EVENIMENT
Noul val COVID-19 creează haos la Spitalul Municipal «Anghel Saligny» Fetești
Creșterea numărului de cazuri COVID-19 determină autoritățile din Ialomița să adopte măsuri pentru a limita efectele noului val de îmbolnăviri. Toată atenția se îndreaptă către cele 4 spitale din județ, în speranța că evoluția va fi una favorabilă. Unitățile medicale întâmpină deja probleme, mai ales în ceea ce privește organizarea activității. Un exemplu în acest caz este Spitalul Municipal «Anghel Saligny» din Fetești, unitate medicală ai cărei reprezentanți refuză sistematic să accepte transferul pacienților COVID-19 proveniți de la alte spitale. Mai mult, medicul desemnat să coordoneze activitatea de prevenire și tratament a infecției COVID-19 nu răspunde la telefon. Totodată, managerul Silica Vali Tudor a intrat în concediu, iar directorul medical Salem Zahra a demisionat. Lupta cu boala COVID-19 este dusă de contabila-șefă a instituției...
Plan de Reziliență, doar pe hârtie În urmă cu o săptămână, în cadrul unei ședințe desfășurată în cadrul Instituției Prefectului Județului Ialomița, cele 4 spitale din județ au prezentat Planurile de Reziliență în ceea ce privește limitarea efectelor noului val de îmbolnăviri generat de virusul SARS-CoV-2. Spitalul Municipal Urziceni, Spitalul Orășenesc Țăndărei și Spitalul Județean de Urgență Slobozia au explicat în clar numărul de paturi și modul de acțiune. Excepție a făcut însă Spitalul Municipal «Anghel Saligny», ai cărei reprezentanți nu au știut să precizeze în mod clar cum își vor desfășura activitatea din punct de vedere al cazuisticii COVID-19 sau numărul exact de paturi în care bolnavii vor fi tratați. Cu toate acestea, unitatea a fost declarată spital-suport COVID-19 și obligată să trateze cazurile moderate și ușoare. O decizie similară vizează și spitalele din Urziceni și Țăndărei. Totodată, Spitalul Județean de Urgență Slobozia va trata cazurile grave, care au nevoie de monitorizare în Secția Anestezie și Terapie Intensivă (ATI).
Transferurile medicale, imposibil de realizat Chiar dacă la nivelul Ialomiței există, potrivit deciziei luate în urmă cu o săptămână, 3 spitale-suport COVID-19, medicii din Ialomița preferă să transfere pacienții către Spitalul Municipal «Anghel Saligny» din Fetești. Motivul este generat de faptul că unitatea medicală are mai mulți specialiști față de celelalte două spitale, iar pacienții ar putea primi îngrijiri medicale atât pentru bolile cronice de care suferă, cât și pentru infecția COVID-19. Cu toate acestea, transferurile de la alte spitale către cel din Fetești sunt aproape imposibil de realizat. În realitate, unitatea medicală nu ar dispune de paturi COVID-19, așa cum a prezentat în Planul de Reziliență, iar medicul Alexandru Vasilescu, responsabil în ceea ce privește coordonarea activităților de prevenire și tratament a infecției COVID-19 a fost înlocuit cu un alt specialist care nu răspunde la telefon. «E mai bine la Fetești pentru că au medici suficienți și pentru tratarea bolnavilor cronici, ceea ce Urziceniul și Țăndăreiul nu au... Doar că nu ai cu cine să discuți pentru că medicul desemnat să se ocupe de cazurile COVID-19 răspunde greu la telefon, iar pe medicul Vasilescu l-au pus acum la Policlinică. Astfel, transferurile se fac greu și se acceptă greu!» susține, sub protecția anonimatului, unul dintre medicii care a încercat să transfere un pacient la Spitalul Municipal «Anghel Saligny» Fetești.
Contabila-șefă, în luptă cu boala COVID-19 Între timp, Spitalul Municipal «Anghel Saligny» se confruntă și cu probleme administrative. Directorul medical Salem Zahra a demisionat din funcție, iar managerul Silica Vali Tudor a intrat în concediu de odihnă. Întreaga responsabilitate a activității medicale este acum susținută de contabila-șefă. Contactată telefonic pentru a oferi un punct de vedere cu privire la situația în care se află, în prezent, unitatea medicală aceasta a declarat că oferă informații publice doar în baza unei solicitări scrise, conform Legii 544/2001. Totodată, fostul director medical, medicul Salem Zahra a refuzat să explice în mod clar motivele care l-au determinat să-și dea demisia din funcție. «A fost o decizie personală și vă rog să nu mai scrieți nimic despre mine!» a declarat acesta. Reamintim că Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit, printr-o hotărâre definitivă, starea de incompatibilitate a acestuia. Medicul a intrat în atenția Agenției Naționale de Integritate în anul 2019. Probleme de integritate au apărut după ce inspectorii ANI au descoperit faptul că a fost atât director al unei unități medicale, cât și membru al Consiliului de Administrație al Spitalului Orășenesc Cernavodă. Potrivit ANI, «funcția de manager persoană fizică este incompatibilă cu (...) exercitarea unei activități sau a unei funcții de membru în structurile de conducere ale unei alte unități spitalicești». Imediat după sentința Înaltei Curți de Casație și Justiție, Consiliul de Administrație al Spitalului Municipal «Anghel Saligny» ar fi trebuit să ia o decizie cu privire la menținerea sau demiterea din funcția de director medical a medicului Salem Zahra. Demersul nu a fost însă dus la îndeplinire...
11 Iulie 2022, 10:55 (3879 vizualizări - 4 comentarii)
Haos în spitalele din Ialomița din cauza pandemiei de COVID-19
COVID-19 paralizează spitalele din Ialomița
Medicul care luptă de 2 ani cu COVID-19
Spitalul Municipal «Anghel Saligny» Fetești: Medicul Mioara Neagu a murit din cauza infecției cu SARS-CoV-2













Comentariile cititorilor:
(17 Iulie 2022, 10:56)
De ce va văitați ca vine covid’acum aveți la dsp director pe ciocolata aia deșteaptă pusă de partid!ca acum nu mai poate de ea !vai de capul nostru dacă și ea e director dsp care nu a fost in state sa facă un liceu la zi acum are și facultate și de toate.vai ….
(14 Iulie 2022, 04:00)
asta nu espital e lagar de exrerminare. Tatal meu a murit cu zile acolo , dupa 7 zile de chin ,nu iau administrat nimic nici macar medicamentele pt bolile de care sufera . le am gasit intacte in sertar Personalul niste hiene care ii luau si mincarea care o duceam pempersi servetele si fructele sle imparteau intre ei. Mai mult nu dadeau nicio informatie despre starea lui si culmea mau si pus sa l imbrac eu la morga Sa ibata Dumnezeu de criminali
(12 Iulie 2022, 11:45)
Spitalul Fetesti fuge de Covid. E cu schema: daca nu-l poti invinge fugi cat te tin picioarele. Pe la mare, pe la munte de preferat ca doar e sezon.
(12 Iulie 2022, 01:22)
Ce sa mai spunem de haosul de la Dsp unde romlana a bulversat instituția și Sănătate Publica din tot județul !