame și nou-născuții lor din județul Ialomița. Dintre cele 111 familii din cele patru ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2026, 08:25
(1183 vizualizări - 0 comentarii)


Ograda: Lemne vândute ilegal, confiscate de polițiști 

Joi, 27 august 2026, polițiștii ialomițeni au depistat, în localitatea Ograda, o autoutilitară încărcată cu material lemnos, condusă de un bărbat, de 30 de ani. În urma verificării ...[citește_toată_știrea]

28 August 2026, 15:25
(1781 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Roată: Cercetat penal pentru că a agresat un consătean 

Joi, 27 august 2026, un bărbat de 39 de ani, din localitatea Ion Roată, a fost reținut după ce a agresat un bărbat de 33 de ani, domiciliat în aceeași localitate. Cercetările au scos la iveală ...[citește_toată_știrea]

28 August 2026, 14:55
(2039 vizualizări - 0 comentarii)


Malu Roșu: Conflict spontan, trei bărbați reținuți 

Joi, 27 august 2026, polițiștii din Jilavele au dispus reținerea pentru 24 de ore a trei tineri, cu vârste cuprinse între 20 și 24 ani. Aceștia ar fi principalii suspecți ai unui dosar penal ...[citește_toată_știrea]

28 August 2026, 14:30
(1724 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe Șoseaua București din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe Șoseaua București din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile joi, 27 august ...[citește_toată_știrea]

27 August 2026, 11:55
(1687 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Cetățeanul x în DSP Ialomița dă asigurări că, la Slobozia, apa este potabilă! Mariana în Fabrica de acadele de la Slobozia Mariana în Fabrica de acadele de la Slobozia Dalia B în Planul de măsuri al URBAN SA Slobozia, aprobat de autoritățile de mediu Hai, hai... în Circulație cu program pe «drumul de șantier» amenajat în locul podului rutier peste râul Ialomița SorinB în Drumul de legătura dintre «Podul lui Mihăilă» de peste râul Ialomița și DN2A, asfaltat contribuabil în Prefectura Ialomița cere Primăriei Slobozia să revoce acordarea terenurilor pentru tinerii din oraș contribuabil în Strada Pescăruș din Țăndărei, complet modernizată pentru a deservi un nou centru comercial Riveran în Strada Pescăruș din Țăndărei, complet modernizată pentru a deservi un nou centru comercial Cetatean în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean Anonymus în Circulație cu program pe «drumul de șantier» amenajat în locul podului rutier peste râul Ialomița Gigel în DSP Ialomița dă asigurări că, la Slobozia, apa este potabilă! Ioan în Soluții alternative pentru alimentarea cu apă a Spitalului Județean de Urgență Slobozia Nela în DSP Ialomița dă asigurări că, la Slobozia, apa este potabilă! cetatean în DSP Ialomița dă asigurări că, la Slobozia, apa este potabilă! Vali Predescu în Cum se «prăjesc» banii publici sau zile de dezmăț pentru localitățile ialomițene @parinte în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean contribuabil în Circulație cu program pe «drumul de șantier» amenajat în locul podului rutier peste râul Ialomița părinte în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean Cetatean în Comisarul șef Mihai Dobre, declarat «admis» la concursul pentru șefia Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...