Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

Doctor pentru toți

Doctor pentru toți

De multe ori, vindecarea unui bolnav vine datorită relației speciale pe care o are cu medicul său. Într-un sistem haotic precum cel de la noi, cultivarea unei astfel de relații pare imposibilă. Există însă și medici care reușesc să creeze o astfel de legătură, prin intermediul căreia pacienții devin încrezători că omul în halat alb din fața lor îi poate ajuta să se însănătoșească. De 3 ani, la Spitalul Județean de Urgență Slobozia, medicul chirurg Tudor Tuhari reușește să-i vindece pe pacienți, luptând împreună cu ei să învingă boala...

Drama care a creionat un destin Când întrebi un medic de ce și-a ales această profesie răspunsurile sunt de cele mai multe ori aceleași: «pentru că mama este medic» sau «pentru că aveam unde să mă duc și am dat la Medicină». Poate că Tudor Tuhari n-ar fi ajuns niciodată medic dacă n-ar fi fost la rândul său pacient... Relația pe care a reușit s-o cultive cu medicul său a fost motivul care l-a determinat să aleagă actuala profesie. «Eram copil și am suferit o arsură mare pe spate... Țin minte că venea la mine acasă un medic rezident care mă pansa. Aveam vreo 6 ani când s-a întâmplat acel accident și, cu mintea de-atunci, am zis că și eu vreau să ajut oameni... M-a impresionat pentru că venea în timpul lui liber și venea pe gratis! Părinții mei nu i-au dat bani ca să vină să mă îngrijească. A făcut-o benevol. Atunci mi-am dat seama că și eu aș vrea să fiu ca el!» rememo­rează medicul Tudor Tuhari.

De la «Fundeni» la Slobozia În timp ce doctorul care l-a tratat în copilărie a ajuns șeful Secției ATI a celui mai mare spital din Salonic/Grecia, Tudor Tuhari a devenit medic specialist în Chirurgie Generală, cu competențe în Chirurgia Oncologică. Și această alegere are în spatele său o poveste despre oameni care pot forma destine. «Eu am vrut inițial să fac Chirurgie Plastică, care înseamnă mult mai mult decât Chirurgie Estetică... Estetica este doar o mică parte din ea. Profesorul meu mi-a zis că mai bine mă duc la Chirurgie Generală... Și am ales asta! Apoi, a început să-mi placă și mă bucur de faptul că am făcut această alegere...» povestește Tudor Tuhari. Au urmat cei 5 ani de rezidențiat la Institutul Clinic «Fundeni», iar apoi, cu diploma în buzunar ca orice medic proaspăt devenit specialist, a încercat să bată la ușa spitalelor pentru a obține un loc de muncă. A ales inițial Spitalul Județean de Urgență Călărași. Nu a fost primit, pentru că erau prea mulți chirurgi... Apoi a ales Spitalul Județean de Urgență Slobozia. «Și aici mi s-a spus același lucru, însă diferența a făcut-o faptul că mi s-a explicat faptul că, dacă mă descurc, voi rămâne pe post, dacă nu... Și iată că au trecut 3 ani și sunt încă la Spitalul Județean de Urgență Slobozia!» spune medicul. Povestea pare neverosimilă având în vedere că mulți absolvenți de Medicină fie vor să rămână în marile centre universitare unde s-au pregătit inițial, fie vor să plece în străinătate. Pentru doctorul Tudor Tuhari au contat însă pacienții și nevoia acestora de a fi vindecați. «Bolnavii sunt peste tot, la fel și la Slobozia, și la București... Dacă vrei să ajuți un om o poți face oriunde! Într-adevăr, există o diferență din punct de vedere al dotărilor spitalelor, dar recunosc faptul că am primit toate echipamentele pe care le-am solicitat! Am explicat conducerii faptul că mai bine investește în echipamente de calitate decât să cumpere produse de o calitate îndoielnică... Am fost ascultat, iar acum am cu ce să ajut pacienții!» explică medicul. Așa se face că operațiile făcute de doctorul Tudor Tuhari au fost prezentate pe rețelele de socializare de condu­cerea Spitalului Județean de Urgență Slobozia drept «premiere medicale». «În toate aceste intervenții am folosit laparoscopia, o tehnică medicală minim inva­zivă... Este, în primul rând, benefică pacien­tului, pentru că se recuperează mai repede. Într-adevăr, am operat diferite tipuri de cancere folosind această tehnică, poate că de aici ideea de „premieră medicală“... Dar să știți că în alte spitale mari se face acest lucru de mult timp... Nu am inventat eu apa caldă la Slobozia! Vreau doar să-mi fac meseria...» spune, cu modestie, doctorul.

Relația cu pacienții Ceea ce-l face special pe medicul Tudor Tuhari este relația pe care o are cu pacienții. Povestea lui ar fi rămas neștiută dacă pacienții nu ar fi povestit cât de mult au contat încurajările pe care le-au primit din partea medicului sau faptul că a fost alături de ei în fiecare moment. Cu unii dintre ei a reușit să devină chiar și prieten... Se spune că încrederea pe care medicul i-o oferă unui pacient face mai mult decât medicamentele pe care i le prescrie. Oare la medicul Tuhari cum se înfiripă această legătură cu pacienții? «Eu le explic pe înțelesul lor și realist care sunt șansele de vindecare pe care le au, cât pot să fac eu pentru ei și dacă este cazul să meargă în altă parte pentru verificări amănunțite... Este foarte importat să fii deschis și sincer cu oamenii pe care îi ai în fața ta! Cred că de aici am reușit cumva să primesc aprecierea pacienților. Este adevărat și faptul că nu poți acum să mulțumești pe toată lumea...» spune medicul Tudor Tuhari.

Ce-și dorește un medic?
În cazul lui Tudor Tuhari, răspunsul este mai simplu decât ați putea să credeți. Medicul își dorește ca oamenii din oraș și chiar din județ să aibă încredere în spitalul în care lucrează și în ceilalți colegi ai săi. Se știe destul de bine că serviciile medicale locale sunt tratate cu o lipsă de încredere de către pacienți. Medicul Tudor Tuhari și-ar dori ca oamenii să-și schimbe această percepție. «Un caz grav va fi grav și la Slobozia, și la București... De altfel, la București mare lucru nu se face în spitale, pentru că pacientul ajunge cu investigațiile făcute și chiar un diagnostic pus de la spitalul unde a fost consultat inițial. Mi-aș dori ca oamenii să vină la mine prima dată să mă întrebe cu ce pot să-i ajut... Sunt convins că se poate găsi o rezolvare, fără să meargă mai departe!» a declarat medicul Tudor Tuhari.

12 Decembrie 2020, 12:10 (9019 vizualizări - 7 comentarii)

Citiți și:
Chirurgie oncologică la Spitalul Județean de Urgență Slobozia
Spitalul Județean Slobozia va reînființa garda a doua a Secției Chirurgie
Spitalul Județean Slobozia a desființat garda a doua a Secției Chirurgie

Comentariile cititorilor:


Analist:
(12 Decembrie 2020, 22:44)
Felicitari ptr acest articol! Sanatate si stima d.lui doctor!
Micuțu:
(12 Decembrie 2020, 20:19)
Felicitări Domnule Doctor ca ati ales sa veniți la noi la Slobozia si ca ati si rămas. Un om cu suflet mare proporțional cu amândoi. Sănătate multa Doc.
@Jilava.:
(12 Decembrie 2020, 18:55)
Doctorul trateaza,Dumnezeu vindecă!!!
Iulia Pană:
(12 Decembrie 2020, 17:52)
Domnul doctor Tudor Tuhari este un doctor excepțional, un adevărat profesionist. Vreau sa îi mulțumesc din suflet pentru tot ajutorul acordat bunicii mele, a dat dovadă de multă pasiune pentru această meserie. Mamaia acum se simte foarte bine, datorită domnului doctor și a încrederii pe care acesta i a transmis o. Vă mulțumim din suflet, domnule doctor!
Balan Ghe.:
(12 Decembrie 2020, 17:48)
Felicitari domnule doctor!  Se poate si in Ialomita cu elite venite din afara judetului. In 2000, academicianul Iulian Mincu, cel care a finantat si aprobat ca ministru al sanatatii(1996-2000) spunea: Daca azi construim spitalul din Fetesti si Urziceni, in timp va fi o investitie strategica si vitala pentru IALOMITA si Romania. Azi spitalul aprobat de IULIAN MINCU de la Fetesti esti prima linie Covid. Azi spitalul de la Urziceni este si lupta cu  Covid. Domnule doctor, sunteti un continuator al unei elite medicale. Dumnezeu sa va ajute sa rezisti acestui sistem, sa ramaneti in inima si suflet doctor, sa nu va infectati de politica, dar daca va infectati de acest virus, sa faceti ce a facut IULIAN MINCU pentru acest judet, spitale nu gargara politica. Toata stima, domnule doctor!
Elev:
(12 Decembrie 2020, 17:19)
Sunt elev la Sc. Postliceala si am avut ocazia sa ii cunosc pe dl Dr Tuhari si pe sotia acestuia - As. Alina Tuhari. Au fost printre putinii oamenii care m-au luat aproape si m-au ajutat cu foarte multe informatii si sfaturi. Va multumesc!
Pacienta:
(12 Decembrie 2020, 15:12)
Felicitari domnule doctor! Intradevar sunteti un profesionist, un medic care stie sa discute cu pacientii ingrijorati de problemele lor de sanatate. Cand am mers pentru prima data sa ma consulte, dl. Tuhari mi-a zis: da, acesta este diagnosticul si trebuie sa scoatem splina laparoscopic. Am fost foarte ingrijorata si am zis: dar, nu pot sa merg la Bucuresti? Domnul doctor zambitor, asa cum este intotdeauna, mi-a zis: pai, eu de la Bucuresti am venit aici la Slobozia! Asa am ajuns sa fiu operata de dl. doctor Tuhari. Este pacat sa nu dam sansa unor tineri care isi iubesc meseria si dau tot ce au mai bun pentru a ne salva. Noi pacientii trebuie sa avem incredere in acesti tineri care au ales orasul nostru, sa ii incurajam sa isi intemeieze o familie si sa ramana cat mai mult aici. Succes domnului doctor si multa sanatate!!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 08 Iul 2026
293 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Podul de la Albești, mai scump cu 1,3 milioane lei

Podul de la Albești, mai scump cu 1,3 milioane lei

Reabilitarea podului rutier de la Albești, una dintre prioritățile administrației Ciupercă, s-a scumpit brusc. Începute la sfîrșitul anului 2008, lucrările au fost estimate la suma de 3,9 miliane lei noi ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 09:01
(17660 vizualizări - 0 comentarii)


Direcția pentru Tineret a organizat «Tabăra Tematică Valori și Tradiții Ialomițene» la Amara

În perioada 3-9 septembrie 2009, s-a desfășurat la Centrul de Agrement Amara- Pavilioane, «Tabăra Tematică Valori și Tradiții Ialomițene». Acțiunea a fost organizată de Direcția pentru Tineret Ialomița ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 09:00
(46254 vizualizări - 0 comentarii)


Weekend de foc pentru pompierii ialomițeni

Locuința unui cetățean din comuna Jilavele a fost cuprinsă de flăcări în dimineața zilei de sîmbătă, 5 septembrie, după ce materialele combustibile depozitate în podul casei s-au aprins de la un scurtcircuit ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 08:59
(17360 vizualizări - 0 comentarii)


Treninguri și parfumuri contrafăcute, vîndute la colț de stradă în Slobozia

La finele săptămînii precedente, vineri, 4 septembrie, jandarmii slobozeni au surprins un bărbat din comuna Bărbulești în timp ce vindea, fără documente legale, costume de trening și parfumuri. Tînărul ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 08:58
(18727 vizualizări - 0 comentarii)


Consiliul Județean sprijină artele. Artele marțiale!

Consiliul Județean sprijină artele. Artele marțiale!

La începutul acestei săptămîni Consiliul Județean Ialomița a anunțat în cadrul unei conferințe de presă organizate la Centrul Cultural «Ionel Perlea» din Slobozia cofinanțarea unui proiect de promovare ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:58
(18463 vizualizări - 0 comentarii)


Eșecul unei întîlniri marca Stavăr

Săptămîna precedentă, în sala de ședințe a Inspectoratului Școlar Județean, s-a desfășurat sau cel puțin trebuia să se desfășoare la orele 10,00, ședința de constituire a Consiliului Consultativ al IȘJ ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:56
(19633 vizualizări - 0 comentarii)


100 de amenzi pentru prostituție

În ultima jumătate de an, numărul prostituatelor surprinse de autorități practicînd «cea mai veche meserie din lume» a crescut de peste 10 ori. Potrivit datelor oficiale, numărul de sancțiuni aplicate doar ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:53
(20046 vizualizări - 0 comentarii)


Programe alternative pentru copii și adolescenți

În cursul acestei săptămîni, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea, în parteneriat cu Primăria Slobozia, organizează o serie de activități de vacanță destinate atragerii copiilor și adolescenților. «Inițiativa ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:51
(19611 vizualizări - 0 comentarii)


Decontarea cheltuielilor din Sănătate, în impas

Casa Județeană de Sănătate Ialomița a anunțat că în condițiile actuale, instituția nu mai poate asigura decontarea cheltuielilor din Sănătate. Potrivit declarațiilor directorului CJAS, Mihai Geantă, cheltuielile ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:49
(20327 vizualizări - 0 comentarii)


Deținuți în vizită la Casa Memorială «Ionel Perlea»

Săptămîna precedentă, vineri, 28 august, un grup de deținuți încarcerați în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță Slobozia a fost în vizită la Casa Memorială «Ionel Perlea» din comuna Ograda. Scopul ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:48
(19958 vizualizări - 0 comentarii)


Un american, cetățean de onoare al Sloboziei

Un american, cetățean de onoare al Sloboziei

«Pe tărîm știintific, unul din cei mai cunoscuți slobozeni, atît în țară cît și peste hotare, este domnul Mircea Constantin Popescu.
Născut la Slobozia, în data de 18 martie 1937, domnul Mircea Constantin ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:28
(20363 vizualizări - 0 comentarii)


Record de amenzi pentru polițistii comunitari

Vara aceasta, activitatea polițistilor comunitari din Slobozia a atins un nou vîrf de sarcină. Potrivit declarațiilor directorului acestui serviciu, Laurențiu Abaza, în luna august s-a înregistrat un număr ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 18:59
(19371 vizualizări - 0 comentarii)


Ciupercă a câștigat alegerile de la Sfântu Gheorghe

Ciupercă a cîștigat alegerile de la Sfîntu Gheorghe

Duminică, 30 august 2009, s-a desfășurat turul doi al alegerilor pentru ocuparea funcției de primar al localității Sfîntu Gheorghe. Pentru că deja am tratat subiectul, explicînd în numărul trecut al ziarului ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 18:55
(19411 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 cetateanu.net în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Alina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți GOGUTA în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal nemultumitu' în Un interviu «lămuritor» sau «Păzea, că vine Peiu!» Aura Stanciu în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» Ana A. în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» AliEscu MargaStrateS în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! Răduță Aurelian-Constantin în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» spațiu comercial de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 cetateanu.net în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Un avertizor în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Mari în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Toma Florentina Daniela în Judecătoria Urziceni rămâne deschisă, însă soluționarea dosarelor va fi întârziată teren intravilan Fundata în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 #pasajladrajna în Un interviu «lămuritor» sau «Păzea, că vine Peiu!» anvelope de vară în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...