Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Anchetă penală în cazul pajiștilor transformate în terenuri arabile

În Ialomița

Anchetă penală în cazul pajiștilor transformate în terenuri arabile

În urmă cu o lună, ziarul nostru publica datele cuprinse într-un Raport al Prefecturii Ialomița referitoare la maniera ilegală în care primăriile din județ exploatează pajiștile. În urma analizei Raportului, oficialii instituției au înaintat documentul către Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița. Un amplu dosar penal a fost înregistrat în cadrul Serviciului de Investigare a Crimina­lității Economice al IPJ Ialomița și, cel mai probabil, ancheta urmează a fi declinată către Direcția Națională Anticorupție. Reamintim că DNA a făcut lumină într-un caz similar produs în comuna Axintele. Edilul loca­lității, Grigore Tudor, a fost cer­cetat de procurori după ce i-a dat în folo­sință fiului său islazul comunal...

Scandalul pajiștilor ia amploare Plecând de la cazul primarului din localitatea Axintele, în anul 2020, Prefectura Ialomița a făcut demersuri pentru a verifica modul în care sunt administrate pajiștile de către primăriile din județ. Astfel, a fost organizată o comisie formată din specialiști ai Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Ialomița, Direcției pentru Agricultură Județeană Ialomița, Oficiului Județean pentru Cadastru și Publicitate Imobiliară Ialomița și Prefectura Ialomița. Primele 16 localități verificate de către membrii comisiei au fost Gheorghe Doja, Scânteia, Miloșești, Săveni, Amara, Sudiți, Bucu, Ograda, Cosâmbești, Ciulnița, Grivița, Traianu, Platonești, Sărățeni, Albești și Buești. Cu mici excepții, toate administrațiile locale au încălcat legislația privind administrarea suprafețelor de pajiști permanente. Astfel, cea mai comună «neconformitate» este transformarea pajiștilor în teren arabil.Cei care au exploatat aceste suprafețe le-au declarat ulterior la APIA pentru a beneficia de subvenții agricole. Acolo unde edilii n-au dat dovadă de spirit antreprenorial, pășunile au fost transformate în gropi de gunoi. Având în vedere scandalul iscat la Axintele, reprezentanții Prefecturii Ialomița susțin faptul că este de compentența organelor de urmărire penală să tragă o concluzie în privința neconformităților pe care le-au descoperit. Astfel, Raportul oficial a fost înaintat către Serviciul de Investigare a Criminalității Economice al Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița. «Considerăm că este de datoria altor instituții abilitate să analizeze această situație... Tocmai de aceea am făcut acest demers! Și vom face demersuri similiare de fiecare dată când situația o impune...» a declarat Mihai Tănăsescu, prefectul județului Ialomița.

Controalele continuă Având în vedere rezultatele primului control, oficialii Prefecturii Ialomița au decis să continue verificările și în cazul celorlalte administrații locale din județ. Astfel, o altă comisie, de această dată coordonată de către subprefecții Tonița Manea și Gheorghe Babagianu, se deplasează în teren pentru a identifica maniera în care primăriile administrează pajiștile. «Era evident că trebuia să continuăm aceste verificări! Oamenii sunt deja în teren și sperăm ca până la vară să finalizăm controlul și să întocmim un alt raport. Toate informațiile care pot fi făcute publice, vor fi aduse la cunonștința opiniei publice!» a declarat Mihai Tănăsescu, prefectul județului Ialomița.

«Fals în declarații» pe pășunile din Cosâmbești
În timp de Prefectura Ialomița și ofițerii din cadrul IPJ Ialomița încearcă să facă lumină în cazul pajiștilor admi­nistrate ilegal de primării, crescătorii de animale se plâng de faptul că nu mai au unde să-și scoată animalele la păscut. O situație similară există la Cosâmbești, localitate supusă controlului inițial al Prefecutrii Ialomița. Reprezentanții Asociației Crescătorilor de Animale din localitate au înaintat un Memoriu către Prefectura Ialomița în care reclamă administrarea ilegală a pajiștilor. Astfel, potrivit delcarațiilor lui Marian Meluță, președintele Asociației Crescătorilor de Animale din Cosâmbești, administrația locală nu poate justifica modul în care a redus suprafața de pășune a localității de la 397 ha, cât era inițial, la 304 ha. «Singura explicație este faptul că cele 93 de hectare au fost transformate în terenuri arabile. Am tot încercat să discutăm cu dânșii, însă a fost foarte complicat... Ne-au transmis o serie de documente în care se vedea foarte clar că datele au fost falsificate! Acolo este vorba despre un fals în acte oficiale... Nu se poate așa ceva, vrem să ni se facă dreptate! Avem dreptul de a ne crește animalele pe aceste pământuri. Sperăm ca Prefectura să ne ajute!» a declarat Marian Meluță. Seria abuzurilor de la Primăria Cosâmbești continuă cu starea de incompatibilitate a edilului Bogdan Popescu, numit președinte al Asociației Crescătorilor de Animale a localității și demis prin hotărâre a instanței de judecată. «Dumnealui avea doar dreptul să fie reprezentant din partea administrației locale, nu și președinte! Dar, fără să țină cont de lege, a devenit președinte... Ne-am judecat și am reușit să demonstrăm că deținea această funcție ilegal. Este anormal ce se întâmplă la Cosâmbești!» a mai spus Marian Meluță, președintele Asociației Crescătorilor de Animale din Cosâmbești. Potrivit Raportului oficial al Prefecturii Ialomița, cele 93 de ha de pășune au fost cultivate cu grâu, lucernă sau transformate în livezi de pruni. Datele arată că cei care au exploatat aceste suprafețe au beneficiat și de subvenții acordate de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Ialomița.

15 Aprilie 2021, 11:15 (7064 vizualizări - 1 comentariu)

Citiți și:
Primăriile din Ialomița administrează «neconform» pajiștile județului
Prefectura Ialomița controlează legalitatea administrării pajiștilor județului
Primăriile din Ialomița se joacă de-a administrația
Sportivi angajați ilegal la CSM Unirea Slobozia

Comentariile cititorilor:


Sandina:
(16 Aprilie 2021, 23:20)
Cu Lady, Ma nea se rezolva tot nimic, femeia este experta în acoperirea furaciunilor și corupților din judet. Ma voi sunteti nebuni, puneți lupul paznic la oi. Lady, Ma nea sa fie controlata pentru perioada de timp în case a fost pusa la apelul bocancilor prefect. Și electricianul pensionar la fel. 

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 27 Aug 2026
393 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

La volan cu permisul suspendat

În cursul zilei de miercuri, 24 februarie a.c., polițiștii feteșteni l-au depistat pe un tînăr, de 19 ani, din Făcăeni, în timp ce conducea un autoturism, avînd dreptul de a conduce suspendat. Pe numele ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2010, 14:49
(16280 vizualizări - 0 comentarii)


Radare, amenzi, permise suspendate

Polițiștii rutieri au acționat în ultimele 24 de ore pe arterele județului pentru creșterea gradului de siguranță în traficul rutier. Acțiunile polițiștilor au vizat atît depistarea și sancționarea cu fermitate ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2010, 14:37
(14067 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți arestați

Miercuri, 24 februarie a.c., în jurul orei 10.00, agenții Postului de Poliție Gheorghe Lazăr au fost sesizați de un bărbat de 43 de ani, din Slobozia, despre faptul că, în cursul nopții, persoane necunoscute ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2010, 14:31
(16311 vizualizări - 0 comentarii)


4 persoane urmărite, din care una internațional, depistate de polițiști

În ultimele 24 de ore, în cadrul acțiunilor desfășurate de polițiștii din structurile de investigații criminale, au fost identificate și reținute 4 persoane urmărite.
Astfel, în baza unui mandat european ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2010, 14:22
(12037 vizualizări - 0 comentarii)


Microbuzele școlare, în atenția autorităților

Folosirea microbuzelor școlare în alte scopuri decît în a transporta elevii a devenit o obișnuință. Adesea mașinile sînt folosite în campaniile electorale sau în interesul personal, după bunul plac al autorităților ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2010, 08:42
(11845 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 31 mii de fermieri au accesat aplicația online IPA

«Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că 31 mii de fermieri au accesat aplicația IPA Online și au completat electronic declarația de suprafață în vederea depunerii cererii de plată ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2010, 07:12
(14957 vizualizări - 0 comentarii)


77 de ani de protecție civilă

77 de ani de protecție civilă

Ziua Protecției Civile a fost marcată miercuri, 24 februarie 2010, la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu», în prezența elevilor de la diferite școli. Evenimentele au vizat ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2010, 19:14
(14207 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți din Constanța prinși la Slobozia

Hoți din Constanța prinși la Slobozia

Polițiștii ialomițeni anchetează activitatea infracțională a doi constănțeni, de 21, respectiv 28 de ani, suspectați de comiterea mai multor infracțiuni pe raza județului Ialomița. Cei doi au fost depistați ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2010, 17:02
(15721 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți prinși în flagrant

Marți, 23 februarie, un cetățean, martor la producerea unui furt dintr-o mașină, a sesizat faptul că trei persoane necunoscute au sustras un acumulator de la un autoturism, după care au fugit înspre cartierul ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2010, 17:01
(11823 vizualizări - 0 comentarii)


Beat la volan

În cadrul activităților curente desfășurate în cursul nopții de marți spre miercuri, respectiv 23 spre 24 februarie a.c., polițiștii feteșteni au depistat, la volanul unui autoturism, o persoană ce se afla ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2010, 16:55
(16281 vizualizări - 0 comentarii)


Accident cu o victimă

Miercuri, 24 februarie, în jurul orei 04,30, pe raza comunei Jilavele s-a produs un accident rutier soldat cu o victimă, un bărbat, în vîrstă de 35 de ani, din Rîșnov. Accidentul s-a produs ca urmare a ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2010, 16:54
(14325 vizualizări - 0 comentarii)


Urmărit de polițiști

În cadrul unei acțiuni desfășurate marți, 23 februarie 2010, de către polițiștii din Orașul Fierbinți-Tîrg a fost depistat, la volanul unui autoturism înmatriculat în străinătate, un tînăr de 21 de ani ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2010, 16:54
(14409 vizualizări - 0 comentarii)


Nereguli constatate în trafic, sancționate de polițiștii rutieri

Marți, 23 februarie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au acționat în mai multe filtre și au efectuat controale pe arterele principale ale județului. Peste 120 de șoferi au fost sancționați ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2010, 16:41
(9366 vizualizări - 0 comentarii)


Fără permis la volan

Un bărbat de 47 de ani din Fetești a fost depistat de polițiști luni, 22 februarie a.c., în jurul orelor 19,40, în timp ce se deplasa pe strada Călărași din localitate la volanul unui autoturism cu numere ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2010, 19:57
(18982 vizualizări - 0 comentarii)


Amenzi pentru șoferii indisciplinați

Luni, 22 februarie a.c., polițiștii Serviciului Rutier au acționat pe șoselele ialomițene pentru un trafic rutier mai sigur, precum și pentru prevenirea și combaterea neregulilor ce pot conduce la producerea ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2010, 19:57
(19094 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2010, 19:50
(14194 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2010, 19:11
(14621 vizualizări - 0 comentarii)


Tîrgul Primăverii, la Slobozia

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Ialomița, Consiliul Județean Ialomița, Primăria Municipiului Slobozia și SC Orange România SA organizează, în perioada 25-28 februarie a.c., «Tîrgul Primăverii ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2010, 08:42
(15997 vizualizări - 0 comentarii)


Amenința că se sinucide prin electrocutare

Pompierii ialomițeni au intervenit în week-end-ul trecut la 5 situații de urgență, trei dintre acestea pentru acordarea primului ajutor medical, un caz pentru salvarea unui animal și un altul pentru transportul ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2010, 08:40
(14004 vizualizări - 0 comentarii)


Unirea Urziceni-CFR Cluj 0-1

Stadionul Tineretului a fost luni seara, 22 februarie a.c., gazda unui duel încrîncenat între două dintre cele mai compacte echipe ale campionatului. Deși, cel puțin în prima repriză, s-a jucat într-un ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2010, 19:35
(13932 vizualizări - 0 comentarii)


A spart geamurile Casei de Cultură

A spart geamurile Casei de Cultură

În dimineața zilei de duminică, 21 februarie a.c., în jurul orelor 05.30, un echipaj mobil din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița, care se afla pe timpul unei misiuni specifice, a observat ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2010, 12:52
(17663 vizualizări - 0 comentarii)


S-au șicanat în trafic și l-a amenințat cu pistolul

Sîmbătă, 20 februarie a.c., un tînăr de 23 de ani, din județul Harghita, a sesizat Poliția despre faptul că, în jurul orei 10.00, în timp ce se afla la volanul autoturismului, pe DN2, pe sensul de mers ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2010, 12:23
(12425 vizualizări - 0 comentarii)


Tînăr mort în accident lîngă Coșereni

În noaptea de sîmbătă spre duminică, 20/21 februarie a.c., în jurul orei 01.15, pe DN2, în apropierea localității Coșereni, a avut loc un accident rutier în care a fost implicat un singur autoturism, soldat ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2010, 12:17
(10216 vizualizări - 0 comentarii)


Au furat pantaloni de pe sîrmele de rufe

Sîmbătă, 20 februarie a.c., doi tineri domiciliați în Căzănești, respectiv în Slobozia, au fost depistați în Urziceni de către o patrulă de siguranță publică, la scurt timp după ce au furat două perechi ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2010, 12:12
(12432 vizualizări - 0 comentarii)


Primarul din Amara, Victor Moraru s-a retras din cursa pentru șefia PSD

Potrivit ultimelor informații din cadrul Congresului Național al PSD, primarul din Amara, Victor Moraru s-a retras din cursa pentru șefia PSD. De asemenea, Moraru și-a afirmat susținerea pentru candidatul ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2010, 17:20
(16296 vizualizări - 2 comentarii)


Prevenirea acidentelor rutiere, în atenția polițiștilor

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au continuat acțiunile de prevenire și combatere a cauzelor ce pot provoca accidente rutiere pe arterele din județ. Principalul scop al acțiunii a fost acela de ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2010, 08:12
(8769 vizualizări - 0 comentarii)


Armă neletală, deținută ilegal

Un colectiv de polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase ce a acționat joi, 18 februarie a.c., pentru depistarea deținătorilor ilegali de arme și prevenirea producerii evenimentelor ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2010, 19:21
(15805 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune a polițiștilor din Țăndărei pentru prevenirea infracționalității stradale

Joi, 18 februarie a.c., efective ale Poliției Orașului Țăndărei și jandarmi au organizat și executat în comun o acțiune pentru prevenirea infracționalității stradale. În cadrul acțiunii, polițiștii au legitimat ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2010, 18:13
(16995 vizualizări - 0 comentarii)


Patroni trimiși în judecată

În cursul zilei de 18 februarie a.c., polițiștii Biroului de Investigare a Fraudelor Urziceni au finalizat cercetările în două dosare penale în care reprezentanții unor agenți economici sînt cercetați pentru ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2010, 16:13
(12437 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la Țăndărei

Joi, 19 februarie, la locuința unui cetățean din Țăndărei s-a produs un incendiu. După ce a supraalimentat soba cu lemne, fiul proprietarului, în vîrstă de 22 de ani, a aprins focul, lăsînd sistemul de ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2010, 16:06
(17336 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Nae în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Daciana în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Ionela în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Mircea în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Stela în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Andrei în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Tanu în Pod militar de pontoane la Țăndărei! Tesla în Parteneriate strategice între administrația județeană și unele primării ialomițene pentru «eficiență energetică» Tanta în Pod militar de pontoane la Țăndărei! parteneriat strategic în Parteneriate strategice între administrația județeană și unele primării ialomițene pentru «eficiență energetică» Vigi în Pod militar de pontoane la Țăndărei! blablabla în Parteneriate strategice între administrația județeană și unele primării ialomițene pentru «eficiență energetică» cetatean în Lovitură de teatru în prelungiri Morfeu în Lovitură de teatru în prelungiri Nimeni Altu în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Gloria în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Mihai în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Mary în EXPUR SA, «pilonul economic» al județului Ialomița cetatean în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia cetatean în Noi tarife pentru comercianții din Bazarul Municipal

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...