Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

UNA PE SĂPTĂMÎNĂ

Doamna Rodicaaaaaa! Chiar dacă Slobozia nu vă vrea, noi vă vrem!

Doamna Rodicaaaaaa! Chiar dacă Slobozia nu vă vrea, noi vă vrem!

Aflată în evidentă pierdere de formă (electorală, doamna senator, electorală!), juna Rodica a deschis o nouă linie a frontului pe bulevardul Unirii. După cum vedeți în imagine, ea a identificat niște «Dorei» care pun cimentul la rădăcina arboretului stradal. Salutăm proletar lupta cu administrația locală și ne alăturăm după umilele noastre puteri acestui efort parlamentar neobosit și de neostoit. De trei ori ura pentru Rodica!

Dacă Rodica n-ar fi existat...
...ar fi trebuit inventată. Slavă Domnului însă că domnia sa există. Și că, pentru a pedepsi pentru păcatele de­zinteresului nostru electoral la Alegerile din 2020, ne reprezintă în Parlament de aproape doi ani! Ce cruntă ironie. Ce dovadă vie că Dumnezeu nici nu doarme și nici nu dă cu parul! Și câte a făcut doamna senator în numele nostru, în numele țării, în numele poporului. V-o mai amintiți oare la început de drum, cu genunchii cruzi și experiențe politice limitate?! Și cum a crescut ea sub ochii noștri, cătinel, de la live-urile în drum spre Parlament de una singură, cu ochii tulburi de oboseala navetei, la protestele cu 12 participanți din fața Primăriei Slobozia. Doamne, câtă dăruire! Doamne, ce determinare și ce rezistență la efortul inutil. Alta în locul ei ar fi capotat demult, strivită de ridicol. Dar ea nu și nu! Pentru că e o luptătoare. O vizionară care gândește pentru noi, în locul nostru! O femeie fără dubii, croită toată numai din certitudini. Bravo, doamna Rodica! Sunteți o comoară la casa alegătorului. Și nu vă faceți griji pentru tembelii ăia care vă trolează pe internet. Ei nu vă înțeleg, nu vă iubesc, nu vă respectă statutul de parlamentar. Sunt niște slobozeni răi și lipsiți de instinct politic, care nu fac cinste orașului și țării, maica noastră România. Și chiar dacă ei nu vă vor, noi vă vrem în continuare. Căci vorba cântecului, fără dumneavoastră viața politică e pustiu!

Rodica nu e singură
Așa cum vă spuneam, Rodica nu e singură. E cu noi, e a noastră, o merităm fiindcă nu am fost la vot. Și, masochiști din fire, ne-am gândit să o ajutăm pro­punându-i să folosească în lupta ei cu sistemul administrativ catrenul din fotografia alăturată. Nu râdeți, că n-a venit încă timpul. Ascultați până la capăt. Îi propunem doamnei Rodica să preia acest apel public și, din modestul ei salariu de 40000 de lei pe care i-l asigu­răm lunar, să-l tipărească în 50000 de exemplare. Apoi să ia o vuvuzelă și să cheme orașul la luptă. Imaginați-vă numai, doamnă Rodica! Și stimați cetățeni! O mare de slobozeni scandând cu manifestu-n mână «Florile e pui de om, ca copiii pui de pom!». Pardon, invers, că ne-a și emoționat momentul ăsta încă nescris. Nu puteți rata ocazia, doamna senator! Veți face istorie, veți schimba lumea, veți arunca în aer sistemul. Că nu numai la noi «Doreii pune ciment la rădăcină». Nuuuuuu! E un fenomen general, e un flagel, toată țara e plină de ei. Ce spuneți? Că nu puteți fiindcă «Doreii» ăștia sunt, de fapt, cei care v-au votat și sunt mulți, dar... vorba lui Negruzzi? Și că mizați pe ei la alegerile viitoare pentru încă un mandat. Atunci mai bine faceți o lege prin care profesorii să fie obligați să predea poezioara asta la școală. Și împușcați doi iepuri dintr-o lovitură!

20 Iunie 2022, 15:10 (4988 vizualizări - 8 comentarii)

Citiți și:
Țățica Rodica cea voinică și merele de AUR
«Înainte, marș!» spre Parlamentul European
Halucinațiile apocaliptice ale țățicii Rodica

Comentariile cititorilor:


PUTIN:
(25 Iunie 2022, 15:31)
Pot participa si eu la nunta sefului tau, daca ma imbrac in IE?  Daca am voie, vreau sa-l intreb de ce sustine o senatoare care este catalogata in judet ca fiind MAHALAGIOACA.  Oameni cu facultati facute, cu mastere la activ facute pe bune, nu la prietenulmeu BONDREA, de la Spiru, se revolta sa vada ca o lLATURA, DA LECTII LA PROFESORI.  In anii trecuti se instrumenta in scoli, GEOMETRIA.  Azi voi politicienii navetisti  in IALOMITA,  uitati geometria , NU STITI SA APRECIATI LUNGIMEA NASULUI!
Corcodel de la Dumitresti:
(24 Iunie 2022, 22:17)
Cucoana Rodicuta si-a deschis berou di parlamentare cu cetatenii la URZICENI. Daaa, bre ca si hionascu, a facucut sucursala  di bereu la Urziceni, Ionascu, moldovean cu stil, a inchiriat de la o artista telefonista apartament la sosea, sa-l vada lumea, a tapetat termopanele cu scris mare sa stie obstea ca acolo PMP si idolul pmp al judetului asteapta clientela la audiente. Rodica  di la HAUROLACI, AVAND BANI PUTINI LA PUSCULITA A LUAT IN CHIRIE UN APARTAMENT, GARSONIERA , NUMAI BALCONUL, IN SPATELE DEFUNCUTUI  PARTID A LU GIOLEA, IN FUNDUL BANCII FALIMENTARE CARPATICA!!!!!!!!! Mana lu Dumnezeu, o fi o premonitie, sa treaca din viata actuala la aia dusi in uitarea politica. Ma frapat faptul ca un maidanez, cu crotal, avea buletin de Bucharest, sectorul 1- haita Clotide a lu HARMAND, a avut NESIMTIREA SA RIDICE PICIORUL DE TRACTIUNE STANGA SPATE SI SA URINEZE PE PILONUL DE SUSTINERE AL EDIFICIULUI CE SUSTINE BEROUL PARLAMENTAR AL RODICHIEI DES IALOMITA. Pune un politist comunitar, Costelino, la Beroul doamnei, ca maine, DOAMNE  FERESTE, vin toti aurolacii din gara cfr, de la catanga, de la autogara, de la coserenar, se aciuiaza la ea si ramai fara VOTANTI!
Andrei:
(24 Iunie 2022, 02:53)
Știam că am fost părăsiți de zei,dar chiar așa să ne lovească soarta? Parcă e prea greu!
Mioara:
(22 Iunie 2022, 12:53)
Ajutati-ne cu o piata decenta in zona Mb sau de case a Sloboziei. Nu avem de unde cumpara un patrunjel.ce sa faca oamenii bolnavi si batrani care nu.pot ajunge in piata mare??? Sunt 2 tarabe la piata flavours unde nu gasesti nimica.Si noi platim taxe, avem dreptul la alimentatie sanatoasa.
tinichea, nu aur:
(21 Iunie 2022, 14:55)
Strict pe acest subiect - Proiectul pistelor de biciclete (prost concepute si puse in executie)  are dreptate doamna respectiva. Insa, circul public are doar un singur scop: Imagine electorala. Daca vrea sa faca ceva concret si nu numai abureala, poate sesiza primaria, DADPul si garda de mediu (pentru orice proiect, deci si pista de biciclete, trebuie sa fie deja aviz de mediu!) Ia verificati bai organelor cat de prost se implementeaza proiectul. Dar, pe madama respectiva nu o platim cu indemnizatii grase ca sa ne abureasca pe social-media! Daca tot o platim si pe ea ca si pe alti inutili, ne astaptam (speram) sa se ia la tranta cu pensionarii speciali si cu politicienii de la putere care fac tot felul de combinatii oneroase. Deci daca vrea sa faca ceva concret, sa ia pixul in mana (nu va ganditi la prostii) si sa scrie reclamatii la institutiile de resort. Altfel ramane doar cu circ ieftin.
Oricum, pista de biciclete (unul dintre proiectele initiate de fostul primar Mocio si puse in aplicare inexplicabil de noul primar Soare) reprezinta din start un fiasco. Nu cred ca s-a mai vazut pe planeta pista de biciclete cu borduri inaltate, ci doar trasate cu vopsea speciala. Ce se va intampla cand dai cu roata in bordura? Cazi ca prostu in sosea in fata masinilor, sau pe trotuar accidentant vreun pieton, vreun bebelus in carucior (doamne fereste). Cum va fi cand va ploua abundent? Pista va deveni piscina ca apa va fi mentinuta intre borduri. Cum va fi cand va ninge si nu va putea fi curatat trotuarul? Un proiect idiot (conceput si executat de alti idio..., care ne va costa si el ceva parai. APA O MAI POTABILIZEAZA CINEVA IN SECOLUL ASTA??
Mioara :
(21 Iunie 2022, 11:24)
Grav este că această doamnă și colegii săi de partid nu au intrat în Parlament datorită alegerii de către cetățeni, ci datorită redistribuirii voturilor! Ei nu reprezintă majoritatea ialomițenilor, dar au impresia că sunt purtătorii noștri de mesaj! Ar fi trebuit să fie conștienți că reprezintă mai multe tipuri de alegători, iar mesajul lor ar fi trebuit să cuprindă opțiunile acestora! Dar nu, doamna a ales să urle după modelul Șoșoacă, deja perimat, iar colegii săi să scrie în presă articole despre cum ar trebui să arate politica pe care ei nu știu să o facă. În țara în care plagiatorii și hoții conduc și dau lecții de moralitate, totul este posibil! Este posibil ca doamna aceasta să vorbească mereu, mereu și să facă scandal! Asta a înțeles din politică: să facă scandal!
Gigel:
(21 Iunie 2022, 02:22)
Trist este ca unii oameni, parveniti pe diverse functii gras platite pe spinarea noastra, incep sa creada ca au si valoare... Functia nu confera nimanui vreo valoare, la fel cum diploma nu canta singura, cum spunea in film maestrul Dem Radulescu. Asta arata ca sistemul parlamentar este putred, ca aruncam banii pe geam in loc sa facem investitii de dezvoltare, iar minunatii nostri parlamentari care dau cu bata in balta si dau tot felul de comunicate de presa sa ne dea impresia ca "lucreaza" (pe aici si prin alte parti), sunt doar niste paraziti care ajung sa isi creada propriile minciuni.
boacana:
(20 Iunie 2022, 19:58)
alo tanti rodica, aveti grija sa nu verse zatul de cafea doreii aia p- acolo, ca e deranj mare

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 06 Oct 2026
288 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

Pompierii ialomițeni au intervenit joi, 1 octombrie 2026, pentru salvarea unui bărbat de 71 de ani, căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare din Balta Ialomiței. Din primele informații, acesta ar fi ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:30
(817 vizualizări - 0 comentarii)


Gârbovi: Bărbați reținuți după ce s-au luat la bătaie

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii ialomițeni au reținut pentru 24 de ore, doi bărbați, de 54 și 65 de ani, cercetați penal pentru comiterea infracțiunii de «loviri și alte violențe» ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:25
(1068 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Razie a polițiștilor

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii au organizat o razie de amploare pe străzile din municipiul Slobozia. În urma acțiunii, au fost verificate peste 250 de automobile și legitimate 280 de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:20
(506 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia razie


IPJ Ialomița: Perioada de înscriere în școlile de Poliție se apropie de final

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița îi informează pe cei interesați de o carieră în Poliția Română că perioada destinată înscrierii pentru admiterea în școlile ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:15
(535 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Pe două roți, fii vizibil, fii în siguranță!»

În perioada 1-31 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni desfășoară activități preventive și de control pentru creșterea gradului de siguranță a participanților la trafic care se deplasează pe două ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:10
(1121 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Creșterea gradului de siguranță al cetățenilor prin asigurarea măsurilor de ordine la manifestările cu public numeros și participarea la misiuni de menținere în sistem integrat au fost principalele ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 13:35
(602 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,76%, rata șomajului la sfârșitul lunii august 2026

La sfârșitul lunii august 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4517 șomeri (din care 2249 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 12:20
(514 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Antifrauda declanșează verificări la comercianții de autoturisme second-hand

Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) declanșează «Acțiunea ATOM-Analiza și Trasabilitatea ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 11:45
(553 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

29 Septembrie 2026, 19:15


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Joi, 1 octombrie 2026, Consiliul Județean Ialomița și Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița deschid cea de a XXXV-a ediție a «Salonului Anual de Carte», cea mai importantă ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 15:10
(765 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Moldoven!

Echipele RAJA Constanța au sistat furnizarea apei marți, 29 septembrie 2026, în intervalul orar 14,15-18,15, în localitatea Moldoveni, pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 14:35
(625 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Situația depunerii cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin s-a încheiat. La nivel național, pentru ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 13:20
(685 vizualizări - 0 comentarii)


«Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii!

Consiliul Județean al Elevilor Ialomița lansează un semnal de alarmă și cheamă elevii la un protest inedit luni, 28 septembrie 2026. Aceștia sunt îndemnați să vină la școală îmbrăcați « ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 13:20
(1682 vizualizări - 8 comentarii)


APIA: Peste 88% dintre fermierii incluși în eșantionul de control au fost deja verificați

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) continuă controalele aferente anului de cerere 2026, în vederea verificării respectării condițiilor de eligibilitate și a cerințelor specifice ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 09:25
(1179 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni a participat, prin 6 parohii arondate, la Proiectul «Încălțăm România desculță» derulat de Asociația «Glasul ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:50
(1111 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,13 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:20
(1190 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Locurilor de Muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița invită toți agenții economici din județ să participe la Bursa Locurilor de Muncă vineri, 9 octombrie 2026, eveniment dedicat intermedierii directe ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2026, 10:20
(1767 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

În perioada septembrie-decembrie 2026, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, la Școala ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 10:35
(1520 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Tradițiile păstrate din generație în generație sunt o parte importantă a identității unei comunități și a patrimoniului său cultural. Obiceiurile, meșteșugurile, poveștile locului și, nu î ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 08:20
(1728 vizualizări - 0 comentarii)


Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România continuă extinderea rețelei sale la nivel național și a inaugurat joi, 17 septembrie a.c., un nou magazin în orașul Țăndărei/Ialomița, în cadrul centrului comercial « ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2026, 13:15
(1802 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 4,09 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna august 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna august a.c., 13 inspecții fiscale și 13 verificări documentare. Astfel ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2026, 11:20
(1988 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 10,37 milioane de lei în august 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna august 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 10,37 ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:35
(2157 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Vineri, 11 septembrie a.c., 54 de elevi din parohiile Cosâmbești, Miloșești, «Sf. Dumitru» Slobozia, Cuza-Vodă, Slobozia Nouă I și Amara I au primit ghiozdane, articole vestimentare ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:25
(2308 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

Polițiștii ialomițeni au documentat, în aceeași zi, mai multe fapte penale, iar opt persoane au fost reținute, în 3 dosare distincte. Astfel, un bărbat a fost reținut pentru «furt ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:40
(2679 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Potrivit unui raport, în cursul lunii august 2026, polițiștii locali din Slobozia au aplicat 479 de sancțiuni contravenționale. Astfel, au fost aplicate 263 de amenzi, în valoare totală de ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:25
(2165 vizualizări - 1 comentariu)


3267 de persoane înregistrate de Biroul pentru Imigrări al Județului Ialomița

La data de 31 august 2026, în evidența Biroului pentru Imigrări al Județului Ialomița se aflau 3267 de persoane, în creștere față de cele 2952 înregistrate în perioada ianuarie ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 12:20
(2004 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 143,74 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în august 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna august a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 143,74 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 11:20
(1843 vizualizări - 0 comentarii)


La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

În perioada 12-13 septembrie 2023, la Mamaia, subofițerul jandarm Stan Petruș va participa la ultramaratonul caritabil «Autism 24h», o provocare în cadrul căreia participanții ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 10:40
(1930 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 09:05
(4433 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Verificări în exploatațiile de animale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranta Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de animale că, începând cu 1 ianuarie 2026, medicii veterinari oficiali au efectuat ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:35
(2960 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
închiriere apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Pt cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Cetatean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni george în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Motoreta în Fanfara Sloboziei, primul spectacol după jumătate de secol Mary în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Vasile în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Vasile în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Gigi în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Farm în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  casă Perieți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Curios în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Vasilica în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști eu în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București 

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...