Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Consiliul Local pregătește Slobozia pentru noi investiții

Administrație pentru toți

Consiliul Local pregătește Slobozia pentru noi investiții

Joi, 30 iunie 2022, Consiliul Local Slobozia s-a reunit în cadrul unei ședințe ordinare. Pe ordinea de zi a ședinței au figurat mai multe proiecte de hotărâre de interes pentru opinia publică lo­cală. Printre acestea se numără cel privind aprobarea listei de repartizare a locuințelor ANL, majorarea alocației de hrană pentru persoanele asistate social sau cel privind aprobarea tarifelor pentru serviciile de salubrizare la nivelul orașului. Cele mai importante proiecte de hotă­râri aprobate au vizat însă aprobarea notelor conceptuale și a temei de proiectare pentru investiții la 7 dintre unitățile școlare din oraș.

Bani mai mulți la Cantina Socială Joi, 30 iunie 2022, Consiliul Local s-a reunit în cadrul ședinței ordinare lunare. Ședința a beneficiat de o majoritate fragilă, numărul total al consilierilor locali prezenți ridicându-se la 17 din totalul de 21. Doi dintre aceștia, respectiv Anca Telehuz (PNL) și Gheorghe Puia (PRO România) au participat on-line. În pofida situației, majoritatea proiectelor de hotărâri au fost aprobate fără sincope. Printre cele care ar putea suscita interesul opiniei publice se numără cel privind aprobarea listei de repartizare în locuințelor ANL și majorarea alocației de hrană pentru beneficiarii cantinei sociale. În acest ultim caz, valoarea alocației de hrană pentru cei 110 beneficiari crește de la 12 la 22 de lei.

DADP va mătura Slobozia Consiliul Local Slobozia a aprobat și noile tarife pentru măturat stradal manual. Decizia survine în contextul în care contractul de salubrizare cu Polaris M Holding  expiră în luna octombrie a anului în curs. Conform declarațiilor oficiale, la expirarea contractului, Primăria Slobozia va delega serviciul de salubrizare al orașului către ADI ECOO 2009. În cadrul ședinței de joi, 30 iunie 2022, consilierii locali au aprobat caietul de sarcini și contractul-cadru pentru preluarea acestui serviciu. De asemenea, au stabilit tarifele pentru măturat și întreținerea diurnă a orașului. Aceste activități vor fi asigurate de către angajații DADP.

Investiții în infrastructura de învățământ Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local din luna iunie au mai figurat și 7 pro­iecte de hotărâri care vizează investiții la nivelul infrastructurii școlare. Astfel, lista înregistrează Colegiul Național «Mihai Viteazul» (7,6 milioane de lei), Grădinița «Junior» (5,2 milioane de lei), Liceul de Arte «Ionel Perlea» (2,6 milioane de lei), Liceul Tehnologic «A.I. Cuza» (5,6 milioane de lei), Grădinița «Piticot» (4,8 milioane de lei), Școala Gimnazială nr. 3 Slobozia (3 milioane de lei), Școala Gimnazială «Sf. Andrei» (7,6 milioane de lei). Însumate, investițiile se ridică la peste 36 milioane de lei și vor fi derulate în cadrul Programului ELENA.

Și Dumnezeu și-a primit partea O altă serie de proiecte aprobate de către consilierii locali a vizat acordarea dreptului de folosință cu titlu gratuit pentru terenurile pe care este construită Catedrala «Înălțarea Domnului» din Slobozia și casa parohială aferentă acestui edificiu. Proiectul de hotărâre a fost adoptat la limită, cu numai 12 voturi. Consilierii PRO România aflați în sală, dar și Gheorghe Puia, care a participat on-line la ședință, s-au abținut de la vot. Surse administrative susțin că și viceprimarul Gigi Manea a încercat să boicoteze avizul favorabil asupra acestui proiect de hotărâre în cadrul ședinței de comisie anterioară votului în plen.

Noi investiții pentru potabilizarea apei
Slobozia are 11 kilometri de țevi de oțel în rețeaua de distribuție a apei
În cadrul ședinței Consiliului Local de joi, 30 iunie 2022, administratorul public al județului Ialomița, Alexandru Potor, a anunțat public că va promova noi investiții pentru îm­bunătățirea calității apei la Slobozia. Proiectele susținute de Alexandru Potor vizează înlocuirea a 11 kilometri de rețea de apă și identificarea unor soluții noi pentru a pune în funcțiune stația de tratare a apei din Slobozia.
Fără număr pentru Slobozia În dubla sa calitate de consilier local și administrator public al județului, Alexandru Potor a informat plenul Consi­liului Local Slobozia asupra intențiilor administrației județene de a îmbunătăți gradul de potabilitate al apei furnizate la nivelul județului. În cazul Sloboziei, pentru atingerea acestui deziderat, Alexandru Potor propune înlocuirea celor 11 kilometri de țevi de oțel rămase în rețeaua de distribuție din Slobozia. «Pentru a oferi o calitate a apei pe care oamenii și-o doresc, cred că este foarte important să facem această investiție. De aceea, vă rog să ne puneți la dispoziție date care să permită inițierea acestei investiții!» a declarat Alexandru Potor în plenul ședinței. Reamintim că în mandatul ex-primarului Gabi Ionașcu, autoritățile locale au cheltuit peste 100 milioane de lei pentru înlocuirea a 42 de kilometri de rețea de țevi de oțel, utilizând tehnologia «tub în tub». Administratorul public al județului nu a avansat o cifră pentru realizarea acestei investiții, însă anterior, Urban SA a estimat că Slobozia are nevoie de investiții în valoare de 25 milioane de lei pentru a asigura o rețea funcțională de apă potabilă.
O soluție pentru stația de tratare De asemenea, Consiliul Local va fi obligat să adopte o soluție alternativă pentru a pune în funcțiune stația de tratare a orașului Slobozia. Reamintim că la acest moment finalizarea investiției la acest obiectiv este blocată de un proces în instanță. În condițiile în care acest proces ar putea bloca finalizarea investiției pentru mai mulți ani, autoritățile locale cred că «ar fi nevoie de o investiție care să permită clorinarea și/sau tratarea apei cu cărbune activ». Nici în acest caz nu au fost avansate estimări de costuri.

5 Iulie 2022, 21:10 (8742 vizualizări - 6 comentarii)

Citiți și:
Din nou proiecte de hotărâri «tehnice» la ședința extraordinară online a Consiliului Județean Ialomița
Bani mai mulți pentru investițiile în derulare
Pavel&comp. legiferează o administrație mai scumpă
Primăria Slobozia vrea, din nou, Centura de Nord!
Slobozia continuă investițiile edilitare în infrastructură

Comentariile cititorilor:


Mary :
(10 Iulie 2022, 12:14)
Că se fură, sau nu se fură bani, nu este treaba noastră și nici a nimănui. Lucrurile, sau lucrările de orice fel au un calendar bine stabilit și respectate ciclic de la o administrație la alta, fiecare încercând să satisfacă electoratul cu propriile modele de tichii din mărgăritar comandate pentru toți locuitorii. După buget. Un lucru este cert, până în prezent modelele au fost identice, dar de culori diferite. O schimbare totuși se prefigurează, nu se mai fac tichii, ci pălării. Ele vor fi ornate, după plăcerea fiecăruia, cu pene de vulpe. Menite să satisfacă orice nemulțumire. Dacă există.
George.s:
(9 Iulie 2022, 17:43)
Waly, parcă-l aud pe Băsescu, atunci când tăia salarii, mărea impozite și ne anunța că vom sărăci un pic și ne zicea motivându-și măsurile „vreți să ajungem în situația Greciei?”.
Din Dunăre au apă potabilă Viena, Bratislava, Budapesta, Belgrad, Turnu Severin, Giurgiu, Călărași, Tulcea și, ce să vezi?, toți locuitorii acestor orașe au apă potabilă la robinet.
E mai ieftin și ușor de potabilizat o apă cu impurități decât una contaminată cu compuși chimici.
Adrian:
(7 Iulie 2022, 00:06)
Forați fraților puțuri în pădure la Zainea (așa cum se cunoaște). Cea mai bună apă din oraș, era la Gară, atunci când beam apă din Borcea. La barieră există subtraversare. UM și Filatura, prin această subtraversare sunt legate la lăturile lui Ionașcu psd.
WALY:
(6 Iulie 2022, 14:21)
Mai Mary, nu vrei sa bei apa iar din Borcea, cu toate mizeriile in ea.
Gigel:
(6 Iulie 2022, 02:40)
Asadar, nu se va potabiliza apa, dar vom cheltui o gramada de bani pentru niste tevi. Poate sa spuna cineva ca domnii alesi nu isi dau silinta? Cat de norocosi suntem noi, ca ii avem! De dragul nostru, de grija noastra, mai arunca ei naiscava bani catre firmele vopsite in orice culoare, ca ciolanul e mare si e loc destul la ros pentru toti cainii vopsiti in toate culorile aliantei. Iar apa potabila ramane doar un vis, o amagire cu gust amar... Domnule P., unde sunt fondurile alea europene cu care ne-ati tot amagit, care trebuiau sa potabilizeze apa? Ce tot faceti cu "dubla calitate", ca zero ori doi fac tot zero? S-au facut 2 ani de la alegeri, si lucrurile se misca mult mai incet ca pe vremea lui Ceausescu...
Mary :
(5 Iulie 2022, 22:18)
Măi oameni buni, puteți înlocui și țevile din București, vouă nu vă este clar că sursa de apă este cauza și trebuie schimbată?!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 26 Aug 2026
337 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Morun de 120 kilograme, pescuit ilegal

Morun de 120 kilograme, pescuit ilegal

Un feteștean este cercetat penal după ce în dimineața zilei de marți, 5 octombrie, a fost prins de polițiștii din localitate transportînd în autoturismul personal un sturion de 120 kilograme. Polițiștii ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2010, 15:48
(17433 vizualizări - 0 comentarii)


Rabie la Amara

În ultima zi a lunii septembrie, medicii sanitar-veterinari județeni au declarat deschis un nou focar de rabie. De această dată virusul s-a manifestat la Amara, la un cîine ce a pătruns într-un grajd mușcînd ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2010, 15:43
(16964 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Amara rabie


Anunț de angajare

Firmă de distribuție angajează agenți vînzări, județele Ialomița și Călărași. Relații la telefon 0752/317.506. ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2010, 11:28
(11713 vizualizări - 0 comentarii)


Țigări de contrabandă confiscate de polițiști

Țigări de contrabandă confiscate de polițiști

Sîmbătă, 2 octombrie, polițiștii au depistat în trafic, în cartierul Slobozia Nouă, o mașină înmatriculată în județul Galați, încărcată cu pachete cu țigări de contrabandă. Potrivit polițiștilor, pe bancheta ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2010, 19:13
(16914 vizualizări - 0 comentarii)


«Un om prevenit este un om salvat!»

La finalul săptămînii precedente, polițiștii ialomițeni au continuat seria activităților dedicate «Săptămînii Prevenirii Criminalității». De această dată, scopul principal al acțiunilor organizate l-a reprezentat ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2010, 19:11
(15990 vizualizări - 0 comentarii)


Democrat-liberalii au decis: Cazacu, fostul viitor președinte al PD-L Ialomița

Democrat-liberalii au decis: Cazacu, fostul viitor președinte al PD-L Ialomița

Vineri, 1 octombrie, peste 500 de delegați democrat-liberali și-au ales președintele organizației județene. De asemenea, PD-L și-a stabilit o nouă structură de coordonare. Cazacu Marinică a fost unicul ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2010, 19:48
(17357 vizualizări - 4 comentarii)


Ialomița: Trei accidente, trei victime

În cursul zilei de joi, 30 septembrie a.c., pe raza județului Ialomița s-au produs trei accidente de circulație, soldate cu rănirea a trei persoane.
Primul accident rutier s-a produs pe raza localității ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2010, 15:14
(14689 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Ajutoare specifice pentru producătorii de lapte și agricultura ecologică

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că în perioada 1-29.10.2010 se desfășoară cea de-a doua perioadă de depunere a cererilor pentru schemele de ajutor specific, finanțate din ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2010, 15:06
(14244 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: A luat foc locomotiva

În urma unui scurtcircuit produs la instalația electrică a unei locomotive de la un tren de marfă, punctul de comandă, compartimentul motor și cablajul aferent acestor zone au fost cuprinse de flăcări. ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2010, 11:23
(15707 vizualizări - 0 comentarii)


Tînăr care corupea fetițe de 7-8 ani în scara blocurilor, arestat preventiv

În cursul zilei de joi, 30 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au prezentat Parchetului de pe lîngă Judecătoria Slobozia, cu propunere de arestare preventivă, un bărbat ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2010, 20:07
(15160 vizualizări - 2 comentarii)


La volan fără pemise sau circulînd cu numere false la mașini

Pe un drum comunal din Borănești a fost oprit pentru control un autoturism înmatriculat în străinătate, la volanul căruia se afla un tînăr de 18 ani. Procedîndu-se la verificarea datelor conducătorului ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2010, 19:57
(14097 vizualizări - 0 comentarii)


Stejaru: Cartuș găsit în curte

După ce în urmă cu două zile un proiectil exploziv de calibru 100 mm a fost găsit la Slobozia în urma unor săpături efectuate de o echipă de muncitori, un alt element de muniție a fost descoperit, de această ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2010, 19:55
(16053 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Stejaru cartuș


Coșereni: Femeie de 32 de ani, rănită în accident

Neadaptarea vitezei la condițiile de condițiile rutiere și meteorologice, respectiv ploaie și carosabil umed, a reprezentat cauza unui accident rutier produs pe DN2, în apropierea comunei Coșereni, eveniment ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2010, 19:54
(15094 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Pistol cu gaze, procurat din Bulgaria și introdus ilegal în România

Polițiștii au depistat un bărbat de 33 de ani, domiciliat în Fetești, care deținea fără drept un pistol cu gaze, de calibru 9 mm și 3 cartușe cu gaze, procurate din Bulgaria și introduse ilegal în România ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2010, 19:51
(13742 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Plata Naționala Directă Complementară pentru sectorul zootehnie

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură anunță că, în perioada 1-31 octombrie 2010, crescătorii de bovine, atît persoane fizice cît și juridice, pot solicita Plata Naționala Directă Complementară ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2010, 19:48
(15955 vizualizări - 0 comentarii)


«Săptămîna prevenirii criminalității», în desfășurare

Preț de o săptămînă, polițiștii ialomițeni desfășoară o serie de acțiuni preventive în cadrul «Săptămînii prevenirii criminalității». Activitățile au debutat luni, 27 septembrie, cînd polițiștii au organizat ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2010, 19:12
(16878 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Polițiști în acțiune

Polițiștii ialomițeni au organizat marți, 28 septembrie, mai multe activități al căror scop principal l-a constituit prevenirea faptelor antisociale. Astfel, polițiștii de ordine publică, poliție rutieră ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2010, 19:11
(16210 vizualizări - 0 comentarii)


Contractele colective de muncă, la ITM

Potrivit noilor reglementări legale, începînd cu data de 26 iulie 2010, atribuțiile în domeniul contractelor colective de muncă sînt îndeplinite de inspectoratele teritoriale de muncă. Drept urmare, au ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2010, 11:56
(14159 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2010, 19:00
(9116 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2010, 18:46
(9163 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Proiectil în parc

Pompierii ialomițeni au descoperit un element de muniție în apropierea unui loc de joacă pentru copii din Slobozia. Proiectilul exploziv de antiaeriană de calibru 100 mm a fost găsit în urma unor săpături ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2010, 18:26
(20011 vizualizări - 0 comentarii)


«Salonul Anual de Carte», la a XIX-a ediție

În perioada 1-31 octombrie 2010, Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» organizează «Salonul Anual de Carte», ediția a XIX-a. Acțiunea vizează organizarea de expoziții de carte, întîlniri cu scriitori ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2010, 18:25
(18464 vizualizări - 0 comentarii)


«Marea debarasare», la finalul săptămînii

În zilele de vineri, 1 octombrie și sîmbătă, 2 octombrie, se va desfășura cea de-a treia ediție a Campaniei Marea Debarasare. «Modificarea a survenit ca urmare a faptului că pe 25 septembrie 2010, data ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2010, 18:23
(14296 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la Slobozia și Valea Ciorii

Trei adăposturi de animale și depozitul de furaje ale unui slobozean au fost mistuite de flăcări în noaptea de de sîmbătă spre duminică, 25/26 septembrie. Din primele cercetări, pompierii au concluzionat ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2010, 15:22
(17086 vizualizări - 0 comentarii)


«Săptămîna prevenirii criminalității» la IPJ Ialomița

«Începînd de luni, 27 septembrie, sub titlul „Săptămîna prevenirii criminalității“ la nivel național se va desfășura un complex de activități preventive menite să contribuie la creșterea gradului de siguranță ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2010, 15:20
(16471 vizualizări - 0 comentarii)


Pieton accidentat la Gheorghe Doja

La sfîrșitul săptămînii trecute, sîmbătă, 25 septembrie, la Gheorghe Doja s-a produs un accident de circulație. Incidentul a fost produs de un tînăr de 35 de ani, conducător auto, care aflîndu-se la volanul ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2010, 15:19
(15375 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Infractoare de 62 ani, încarcerată

Polițișii din Țăndărei au organizat, sîmbătă, 25 septembrie, o acțiune pentru depistarea persoanelor urmărite. În cadrul acțiunii a fost prinsă o femeie de 62 de ani care se sustrăgea executării unei pedepse ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2010, 15:18
(16225 vizualizări - 1 comentariu)


Șoferi băuți la volan

Sîmbătă, 25 septembrie, polițiștii Serviciului Rutier au oprit pentru control un taxi. Pentru că șoferul mirosea a alcool, polițiștii l-au testat cu aparatul Drager. Iar bănuielile polițiștilor s-au confirmat ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2010, 15:17
(13765 vizualizări - 0 comentarii)


Trafic de persoane în Ialomița

Patru persoane, dintre care două în stare de arest preventiv, au fost trimise în judecată de oamenii legii pentru trafic de persoane și trafic de minori. Suspecții, prin violențe și amenințări, au exploatat ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2010, 10:43
(18023 vizualizări - 1 comentariu)


Și-au bătut copilul de 8 ani pentru că era «neascultător»

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Slobozia efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările în care a survenit vătămarea corporală a unui copil în vîrstă de 8 ani, din Slobozia. Minorul a ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2010, 10:42
(18981 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Tesla în Parteneriate strategice între administrația județeană și unele primării ialomițene pentru «eficiență energetică» Tanta în Pod militar de pontoane la Țăndărei! parteneriat strategic în Parteneriate strategice între administrația județeană și unele primării ialomițene pentru «eficiență energetică» Vigi în Pod militar de pontoane la Țăndărei! blablabla în Parteneriate strategice între administrația județeană și unele primării ialomițene pentru «eficiență energetică» cetatean în Lovitură de teatru în prelungiri Morfeu în Lovitură de teatru în prelungiri Nimeni Altu în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Gloria în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Mihai în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Mary în EXPUR SA, «pilonul economic» al județului Ialomița cetatean în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia cetatean în Noi tarife pentru comercianții din Bazarul Municipal Pavel în Avocatul Poporului sesizează încălcarea legii de către Primăria Gheorghe Lazăr Mary în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Mary în Noi tarife pentru comercianții din Bazarul Municipal raci în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 26 august 2026 neinrolat în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Cetățeanul x în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia cumpăr TV în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 26 august 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...