Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

La Spitalul Slobozia, vaccinul anti-COVID-19 a fost distribuit în cutii de pizza

Ialomița a dat startul marți, 5 ianuarie 2021, campaniei de vaccinare anti-COVID-19 în spitalele din județ. De la Centrul Principal de Depozitare din cadrul Institutului «Cantacuzino», dozele necesare imunizării primilor medici din județ au fost distribuite către spitalele din Slobozia, Fetești și Țăndărei. La Spitalul Județean de Urgență Slobozia, vaccinul a ajuns în cutii de pizza.

Imunizare cu întârziere Deși a fost anunțată pentru orele 10,00, vaccinarea medicilor de la Spitalul Județean de Urgență Slobozia a întârziat cu aproximativ 2 ore, din cauza distribuției greoaie a serului de la Centrul Principal de Depozitare din cadrul Institutului «Cantacuzino». Primii medici ai unității medicale care s-au vaccinat au fost dr Jamil Aldabsheh, directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Slobozia, dr Anca Telehuz, șeful Unității de Primiri Urgențe, și dr Mirela Nițu, medic în cadrul UPU Slobozia. Pe lângă faptul că a venit târziu, vaccinul anti-COVID-19 distribuit la Slobozia a fost ambalat în cutii de pizza, așa cum se poate observa în imaginea alăturată acestui articol. Dincolo de acest aspect, medicii care s-au imunizat consideră că vaccinul este singura cale prin care pandemia poate fi stopată. «Știu că există foarte mulți oameni care nu cred în vaccin sau în virus... Însă, dacă s-ar putea, eu i-aș invita pe toți în izolatoarele noastre de la UPU să vadă pacienții. Bolnavii de COVID-19, mor cu ochii deschiși, așteptând să fie salvați... Este foarte greu de dus lupta cu acest virus. Acest vaccin reprezintă salvarea noastră!» a declarat dr Mirela Nițu, imediat după imunizare. La Spitalul Județean de Urgență Slobozia, potrivit estimărilor oficiale, aproximativ 50% dintre cadrele medicale și-au dat acceptul pentru a se vaccina împotriva COVID-19. În multe cazuri refuzul a fost generat de faptul că respectivii angajați au trecut prin boală. «De la debutul pandemiei și până în prezent am avut 146 de colegi, cadre medicale, care s-au îmbolnăvit... În prezent, mai sunt în concediu medical din cauza COVID-19 aproximativ 20 de cadre medicale!» a declarat Liviu Patrichi, managerul Spitalului Județean de Urgență Slobozia. În prima zi a campaniei de vaccinare, la Spitalul Județean de Urgență Slobozia s-au vaccinat 45 de cadre medicale. La nivel județean au fost distribuite 61 de flacoane de vaccin, pentru 305 imunizări. Dintru-un singur flacon se pot efectua 5 vaccinări.

UPDATE Spitalul Județean de Urgență Slobozia a remis publicității un comunicat de presă referitor la subiectul vaccinului distribuit în cutii de pizza: «Spitalul Județean de Urgență Slobozia a luat notă de imaginile apărute în presă în care dozele de vaccin împotriva COVID-19 sunt ambalate în cutii de pizza. Dorim să menționăm că spitalul se delimitează ferm de modul de ambalare, fiind doar un beneficiar, logistica și transportul fiind asigurate de terțe instituții. Vaccinurile au fost livrate în respectivele cutii, la rândul lor aflându-se în cutii frigorifice profesionale. Vaccinurile au fost trimise în acest mod de la București, fiind date în primire, astfel, la Spitalul Slobozia. Instituția noastră nu a fost în niciun mod implicată în logistica transferului. Astăzi a fost demarată Campania de Vaccinare în Spitalul Județean de Urgență Slobozia, vaccinându-se 50 de cadre medicale, fără a se înregistra niciun efect advers până la momentul trimiterii acestui comunicat».

5 Ianuarie 2021, 15:20 (29497 vizualizări - 6 comentarii)

Citiți și:
Unități mobile pentru pacienții COVID-19, în curtea Spitalului Județean de Urgență Slobozia
Bolnavă de COVID-19, internată la Spitalul Județean de Urgență Slobozia: «Medicii și asistentele sunt niște îngeri păzitori!»
Pandemia de COVID-19 majorează cheltuielile Spitalului Județean Slobozia
Fiscul are de recuperat peste 5,5 milioane de lei din amenzile date în pandemie
Ialomița: 3 cazuri noi de COVID-19

Comentariile cititorilor:


Cetatenii:
(5 Ianuarie 2021, 23:31)
Noi cetatenii acestui oras vrem sa ne vaccinam, cum facem daca doctorii si asistentele nu vor ?
Ion :
(5 Ianuarie 2021, 18:12)
Pai cum asa? Uite chiar acum GHEORGHITA zice ca transportul se face in cutii cu temperatura ridicata.
SOGLIJ
Grigore:
(5 Ianuarie 2021, 18:05)
CEA MAI BUNA SURSA DE INFORMARE INDEPENDENTONLINE.RO 
CEL MAI BUN SITE DE STIRI DIN ROMANIA / DE PE MAPAMOND! 

NO VOI FACE VACINUL CU PITA NICIODATA! 
Costel:
(5 Ianuarie 2021, 17:31)
Ce stii tu mai Ioane despre vaccinuri ?....
catre Ion:
(5 Ianuarie 2021, 17:28)
Eu mai degraba...INVERS!
Ion:
(5 Ianuarie 2021, 16:53)
Am încredere în Dr Mirela Nițu...dar în vaccin NU.Este făcut prea pe repede înainte...

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 25 Aug 2026
337 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Fetești: La volan, fără drept de a conduce

Un tînăr, de 35 de ani, din București a fost depistat pe o șosea din Fetești în stare de ilegalitate. Bărbatul avea dreptul de a conduce suspendat. În cauză, oamenii legii au întocmit un dosar penal, urmînd ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2014, 10:15
(7173 vizualizări - 0 comentarii)


Sfîntu Gheorghe: Urmărită de ghinion, salvată de pompieri

O bătrînă, de 68 de ani, din comuna Sfîntu Gheorghe, a fost la un pas de moarte. Femeia s-a dezechilibrat și a căzut într-o fîntînă, adîncă de 15 metri. A avut însă noroc pentru că a fost salvată la timp ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2014, 09:25
(7142 vizualizări - 0 comentarii)


Ciochina: Prins la volan în stare de ebrietate

Un bărbat, de 60 de ani, din București, a fost depistat conducînd în stare de ebrietate. El s-a ales cu dosar penal. După ce l-au testat cu aparatul Drager, polițiștii au constatat faptul că respectivul ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2014, 08:40
(7227 vizualizări - 0 comentarii)


APIA Ialomița: Depunerea cererilor de subvenție pentru agricultură ecologică

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură-Centrul Județean Ialomița informează că, pînă în data de 28 noiembrie 2014 inclusiv, se pot depune cererile de solicitare a ajutorului specific acordat ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2014, 07:10
(9781 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Viteza prea mare le-a adus amenzi

Viteza excesivă sau lipsa centurii de siguranță în timpul mersului au fost principalele motive pentru care 139 de șoferi au fost sancționați de polițiști. Valoarea amenzilor s-a ridicat la suma de 77 mii ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2014, 06:45
(4341 vizualizări - 0 comentarii)


Licitație cu strigare pentru închirierea spațiilor comerciale de la Spitalul Județean de Urgență Slobozia

Reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Slobozia anunță public faptul că vineri, 26 septembrie a.c., la orele 10,00, la sediul instituției se va organiza o licitație cu strigare privind închirierea ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2014, 10:10
(13460 vizualizări - 0 comentarii)


Patruzeci de Sfinte Liturghii la Catedrala din Urziceni

Din 29 septembrie 2014, la Catedrala din Urziceni se vor oficia 40 de Sfinte Liturghii în cinstea Sfîntului Nectarie vindecătorul de boli, spre slava lui Dumnezeu. Slujbele vor începe în fiecare zi, la ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2014, 11:40
(7889 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Cinci șoferi prinși băuți la volan

Pe șoselele ialomițene au fost depistați cinci șoferi, cu vîrste cuprinse între 20 și 50 de ani, domiciliați pe raza județului Ialomița și municipiului București, în timp ce conduceau autoturisme aflîndu ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2014, 09:15
(6367 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Incendii puternice

Aproximativ 53 ha dintr-un lan de porumb de pe raza localității Glodeanu Siliștea-Buzău au fost mistuite de flăcări. Evenimentul a fost anunțat prin 112 sîmbătă, 20 septembrie a.c., în jurul orei 14,25 ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2014, 07:20
(6746 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Graffiti pe clopotnița Catedralei

În seara zilei de miercuri, 10 septembrie 2014, în jurul orelor 21,00, polițiștii locali aflați în acțiune de patrulare în zona bdul Chimiei-Parcul Tineretului, au observat că pe clădirea clopotniței Catedralei ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2014, 15:45
(7180 vizualizări - 3 comentarii)


Armășești: 40 ha de vegetație uscată, mistuite de flăcări

Miercuri, 17 septembrie a.c., în jurul orei 10,15, pompierii au fost solicitați să intervină pentru lichidarea unui incendiu de vegetație uscată, izbucnit pe raza localității Armășești, sat Malu Roșu. ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2014, 10:25
(9054 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Tînăr din Bărbulești, prins în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat, neînregistrat și cu plăcuțe de înmatriculare false!

Marți, 16 septembrie 2014, în jurul orelor 10,00, polițiștii rutieri au oprit pentru control, pe raza municipiului Urziceni, un autoturism condus de un tînăr de 18 ani, din comuna Bărbulești. În urma verificărilor ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2014, 15:40
(9090 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Sfințirea picturii Catedralei Episcopale «Înălțarea Domnului»

Cu binecuvîntarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, duminică, 21 septembrie 2014, va avea loc sfințirea picturii Catedralei Episcopale «Înălțarea Domnului» din Slobozia ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2014, 11:30
(6871 vizualizări - 2 comentarii)


Borănești: Reținut pentru conducere fără permis

Un bărbat de 30 de ani, din comuna Borănești, a fost depistat de către polițiștii rutieri în timp ce conducea un autoturism pe raza localității, deși nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2014, 09:40
(7009 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Băuți și fără permise, la volan

Vineri, 12 septembrie a.c., un bărbat de 36 de ani, din comuna Ciochina, a fost depistat de către polițiștii rutieri pe raza localității de domiciliu în timp ce conducea un autocamion, fără a poseda permis ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2014, 08:30
(5337 vizualizări - 0 comentarii)


Accident de circulație la Ciochina. Un șofer a fost rănit!

Accident de circulație pe DN2A , în zona localității Ciochina. Un șofer de 55 de ani, din Slobozia, a lovit o mașină parcată pe partea dreaptă a sensului său de mers, iar respectivul autoturism a ajuns ...[citește_toată_știrea]

12 Septembrie 2014, 16:45
(8349 vizualizări - 3 comentarii)

Taguri: Ciochina accident


Manasia: Mașină cuprinsă de flăcări

Pompierii au intervenit pentru stingerea flăcărilor care au cuprins un automobil parcat pe raza localității Manasia. Cel mai probabil focul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit, produs la instalația electrică ...[citește_toată_știrea]

12 Septembrie 2014, 15:20
(7208 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Manasia incendiu


Țăndărei: Incendiu produs de un copil

Grajdul unui cetățean din Țăndărei a fost cuprins de flăcări după ce nepoata acestuia, o fetiță de 5 ani, a intrat în respectiva anexă și s-a jucat cu o brichetă. Focul a fost stins cu operativitate de ...[citește_toată_știrea]

12 Septembrie 2014, 13:30
(6513 vizualizări - 0 comentarii)


Infractor din Țăndărei, dispărut fără urmă

Un tînăr de 23 de ani, din Țăndărei, este căutat de autoritățile judiciare germane și românești, după ce pe numele său a fost emis un mandat european de arestare. Deși s-au efectuat percheziții la locuința ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2014, 14:45
(9472 vizualizări - 0 comentarii)


Vlădeni: Beat la volan, s-a izbit cu camionul de un copac și s-a răsturnat pe marginea drumului

Poliția Fetești a fost sesizată miercuri, 10 septembrie a.c., cu privire la faptul că pe raza comunei Vlădeni s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane. În urma verificărilor efectuate ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2014, 11:36
(8883 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Vlădeni accident


166 de ani de la Bătălia din Dealul Spirii

Ca în fiecare an, la 13 septembrie, pompierii din toată țara își sărbătoresc existența comemorînd faptele eroice ale înaintașilor, începînd cu momentul «13 septembrie 1848», cînd Compania de Pompieri București ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2014, 09:05
(7920 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la Lăcusteni și Axintele

Un scurtcircuit produs la instalația electrică a dus la izbucnirea unui incendiu la o bucătărie a unui cetățean din localitatea Lăcusteni. Evenimentul a fost anunțat prin 112, iar la fața locului s-au deplasat ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2014, 08:20
(8145 vizualizări - 0 comentarii)


anunț angajare

Consultant Vînzări Credite
-Societate de Finanțare Tip IFN
Descrierea poziției:
• Identificarea și contactarea
potențialilor clienți
• Promovarea produselor de creditare
(credite pentru întreprinderi mici și foarte mici; credite pentru societăți nou înființate, precum și a celor aflate în dificultate; credite de nevoi personale pentru persoane fizice)
• Colectarea documentelor necesare
întocmirii dosarului de credit
și verificarea acestora
• Asistarea clientului în completarea
cererii de credit
• Transmiterea dosarului către instituția
financiară, monitorizarea dosarului
pînă la finalizarea acestuia
și semnarea contractului de credit
• Dezvoltarea și menținerea
unei excelente relații cu clienții
• Realizarea și menținerea
unui portofoliu de credite de calitate
• Monitorizarea și încasarea
ratelor de credit
• Solicitarea permanentă de referințe
Cerințe:
• Excelente abilități de vînzare
• Disponibilitate pentru un program flexibil
• Foarte bune abilități de comunicare,
atît cu clienții cît și în interiorul organizației
• Capacitate sporită de asimilare
a informațiilor și cunoștințelor
• Studii superioare și experiență
în vînzări (constituie un avantaj)
• Cunostințe de operare
a calculatorului (MS-Office)
• Permis de conducere categoria B
Trimiteti CV la adresa de e-mail [email protected]

10 Septembrie 2014, 16:15


Fetiță de 4 luni din Gheorghe Lazăr, moartă sub privirile medicilor

Caz șocant în noaptea de luni spre marți, 8/9 septembrie 2014, la Spitalul Județean de Urgență Slobozia. O fetiță de doar 4 luni, din Gheorghe Lazăr, a murit, deși se afla sub supraveghere medicală. Conducerea ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2014, 18:20
(7362 vizualizări - 4 comentarii)


DSP Ialomița: Campanii de vaccinare pentru elevi

Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Ialomița au dat publicității calendarul imunizărilor pentru elevi în anul școlar 2014-2015. Vaccinările vor fi efectuate de medicii școlari sau medicii de familie ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2014, 12:50
(6646 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Boala limbii albastre la vaci, în două exploatații din Axintele

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița anunță proprietarii/deținătorii de bovine, ovine si caprine că în județul Ialomița, la data de 5 septembrie 2014, au fost înregistrate ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2014, 10:45
(9838 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Băuți la volan

Un bărbat, de 40 de ani, din Gheorghe Lazăr, a fost depistat de către polițiștii rutieri pe raza localității de domiciliu în timp ce conducea o autoutilitară, deși anterior consumase băuturi alcoolice. ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2014, 08:50
(4368 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Urziceni și Slobozia

Poliția a fost sesizată sîmbătă, 6 septembrie a.c., în jurul orelor 17,00, cu privire la faptul că pe raza municipiului Urziceni s-a produs un accident rutier. Astfel, în timp ce un tînăr, de 20 de ani ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2014, 08:30
(6692 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: 19 permise reținute, amenzi de peste 100000 de lei

În acest sfîrșit de săptămînă, 5-7 septembrie a.c., polițiștii Serviciului Rutier au continuat acțiunile desfășurate pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum și pentru conștientizarea conducătorilor ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2014, 07:25
(7205 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la Coșereni, Drăgoești și Ion Roată

3 incendii au fost înregistrate în acest sfîrșit de săptămînă pe teritoriul județului nostru. Primul eveniment s-a produs sîmbătă, în jurul orei 9,00, cînd în urma unui scurtcircuit la instalația electrică ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2014, 12:30
(6656 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Anonim! în Avocatul Poporului sesizează încălcarea legii de către Primăria Gheorghe Lazăr Gigel în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia Cetatean în 27,9 milioane de lei pentru electrificarea liniei Slobozia-Țăndărei, închisă circulației trenurilor de călători AlexDan în Avocatul Poporului sesizează încălcarea legii de către Primăria Gheorghe Lazăr Analize apa în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! Om al Cetății în Medalie de aur și premiul al II-lea pentru elevii Liceului de Arte «Ionel Perlea» Slobozia în cadrul unui concurs școlar Stupid în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Raul în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia Alina în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia CV în Valentin Băcanu, noul candidat al Partidului Ialomițenilor la funcția de primar al Sloboziei Urbanistul în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! @Viorel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Ionela în Medalie de aur și premiul al II-lea pentru elevii Liceului de Arte «Ionel Perlea» Slobozia în cadrul unui concurs școlar Viorel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Metalurgie în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă sorinb în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 revolta în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! Pt DNA în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Piață în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...