Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

UNA PE SĂPTĂMÎNĂ

Țățica Rodica apără AUR cu prețul contului de Facebook

Țățica Rodica apără AUR cu prețul contului de Facebook

bonus: Senatorul Costea n-a uitat că a uitat

De o săptămână încoace, țățica Rodica zace ca de lingoare. Contul dumneaei de Facebook, lumina ochilor ei, tribuna de la înălțimea căreia domină scena politică românească în nopțile de reverie, ar fi pe cale să se închidă. Și de vină e numai vipera aia care i-a sucit mințile șefului! N-ar mai răbda-o politica, că nici numele sfânt al Partidului nu-l știe a scrie...

Senatoarea Rodica și ex-prezidențiabila Ramona Știți vorba aia care spune că o nenorocire nu vine niciodată singură. Ei bine, așa și cu senatoarea Rodica. De parcă n-ar fi fost de ajuns că postările ei apoteotice nu mai au priză la public, săptămâna trecută s-a trezit și reclamată la Zuckerberg. Nu, n-au pârât-o internauții, așa cum inițial am crezut toți! S-a întâmplat din cauza viperei ăleia politice de Ramona-Ioana Bruynseels, care i-a sucit mințile lui George. Păi da, că altfel nu se explică, că George e român verde, proaspăt însurat, și credincios până la jertfa de sine celor patru piloni ai Partidului: națiunea, credința, familia și libertatea! N-ar fi pus el botul la banii traseistei ăleia de-a vrut să ajungă Președinte pe voturile Profesorului, n-ar mai răbda-o politica! Așa că singura explicație asta e: i-a făcut farmece sărmanului George, impostoarea! Că nici numele partidului nu știe să-l scrie bine pe Facebook. Dar las’ că i-a arătat ea că Partidul nu e târlă fără câini, unde să ajungă orișicine Coordonator Național pentru Politici Publice. Dar i-a zis-o! I-a zis-o de-a lăudat-o până și ultimul postac: «Nu aveți ce căuta în AUR. Întoar­ceți-vă la Voicu­lescu sau în sufra­geria lui Oprea! (...) Acum ne consiliază PSD-PPUSL? AUR nu vă vrea! (...) Habar nu aveți cum se numește partidul! Alianța pentru Unirea Românilor». Așa i-a zis! Și i-a mai zis și altele, că doar o știți pe țățica Rodica. E neobosită și de neoprit!

Ramona vrea să închidă contul țățichii. Rodica nu se lasă! Numai că nici Ramona-Ioana Bruynseels nu poate fi înghițită la o singură postare. Că doar nu degeaba face troc cu banii pe care i-a câștigat pentru funcții prin partidele de buzunar de pe eșichierul politic. Așa că, deranjată de hărțuirea publică la care a fost supusă, Ramona s-a plâns lui Zuckerberg. Și cum algoritmii lui Zucky nu au habar cine e Rodica și cum apără ea neostenit țara de la tribuna virtuală, au somat-o pe țățică. Numai că țățica noastră e mai tare decât algoritmii! Și unde au vrut să blocheze algoritmii ăia un cont, ea a deschis a doua zi două! Mă rog, două am desco­perit noi, ele sunt mai multe... Sigur, ar fi pe cale să piardă mii și mii de urmăritori, sute de postări și alte mii de comentarii... Toată munca de parlamentar de Ialomița s-ar duce pe apa FB-ului! Dar au pierit ele imperii, d-apăi niște biete conturi de socializare... Și pe ea n-o sperie nicio nedreptate și nici nu-i închide nimeni gura! Pentru că ea are misiunea sfântă de a salva România de marasmul politic în care se zbate de 30 de ani. Iar cine e alături de ea, o va găsi, asemeni nouă... Pe țățică și zecile de postaci care se fac scut în juru-i legi­timându-i lupta politică. Căci fără ei, Doamne, fără ei, țățica n-ar fi decât o eroare de sistem a catacombelor politice, iar noi n-am avea la ce să ne crucim. Hai, s-auzim de bine și nu uitați să vă rugați, asemeni ei: «Doamne, ocrotește-i pe români!». Că până la Alegerile din 2024 mai e cale lungă!

Senatorul Costea n-a uitat că a uitat
Pentru că tot veni vorba despre AUR și aleșii care reprezintă Ialomița în Parlament, îi facem loc în pagină și celuilalt senator de Ialomița, Adrian Costea. Invitat să susțină unul dintre discursurile oficiale prilejuite de serbarea Zilei Naționale a României la Slobozia, acesta a uitat, aparent, să rămână la ceremonia de depunere a coroanelor de flori, fapt taxat public de către oficialii locali. Informația, apărută în această formă în spațiul public, este parțial eronată, întocmai ca în bancurile cu Radio Erevan. Așa că ne revine nouă sarcina de a face cuve­nitele rectificări. Da, e adevărat că domnul senator Costea a uitat de coroană. Dar nu a uitat să o depună, ci să o ia cu el când a plecat... Pentru că, susțin surse din interiorul organizației județene a AUR, coroana cu care a venit la ceremonia de 1 Decembrie ar fi trebuit depusă la sediul partidului, drept omagiu pentru cariera politică a doamnei Rodica Boancă, întreruptă prematur de asaltul perfid al Ramonei-Ioana Bruynseels. Altfel spus, senatorul Costea nu a uitat că a uitat, nu i s-a dat, ci i s-a luat și nu era coroană de flori, era jerbă omagială. Să n-avem parte nici de ruletă, nici de păcănele și nici de ultimul joint dacă vă mințim!

6 Decembrie 2022, 18:10 (11436 vizualizări - 1 comentariu)

Citiți și:
Țățica Rodica cea voinică și merele de AUR
«Înainte, marș!» spre Parlamentul European
Halucinațiile apocaliptice ale țățicii Rodica
Senatorul Costea întărește «Forța Dreptei» în Ialomița
Senatorul AUR Adrian Costea vrea «păcănele» doar în stațiunile turistice

Comentariile cititorilor:


Alex:
(7 Decembrie 2022, 11:54)
Prin realizarea acestui articol i-ati facut publicitate, fie si ea negativă, unei persoane narcisiste, egocentrice si fără creier. Sunt sigur ca țața Rodica se bucură pt acest articol.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 21 Aug 2026
322 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Acțiune pentru prevenirea faptelor antisociale

În dimineața zilei de sîmbătă, 27 martie a.c., timp de patru ore, polițiștii din Urziceni au organizat și executat o acțiune ce a urmărit, în principal, prevenirea și combaterea furturilor din buzunare ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2010, 15:27
(17763 vizualizări - 0 comentarii)


Expoziție cu produse de post și sfeștanie la Școala cu clasele I-VIII Condeești

Expoziție cu produse de post și sfeștanie la Școala cu clasele I-VIII Condeești

În data de 24 martie 2010, în ajun de marele praznic al Bunei Vestiri, la Școala Condeești a avut loc o expoziție cu produse de post. Produsele au fost aduse de elevii școlii, bucuroși în a arăta tuturor ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2010, 15:17
(33695 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni în sărbătoare

La 160 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române, jandarmii ialomițeni marchează evenimentul prin organizarea unor activități specifice instituției. Astfel, sîmbătă, 3 aprilie 2010, persoanele interesate ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2010, 13:10
(32474 vizualizări - 0 comentarii)


24000 de polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră și pompieri, pe stradă de Paște

«Ministerul Administrației și Internelor va acționa cu aproximativ 24000 de cadre în perioada Sărbătorilor Paștelui, pentru prevenirea evenimentelor nedorite, dintre care 2000 doar în București» a declarat ...[citește_toată_știrea]

28 Martie 2010, 08:02
(16586 vizualizări - 0 comentarii)


Videoconferință: Boc a cerut prefecților să urmărească aplicarea priorităților și politicilor guvernamentale

Primul-ministru Emil Boc a prezentat prefecților, în cadrul videoconferinței desfășurate sîmbătă, 27 martie a.c., la Palatul Victoria, prioritățile și politicile guvernamentale și le-a cerut reprezentanților ...[citește_toată_știrea]

28 Martie 2010, 07:55
(18769 vizualizări - 0 comentarii)


S-a răsturnat cu mașina

Vineri, 26 martie a.c., în jurul orei 12.00, Poliția Municipiului Fetești a fost sesizată prin 112, despre faptul că în afara municipiului, pe Drumul Județean 212, s-a produs un accident rutier soldat cu ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2010, 09:01
(29374 vizualizări - 0 comentarii)


Pieton beat, victimă a unui accident

Poliția Fetești a fost sesizată despre faptul că pe strada Țăndărei, din localitate, s-a produs un accident. Polițiștii s-au deplasat la fața locului unde au constatat că un autoturism, condus de o tînără ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2010, 09:00
(25707 vizualizări - 0 comentarii)


Jocurile de noroc, în atenția polițiștilor

În perioada 22-26 martie a.c., polițiștii Biroului de Investigarea a Fraudelor au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea comiterii de ilegalități în domeniul jocurilor de noroc în zona municipiului ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2010, 09:00
(27720 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Furt de energie electrică

La primele ore ale dimineții de miercuri, 24 martie a.c., polițiștii feteșteni, împreună cu jandarmi și angajați ai societății furnizoare de energie electrică, au organizat o acțiune pentru prevenirea și ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2010, 17:26
(20981 vizualizări - 0 comentarii)


Munteni Buzău: Vindea covoare ilegal

Miercuri, 24 martie a.c., polițiștii din Munteni-Buzău au depistat un bărbat, de 54 de ani, din județul Mureș, în timp ce comercializa 18 covoare tip persan, fără a deține documente de proveniență pentru ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2010, 17:26
(17106 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni în trafic

Acțiunile polițiștilor rutieri din ultimele 48 de ore au vizat atît depistarea și sancționarea celor care nu respectă regulile de circulație, cît și asigurarea unui trafic fluent. Cu ocazia verificărilor ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2010, 17:25
(24499 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția ialomițeană, la aniversare

Joi, 25 martie 2010, sala de festivități din cadrul Casei de Cultură a Sindicatelor a fost gazda aniversării Poliției ialomițene. Pe lîngă urări și aplauze, principalele activități ce au fost organizate ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2010, 17:25
(21836 vizualizări - 0 comentarii)


Plata anticipată a impozitului pe profit, amînată pînă în 2012

În cadrul ședinței de miercuri, 24 martie a.c., Guvernul a amînat pînă în anul 2012 intrarea în vigoare a sistemului de plată anuală a impozitului pe profit cu efectuarea de plăți anticipate, a anunțat ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2010, 06:12
(14325 vizualizări - 0 comentarii)


Fructe pentru elevi, calculatoare pentru tineri

Guvernul a creat cadrul legal pentru introducerea în România a Programului european de încurajare a consumului de fructe în școli, program ce se va derula pînă în 2013, a anunțat purtătorul de cuvînt al ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2010, 06:03
(16222 vizualizări - 0 comentarii)


Angajare urgentă

Societate comercială angajează asistent farmacie. Telefon 0752277525. ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2010, 20:32
(21769 vizualizări - 0 comentarii)


A furat gazolină de la firma unde era angajat

Un bărbat de 38 de ani din comuna Grindu a fost surprins de jandarmi, marți, 24 martie a.c., în timp ce își încărca autoturismul proprietate personală cu gazolină furată. Ulterior, după cercetări, s-a constatat ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2010, 13:28
(23813 vizualizări - 0 comentarii)


Concursul de Interpretare Instrumentală «Ionel Perlea», la a IV-a ediție

Concursul de Interpretare Instrumentală «Ionel Perlea» va debuta sîmbătă, 27 martie a.c., începînd cu orele 9,00. Astfel, la Sala de concerte a Centrului Cultural UNESCO «Ionel Perlea» din Slobozia, cea ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2010, 13:24
(32234 vizualizări - 1 comentariu)


Copil de 3 ani lăsat nesupravegheat, victima unui accident rutier

Luni, 22 martie a.c., în jurul orei 17.00, la Slobozia, un copil de numai 3 ani a fost victimă a unui accident rutier. Potrivit primelor cercetări a rezultat că, în timp ce un tînăr, de 24 de ani, din ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2010, 11:16
(29919 vizualizări - 0 comentarii)


Arestat după ce a băgat un om în spital

Un bărbat în vîrstă de 39 de ani, din județul Brașov, a fost reținut de polițiști pe bază de ordonanță de reținere pentru 24 de ore și încarcerat în arestul Inspectoratului, după ce duminică, 21 martie ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2010, 10:21
(21401 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți sau suspecți, arestați și identificați de polițiști

Doi tineri, în vîrstă de 29, respectiv 20 de ani, din comuna ialomițeană Ciochina, reținuți duminică, 21 martie a.c., pentru săvîrșirea unei infracțiuni de furt, au fost arestați preventiv pentru 29 de ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2010, 09:32
(15325 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2010, 02:30
(18091 vizualizări - 0 comentarii)


Accident UPDATE: 6 răniți și doi morți

În ceea ce privește accidentul petrecut marți seara, 23 martie a.c., în jurul orelor 19.00, numărul răniților este de șase persoane, alte două persoane fiind decedate. În groaznicul accident au fost implicate ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2010, 22:59
(19801 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2010, 18:02
(15848 vizualizări - 0 comentarii)


Aplicație a pompierilor la Urziceni

Aplicație a pompierilor la Urziceni

Marți, 23 martie, începînd cu ora 10,00, la sediul Romgaz Mediași-sucursala Ploiești-Formația Urziceni pompierii din localitate au desfășurat un exercițiu de cooperare cu trupe în teren avînd ca scop verificarea ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2010, 17:17
(31036 vizualizări - 0 comentarii)


Senatul a aprobat ca TVA să fie plătită în 30 de zile de la încasarea facturii

Senatul a aprobat un proiect legislativ de modificare a Codului Fiscal, care prevede ca TVA să se plătească în maximum 30 de zile de la data încasării facturii, în acest moment plata TVA făcîndu-se la momentul ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2010, 13:06
(20206 vizualizări - 0 comentarii)


«Marea Debarasare» continuă

«Datorită numărului tot mai mic de Deșeuri din Echipamente Electrice și Electronice colectate în cadrul campaniilor lunare „Marea Debarasare“, Ministrul Mediului și Padurilor, Laszla Borbely, a propus modificarea ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2010, 10:21
(18651 vizualizări - 0 comentarii)


O autoutilitară a ars în întregime

O autoutilitară a ars în întregime în noaptea de luni spre marți, 22/23 martie a.c., în jurul orei 23.00, pe DN21, pe raza comunei Scînteia, sat Iazu. Incendiul a izbucnit de la un scurtcircuit produs la ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2010, 09:06
(20290 vizualizări - 0 comentarii)


Flăcări la Roșiori

În noaptea de luni spre marți, 22/23 martie a.c., în jurul orei 22.30, în localitatea Roșiori a izbucnit un incendiu. Proprietarul unei case a legat un burlan de evacuare a fumului din tablă de o grindă ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2010, 09:06
(22375 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Minuta de Sănătate a fost actualizată!

Deficitul de atenție însoțit de tulburare hiperkinetică-ADHD. ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2010, 20:37
(21209 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la Ion Ghica

Incendiu la Ion Ghica

O anexă gospodărească și depozitul de furaje ale unui cetățean din localitatea Ion Ghica au fost distruse de flăcări. În urma unui apel pe 112 luni, 22 martie, pompierii militari slobozeni s-au deplasat ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2010, 16:52
(20158 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
revolta în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! Pt DNA în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Piață în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului stoica în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului gigel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului paul în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! oi în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 Tot EL în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului ? în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Alegator în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului @ Wake up în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Mary în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! teren extravilan Munteni Buzău în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 Caron în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! Wake up în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Fotograf în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului auto SH în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 Urban în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! Gigi de la gaze în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Veverita în Primăria Slobozia reabilitează doar 4 din 7 unități de învățământ prin Programul «ELENA»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...