Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

UNA PE SĂPTĂMÎNĂ

Scrisoare deschisă către țățica Rodica

Scrisoare deschisă către țățica Rodica

Dragă țățică, îți grăim de departe, vorba poetului, «nu din gură, ci din carte...». Îți scriem îmboldiți de dulcea suferință că ești a noastră, bucățică ruptă din prostia, ignoranța și indiferența acestui popor care te-a făcut senatoare cu 3% din voturi. Îți scriem pentru că speranța moare ultima și nutrim convingerea că orice ales merită o a doua șansă. În sfârșit, țățică Rodica, își scriem ca să te rugăm public să te oprești. Pentru că acolo, în Parlamentul României, din păcate ne reprezinți și pe noi. Da, ai imunitate parlamentară orice ai spune și oricât ți-ai pune poalele tale parlamentare în cap. Da, poți să susții că lupți cu ciocoii politici, corupți și lacomi, cu jurnaliști care te șantajează, cu «the deep state», cu masoneria mondială și reptilienii... Poți să spui că Putin v-a furat voturile la Alegerile din Basarabia și că Dumnezeu e membru AUR! Ori că statul german fură copiii românilor! Ești parlamentar și poți să susții orice inepție dorești pentru că, în fond, așa funcționează democrația românească care ți-a permis să ajungi senatoare! Dar te rugăm să nu o mai faci în numele nostru. Nu mai vorbi în numele românilor. E plină istoria ultimilor 30 de ani de aleși care s-au legitimat prin «dragi români» și au profețit în numele lor. Țățică Rodica, fii responsabilă și nu te alătura lor! Nu fi încă o mizerabilă, încă o agramată, încă o oportunistă care își lasă rând la coada viitoarelor Alegeri Parla­mentare. Sau, ca să-l cităm iar pe Eminescu pe care îl vei fi predat în vremea când erai profesor, nu te alătura «fonfiilor și fleca­rilor, găgăuților și gușaților, bâlbâ­iților cu gura strâmbă» care cred că «sunt stăpânii astei nații!» Ești acolo, în Parla­ment, pentru a reprezenta toată Ialomița și toți românii. Iar printre aceștia ne numărăm și noi, cei pe care îi împroști zilnic cu fecalele politice de pe agenda AUR. Ajunge, țățică Rodica. Fie-ți milă de noi... Și, înainte de toate, fie-ți milă de tine!
Semnat: redacția Independent

20 Iulie 2021, 11:05 (13571 vizualizări - 21 comentarii)

Citiți și:
Țățica Rodica cea voinică și merele de AUR
«Înainte, marș!» spre Parlamentul European
Halucinațiile apocaliptice ale țățicii Rodica

Comentariile cititorilor:


sideratul:
(8 Octombrie 2021, 15:03)
lasati femeia in pace! acum isi permite si ea cate ceva....bona pentru copii, sa angajeze foste eleve incapabile sa ia bacul, sa manance mai bine
Nimic:
(23 Septembrie 2021, 00:26)
@Iulian: mama dansei a facut reclamatia cu zatul...
eee:
(26 August 2021, 14:36)
Doresc să răspundl d-lui Lică Maidanezu', referitor la AUR Moldova. 
Acolo, AUR a făcut ceea ce nimeni nu a mai reușit până acum. I-a deșteptat pe moldoveni. A intrat în vizuina balaurului și l-a tras de coadă. Le-a arătat că se pot lupta cu marii oligarhi care spală banii mafiei moldovenești și internaționale și care au susținere roșie. Le-a arătat într-un clip video ce au făcut oamenii lui Igor Dodon, că ei își permit să calce tricolorul în picioare. Toate acestea i-au determinat pe moldoveni să nu mai dea voie să se fure voturile, ba mai mult, au ieșit la vot și cei care de obicei stăteau acasă. Dacă ar fi votat AUR, urma turul doi al alegerilor și s-ar fi ajuns la niște mașinațiuni. Au votat PAS, al Maiei Sandu. Ori așa, marii oligarhi au fost învinși zdrobitor, în favoarea forțelor proeuropene și implicit proromânești.
Să ne gândim la moldoveni ca la niște frați, de care am fost separați pe nedrept. 
eee:
(26 August 2021, 14:19)
În Republica Moldova Maia Sandu urmează SĂ DESFIINȚEZE IMUNITATEA PARLAMENTARĂ.
Și la ei, ca și la noi, odată ce i-ai ridicat la putere nu îi mai poți trage la răspundere. 
La noi, nici măcar codul penal nu a fost reparat, ca să mai scape și cei aflați acum la putere.
AURolac:
(9 August 2021, 13:41)
S-au activat auru si cu boru frate acuma. Ii irita tare ca pe bolentin scrie gen in loc de sex. Cred ca pun iar de un referendum, sau macar un marsh (de aici!) de invrajbire a natiei contra minoritatii aleia (stiti voi...aia de nu stiu exact ce sunt si cum se simt). Mai stiti de referendumul pentru familia traditionala? Mai stiti cum bagau spaima in prostime? Or sa vina cetele de ghey (gay) pe strazi si o sa ne fure copiii, or sa intre peste noi in casa, bla, bla. Ba, stii ce? N-a venit niciun ghey dinasta ma pana acum, si or trecut deja cativa ani. Prosteala este alta: ca orice prestator de servicii, oferi ceva publicului pe segmentul tau: la artisti este clar de inteles, fiecare are publicul sau, insa politicienii astia sunt un fel de bugetari platiti din bani publici si nu privati. Deci, ori se lasa de minciuni, pentru ca nu toti inghitim prostiile lor platite si din banii nostri, ori devin comedianti, caz in care ii pot plati membrii de partid si simpatizantii; dar, sa le rupa bilete!
Parintele Popohaci are gen, sau s*x? Minoritatea asta, oameni cu anumite probleme a existat si va exista cat lumea. Pe unii chiar noi ii determinam sa faca parte din ea: luam exemplul unui copil traumatizat de catre unul dintre parinti (deh, familia traditionala in care tatal isi violeaza copilul). Aici nu aveti nimic de spus?
Curiosul :
(22 Iulie 2021, 18:27)
Oricum,mai bine țață decât nomenclaturista sau mai rău penala,așa ca ....
Lica Maidanezu’:
(22 Iulie 2021, 17:12)
Tatica Rodica,pe numele ei adevarat VASILE MURARU,n-are nici o treaba cu politica,s-a trezit senator de Ialomita fără sa-și dea seama,pt ca la Amara ieșise un primar AUR,iar oamenii și-au dorit o schimbare,fără sa știe ca Rodicuta va ajunge in senatul României;ajunsă acolo și având imunitate parlamentara,vb numai aiureli,fiind sageata propriului partid,și mai nou al unei (...) licențiata in Italia,la prestigioasa facultate” La Strada”.Așa ca încă 3 ani mai avem de tras cu ea,asta in cazul in care nu va trece la PSD,când va simti ca AUR nu va mai trece pragul electoral.Ea se crede Zorro de Slobozia,dar uita ca Simion a pus-o in funcție fiindcă știa ca n-a avut jucării când a fost mica,iar cu Sosoaca nu avea nici o șansa sa o manipuleze așa.Am aflat pe surse,ca va merge sa se ia de Putin,ca ăla ar fi furat voturile AUR din Basarabia,și n-ar fi rămas dacat cu câteva sute pe acolo...
@Nimeni Altu':
(22 Iulie 2021, 01:30)
Vezi ca dacă se sparcâie, Madama zarzavagioaica la tine în poarta, spui ca ți-au venit cărbunii pentru iarna și nu mai intri în curte vreo 4 luni. As da ani din viata numai sa vad cum încep arestările în masa, exact ca în anii de glorie de după război. As vrea sa vad cum îi scot din case și cum le-ar sta din nou la. AIUD sau Gherla. Sa vad cum și ce fac pnlistii și psdisti
Nimeni Altu':
(21 Iulie 2021, 15:20)
@Nnnn,
AUR este parte din PSD. Madama zarzavagioaca a fost o sustinaroare a lui Dragnea si Ponta. Dar tu stii astea, doar faci putin propaganda aurista. 
Iulian:
(20 Iulie 2021, 23:57)
Asta e aia care a reclamat pe unu că fertiliza cu îngrășământ natural (zaț de cafea)?
Nnnn:
(20 Iulie 2021, 21:58)
Decât cu psd-pnl—plus-usr, mai bine AUR. Poate vine la putere și va arestează pe toți, pana la al șaptelea ne-am și va duce direct in Siberia. Ați distrus țara in 30 ani. Ați jefuit țara v-ați bătut joc de tot, voi ăștia de la psd si pnl in principal. Sa vina AUR sa redeschidă toate pușcăriile de la Aiud-Pitești-Sighet-Tulcea sa le umple cu voi de la pisica la bunica.Asta va doresc la toți aia care ați trecut prin partidele astea de criminali.
@Miuta:
(20 Iulie 2021, 19:57)
Esti in eroare, ai gresit 'adrisantul' : nu cei care posteaza pe aici sunt votantii tipei, altfel, ar fi sustinut-o in comentarii asa cum o faci tu..
Sc.duda:
(20 Iulie 2021, 18:55)
Buna treaba sa te revolți când singur ai ales sa te reprezinte manichiurista, spălătorul de bărbi și casnicele de la cratiță. Sunt alții și altele mai praf ca Tatica Rodica. Important e ca nu-i de uși multe, de popas și de camere de hotel plătite cu ora, cum sunt altele mai provinciale.de ce va este frica de Rodica? Mie îmi place de ea. Are fata potențial. La cum merg lucrurile de bine in județ, la alegerile viitoare sigur va puneți in frunte, porcarul satului și pe vulpiță in parlament.
Miuța:
(20 Iulie 2021, 18:40)
Bai da-o in colo de șmecherie, măcar coana perdeluța asta nu e curva politica sa sara de la PNL la PSD sau invers. Sunt destui obosiți și destule obosite mai dedesubt decât ce prezentați voi. Cine se face vinovat ca fata a ajuns sa va reprezinte in Parlamentul României, voi sunteti, voi ați pus ștampila, voi ați votat, voi sunteti un eșec nu femeia asta. Exemplele pot continua de la parlamentari pana la mărunțit aleși locali, care credeți ori nu se cred mai dumnezei decât Dumnezeu unul. Aruncați un ochi in ograzile comunităților și vedeți pe cine ați pus sa va conducă destinele. Măcar, asta nu este și nu a fost condamnata penal, pentru infracțiuni de drept comun. Va basicati rău dar aiurea. Ma voi ați aleșii și spalati-va cu ea pe cap. Voi va meritați ce ați ales, va reprezintă. Acolo unde ai ales prostul și burtosu satului, primar va merge bine? Acolo unde ați ales un traseist, va e bine, dragilor. Alegerile va caracterizează și spune tot despre voi. Bine ca are ceva studii de chelnerița ori coafeza și nu e bată săracă.
Toti:
(20 Iulie 2021, 16:55)
Toti mizeaza pe imunitate

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 23 Oct 2026
334 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Sprijinul pe suprafață, solicitat de 54 mii de fermieri

«În prima săptămână de la lansarea campaniei SAPS 2010, au fost depuse 54 mii de cereri de plată, pentru o suprafață de circa 242 mii de hectare» informează reprezentanții Agenției de Plăți și Intervenție ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2010, 14:42
(14800 vizualizări - 0 comentarii)


Atenționare COD GALBEN în Ialomița

Atenționare COD GALBEN în Ialomița

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în intervalul 8 martie, ora 18.00-9 martie, ora 21.00, în sudul Olteniei, sudul și estul Munteniei și în Dobrogea, intensificările de ...[citește_toată_știrea]

8 Martie 2010, 14:08
(13828 vizualizări - 0 comentarii)


Cîine pe acoperiș

Un cîine s-a urcat pe acoperiș și n-a mai putut coborî decît cu ajutorul pompierilor. Patrupedul, în cursul nopții trecute, a ajuns pe un bloc cu patru etaje din orașul Amara, locatarii solicitînd intervenția ...[citește_toată_știrea]

8 Martie 2010, 11:47
(15039 vizualizări - 0 comentarii)


Echipajele SMURD în acțiune

Echipajul SMURD Urziceni a intervenit sîmbătă, 6 martie a.c., în jurul orei 19.00, pentru acordarea primului ajutor calificat unei femei de 89 de ani cu afecțiuni medicale, din comuna Gîrbovi. La sosirea ...[citește_toată_știrea]

8 Martie 2010, 11:47
(14269 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu în apartament

Flăcările au izbucnit, 5 martie a.c., în comuna Movila, zona fostului IAS Bărăganu. Pompierii militari de la Garda Fetești au fost alertați pentru a interveni la localizarea și lichidarea incendiului, în ...[citește_toată_știrea]

8 Martie 2010, 11:47
(13351 vizualizări - 0 comentarii)


Băut la volan

Duminică, 7 martie a.c., în jurul orei 17.30, polițiștii din Căzănești au oprit pentru control, pe DJ 203 E, un autoturism condus de un bărbat de 51 de ani, din localitate. Întrucît bărbatul emana halenă ...[citește_toată_știrea]

8 Martie 2010, 11:12
(17000 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente

În cursul zilei de duminică, 7 martie a.c., în jurul orei 11.00, Poliția a fost sesizată prin SNUAU 112, despre producerea unui eveniment rutier pe DN 21, în afara localității Slobozia, accident în urma ...[citește_toată_știrea]

8 Martie 2010, 11:11
(18496 vizualizări - 0 comentarii)


Rata șomajului în Ialomița, 12,8%

La sfîrșitul lunii februarie 2010, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița au fost înregistrate 13465 persoane, din care 7294 șomeri indemnizați, respectiv 6171 șomeri neindemnizați ...[citește_toată_știrea]

8 Martie 2010, 10:50
(11588 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția rutieră în acțiune

În cadrul activităților desfășurate pentru combaterea indisciplinei în trafic, polițiștii rutieri au aplicat duminică, 7 martie a.c., 91 de contravenții la regimul circulației pe drumurile publice, în valoare ...[citește_toată_știrea]

8 Martie 2010, 10:48
(15119 vizualizări - 0 comentarii)


Suspect de furt, identificat cu operativitate de polițiști

Duminică, 7 martie a.c., în jurul orei 8.00, polițiștii au fost sesizați de către un tînăr, de 28 de ani, din orașul Căzănești, despre faptul că în noaptea de sîmbătă spre duminică, persoane necunoscute ...[citește_toată_știrea]

8 Martie 2010, 10:45
(11844 vizualizări - 0 comentarii)


Planul de acțiune SIGURANȚA

Pentru creșterea gradului de siguranță publică a cetățenilor din Ialomița, efective din cadrul structurilor teritoriale ale Ministerului Administrației și Internelor au fost angrenate în cursul zilei de ...[citește_toată_știrea]

7 Martie 2010, 07:58
(12216 vizualizări - 1 comentariu)


Beat fiind a nimerit în locuința altei persoane

Vineri, 5 martie a.c., polițiștii din Platonești au fost sesizați de un localnic cu privire la faptul că, în noaptea de joi spre vineri, persoane necunoscute ar fi forțat ușa de la locuința vecinei sale ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2010, 17:30
(12876 vizualizări - 0 comentarii)


Prins cu țigări din Moldova

În cadrul unei acțiuni desfășurate de polițiști vineri, 5 martie a.c., a fost identificat în trafic, pe Drumul Național 21, la Slobozia Nouă, un autoturism înmatriculat în Spania. Procedîndu-se la oprirea ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2010, 17:29
(15107 vizualizări - 0 comentarii)


Depistați la volan sub influența băuturilor alcoolice

Vineri seara, 5 martie a.c., în jurul orei 18.45, polițiștii feteșteni au depistat un bărbat, de 46 de ani, din Fetești, în timp ce conducea un autoturism cu numere de înmatriculare străine, fiind sub influența ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2010, 17:29
(11742 vizualizări - 0 comentarii)


Tîlhari arestați

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Slobozia, în cadrul activităților desfășurate cu privire la o tîlhărie aflată în evidențele Poliției cu autori necunoscuți, au reușit identificarea ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2010, 17:28
(15190 vizualizări - 0 comentarii)


«Șofer» fără permis de conducere

Polițiștii din Țăndărei au depistat la ieșirea din localitate, pe Drumul Național 2A, din direcția Țăndărei-Constanța, un autoturism la volanul căruia se află un localnic, în vîrstă de 30 de ani. Polițiștii ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2010, 17:24
(13683 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiunea SIGURANȚA continuă

Începînd cu data de 26 februarie 2010, la nivel național a fost declanșată acțiunea SIGURANȚA, avînd drept scop implicarea a cît mai multor forțe de ordine în zonele cu risc criminogen, prinderea în flagrant ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2010, 17:22
(12121 vizualizări - 0 comentarii)


A furat un cal

Vineri , 5 martie a.c., în jurul orei 2.00, polițiștii, în timp ce desfășurau serviciul de patrulare pe raza municipiului Fetești, au depistat un constănțean, de 46 de ani, în timp ce se deplasa pe un cal ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2010, 23:12
(23370 vizualizări - 0 comentarii)


Furt constatat în flagrant de polițiștii din Urziceni

Joi, 4 martie a.c., în jurul orei 14.30, o patrulă de siguranță publică a depistat pe strada Vînători, din Urziceni, un bărbat, de 44 de ani, din localitate, în timp ce transporta într-o căruță, 4 dale ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2010, 23:09
(18354 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția și Garda Financiară, razie la Fetești

Joi, 4 martie a.c., mai mulți polițiști ai Biroului de Investigare a Fraudelor, în cooperare cu comisari ai Gărzii Financiare Ialomița au organizat și executat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2010, 23:06
(21034 vizualizări - 0 comentarii)


Beat la volan, cu arma în mașină

În cursul nopții de joi spre vineri, 4/5 martie a.c., în jurul orei 1.00, polițiști din Căzănești, în timp ce se aflau în serviciul de patrulare, au depistat, pe strada Gavrilescu din localitate, un bărbat ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2010, 23:01
(24404 vizualizări - 0 comentarii)


Furt de energie electrică

Vineri, 5 martie a.c., începînd cu ora 7.00, timp de două ore, polițiști din Țăndărei, în colaborare cu jandami și reprezentanți ai societății furnizoare de energie electrică au acționat în cartierul Strachina ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2010, 22:57
(23471 vizualizări - 1 comentariu)


Fără permis, la plimbare cu mașina

Joi, 4 martie a.c., în jurul orei 13.30, agenții din cadrul Poliției Orașului Fierbinți-Tîrg au identificat în trafic, pe DJ 101 C, un autoturism la volanul căruia se afla un tînăr, de 19 ani, din județul ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2010, 22:54
(23575 vizualizări - 0 comentarii)


Prevenirea evenimentelor rutiere, în atenția polițiștilor

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au continuat acțiunile de prevenire și combatere a cauzelor ce pot provoca accidente rutiere pe arterele din județ. Astfel, în ultimele 24 de ore, 78 de participanți ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2010, 22:51
(18601 vizualizări - 0 comentarii)


Tîlhari încarcerați

Doi tineri, în vîrstă de 16, respectiv 17 ani, primul din comuna Maia, iar cel de-al doilea din Slobozia, au fost încarcerați în cursul zilei de joi, 4 martie a.c., în arestul Inspectoratului, după ce ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2010, 22:48
(20169 vizualizări - 0 comentarii)


Mașinile furate, prioritate pentru polițiști

Mașinile furate, prioritate pentru polițiști

Polițiștii ialomițeni au desfășurat o acțiune pentru combaterea ilegalităților ce se comit în domeniul furturilor de autovehicule. În ultima perioadă de timp au fost organizate și executate acțiuni specifice ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2010, 16:59
(19177 vizualizări - 0 comentarii)


Filtre la Căzănești

Polițiștii din Căzănești au depistat mai mulți conducători auto care nu au respectat normele prevăzute în Codul Rutier. Astfel, polițiștii au întocmit două dosare penale pe numele a doi bărbați. Unul dintre ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2010, 18:48
(15853 vizualizări - 0 comentarii)


Alcool la volan

Miercuri, 3 martie a.c., polițiștii au acționat în mai multe localități rurale. Astfel, în intervalul orar 8.00-16.00, polițiști din Slobozia au acționat pe raza localităților Albești, Ciulnița, Buești ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2010, 18:48
(17730 vizualizări - 1 comentariu)


Acțiuni comune polițiști-jandarmi în Țăndărei

Efective sporite de polițiști și jandarmi au acționat în sistem integrat în după-amiaza zilei de miercuri, 3 martie a.c., în orașul Țăndărei. Începînd cu ora 13.00, s-a acționat pe raza orașului urmărindu ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2010, 18:39
(17528 vizualizări - 0 comentarii)


Necropsia bărbatului găsit în beciul unei case din Bucu va elucida misterul morții acestuia

Bărbatul găsit în stare de inconștiență într-un beci al unei case în construcție din localitatea Bucu a fost identificat. Potrivit primelor cercetări, se pare că bărbatul era domiciliat în localitatea ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2010, 13:34
(19818 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
tot un părinte în Săli supraaglomerate și toalete insuficiente, la Grădinița «Pinocchio» din Slobozia Gigel în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române alegator în Se prelungește contractul de închiriere pentru sediul Consiliului Județean Ialomița Viorel în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Daniela D. în Se prelungește contractul de închiriere pentru sediul Consiliului Județean Ialomița Arogantu în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» gabi2 ănapoi în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Marcel în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Aron în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Maria Ioana în Elevi cu păduchi în școlile din județul Ialomița plătică Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 octombrie 2026 vasile în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Sab în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» vasile în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Cocora în Medicul Iulian Munteanu este cel mai tânăr șef al Secției ATI a Spitalului Județean de Urgență Slobozia Parinte în Un nou eșec totul_bine în Medicul Iulian Munteanu este cel mai tânăr șef al Secției ATI a Spitalului Județean de Urgență Slobozia anvelope în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 octombrie 2026 jante+anvelope în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 octombrie 2026 Anonim în Medicul Iulian Munteanu este cel mai tânăr șef al Secției ATI a Spitalului Județean de Urgență Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...