Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Proiect tehnic nou pentru parcarea subterană din Piața Revoluției

Proiect tehnic nou pentru parcarea subterană din Piața Revoluției

În aprilie 2014, administrația Stoica a demarat oficial lucrările de execuție pentru parcarea subterană din Piața Revoluției. În noiembrie 2020, administrația Soare a recunoscut oficial că «lucrările au carențe structurale» și că parcarea nu poate fi utilizată. La un an distanță, în noiembrie 2021, administrația Soare recepționează proiectul tehnic pentru lucrările restante la acest obiectiv. O luăm de la capăt!

Aceeași Mărie, aceeași pălărie La un an distanță de la primele declarații ale administrației Soare privind parcarea subterană din Piața Revoluției situația lucrărilor rămâne aproape neschim­bată. Reamintim că la momentul respectiv Dragoș Soare, primarul Sloboziei, a declarat că «obiectivul are carențe structurale grave la nivel de proiectare și construcție». Edilul a mai susținut atunci «necesitatea realizării unui audit care să stabilească valoarea prejudiciului și numele celor vinovați». La începutul lunii noiembrie 2021, Primăria Slobozia a recepționat proiectul tehnic privind «lucrările executate și rămase a fi de executat, actualizare studiu de fezabilitate, proiect tehnic, detalii de execuție, PAC, POE și asistență tehnică din partea pro­iectantului». Valoarea acestor servicii se ridică la aproximativ 350000 de lei, iar proiectantul, EURO AIM CONSULTING SRL, este același care a proiectat inițial investiția din Piața Revoluției!

Nota de plată se va dubla Aparent, singurul lucru care lipsește parcării subterane din Piața Revoluției pentru a deveni funcțională este intrarea. În realitate, valoarea estimată a «lucrărilor de executat» se ridică la 17 milioane de lei, sumă comparabilă cu cea investită până la acest moment. Acum, după un an de mandat, primarul Dragoș Soare susține că lucrările vor fi realizate etapizat. «Am moștenit o investiție megalomanică și inutilă... Din păcate, destinația ei nu poate fi schimbată! Suntem condamnați să o finalizăm... O vom face însă etapizat, fără a afecta bugetul orașului, cum s-a întâmplat până acum. Conform unor estimări preliminare valoarea lucrărilor rămase de executat ar putea ajunge la 17 milioane de lei!» de­clară Dragoș Soare. Declarațiile primarului Sloboziei sunt contrazise de cifre. La acest moment, pentru împrumutul contractat pentru finalizarea acestei investiții plătim dobânzi anuale de 800000 de lei.

Soluții noi pentru intrarea în parcare Noua soluție tehnică oferită de către EURO AIM CONSULTING SRL presupune o cale de acces mai scurtă și, implicit, costuri mai mici. Proiectul tehnic propus urmează a fi recepționat oficial până la sfârșitul lunii noiembrie. În cazul în care va fi agreat, administrația Soare intenționează să demareze procedurile de licitație pentru execuția lucrărilor restante. La acest moment, administrația Soare dispune de 6 mili­oane de lei pentru a relua lucrările la parcarea subterană. Conform contractului de împrumut, banii pot fi utilizatți exclusiv în scopul finalizării investiției din Piața Revoluției. «Vrem să organizăm licitația până la sfârșitul acestui an, dacă va fi posibil... Astfel, în primăvară, vom putea redeschide șantierul. Avem o șansă bună să finalizăm lucrările la intrarea în parcarea subterană anul viitor!» a mai precizat primarul Dragoș Soare.

«Groapa lui Stoica» împlinește 8 ani
În primăvara anului 2022, șantierul din Piața Revoluției din Slobozia va împlini 8 ani. Investiția a fost inițiată din fonduri europene, dar ratarea succesivă a termenelor de execuție a obligat adminis­trația din Slobozia să continue lucrările din fonduri proprii. În mandatul prima­rului Alexandru Stoica, Consiliul Local Slobozia a aprobat contractarea unui împrumut de 25,4 milioane de lei pentru finalizarea investiției. Termenul de rambursare a acestui credit este 2036. La acest moment, din această sumă au fost deja cheltuite 19 milioane de lei. În cazul în care va fi finalizată, în parcarea subte­rană vor exista 98 de locuri de parcare cu plată. O expertiză tehnică făcută publică de administrația Soare confirmă faptul că «structura de rezistență de la baza parcării este de 4 ori mai mică decât normativele în vigoare, pereții sunt cu 25% mai subțiri, iar 47 de grinzi care susțin tavanul construcției trebuie întărite pentru ca parcarea să primească aviz de funcționare».

29 Noiembrie 2021, 09:55 (11696 vizualizări - 7 comentarii)

Citiți și:
Firma Dytras România și cele 6,7 milioane de euro încasate pentru o stație de epurare nefuncțională
Administrația Soare evaluează prejudiciul generat de investiția în stația de epurare din Slobozia
Proiectele Sloboziei, blocate de procese
«Groapa lui Stoica», sacul fără fund al Sloboziei
«Groapa lui Stoica» are păcate de neiertat

Comentariile cititorilor:


Bugetarul:
(30 Noiembrie 2021, 19:46)
Ar putea să facă niște cavouri frumoase. Așa ar fi de acord și Episcopia.
Gigel:
(30 Noiembrie 2021, 11:53)
"Suntem condamnați să o finalizăm", zise domnul primar cazut din cer. Nu, domnule primar, NU SUNTEM CONDAMNATI sa o finalizam! Sigur ca dihorii care ne-au supt banii imprumutati abia asteapta, sigur ca bat cu piciorul in usa primariei, dar nu e rusine sa ii refuzam. Eu nu imi doresc sa ingropam inca 17 milioane de lei (pe care sa ii IMPRUMUTAM CU DOBANZI) doar sa se imbogateasca prietenii dvs din politica. Parcarea este inutila, costurile de mentenanta ulterioara vor fi mari si tot noi le vom plati. De 17 milioane lei aducem apa potabila din Madagascar pentru un an. V-ati pus problema macar o clipa, oare ce vor slobozenii? Gogomanii astia fraieri, care v-am votat?
Ion:
(29 Noiembrie 2021, 22:49)
Pagubele provocate de corupția din rândul politicienilor arată exact ca groapa inutilă din centrul târgului mizer al reședinței de județ. Într-un județ condus de analfabeți funcționali care bat mana pe sub masă cu cei ce conduc orașul cu scopul confirmat de a împărți bugetul județului, al orașelor și comunelor din județ firmelor care execută lucrări , firme ce au în spate politicieni și grupuri de interese care finanțează ulterior politică locală , măgarii pe asemenea proiecte vor mai fi. (...)
Nutii spaima Constitutii:
(29 Noiembrie 2021, 16:26)
Asta cu raspunderea e ca la ministrii .... cand preiau ministerele urla prin toata presa ce nenorocire au gasit si cand predau aceleasi ministere rup usa si nu i mai gaseste nimeni in urmatoarele 2 luni. Si dupa aia abia ies iar in presa si spun ce situatie nemaipomenit de favorabila au lasat ei. Si tot asa. 
Maria V:
(29 Noiembrie 2021, 12:54)
Ok, dar nu este normal ca pentru toate aceste ilegalități comise în proiectarea și executarea respectivei investiții cineva să plătească din punct de vedere penal?
Nu există nicio răspundere juridică și administrativă?
Cei care au încheiat și și-au asumat acest proiect megalomanic, de ce nu răspund penal?
Cred că primarul Dragoș Soare ar trebui să dea un exemplu în acest sens și să sesizeze autoritățile judiciare competente!
Mary :
(29 Noiembrie 2021, 12:40)
Numele celor vinovați și măsurile ce se impun. Nu se poate că nimeni să nu plătească pentru o asemenea ispravă, pe banii noștri.
@Mihai Bravu:
(29 Noiembrie 2021, 10:55)
Groapa lui Stoica, care de fapt e a lui Ionascu, care de fapt e a PSD-ului, care de fapt se face ca e nevinovat. De ce nu ar putea consilierii locali care au semnat pentru acest proiect, facuti vinovati si sa achite cu averea lor acest proiect ? Asta ca sa nu mai semneze nimeni la misto, sau cum are unul si altul interes. Eu zic ca parghii legale sunt pentru acest demers.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 03 Sep 2026
308 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

A sunat la 112 să spună că un polițist este beat

Întrucît a fost prins de polițiștii rutieri conducînd sub influența băuturilor alcoolice, un șofer a apelat numărul de urgență 112, anunțînd că agentul de poliție este beat. S-a întîmplat în dimineața zilei ...[citește_toată_știrea]

28 Iunie 2010, 14:14
(21058 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: 112 beat la volan


Bucu: Copil pe bicicletă, lovit frontal de o mașină

Un copil de 10 ani, biciclist, a fost accidentat în trafic duminică, 27 iunie, pe raza localității Bucu. Copilul a pătruns într-o intersecție, fără să se asigure, fiind lovit frontal de o mașină condusă ...[citește_toată_știrea]

28 Iunie 2010, 14:13
(23923 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Bucu accident


Discotecile la control

În weekendul trecut, mai exact în naoptea de sîmbătă spre duminică, respectiv 26 spre 27 iunie, polițiștii din Țăndărei au desfășurat o acțiune pentru combaterea infracțiunilor în mediul rural. În cadrul ...[citește_toată_știrea]

28 Iunie 2010, 14:11
(25107 vizualizări - 1 comentariu)


APIA: În atenția fermierilor cu culturi calamitate

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură reamintește fermierilor care au depus cereri pentru schemele/măsurile de sprijin pe suprafață și ale căror culturi au fost inundate că trebuie să anunțe ...[citește_toată_știrea]

28 Iunie 2010, 13:23
(19808 vizualizări - 0 comentarii)


Ședința Colegiului Prefectural

Miercuri, 30 iunie a.c., Colegiul Prefectural se convoacă într-o nouă ședință de lucru. Pe ordinea de zi figurează informări asupra activității unor instituții deconcentrate, Direcția Județeană pentru ...[citește_toată_știrea]

28 Iunie 2010, 13:16
(18984 vizualizări - 0 comentarii)


Daruri pentru bătrânii azilului de la Balaciu

Daruri pentru bătrînii azilului de la Balaciu

În ziua de 24 iunie 2010, de praznicul Sfântului Ioan Botezătorul, grupul de cateheză «Sfinții Ierarhi Nicolae și Nectarie» al Parohiei Pelinul din cadrul Protoieriei Urziceni, condus de preotul Achim ...[citește_toată_știrea]

28 Iunie 2010, 13:07
(20471 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Controale la crescătorii de oi și capre

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură efectuează controlul administrativ pentru toate cele 45400 de cereri depuse de crescătorii de ovine/caprine și un control la fața locului, respectiv supracontrol ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2010, 08:43
(12676 vizualizări - 0 comentarii)


Armășești: O femeie i-a spart casa

O femeie, de 41 ani, din localitatea Malu Roșu, este cercetată de polițiști pentru furt calificat. Aceasta ar fi pătruns în casa unui bătrîn, de 71 de ani, din Armășești, și ar fi sustras mai multe bunuri ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2010, 08:37
(18771 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Armășești furt


Manasia: Biciclist imprudent, victima unui accident rutier

În toiul nopții, un biciclist a fost accidentat grav în Manasia, un microbuz acroșîndu-l la schimbarea direcției de mers. Evenimentul s-a petrecut în Manasia, pe DN2A, biciclistul virînd brusc către stînga ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2010, 08:37
(12466 vizualizări - 0 comentarii)


Sfîntu Gheorghe: La volan, cu permisul suspendat

Polițiștii din Sfîntu Gheorghe au oprit în trafic un autoturism la volanul căruia se afla un tînăr, de 19 ani, domiciliat în localitate. Verificînd documentele șoferului, polițiștii au constatat că tînărul ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2010, 08:36
(16783 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune complexă a polițiștilor în vestul județului

Polițiștii din Urziceni și localitățile arondate au executat pe raza localităților Coșereni, Borănești, Bărcănești, Axintele și Movilița o acțiune ce a urmărit prevenirea și combaterea activităților de ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2010, 08:35
(12117 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Poliție acțiune


Slobozia: Un copil de doar 5 ani, victima unui accident rutier

Un copil de doar 5 ani a fost transportat joi, 24 iunie, la Spitalul de Urgență Floreasca din Capitală după ce a fost victima unui accident rutier. Copilul, nesupravegheat fiind, a vrut să traverseze strada ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2010, 17:28
(24942 vizualizări - 0 comentarii)


Marea Debarasare, la a doua ediție

La sfîrșitul săptămînii, vineri și sîmbătă, 25 și 26 iunie, Ministerul Mediului și Pădurilor, în colaborare cu asociațiile colective și reciclatorii, vor desfășura cea de-a doua ediție din acest an a campaniei ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2010, 17:27
(17902 vizualizări - 0 comentarii)


«Let’s Do It, Romania!» curăță Ialomița

Sîmbătă, 26 iunie, echipa «Let’s Do It, Romania!» ajunge în județul Ialomița, unde va organiza o conferință de lansare a proiectului de mediu în Sala de ședințe a Instituției Prefectului. Potrivit organizatorilor ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2010, 17:27
(31142 vizualizări - 0 comentarii)


Protestanții de la Biserica ANL, cercetați penal

Persoanele care au provocat joi, 24 iunie, un scandal în incinta Bisericii «Sfîntul Gheorghe» din Slobozia sînt cercetate penal pentru «impiedicarea libertății cultelor». Potrivit polițiștilor, cele 15 ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2010, 17:26
(21180 vizualizări - 0 comentarii)


Gheorghe Doja: Armă deținută ilegal

Joi, 24 iunie, polițiștii au confiscat o armă deținută ilegal de către un bărbat din Gheorghe Doja. Arma cu aer comprimat de calibru 5,5 mm era o armă neletală dar care trebuia supusă autorizării, motiv ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2010, 10:23
(14532 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Hoții de cablu electric au primit mandate de arestare

Cei trei tineri reținuți de polițiștii din Urziceni după ce au fost identificați ca fiind autorii mai multor furturi de cablu electric au primit mandate de arestare. Hoții, cu vîrste cuprinse între 20 și ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2010, 10:22
(18387 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni hoți


Consiliul Județean Ialomița împarte «firimituri» financiare administrațiilor locale

Consiliul Județean Ialomița se convoacă într-o nouă ședință ordinară. Sedința are pe ordinea de zi nu mai puțin de 11 proiecte de hotărîre, care vizează atît activitatea curentă a instituției, cît și decizii ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2010, 14:54
(19636 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Accident stupid cu un șofer de motoscuter

Un accident rutier s-a produs marți, 22 iunie, în municipiul Fetești. În urma incidentului o persoană a fost rănită, fiind transportată la spitalul din localitate pentru investigații medicale suplimentare ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2010, 14:25
(24924 vizualizări - 0 comentarii)


Reviga: Recidivist încarcerat după ce i-a amenințat pe săteni cu un furcoi și o cazma

După ce și-a ispășit o pedeapă cu închisoarea, condamnat fiind pentru infracțiunea de omor, un bărbat din Reviga a ajuns din nou după gratii întrucît zilele precedente a provocat un scandal de amploare ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2010, 14:24
(21724 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Reviga scandal


Hoți de cablu electric, reținuți de polițiști

Trei tineri reținuți de polițiștii din Urziceni vor fi prezentați Parchetului de pe lîngă Judecătoria din localitate cu propunere de arestare preventivă, după ce au fost identificați ca fiind autorii mai ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2010, 14:23
(20842 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: hoți cablu


Urziceni: Amenzi în trafic

Marți, 22 iunie, în intervalul orar 17,30-19,30, polițiștii din Urziceni au desfășurat o acțiune pe raza localității. În cadrul acțiunii polițiștii au legitimat 40 de persoane, au controlat 35 de autovehicule ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2010, 14:22
(20041 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni acțiune


Ansamblul folcloric «Doina Bărăganului», la Festivalul Internațional de Folclor de la Pilsen-Cehia

Ansamblul folcloric «Doina Bărăganului», la Festivalul Internațional de Folclor de la Pilsen-Cehia

În perioada 9-13 iunie 2010, ansamblul folcloric «Doina Bărăganului» al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița a participat la cea de-a 14-a ediție a Festivalului ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2010, 12:52
(25234 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier cu trei persoane încarcerate

Evenimentul s-a petrecut în cursul dimineții de miercuri, 23 iunie , în jurul orei 9.00, la intersecția DN2 cu DJ102H, pe raza comunei Glodeanu Sărat, sat Căldărușanca, din județul Buzău. O autoutilitară ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2010, 12:41
(21287 vizualizări - 0 comentarii)


Curs de MEDIERE la Camera de Comerț

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Ialomița intenționează să organizeze în perioada imediat următoare un curs de MEDIERE cu un furnizor de formare în domeniul medierii acreditat. La cursul de M ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2010, 12:39
(24655 vizualizări - 1 comentariu)


APIA: Cereri pentru acciza redusă la motorina utilizată în agricultură

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește producătorilor agricoli că riscă să nu beneficieze de acciza redusă pentru motorina utilizată în agricultură dacă nu depun, pînă la ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2010, 12:34
(21804 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2010, 19:39
(11377 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2010, 19:22
(11905 vizualizări - 0 comentarii)


Cristudor, reconfirmat în funcția de procuror șef al DNA Slobozia

Cristudor, reconfirmat în funcția de procuror șef al DNA Slobozia

Recent, Consiliul Superior al Magistraturii a decis reconfirmarea în funcția de conducere a Direcției Naționale Anticorupție-Biroul Teritorial Slobozia a procurorului Dumitru Cristudor. Astfel, Cristudor ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2010, 13:04
(24526 vizualizări - 1 comentariu)


Angajăm urgent

Mobila SA angajează tîmplari și tapițeri cu experiență în domeniu. Se oferă salariu atractiv. Informații la sediul din Șos. Brăilei, nr. 5, (vizavi de Vamă). ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2010, 11:03
(15197 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
#pasajladrajna în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița #pasajladrajna în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Veverita în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Marius în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița AlexDan în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița @Marian în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Un om de bine în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Eu în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Ion în «Amara Trophy» 2026, etapă de «rally raid» sorinb în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița simo în Zorii liberali ai suveranismului mijesc cu Stelică Mihaela în Medalie de aur și premiul al II-lea pentru elevii Liceului de Arte «Ionel Perlea» Slobozia în cadrul unui concurs școlar Adevarul în Mandatul lui Poenaru se transformă în coșmar statistic! Marian în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița relu în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița #pasajladrajna în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean #pasajladrajna în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Horia în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița nu are importanță în Caz de «West Nile» în localitatea Gheorghe Doja, confirmat de DSP Ialomița Ciprian în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...