Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

UNA PE SĂPTĂMÎNĂ

Țățica Rodica a devenit «mistică»

Țățica Rodica a devenit «mistică»

Ca orice parlamentar care pri­zează populism în loc de «prafuri», țățica Rodica, de departe parlamentarul nostru favorit de la face­rea Parlamentului încoace, a de­venit mistică. Între două prize de populism deșănțat (presărate cu achiziții de struguri «pentru a sus­ține economia locală» sau, după caz, «plângeri penale pentru ză­dărnicirea combaterii bolilor»), țățica Rodica apasă blană pedala sentimentului religios, de-a ajuns să se piște Iisus de mână de-a dreapta Tatălui ca să fie sigur că nu visează ce vede pe TikTok și pe Facebook. Cum adică ce face Rodica? Dar voi unde ați fost zilele astea, cât Domnul nostru Iisus Hristos a fost în pericol din cauza neomarxiștilor și globaliștilor de la conducerea Uniunii Europene? Ce ziceți? Că v-ați făcut rezervările pentru concediul ăla de 3 zile în Tenerife pentru numai 140 de euro!? Ei, bine, în vreme ce voi pactizați cu Occidentul și economia lui decadentă, țățica Rodica veghea. Și, ca să contracareze legiunile de draci ale acestor Belzebuți unioniști a lansat pe TikTok un quiz pentru sfântul popor român, ortodox și imun la tentațiile Răului. Pe Facebook, unde am descoperit noi postarea, provocarea țățichii Rodica e însoțită și de o fotografie în care transexualii Maria(n) și Iosif l-au răpit pe Iisus și-l prezintă lumii drept copilul lor legitim. Pătrunsă apoi de grația divină ea ne îndeamnă să le explicăm îndră­ciților de la conducerea Uniunii Europene ce înseamnă pentru noi Crăciunul, credința și de ce îi iubim, de fapt, pe Maria și pe Iosif, părinții legitimi ai pruncului. Nu râdeți, că nu-i de râs când dai peste un parlamentar în criză mistică. Soluția, spun psihologii, e să te pui la mintea nebunului și să-l liniș­tești spunându-i că Maria și Iosif sunt liniștiți, în grădina Raiului. Iar Iisus își poartă de grijă singur de 2000 de ani, de când s-a ridicat la Cer, și fără să-i poarte ea de grijă. Iar dacă vedeți că nu e de ajuns, încercați să o convingeți pe țățica Rodica că există medicație pentru tulburările obsesiv-compulsive de natură religioasă. Și că, în ultimă instanță, poate renunța la manda­tul de senator redistribuit și își poate dedica întreaga viață Domnului prin post și rugăciune. Noi îi recomandăm biserica spitalului Voila de la Câmpina, unde slujește preotul Mihai V. E om bun și cu frică de Dumnezeu, n-are să o lase să se chinuie singură cu neomarxiștii ăia care vor să ne fure Crăciunul și să generalizeze excepțiile!

20 Decembrie 2021, 14:10 (5713 vizualizări - 9 comentarii)

Citiți și:
Țățica Rodica cea voinică și merele de AUR
«Înainte, marș!» spre Parlamentul European
Halucinațiile apocaliptice ale țățicii Rodica

Comentariile cititorilor:


Curiosul :
(21 Decembrie 2021, 19:42)
Subiect extrem de sensibil, alții pentru o caricatura au facut prapad la o redactie de satiră,cazul Franța, fiecare își apara convingerile cum stie mai bine
@Jesus:
(21 Decembrie 2021, 17:49)
"Caterinca sucara" e mai bine primita de publicul caruia ii lipseste o parte(sau tot) bunul simt. Nu toti suntem amatori de dialoguri de mahala desi, de cocalari e cam plina lumea. Apropo, mai rasfirati, mai rasfirati!..
lavinia:
(20 Decembrie 2021, 21:48)
Bălăcăreală și colo și aici la ziar.
Jesus:
(20 Decembrie 2021, 21:09)
Aceasta cucoana ajunsa din greseala prea sus pentru gugustiucii antemergatori postarii curente, ar trebui executata mai la sange! Si, ca sa inteleleaga sensibilii la text, caterinca sucara este mai bine primita la publicul cu staif decat anchetele penale...Mai rasfirati, mai rasfirati!!!!!
PontA:
(20 Decembrie 2021, 19:40)
Draga independent.
De regula va apreciez articolele, dar de data aceasta ati intrecut putin masura.
Stau si ma intreb oare cine prizeaza?
Om:
(20 Decembrie 2021, 17:32)
Mestere, cam nasol cu scrisul pe acest subiect!
Definește sensul folosit pentru ”țățică”, iar subiectul abordat în această manieră este destul de periculos pentru tipul acesta de abordare! S-ar putea să fii afurisit și cine știe?
Mare păcat că s-a dezincriminat insulta și calomnia din Codul penal! 
Ar fi fost mai multă decență, iar scrierea ar fi fost mult mai valoroasă din punct de vedere literar!
 Așa că, nici infomație, nici eseu doar insulte sub acoperirea de ”profesionalism de presă”!
Păcat maestre că unii se școleau să devină dascăli!
 Sper că pentru acest colind nu primesc pietre!
Gogu:
(20 Decembrie 2021, 16:08)
Hai că deja exagerați și voi... toți fac reclamă la ce vor să promoveze
un cetatean:
(20 Decembrie 2021, 15:15)
Nu o cunosc si nici nu o simpatizez pe doamna in cauză, dar voi  ce fel de ziariști sunteți dacă o numiți ”țățică”?Nu sunteți deloc departe de ea după ce limbaj  de mahala folosiți! sunt curios dacă publicați comentariul. După cum observ sunteți  în criză de subiecte mai interesante și probabil scrieți la comandă....
Nimeni Altu':
(20 Decembrie 2021, 15:05)
Neomarxistii si globalistii satanici vor sa destabilizeze energetic pe luptatoarea noastra, dar  preacuvioasa senatoare este mult mai puternica decat ei. Sa ii uram festivus fericit biruitoarei de covid!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 03 Iul 2026
272 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Grupul de Comunicare Strategică: 8 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Duminică, 2 ianuarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 19586, fiind înregistrate 8 noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

2 Ianuarie 2022, 16:05
(2762 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 10 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 1 ianuarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 19578, fiind înregistrate 10 noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

1 Ianuarie 2022, 16:05
(6721 vizualizări - 0 comentarii)


Alexeni: S-au răsturnat cu mașina în șanț

Alexeni: S-au răsturnat cu mașina în șanț

Un grav accident rutier s-a produs vineri, 31 decembrie 2021, în localitatea Alexeni. Este vorba despre un autoturism care s-a răsturnat în afara părții carosabile, într-un șanț. Au intervenit pompierii ...[citește_toată_știrea]

31 Decembrie 2021, 19:20
(4701 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Alexeni accident


Grupul de Comunicare Strategică: 14 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Vineri, 31 decembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 19568, fiind înregistrate 14 noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

31 Decembrie 2021, 15:30
(2568 vizualizări - 0 comentarii)


Posibil drogat, la volan pe străzile Sloboziei. Avea și permisul suspendat!

Joi, 30 decembrie a.c., în jurul orelor 19,30, polițiștii rutieri din Slobozia au oprit în trafic, pentru control, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 26 de ani, din Slobozia. În urma verificărilor ...[citește_toată_știrea]

31 Decembrie 2021, 13:35
(5327 vizualizări - 1 comentariu)


Percheziții la Urziceni

Percheziții la Urziceni

Peste 1600 de articole pirotehnice și 1500 de suluri de material textil deținute ilegal au fost descoperite joi, 30 decembrie a.c., de polițiștii de Investigații Criminale din Urziceni în urma a 3 percheziții ...[citește_toată_știrea]

31 Decembrie 2021, 13:20
(3035 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o casă din Moldoveni

Incendiu la o casă din Moldoveni

Joi, 30 decembrie a.c., în jurul orei 12,00, pompierii din Urziceni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o casă din comuna Moldoveni. Trei echipaje de pompieri cu două ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2021, 17:10
(3321 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 6 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Joi, 30 decembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 19554, fiind înregistrate 6 noi cazuri față de ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2021, 15:40
(4496 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Drăgoești, reținut pentru «omor». Și-ar fi ucis concubina de 16 ani!

Polițiștii ialomițeni, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, au reținut noaptea trecută, miercuri spre joi, 29/30 decembrie a.c., un bărbat în vârstă de 3 ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2021, 13:35
(7560 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Lemn de stejar, confiscat de polițiști

Miercuri, 29 decembrie a.c., pe DJ201, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Coșereni au depistat în trafic un bărbat, de 54 de ani, din Borănești, în timp ce transporta cu o autoutilitară ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2021, 13:20
(4194 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 10 persoane, amendate pentru nerespectarea carantinei/izolării

10 persoane care au încălcat măsura carantinării la domiciliu au fost depistate și sancționate de polițiști și 6 amenzi au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală. Este bilanțul ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2021, 13:10
(7931 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 6 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 29 decembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 19548, fiind înregistrate 6 noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

29 Decembrie 2021, 15:15
(1711 vizualizări - 0 comentarii)


Polițiștii ialomițeni, percheziții la Găneasa-Ilfov: Au fost confiscate peste 220 kg de articole pirotehnice!

Polițiștii ialomițeni, percheziții la Găneasa-Ilfov: Au fost confiscate peste 220 kg de articole pirotehnice!

La primele ore ale dimineții de miercuri, 29 decembrie a.c., polițiștii ialomițeni au descins pe raza comunei Găneasa, la locuințele unor persoane suspecte de operațiuni cu articole pirotehnice fără drept ...[citește_toată_știrea]

29 Decembrie 2021, 11:50
(4521 vizualizări - 1 comentariu)


Grupul de Comunicare Strategică: 6 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Marți, 28 decembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 19542, fiind înregistrate 6 noi cazuri față de ...[citește_toată_știrea]

28 Decembrie 2021, 15:20
(2018 vizualizări - 1 comentariu)


Un tânăr din Marsilieni s-a răsturnat cu mașina. Era beat la volan!

Un tânăr din Marsilieni s-a răsturnat cu mașina. Era beat la volan!

În dimineața zilei de marți, 28 decembrie a.c., la ora 2,30, pe DJ201s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane. Din verificările efectuate a reieșit că în timp ce un bărbat, în ...[citește_toată_știrea]

28 Decembrie 2021, 14:15
(5452 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive pentru respectarea măsurilor de protecție sanitară

În 24 ultimele de ore, polițiștii secțiilor de poliție rurale, dar și cei ai structurilor județene au organizat și desfășurat acțiuni pentru verificarea respectării normelor legale impuse pe perioada Stării ...[citește_toată_știrea]

28 Decembrie 2021, 13:30
(2097 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: Cu mașina în șanț după ce s-a urcat băut la volan

Luni, 27 decembrie a.c., în jurul oreilor 14,00, Poliția Fetești a fost sesizată prin 112 cu privire la faptul că pe DN3B, în centrul comunei Făcăeni, un autoturism a intrat în șanț. La fața locului polițiștii ...[citește_toată_știrea]

28 Decembrie 2021, 13:20
(2647 vizualizări - 0 comentarii)


DN21: Tânăr mort într-un accident rutier

DN21: Tânăr mort într-un accident rutier

Un tânăr de 31 de ani, domiciliat în Călărași, și-a pierdut viața în seara zilei de luni, 27 decembrie a.c., într-un grav accident rutier, petrecut pe DN21, între Slobozia Nouă și Iazu. Mașina în care ...[citește_toată_știrea]

28 Decembrie 2021, 00:15
(5341 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 7 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Luni, 27 decembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 19536, fiind înregistrate 7 noi cazuri față de ...[citește_toată_știrea]

27 Decembrie 2021, 15:15
(1921 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Infracțiuni rutiere

Sâmbătă, 25 decembrie a.c., în jurul orelor 16,00, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Stelnica au oprit, pe raza comunei Făcăeni, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 43 ani. În urma ...[citește_toată_știrea]

27 Decembrie 2021, 14:20
(1526 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: Bărbat posibil înecat în apele Brațului Borcea

Făcăeni: Bărbat posibil înecat în apele Brațului Borcea

Pompierii din Fetești au intervenit în dimineața zilei de luni, 27 decembrie a.c., pentru a căuta un bărbat, posibil înecat în apele Brațului Bocea. Cel care a cerut ajutorul pompierilor a fost fratele ...[citește_toată_știrea]

27 Decembrie 2021, 14:15
(1934 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Făcăeni înecat


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 115000 de lei

În perioada 25-26 decembrie a.c., polițiștii ialomițeni au fost angrenați în activități de menținere a unui climat de ordine și siguranță publică și pentru verificare respectării măsurilor pentru prevenirea ...[citește_toată_știrea]

27 Decembrie 2021, 14:05
(3100 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Trei persoane rănite într-un accident rutier

Ialomița: Trei persoane rănite într-un accident rutier

În dimineața zilei de luni, 27 decembrie a.c., între localitățile Borănești și Bărcănești s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea a trei persoane. Din verificările efectuate a reieșit că ...[citește_toată_știrea]

27 Decembrie 2021, 13:30
(2109 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Stadiul autorizării la plată al Sprijinului Cuplat în sectorul Zootehnic (SCZ) pentru anul de cerere 2021

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr. 1247/2021, pentru aprobarea plafoanelor alocate schemelor de sprijin cuplat ...[citește_toată_știrea]

27 Decembrie 2021, 11:40
(2505 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 2 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Duminică, 26 decembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 19529, fiind înregistrate 2 noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

26 Decembrie 2021, 15:40
(3743 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Și-a pierdut viața într-un accident rutier

Fetești: Și-a pierdut viața într-un accident rutier

În seara zilei de sâmbătă, 25 decembrie a.c., în jurul orelor 23,30, pe DN3A, în afara localității Fetești, s-a produs un accident de circulație soldat cu decesul unei persoane. Din verificările efectuate ...[citește_toată_știrea]

26 Decembrie 2021, 10:00
(3440 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 5 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 25 decembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 19527, fiind înregistrate 5 noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

25 Decembrie 2021, 16:15
(2263 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 3 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Vineri, 24 decembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 19522, fiind înregistrate 3 noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

24 Decembrie 2021, 16:05
(3440 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Autorizare la plată pentru aproape 1 miliard de euro

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că începând cu data de 25 noiembrie 20 și până în prezent a autorizat la plată suma de 936,328 milioane de euro din Fondul European de ...[citește_toată_știrea]

24 Decembrie 2021, 13:35
(5037 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 200 de polițiști ialomițeni, angrenați în acțiuni pe perioada Sărbătorilor

Numărul polițiștilor ialomițeni care vor acționa în stradă, în perioada următoare, a fost suplimentat, în vederea asigurării un climat de ordine și siguranță publică, astfel încât toți cetățenii să își ...[citește_toată_știrea]

24 Decembrie 2021, 12:40
(2669 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Dadi în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Bogdanel Nicolae în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive Un cetatean în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Niculina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Sile în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Maria Apostol în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Consilier în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Miruna N în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive @gigel în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 Suveran în Au sosit primele autogunoiere pentru operatorul ADI ECOO 2009 Vali în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență scrumbie Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 Gigel în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! Dumitre în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a Părinte mulțumit în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! Gio în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a @Liga a IV-a în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență Alecu în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Cositoru Dumitru în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...