Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Suspectele din dosarul «CAR Învățământ Slobozia» sunt libere

După un prejudiciu de 49 milioane de lei

Suspectele din dosarul «CAR Învățământ Slobozia» sunt libere

Cel mai vechi CAR din județul Ialomița, CAR Învățământ Slobozia, este implicat într-un imens scandal pu­blic după ce trei angajate ale instituției au creat o schemă de înșelă­ciune piramidală, de tip «Caritas». Este vorba despre directorul econo­mic Margareta Dicieanu, contabila Mădălina Nicoleta Akdeniz și casiera Marinela Tinca. Acestea ar fi creat în contabilitate un circuit fictiv de încasări și plăți lăsându-i pe deponenți să creadă că vor beneficia, pentru sumele depuse, de dobânzi mult mai mari decât cele oferite de instituțiile bancare. Estimativ, prejudiciul se ridică la 49 milioane de lei. Cele trei femei au fost reținute pentru 24 de ore, dar apoi au fost lăsate în libertate, fără ca pe numele lor să fie impusă vreo măsură preventivă. Surse apropiate acestei anchete au precizat faptul că pro­curorii de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița s-au opus soli­citării venită din partea ofițerilor Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Ialomița de a se înainta instanței de judecată mandate de arestare preventivă pe numele suspectelor. În prezent, Uniunea Județeană CAR Ialomița îi convoacă pe membrii CAR Învățământ Slobozia la o conferință extraordinară, ce are ca obiectiv revocarea din funcție a membrilor Consiliului Director vizați de ancheta penală și alegerea unei alte conduceri.

21 de ani de probleme financiare Istoria CAR Învățământ din Slobozia începe în anul 1970, la Slobozia, când entitatea a fost înființată. În anii săi de început, CAR Învățământ Slobozia oferea sprijin doar cadrelor didactice. După anul 1990, s-a oferit posibilitatea și altor categorii profesionale să obțină statutul de membru. Până în anul 1997, entitatea financiară nebancară funcționa cu spriji­nul Uniunii Generale a Sindicatelor din România (UGSR), însă după această dată a căpătat personalitate juridică, devenind membră a Uniunii Județene CAR Ialomița și, respectiv, a Uniunii Naționale CAR. Aceste Uniuni au rolul de supervizor financiar și ana­lizează situațiile contabile ale Caselor de Ajutor Reciproc afiliate. În cazul în care, în urma verificărilor, se constată nere­guli în documente, se fac demersuri în ve­derea reglementării tuturor situațiilor necorespunzătoare. Revenind în prezent, reprezentanții Uniunii Județene CAR Ialomița explică faptul că problemele fi­nanciare ale CAR Învățământ Slobozia au început încă din anii 2000. Jocul pira­midal pus la cale de cele trei angajate re­ținute de procurori (Margareta Dicieanu-director economic, Mădălina Nicoleta Akdeniz-contabilă, Marinela Tinca-ca­sier) a funcționat neîntrerupt vreme de 21 de ani, deși situațiile financiare ale entității arătau faptul că nu deține suficiente fonduri pentru a acorda dobânzile promise membrilor care au depus bani. Mânați de dorința de a se îmbogăți rapid, acest joc piramidal a atras vreme de 21 de ani oameni influenți din viața publică a județului Ialomița care, în prezent, dețin chiar funcții publice în anumite instituții administrative. Schema piramidală a fost identificată abia în anul 2020, o dată cu izbucnirea pandemiei de COVID-19. Panicați, membrii au presat conducerea CAR Învățământ Slobozia cu sute de cereri privind retragerea ba­nilor depuși. Acesta a fost momentul în care s-au identificat pentru prima dată, în mod concret, problemele financiare ale entității. Situațiile contabile au fost transmise către Uniunea Națională CAR care, în urma verificărilor, a stabilit că indicatorii economici prezentați nu se susțin. Pe cale de consecință, Uniunea Națională a făcut demersuri în vederea dezafilierii CAR Învățământ Slobozia. Văzând că banii nu le sunt returnați, membrii revoltați au făcut plângeri penale la Poliția Municipiului Slobozia, care a deschis un dosar penal în vara anului 2020. Oamenii legii au solicitat sprijinul Uniunii Județene CAR Ialomița ai cărei experți au verificat toate documentele contabile din perioada 2000-2021, ajungând să descopere schema piramidală, de tip «Caritas», care a fost creată.

Suspectele, lăsate în libertate Plimbat între Poliția Municipiului Slobozia și Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Ialomița, dosarul «CAR Învățământ Slobozia» a ajuns la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița. În urmă cu o săptămână, procurorii au desfășurat 6 percheziții domiciliare, la Slobozia și București, în urma cărora patru suspecți au fost conduși la audieri. La finalul audierilor, Margareta Dicieanu, Mădălina Nicoleta Akdeniz și Marinela Tinca au fost reținute pentru 24 de ore. Acestea sunt acuzate de faptul că au pus la cale jocul priamidal, creând în contabilitate un circuit fictiv de încasări și plăți. Procurorii le învinuiesc de comiterea infracțiunilor de «delapidare», «înșelăciune», «abuz în serviciu», «fals în înscrisuri oficiale». În momentul de față, cele trei femei se află în libertate, fără ca procurorul de caz să impună vreo măsură preventivă pe numele acestora. «Perchezițiile reprezintă doar o etapă procesuală. Acțiunea penală nu a fost pusă în mișcare!» a explicat Adriana Ligia Drăgan, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, unitatea de Parchet care coordonează ancheta deschisă în dosarul «CAR Învățământ Slobozia». Surse din cadrul IPJ Ialomița susțin însă faptul că ofițerii de caz au făcut demersuri pentru impunerea unei măsuri preventive, mai exact cea privind arestarea preventivă a suspectelor pentru o perioadă de 30 de zile. Se pare însă că procurorii din cadrul Parchetului Județean Ialomița au tratat simplist această solicitare și au precizat că, la acest moment, ea nu se impune. Prejudiciul estimat în cauză se ridică la 49 milioane de lei, conform actelor care alcătuiesc dosarul penal.

Membrii, convocați în conferință extraordinară
În așteptarea unei decizii a Parchetului Județean Ialomița, Uniunea Județeană CAR Ialomița convoacă membrii CAR Învățământ Slobozia într-o conferință extraordinară. În pre­zent, entitatea are 3955 de membri, cărora Uniunea Județeană CAR Ialomița le solicită participarea la această întâlnire oficială prin care își propune revocarea din funcție a membrilor Consiliului Director și alegerea noului Consiliu Director pentru următorii 4 ani, revocarea Cenzorului și alegerea unei Comisii de Cenzori, tot pentru o perioadă de 4 ani, precum și încetarea tuturor contractelor individuale de muncă și a tuturor contractelor de colaborare existente, pe care CAR Învățământ Slobozia le-a încheiat. «Este un demers pe care legea ne obligă să-l realizăm... Considerăm că membrii ar trebui să cunoască aceste aspecte și este important ca dânșii să participe la această conferință!» susține Gabriel Răceanu, președintele Uniunii Județene CAR Ialomița. Conferința se va desfășura pe data de 5 noiembrie 2022, la orele 11,00, la Sala Sporturilor «Andreea Nica» din incinta Stadionului «1 Mai» din Slobozia.

26 Octombrie 2022, 13:20 (26880 vizualizări - 34 comentarii)

Citiți și:
Ancheta «CAR Învățământ Slobozia», blocată de «obiecțiuni»
Ancheta «CAR Învățământ Slobozia» încă așteaptă expertiza contabilă
Alegeri pentru o nouă structură de conducere a CAR Învățământ Slobozia
Detalii din ancheta «CAR Învățământ Slobozia»: Două entități financiare-nebancare, prejudiciu de 49 milioane de lei!
Deponenții CAR Învățământ Slobozia cer Tribunalului Ialomița urgentarea anchetei

Comentariile cititorilor:


Cetatean:
(7 Februarie 2023, 10:18)
Eu cred ca cei mai vinovati sunt oamenii,care au depus Au fost dornici de imbogatire Asta se cheama CALICIE le felicit pe aceste individe,ca au dus de nas niste calici..etc mai ales profesorii care incaseaza niste bani degeaba Si profesorii sunt analfabeti functional Se vede clar Dar mai ales calicii!!!
WALY:
(31 Octombrie 2022, 19:54)
Am mai scris, vinovatii principali sunt in justitie si politie. Chiar nu va este clar.
fantomas:
(31 Octombrie 2022, 12:16)
Greu de crezut ca 3 ciumpalace au fost lasale sa fure libere de capul lor atata amar de timp! Mai mult ca sigur ca pe undeva prin "sfere inalte" se stia de inselatorie, iar adevaratii capi care stau in umbra au luat grosul, dar au avut grija sa lase si ceva oscioare pe jos pentru ciumpalace, astfel incat sa se vada ca "ele" au luat banii si au facut anumite investitii vizibile, mai o casa, mai o masina, etc., dar, pana la 10 milioane de euro!!! unde dracu s-au dus atatia bani? in buzunarele a 3 muieri? Cam pute urat treaba asta!
Niciodata adevaratii capi, care beneficiaza de cea mai mare parte a prazii nu vor fi gasiti si trasi la raspundere; intotdeauna vor baga la inaintare niste pioni! A nu se intelege ca tin partea pionilor; au fost in cardasie, sa plateasca pentru fapte lor! Au nenorocit atatia oameni, chiar si rude de ale lor!
@Simplu creditor:
(30 Octombrie 2022, 00:23)
Adunarea Generala a membrilor CAR Invatamant Slobozia se va intruni in data de 12.11.2022. Initial a fost convocata pentru 05.11.2022, dar, din cauza desfasurarii unui eveniment sportiv care nu poate fi amanat, facand parte dintr-un calendar national, a fost necesara schimbarea datei.
Simplu creditor:
(29 Octombrie 2022, 21:57)
Rectific: data conferintei extraordinare e 5 noiembrie.
Scuze!
Alt pāgubit:
(29 Octombrie 2022, 01:50)
Dacā statutul actual prevede cine știe ce tâmpenie în legătură cu desfacerea contractului de muncā a dir. ec, nu înseamnā cā nu poate fi schimbat, mai ales în condițiile actuale. Trebuie de urgențā schimbatā prin vot conducerea care sā aibā acces la posesorii de împrumuturi. Acolo este explicația acestui jaf. Nu așteptați rezolvarea īn justiție pentru cā nu o veți primi.
@@Simplu creditor:
(28 Octombrie 2022, 22:23)
Din articol, inteleg ca pe 4 noiembrie se va decide si incetarea tuturor contractelor de munca existente, deci si al directorului economic. Nimeni nu e de neinlocuit. E foarte important ca actiunea de pe 4 noiembrie sa fie statutara. Personal, nemaifiind membru, nu am drept de participare, dar am speranta ca noua conducere isi va face treaba.
L:
(28 Octombrie 2022, 21:24)
Sa intelegem ca aceasta mare frauda este una permisa de reprezentantii organelor statului...altfel cum ar fi posibil sa delapidezi 10 milioane de euro si sa stai bine mersi nederanjat...si cu banii in buzunare...Cu siguranta madamele au instrainat orice aveau in cei doi ani in care plangerile creditorilor au fost analizate...
@Simplu creditor:
(28 Octombrie 2022, 04:27)
Imi este foarte greu sa cred ca cineva, chiar cu girul Adunarii generale a membrilor CAR, va avea acces la documentele existente, in conditiile actuale. Cine le va permite intrarea in sediu, cine le va preda, de bunavoie, toate actele contabile, fisele membrilor si ce se mai afla pe acolo? Nu cred ca este atat de simplu...Poate fi schimbat presedintele, vicepresedintele, secretarul, consiliul director, dar, directorul economic, nu prea...Cel putin...asa se intelege din Statut...
Simplu creditor:
(27 Octombrie 2022, 22:39)
Asteptam conferinta extraordinara din 4 noiembrie. Noul consiliu director isi va intra in functie, va avea nevoie de ceva timp pentru a analiza situatia, ne va informa cu privire la situatia de fapt si, cu asistenta juridica, vom gasi o cale sa ne recuperam banii. Problema e timpul, mai ales pentru cei in varsta...
Un alt păgubit :
(27 Octombrie 2022, 19:25)
Domnule Croitoru ,va respect punctul de vedere și atat!Însă,nu vi l susțin fiindcă sunt unul dintre pagubiti .Este vorba de un grup infracțional mult mai extins decât cel reprezentat de cele 3 persoane.Au avut gramada mare din care s au înfruptat și I au servit și pe cei care le au acoperit. Este supărător sa te gândești xa alții se bucura și susțin miselia .Nu spun decât atat.Sa se facă lumina,sa plătească cei vinovați,iar creditorii CAR ului sa și ridice sumele depuse.Sunt convins ca multe persoane nu au ridicat nici dobânda aceea promisa cu titlu de îmbogățire și nici banii ,ca și mine.
pagubit:
(27 Octombrie 2022, 15:10)
ileana  din  mormant    ea  m   facut  coliva   voua  hoatelor  cine  va  face  coliva    sa  nu le  lasati  sa  scape   poate  fuge  din  tara    e in stare  de orce       are bani  si  plateste     sa  scape        nu le lasati       ne a    mintiit  pe     fata    mincinoaselor     nu  va  ati   gandit  o  clipa  la   accesti  ama ratii  cum  a strans   un  ban   sa  il  aiva   si  ei      la  un  necaz    vati  gandit   cumm  sa  pacliti   cat  mai  multii    hotelor   nenorocitelor         mincinoaselor    jilava  sa scrie  pe  voii       nimernicilor   
PAGUBIT:
(27 Octombrie 2022, 15:04)
Cum de le mai puteti numi ;doamne; pe aceste hoate,infractoare ?Uniunea Judetena,Uniunea Nationala     a CAR ROMANIA au dormit in papuci? Nu s-a sesizat nimeni timp de 21 de ani ca doar primeau lunar o cota parte din banii nostri pentru indrumare si control.Nimeni nu le-a controlat niciodata.Cautati procesele verbale   ale comisiei de cenzori sa vedeti ce cuvinte frumoase s-au scris in ele,ca doar nu degeaba,primeau si ei indemnizatie la fel cu presedinti,directori economici,juristi,etc.tot din banii nostri.Nu intamplator si-au cumparat sediu langa politie,stiau ele,hoatele,ca odata va trebui sa dea socoteala pentru aceasta inselatorie.Procesul se va taragana ani multi de acum inainte,folosindu-se de toate chichitele avocatesti,iar pagubitii se vor duce rand pe rand la cele vesnice.
bwrfer:
(27 Octombrie 2022, 14:53)
doamne ,3 doamne,tepes doamne,doamne ajuta,cate doamne,si ce doamne neau facut rau doamne si la cate doamne....
Stan pățitul:
(27 Octombrie 2022, 14:36)
Nu discută nimeni și de dorința de înavuțire a deponenților! Ne repezim ca oile la dobânzi mari când dobânda pieței nu trecea de 1-2%!! Mulți și-au scos banii de la bănci și i-au depus aici,uitând de Caritas, F.N.I. etc.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
23 Aug 2026
387 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Slobozia: Scandal monstru în parcarea unui bloc

Polițiștii slobozeni au reținut un bărbat de 35 ani din localitate, acesta fiind acuzat de «ultraj contra bunelor moravuri», «tulburarea liniștii și ordinii publice» și «utilizarea fără drept a unui obiect ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2011, 15:10
(12303 vizualizări - 3 comentarii)

Taguri: Slobozia scandal


Ialomița: Furturile de fier vechi, în atenția Poliției

27 de persoane legitimate și 21 de mașini controlate pentru verificarea furturilor de de fier vechi: acestea sînt rezultatele unei acțiuni polițienești organizată în comunele Mihail Kogălniceanu și Gura ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2011, 15:05
(8598 vizualizări - 0 comentarii)


Ograda: A dispărut o fată de 16 ani!

Polițiștii ialomițeni au fost sesizați cu privire la faptul că minora Berlea Ana-Maria, de 16 ani, a plecat de la domiciliul din comuna Ograda. În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2011, 18:01
(9980 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Furturile, din nou dau bătăi de cap polițiștilor

Țăndărei: Se fură motoare electrice, cabluri și bunuri din locuințe. În cursul zilei de marți, 22 martie a.c., un tînăr de 18 ani și doi minori, de 15, respectiv 14 ani, toți din ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2011, 17:55
(6266 vizualizări - 3 comentarii)


Manasia: Doi tineri și un minor, reținuți pentru furtul unui cazan de țuică

Doi tineri de 23 și 18 ani, din Urziceni, respectiv Manasia, și un minor în vîrstă de 17 ani au fost reținuți pe bază de ordonanță pe timp de 24 ore, în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al Inspectoratului ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2011, 12:21
(10380 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Manasia furt


Căzănești: Peste 7 tone de fier vechi fără acte, confiscate

Marți, 22 martie, pe Șoseaua Gării din Căzănești, a fost oprit pentru control un autotir cu semiremorcă ce transporta fier vechi. Solicitîndu-se documentele de proveniență, proprietarul mărfii, un bărbat ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2011, 12:21
(8628 vizualizări - 0 comentarii)


Borănești: Evaziune fiscală de aproape 400000 lei

Polițiștii urziceneni l-au depistat pe administratorul unei firme din Borănești cu o evaziune de aproape 400000 lei. Acesta, în cursul anilor 2008-2010, nu a înregistrat în evidențele contabile ale societății ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2011, 12:20
(9406 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Beat la volan

Un slobozean de 44 ani a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism în afara orașului Țăndărei. După testarea cu aparatul etilotest Drager a rezultat faptul că șoferul avea o alcoolemie ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2011, 12:19
(8782 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Sărbătoarea Echinocțiului de Primăvară»

Sîmbătă, 26 martie 2011, de la orele 10.00, Centrul Cultural UNESCO «Ionel Perlea» din Slobozia va fi gazda evenimentului «Sărbătoarea Echinocțiului de Primăvară». Evenimentul, aflat la ediția a IX-a, se ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2011, 11:27
(8348 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Autoturism incendiat

Ialomița: Autoturism incendiat

Noaptea trecută, marți spre miercuri, 22/23 martie, în jurul orei 4.25, pompierii militari au fost anunțați prin SNUAU 112 despre izbucnirea unui incendiu la un autoturism, în apropierea km 38 al DN1D. ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2011, 11:05
(7622 vizualizări - 1 comentariu)


Întâlnire Hyundai Club

Întîlnire Hyundai Club

București, 22 martie 2011-Împlinirea a 5 ani de activitate Hyundai Club în România a fost sărbătorită sîmbătă, 19 martie, printr-o serie de evenimente desfășurate în apropierea orașului Ploiești ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2011, 09:26
(9442 vizualizări - 1 comentariu)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2011, 18:46
(7881 vizualizări - 0 comentarii)


Anunț angajare

Maxinova angajează vînzătoare cu experiență în comerț.
Relații la telefon 021/255.51.19, CV la email [email protected] ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2011, 12:16
(6381 vizualizări - 0 comentarii)


Alexeni: Proiectil găsit pe cîmp

Luni, 21 martie, pe un teren viran din Alexeni a fost descoperit un proiectil exploziv. Pompierii ialomițeni s-au deplasat la fața locului, ridicînd și transportînd elementul de muniție, în vederea depozitării ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2011, 11:22
(12499 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Alexeni proiectil


Bordușelu: «Artă și Tradiție folclorică», la a XVII-a ediție

Bordușelu: «Artă și Tradiție folclorică», la a XVII-a ediție

La sfîrșitul săptămînii în curs, vineri, 25 martie, Centrul Județean pentru Conservarea Culturii Tradiționale în colaborare cu Primăria Ciochina și Căminul Cultural Bordușelu, organizează manifestarea cultural ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2011, 11:08
(11211 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Obligații fiscale

«Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor, plătitori de impozit pe venituri din salarii și contribuții sociale, că au obligația depunerii Declarației privind obligațiile ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2011, 10:45
(10380 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Expoziție de icoane la Muzeul Județean

Muzeul Județean Ialomița invită slobozenii marți, 22 martie, orele 13.00, la vernisajul expoziției de icoane «Bucură-te Marie!», eveniment ce se va desfășura la sediul Muzeului din municipiul reședință ...[citește_toată_știrea]

21 Martie 2011, 20:43
(11167 vizualizări - 0 comentarii)


Ciulnița: Hoț la 17 ani. Furt de bijuterii și bani

La sfîrșitul săptămînii precedente, vineri, 18 martie, polițiștii din Ciulnița au fost sesizați asupra producerii unui furt dintr-o locuință din localitate. Furtul a fost anunțat polițiștilor de un bărbat ...[citește_toată_știrea]

21 Martie 2011, 20:36
(7362 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ciulnița furt


Ialomița: Tînăr reținut pentru evaziune fiscală cu cereale

Un tînăr de 25 ani din Slobozia a fost reținut de polițiștii de Investigare a Fraudelor pentru evaziune fiscală. Potrivit unei informări media, tînărul, în calitate de administrator al unei societăți comerciale ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2011, 19:11
(10237 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Pakistanezi cu ședere ilegală, returnați în țara de origine

Doi pakistanezi au fost prinși de polițiștii Biroului pentru Imigrări Ialomița avînd ședere ilegală în Slobozia. Cei doi au fost depistați în cadrul unei acțiuni pe linia prevenirii și combaterii șederilor ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2011, 19:10
(7080 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: O elevă a furat banii unei colege de clasă

Directorul unei școli din Slobozia a alertat joi, 17 martie, polițiștii din localitate cu privire la dispariția unor sume de bani din gențile a două eleve din aceeași clasă. Fetele reclamau faptul că din ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2011, 19:02
(7841 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia elevă furt


Razie a Poliției la Slobozia

Miercuri, 17 martie, peste 30 de polițiștii slobozeni în colaborare cu jandarmi au desfășurat o razie pentru asigurarea unui climat de siguranță civică. În cadrul activităților au fost aplicate 29 de sancțiuni ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2011, 19:01
(9908 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Distilerie improvizată în Cartierul Bora

Slobozia: Distilerie improvizată în Cartierul Bora

Polițiștii ialomițeni în colaborare cu comisari ai Gărzii Financiare Ialomița au descoperit o distilerie improvizată în cartierul slobozean Bora. Distileria funcționa într-o hală aparținînd unei firme dar ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2011, 17:41
(12361 vizualizări - 0 comentarii)


Gheorghe Lazăr: S-a cățărat într-un copac de 15 metri amenințînd că se sinucide

După ce la începutul acestei luni un bărbat din Cosîmbești a oferit asistenței un adevărat spectacol cățărîndu-se pe un stîlp de înaltă tensiune și amenințînd că se aruncă în gol, noaptea trecută scenariul ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2011, 17:30
(13666 vizualizări - 3 comentarii)


DGFP Ialomița: 10 sesizări penale pentru firme în februarie 2011

«În cursul lunii februarie 2011, organele de control din cadrul DGFP Ialomița au efectuat 181 verificări ale bazei de impozitare, ale legalității și conformității declarațiilor fiscale, corectitudinii și ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2011, 17:16
(5791 vizualizări - 0 comentarii)


Gura Ialomiței: «Șofer» pe microbuz fără permis

Un tînăr constănțean a fost prins miercuri, 16 martie, de polițiștii ialomițeni, în timp ce conducea un microbuz în afara localității Gura Ialomiței, deși dreptul de a conduce îi fusese suspendat din data ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2011, 17:14
(9621 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Acțiune de amploare a Poliției

Polițiștii feteșteni au desfășurat, miercuri, 16 martie, o amplă acțiune al cărui scop l-a constituit prevenirea și combaterea evenimentelor rutiere dar și a faptelor antisociale. În cadrul activităților ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2011, 17:10
(12187 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Contrabandă cu 3000 de pachete de țigări

Peste 3000 de pachete de țigări au fost descoperite în mașina unui gălățean de 37 ani. Individul a fost prins de polițiștii ialomițeni, marți, 15 martie, în timp ce circula pe direcția Brăila-Slobozia. ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2011, 15:35
(11264 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Arme deținute ilegal

Un slobozean de 60 ani, deținător legal al unei arme cu aer comprimat a fost verificat zilele trecute de către polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, moment în care s-a constatat ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2011, 15:34
(13167 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2011, 20:19
(7238 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Stupid în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Raul în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia Alina în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia CV în Valentin Băcanu, noul candidat al Partidului Ialomițenilor la funcția de primar al Sloboziei Urbanistul în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! @Viorel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Ionela în Medalie de aur și premiul al II-lea pentru elevii Liceului de Arte «Ionel Perlea» Slobozia în cadrul unui concurs școlar Viorel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Metalurgie în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă sorinb în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 revolta în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! Pt DNA în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Piață în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului stoica în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului gigel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului paul în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! oi în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 Tot EL în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului ? în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...