Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

ADI ECOO 2009 salvează Ialomița de coșmarul deșeurilor

Autoritățile județene promit o minune administrativă

ADI ECOO 2009 salvează Ialomița de coșmarul deșeurilor

Administrația județeană a reușit că coaguleze o Asociație de Dezvoltare Intercomunitară prin intermediul căreia să gestioneze problema deșeurilor menajere și industriale în Ialomița. Din Asociație fac parte 40 de localități, iar numărul lor continuă să crească. «Aceasta este singura soluție pentru a accesa fonduri necesare dezvoltării acestui sector de activitate!» susține Alexandru Potor, admi­nistratorul public al județului Ialomița. De la asociere la un sistem funcțional de colectare a deșeurilor drumul e lung, iar eșecul pândește în spatele fiecărei decizii administrative.

Nivelul oficial de colectare selectivă este de 7%
După mai bine de 30 de ani de democrație, activism de mediu și alți 12 ani de la închiderea «oficială» a gropilor de gunoi de pe teritoriul județului, sistemul de gestionare a deșeurilor din Ialomița este un eșec care nu mai poate fi cosmetizat. În Ialomița colectăm puțin, prost și fără a ne gândi nici măcar o clipă la protecția mediului înconjurător. Conform Planului Județean de Gestionare a Deșeurilor, în județul Ialomița funcționează numai două instalații de sortare mecanică a deșeurilor colectate în amestec. Prima aparține Vivani Salubritate, iar cea de-a doua ADI ECOO 2009 Țăndărei. Din cele aproximativ 45000 de tone colectate oficial în anul 2018, cele două facilități au reușit să sorteze manual aproximativ 7%. Cifra este infimă și neconcludentă în condițiile în care în Ialomița mai există și «alți operatori» care colectează deșeuri, dar nu au contract cu niciuna dintre firmele menționate mai sus. Oficial, aceștia transportă gunoiul în alte județe. Neoficial, toate instituțiile cu atribuții în domeniu din Ialomița știu că aceste deșeuri sunt arucate în gropile de gunoi «închise» acum 12 ani, îngropate sau risi­pite pe câmp ori aruncate în lacuri, văi și viroage cun s-a întâmplat până nu demult la Urziceni.

În 3 luni cât în 30 de ani
În acest context, singura soluție ad­ministrativă responsabilă la nivel de județ ar fi fost asocierea tuturor comunelor din Ialomița într-o singură structură care să gestioneze atât proble­mele legislative, cât și colectarea efectivă a deșeurilor menajere și industriale. În locul acestei structuri, în anul 2005, au apărut 7 Asociații de Dezvoltare Intercomunitară care au accesat fonduri pentru înființarea unui operator de deșeuri și colectarea selectivă a acestora. Din cele 7 ADI de la nivelul județului, mai funcționează la acest moment 5, iar singura care are capacitatea de a sorta aceste deșeuri este ADI ECOO 2009 Țăndărei. Conștient pentru prima dată în 30 de ani de rolul său în acest domeniu, Consiliul Județean Ialomița a aprobat inițiativa administrației Pavel de a mobiliza administrațiile locale în jurul unui singur operator. Primele demersuri oficiale au fost demarate în urmă cu 3 luni, iar la acest moment aproximativ 40 de admi­nistrații locale au acceptat asocierea în cadrul acestei structuri. Noua ADI ECOO 2009 Țăndărei va deservi, de principiu, întreg județul și va putea gestiona fondurile pe care administrația județeană intenționează să le acceseze prin POIM (Programul Operațional Infrastructură Mare).

Să nu spunem hop până nu sărim
Inițiativa Consiliului Județean Ialomița este primul pas al unui proces laborios și care se poate bloca oricând. Într-o corespondență oficială a instituției cu ANRSC (Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunale), Consiliul Județean Ialomița confirmă faptul că numărul de localități incluse în această ADI județeană nu garantează că fondurile atrase vor fi suficiente pentru realizarea unui sistem integrat de gestionare a deșeurilor: «Considerați că localitățile unui județ pot face parte din mai multe ADI-uri care să aibă obiective similare?» întreabă candid oficialii Consiliului Județean Ialomița. Miza acestei întrebări o reprezintă, într-un final, valoarea fondurilor atrase prin POIM. Cele 40 de localități care și-au manifestat interesul pentru ADI ECOO 2009 Țăndărei au așteptări mari și se confruntă cu pro­bleme insurmontabile. Alexandru Potor, administratorul public al județului Ialomița și unul dintre artizanii acestei ADI, afișează un optimism prudent: «Categoric, nu va fi ușor... Sunt niște concepte aride care țin de dezvol­tarea strategică a județului, iar administrațiile locale vor rezultate imediate. Tot ce pot să vă spun e că fără această asociere care să justifice investițiile prin POIM și, ulterior, din Programul Operațional de Dez­voltare Durabilă, problemele de mediu cu care se confruntă administrațiile locale se vor acutiza până dincolo de pragul de suportabilitate al populației!».

21 Septembrie 2021, 15:40 (4186 vizualizări - 1 comentariu)

Citiți și:
ADI ECOO 2009 va prelua colectarea deșeurilor menajere la Slobozia
Stație de tratare mecanico-biologică a deșeurilor de 34 milioane de lei

Comentariile cititorilor:


mar:
(21 Septembrie 2021, 17:14)
cum dracului se face ca la noi totul este dificil, insurmontabil si cu riscul de blocare. Nu zicem ca suntem incompetenti, ca avem parcuri fotovoltaice care stau degeaba, ca nu reusim sa asiguram trei servcii esentiale ppopulatiei, dar , in schimb, atunci cand le cerem taxele si impozitele si cand ne incasam salariile ori ni le marim totul e posibil, se poate realiza in 24 de h , printr-o decizie. 
Plecati acasa, sa vina altii care pot. Ca d-aia va luati leafa  si alte beneficii, ati incasat subvenii de partide, sa puteti. 

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 17 Aug 2026
369 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Accidente la Coșereni, Scânteia și Urziceni

Accidente la Coșereni, Scânteia și Urziceni

În dimineața zilei de sâmbătă, 5 octombrie a.c., în jurul orei 7,50, pompierii din Urziceni au intervenit la un accident rutier produs pe DN2, în localitatea Coșereni. Î ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2024, 10:25
(1988 vizualizări - 0 comentarii)


Mărculești: Lemne confiscate de polițiști

Joi, 3 octombrie a.c., pe raza localității Mărculești, polițiștii au depistat în trafic un tânâr de 27 de ani, din județul Argeș, în timp ce transporta cu o autoutilitară material ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2024, 14:20
(1037 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: La volan având dreptul de a conduce suspendat

Un tânăr de 21 de ani, domiciliat în Țăndărei, s-a ales cu un dosar penal după ce a fost surprins în trafic de polițiști având dreptul de a conduce autovehicule suspendat. Î ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2024, 14:00
(3652 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Razie în localitățile Urziceni, Bărbulești și Jilavele

Joi, 3 octombrie 2024, polițiștii au efectuat o razie în localitățile Urziceni, Bărbulești și Jilavele. Oamenii legii au legitimat 413 de persoane, au fost verificate 345 de autoturisme și au fost ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2024, 13:40
(2129 vizualizări - 2 comentarii)


DSVSA Ialomița: Modificări legislative privind desfășurarea activității de către farmaciile veterinare

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează crescătorii de animale de pe raza județului Ialomița, precum și administratorii farmaciilor veterinare, cu privire la ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2024, 12:50
(2585 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Câmpului din Țăndărei!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite la nivelul unui branșament de pe strada Câmpului din localitatea Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2024, 11:55
(5912 vizualizări - 0 comentarii)


Expoziție la Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia

Marți, 8 octombrie 2024, Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia organizează vernisajul expoziției «Chipuri de țăran». Evenimentul are loc în sala mare a instituției, încep ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2024, 11:50
(3125 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale în trafic pentru verificarea transporturilor de animale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița atenționează crescătorii de ovine și caprine de pe raza județului că, la momentul actual, sunt permise mișcările de ovine/caprine ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2024, 16:00
(1229 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Reprogramare lucrare Cartier Buliga/Fetești pentru vineri, 4 octombrie 2024!

Din cauza unor probleme de ordin tehnic, lucrările periodice de întreținere a rezervorului destinat înmagazinării apei potabile din Cartierul Buliga/Fetești se reprogramează pentru ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2024, 09:20
(1919 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Fetiță de 4 ani, găsită de polițiști la scurt timp după ce a fost dată dispărută

Urziceni: Fetiță de 4 ani, găsită de polițiști la scurt timp după ce a fost dată dispărută

Marți, 1 octombrie a.c., în jurul orelor 18,30, polițiștii din Urziceni au fost sesizați, prin 112, de către o femeie din Urziceni, cu privire la faptul că nepoata sa de 4 ani s-ar fi pierdut din ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2024, 15:05
(3626 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Procedură de anulare a obligațiilor fiscale

 Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița aduce la cunoștința contribuabililor interesați că a fost publicat Ordinul ministrului Finanțelor nr. 5521/16 septembrie 2024, pentru aprobarea ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2024, 11:35
(4189 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în Cartierul Buliga/Fetești!

Joi, 3 octombrie 2024, se vor executa lucrări periodice de întreținere a rezervorului destinat înmagazinării apei potabile din Cartierul Buliga/municipiul Fetești. Prin urmare, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2024, 11:20
(1359 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Campanie de vaccinare profilactică împotriva turbării

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de carnasiere domestice că, în perioada 01.10.2024-31.12.2024, se desfașoară campania de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2024, 16:40
(3615 vizualizări - 1 comentariu)


ANAF: Seminarii web dedicate facilităților fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că Agenția Națională de Administrare Fiscală organizează seminare web dedicate facilităților fiscale prevăzute ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2024, 10:40
(1163 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 51,07 milioane de lei, în perioada ianuarie-august 2024

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-august 2024, conform selecției naționale, TVA în valoare de ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2024, 14:45
(4395 vizualizări - 0 comentarii)


Chatbotul RAReș, disponibil pe site-ul Registrului Auto Român 

«Vrei să verifici rapid când expiră inspecția tehnică periodică a mașinii tale? Vrei să știi cum trebuie să procedezi dacă ai pierdut cartea de identitate a vehiculului sau cum să obții o ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2024, 13:55
(2793 vizualizări - 0 comentarii)


Albești: Incendiu la o șiră de paie

Duminică, 29 septembrie 2024, în jurul orelor 20,50, trei echipaje operative din cadrul Detașamentui de Pompieri Slobozia au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2024, 12:45
(1535 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Albești incendiu


Accidente la Dridu și Căzănești

Accidente la Dridu și Căzănești

În dimineața zilei de sâmbătă, 28 septembrie a.c., în jurul orei 5,50, pompierii din Urziceni au intervenit la un accident rutier produs pe raza localității Dridu, în eveniment ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2024, 12:40
(5423 vizualizări - 0 comentarii)


Scandal în plină stradă între familiile de romi din Țăndărei

Polițiștii au intervenit în forță vineri, 27 septembrie 2024, după ce două familii de romi s-au luat la bătaie în apropiere de centrul orașului Țăndărei. Se pare că scandalul ar fi izbucnit ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2024, 19:00
(6548 vizualizări - 5 comentarii)


Razie a polițiștilor în localitățile Ion Roată, Balaciu și Sălcioara

Joi, 26 septembrie 2024, polițiștii au organizat o acțiune de amploare pe raza localităților Ion Roată, Balaciu și Sălcioara. Oamenii legii au legitimat 119 de persoane, au verificat 88 de autoturisme ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2024, 14:20
(2967 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: La volan având dreptul de a conduce suspendat

Polițiștii ialomițeni, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier au oprit, pentru verificări, un conducător ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2024, 14:00
(1985 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,53%, rata șomajului în luna august 2024

La sfârșitul lunii august 2024, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4399 de șomeri (din care 2125 de femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2024, 10:30
(3321 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Începe o nouă ediție a «Salonului Anual de Carte»

Marți, 1 octombrie 2024, Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» va deschide oficial porțile «Salonului Anual de Carte», ediția 2024, în incinta Galeriilor «Arcadia ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2024, 11:10
(3202 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1,038 miliarde de lei, încasări la bugetul de stat în perioada ianuarie-august 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, de la începutul anului și până la 31 august 2024, venituri nete la bugetul general consolidat al Statului în sumă ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2024, 16:25
(4520 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Urziceni, la volan cu permisul suspendat

Polițiștii rutieri, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier, au oprit pentru verificări un vehicul condus ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2024, 16:15
(1560 vizualizări - 0 comentarii)


Borănești: Braconaj piscicol

Politiștii din Urziceni au depistat duminică, 22 septembrie a.c., în comuna Borănești, doi bărbați, de 56 și 65 de ani, care ar fi pescuit ilegal, folosind două unelte de pescuit confecționate ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2024, 16:10
(906 vizualizări - 0 comentarii)


APIA a finalizat controlul clasic pe teren-Campania 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează opinia publică că a finalizat controlul clasic pe teren aferent Campaniei 2024. Astfel, la nivel național au fost verificați toți ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2024, 14:55
(1423 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: O nouă acțiune de donare de sânge

Protopopiatul Slobozia: O nouă acțiune de donare de sânge

Marți, 24 septembrie 2024, Protopopiatul Slobozia a organizat o acțiune de donare de sânge în cadrul Campaniei naționale «Donează sânge! Salvează o viață!», inițiată și ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2024, 11:05
(1343 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Soluții digitale

RAJA Constanța: Soluții digitale

O preocupare constantă a operatorului RAJA Constanța a fost cea referitoare la menținerea unui punct stabil de comunicare cu clienții  pentru a satisface nevoile și dorințele acestora. De aceea ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2024, 10:50
(888 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița atenționează crescătorii de ovine și caprine

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița atenționează crescătorii de ovine și caprine de pe raza județului cu privire la stabilirea unor măsuri suplimentare pentru controlul ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2024, 10:25
(1546 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
casă Cocora în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 [email protected] în Festivalul Internațional de Folclor «Floare de pe Bărăgan», 15-18 august 2026: Tradițiile lumii, în inima Ialomiței, la cea de a XXVI-a ediție! @ Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Daria în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Mary în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cetatean în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița AlexDan în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Iulia în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Scolar în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Marius în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 cetatean în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon Novac Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 Antoine în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...